Mahalaua în care s-a născut se numea Groapa Măgarilor și era înconjurată de râpe. De sus se descărcau gunoaie și o conductă imensă deversa dejecțiile orașului. Singura cale de a ajunge sus era o scară abruptă și el o avea în grijă. Locuia în ghereta din capătul de sus al scării. Zilnic lua găleata și mopul, ștergea și dădea treptele cu săpun de luceau în soare. Când termina se așeza sus, pe ultima treaptă, privind mahalaua. Aștepta. Când vreunul încerca să urce, aluneca și cădea înapoi, zâmbea mulțumit de munca sa.
Elena Fermuș
Nu era om rău, dar în afaceri devenea câine. Frate, frate, dar brânza e pe bani. Și e scumpă. Paști oile, le mulgi, închegi. Apoi la piață. Acolo-și lua și feciorul, să-nvețe negustoria. Băiatul, deși micuțel, știa să cântărească și să dea restul. Îl mai lăsa tată-su și singur la tarabă. Singur era și când o băbuță i-a cerut 100 g de brânză. Însă copilul, pe aceiași bani, i-a pus o bucată zdravănă. Lasă, tătucule, că nu sărăcim de la un kil de brânză, dar ea chiar se simte bogată. Așa se urcă pe scara lui Dumnezeu.
Ana Ludușan
E vară, aerul tremură de arșiță, grădina strălucește de belșug, vițeii mugesc în poiată, sunt flămânzi. Se afundă în lanul de floarea soarelui, culeg frunze fragede, să îndestuleze vițeii. Vasilică se scălămbăie în iesle, vițeii speriați tropăie, mai să se spânzure. Ica dezleagă dobitoacele, cei patru frați se organizează urgent într-un maraton cu vițeii prin grădina întinsă, de nu-i vezi marginile. Vițeii nu se opresc decât în Peștera Ursului. Stau drepți în fața tatălui, măgari spășiți, pe om îl pufnește râsul.
