Mileniul trei. Pe primele două le-am ratat, eram energie fără carcasă, dar măcar eram acasă. Acum sunt un doar un spectator neputincios, în fața televizorului, nici telecomanda nu mai are baterii, și casa-n care stau mi-e străină. Îmi șterg ochelarii cu fața de masă și mă uit cum urcă pe rând la pupitru, lansând promisiuni care să-mi hrănească speranța. Trei trepte au de urcat. Să mă, să ne mintă. Să-i aducă cineva un scăunel domnului X, se aude din sală. Strica-vi-s-ar microfonul, zic, și-mi scot aparatul auditiv.
Sonia Ungureanu
Cortegiul făcea popas la răscruci și cei trei preoți bolboroseau de-ale lor, să-i facă, să-i dreagă, să-l așeze cu ăi drepți. Urmau închinăciuni ample și frunți șterse cu dosul palmelor. Cacarache trăise în sărăcie, dar avusese și el un vis, să fie îngropat cu trei popi, cum văzuse la a' lu' Motântău. Le plătise popilor de viu, cum s-ar zice. Visul era aievea acum. Muiere-sa umbla țanțoșă, mai mare decât el cu câțiva ani. Moartea ne cam ia pe sărite, nu face scara măgarilor cu noi. Lumea ieșită la porți clevetea.
Ligia Dumitrescu
La parter stă Costel. Sparge semințe toată ziua. E coșmarul lui tanti Mimi, femeia de serviciu. La unu, nea Fănică ține ușa de la apartament deschisă și cât e ziua de lungă o înjură pe nevastă-sa. Îndură, săraca. Ionescu de la doi are câini care-și fac nevoile pe hol, că-i e lene să îi scoată afară. Cernobîl e acolo. La trei, tanti Gica își usucă hainele pe palier. Chiloți și sutiene ca la ea, n-am văzut la nimenea. Apoi mai e Dorel. Se îmbată și ne pune manele. Etajul și măgarul. Înțelegi? D-aia caut să mă mut.
