Pentru mine, anul acesta își are originile în cea de-a doua jumătate a lui 2023, atunci când a trebuit să iau două dintre cele mai radicale și grele decizii din viața mea. Ideea este că dacă nu le-aș fi luat, nu știu unde s-ar fi ajuns. Privind în urmă, pot spune doar că aceste decizii au fost corecte. Atât despre ele.
Decembrie 2023. Telefonul sună:
- Bună! Ce faci?
- Bună! Bine. Tu?
- Bine. Ce faci pe 14? Ai școală?
- Da
- Și nu poți să chiulești? Am bilete la Tatăl, la Bulandra. Vrei să fii a patra fată din grup?:)
- ...
Așa am început să merg din nou la teatru. De fapt, reîncepusem în noiembrie când am fost la Tache, Ianke și Cadâr. Unul din regretele studenției a fost că n-am ajuns să văd Treimea Beligan - Dinică - Moraru. După ce am ajuns în noiembrie 2024 la Bulandra am reflectat asupra motivului pentru care am ales exact această piesă și am realizat că a fost modul meu de a-mi spune că mă iert pentru anii pierduți și că e OK să o iau de la capăt și pe acest plan.
Ușor-ușor am reînceput să mă "culturalizez". Teatru, operă, concerte, lansări de cărți, expoziții. Am început să gust iar din artă, fără opreliști, de unul singur sau alături de prieteni.
De Mărțișor, pe lângă primul mărțișor primit vreodată, am primit cadou o carte a Laviniei Bârlogeanu cu dedicație pentru... tovarășul meu de "hălăduieli culturale"...
Pe 13 mai am mers la Iași pentru Antologia dispariției. Ultima reprezentație înainte de a câștiga cele trei premii la Gala UNITER. Această zi va rămâne într-un colțișor al sufletului pentru tot restul vieții. Dacă vreodată nu-mi voi mai aminti de ziua asta, faceți-mi un serviciu și deconectați-mă de la aparate.
Fotografia a rămas una din iubirile mele. Să pot combina fotografia cu teatrul mi s-a părut... nec plus ultra. Știu că nu ar trebui să fotografiezi în timpul spectacolelor, să nu-i deranjezi pe cei din jur, dar dacă ei nu observă, de ce să nu o fac? Recunosc, e greu să scoți o fotografie dintr-o poză făcută cu telefonul, aproape în orb, dar cred că am ajuns să o iau ca pe o provocare. S-ar putea totuși să renunț la acest obicei în curând.
Am asistat anul acesta la aproape 100 de spectacole de teatru. Doar să enumăr pe cele care mi-au plăcut, ar dura prea mult. Am să le restrâng la minimum: Povestea prințesei deocheate, Antologia dispariției, Faust, Pădurea spânzuraților, Mary Stuart, Evadarea tăcută și Cuvântul progres rostit de mama suna teribil de fals. Doamne, ce de trăiri mi-au oferit aceste spectacole. M-au bântuit după ce le-am văzut. Încă mă bântuie. Bonus: am călătorit prin toată țara pentru a le vedea.
În iunie, în cadrul festivalului Babel am urmărit spectacolul Hamlet interpretat de o trupă de dans contemporan - imPerfect Dancers - din Italia. A fost o experiență senzațională. De abia aștept ediția 2025.
La începutul anului 2024 am vizitat expozițiile Salvator Dali și Picasso aduse-n București, însă din punctul meu de vedere tot reîntâlnirile cu Muzeul Zambaccian m-au bucurat mai mult. Tare cochetă mi se pare colecția strânsă de el.
În august am pus pentru prima oară piciorul în tribunele Arenei Naționale. Nu cred că știam mai mult de trei din melodiile lui, dar Ed Sheeran face show.
Tot în august am reușit să ajung (din nou) în Thassos, insulă de care sunt iremediabil îndrăgostit. Am stat doar trei zile pentru că urăsc aglomerația. Recomand să mergeți acolo prin mai când puteți avea întreaga insulă doar pentru voi.
