În continuare mi-am păstrat, nu la aceeași intensitate, cursele zilnice cu clienți Uber. Reprezintă modul meu de a lua tensiunea societății, de a evada din turnul de fildeș pe care fiecare scriitor și-l creează, împreună cu gândurile sale. Cu această agoră mobilă la dispoziție îndrăznesc să cred că nu am fost în nici un moment rupt de realitate, o realitate terifiantă până la urmă, așa cum ni s-a dezvăluit ea pe final de an.
Tot la capitolul continuități pot trece și rubrica săptămânală de opinie Cugetarea de luni în ziarul local Curierul de Vâlcea. Borna celor 100 de articole e rămasă în urmă, așa că am suficient material pentru un volum de publicistică.
Dar marea realizare o reprezintă publicarea în vară a romanului premonitoriu Casa Scânteii. Misterul din spatele umbrei, despre implicarea agenților ruși în denaturarea alegerilor din țara noastră. Cartea s-a scris în câțiva ani, subiectul nu e nou, dar chiar și așa, nu-mi imaginam că o ficțiune poate să ne invadeze atât de curând realitatea. Speram să rămână doar acolo, între paginile cărții.
Când credeam că nimic nu se mai poate întâmpla notabil în 2024, publicarea reprezenta totuși evenimentul de căpătâi în plan personal, iată că flerul mi-a oferit o altă ghidușie a sorții. În toamnă m-am înscris oarecum sceptic la școala de scriitori a lui Mihai Buzea, Wannabe de Toamnă. Păstrez denumirea consacrată, deși, după părerea mea, e o prostie să crezi că o școală te formează ca scriitor, nu există așa ceva, trebuie să fii dinainte. Desigur, pe suferința acestei exprimări nefericite se creează așteptări de marketing, asta-i altă treabă. Meritul profesorului care știe să aleagă cursanții pe sprânceană este însă, în acest caz, incontestabil. Poate să-ți cultive câteva tehnici moderne de scriitură, să-ți corijeze puțin stilul, nimic spectaculos, le poți deprinde și singur dacă citești. Dar marele rol al unui astfel de curs, care continuă mult după încheierea lui, este cel de cenaclu. Scriitorii au șansa să facă schimb de texte în faza de manuscris, să-și spună părerea despre ele, și nu în ultimul rând să-și publice recenzii unul altuia. Spun nu în ultimul rând pentru că mai e unul: se motivează între ei. Mai ales pentru lenea și bonomia unor mânuitori de cuvinte e foarte important. De pildă, eu n-aș fi avut curajul să scriu aceste considerații personale, dacă un coleg, pe cât de talentat, pe atât de indolent, n-ar fi catadicsit să mi-o ia înainte. Emulație, da, o fi un cuvânt perimat, dar dacă se potrivește, eu ce să-i fac?
*