De ce plângi, fetițo? M-am pieldut de mamaa. Cum să te ajut, că aici suntem în parcul cu dinozauri. Unde ai văzut-o ultima dată? Lângă dinozaulu' ăla male și velde, cu gula căscată. Mobil ai? Nuuu, tanti, tata a zis că până la 10 ani nu-mi cumpălă. Vreun număr de telefon al părinților știi? Nuuu, că nu țin minte așa multe cifle. Tanti, vleau acasăă. Hai să încercăm așa: știi unde locuiești? Da, tanti, pe o stradă cu mulți copaci; lângă scala măgalilor ăia cu cale bea tata bele în fiecare sâmbătă.
Oana Brumă
În școală era mereu ultima-n catalog și cea mai mică. Uită-te și tu, femeie, la fata asta cum e dacă nu mănâncă. Parcă ei nu i-ar fi plăcut niște picioare lungi. Dar ce, doar nu era vina ei. A lui, că el își luase tot una mică. Cum să fi ieșit și ea altfel. Și ce greu i-a mai fost cu atâtea fotomodele în clasă. Păi, pe tine abia te vede lumea pe stradă. Dac-ai fi și tu înaltă și prezentabilă ca Maricica, altceva ar fi. N-a uitat pân' s-a măritat. Și-n ziua nunții i-a pus la poză de la mic la mare. Cu el în frunte.
Anca Chimoiu
O urmăriseră din poarta școlii. Erau trei, unul mare, unul mijlociu și unul mic. Și se țineau după ea în această ordine. S-a oprit de câteva ori, ba să lege șireturile, ba să caute ceva în ghiozdan. Se opreau și ei, tot în aceeași ordine. A ajuns în fața ușii, a sunat, a bătut cu picioare. Apoi a văzut biletul: Sunt la D. cheia e la mine. Tâmpitu de frate-su nu lăsa niciodată cheia sub preș. A coborât scările apăsat, gândindu-se cum să iasă din bloc printre ăia trei. Coboară, a strigat ăla micu și s-au bulucit pe ușă în ordine inversă: cel mic, cel mijlociu și cel mare. Vă spun lui tovarășa, măgarilor. Suna ca un strigăt de luptă.