În 2024 am ajuns și la Operă. Traviata, Carmen, Nabucco, Aida. Tot acolo am savurat și spectacole de balet. Spărgătorul de nuci, Lacul Lebedelor, Peer Gynt și Carmina Burana. Su-per-be! Mai vreau!
Anul acesta am asistat la multe lansări de cărți, marea lor majoritate în București, dar am făcut drumuri și la Câmpina, Brebu, Sibiu...
Am fost la șase întâlniri cu actori și regizori organizate în cadrul Estivalului de teatru de către membrii grupului Mergem la teatru. O încântare să asiști la ele.
Dacă în anii precedenți am folosit sculptatul, apoi pictura, apoi lucrul cu rășină epoxidică ca mod de relaxare și exprimare "artistică", la finele anului constat că în 2024 m-am folosit de scris.
Auzisem de Ficțiuni Reale acum vreo 10-11 ani, atunci când Florin Piersic Jr. formase grupul cu intenția de a selecta proze scurte pentru cartea cu același nume. Nu m-am alăturat atunci pentru că nu mă vedeam scriind mai mult decât o făceam pe blog. Consideram că nu-s capabil să scriu proză scurtă. Mi-era teamă că nu am ce să spun, că o să fiu judecat și am preferat să stau deoparte.
În ianuarie, au început să-mi apară în feed-ul Facebook-ului texte pe care Monica le posta pe grup. În drumurile noastre către spectacole am vorbit despre asta. Atunci m-am hotărât să intru și să văd cum e. Era sfârșitul lui februarie. În martie am început să postez. La nouă luni distanță pot spune că îmi place. Că e drăguț. Că e incitant. Că uneori pare o corvoadă pentru că nu rezonez cu tema. Dar îmi place pentru că mă motivează să dau ce am mai bun din mine în momentul respectiv.
Trebuie punctată aici imensa bucurie pe care am simțit-o atunci când un prim text mi-a fost selectat pentru publicare pe LiterNet. A fost confirmarea că sunt capabil să scriu texte de o calitate acceptabilă pentru un astfel de portal, iar asta înseamnă mult, foarte mult, pentru mine. Alte texte i-au urmat și bucuria, mărturisesc, este aceeași de fiecare dată. Mulțumesc, Florin Piersic Jr.! Mulțumesc, Răzvan Penescu! Mulțumesc selecționerilor textelor! Și nu în ultimul rând, Mulțumesc, Monica! Vă sunt recunoscător. Cum tot recunoscător sunt comunității Ficțiuni Reale. Am întâlnit aici oameni superfaini, care scriu și simt extraordinar, oameni cu care rezonez și cu care m-am împrietenit. Pe unii am reușit să-i întâlnesc deja în viața reală.
Ca o concluzie, 2024 nu a fost un an tocmai simplu. Nu a fost totul roz cum poate părea din ce am scris până acum. A fost un an solicitant, a fost un an în care am muncit mult, un an în care am învățat foarte multe lucruri noi.
Sunt recunoscător pentru că am un copil minunat. Sunt recunoscător pentru că am un tată lângă mine. Sunt recunoscător fotografiei, teatrului și Ficțiunilor Reale. Sunt recunoscător prieteniilor vechi și noi. Sunt recunoscător pentru că sunt sănătos.
Am început să scriu la această retrospectivă pe 14 decembrie 2024, după ce am făcut parastasul de patru ani pentru mama. Sunt aproape patru ani de când ceva în mine s-a schimbat ireversibil. Patru ani de când am început să-i văd pe cei din jur cu alți ochi. Tot pe 14 decembrie s-a împlinit un an de când am fost la Tatăl. Sunt recunoscător pentru telefonul primit anul trecut și tot ceea ce i-a urmat.
*
Așteptăm topurile / retrospectivele amintirilor voastre din anul 2024 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2024), pe adresa [email protected]. Vă așteptăm cât aveți nevoie pentru a scrie. Suntem aici oricând ne scrieți. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2024. Vă rugăm să dați ștafeta mai departe, trimițând invitația prietenilor voștri. (Redacția LiterNet)