02.09.2007
Literatura este redusă la proză, proza este redusă la roman, romanul se reduce (relaxîndu-se, lărgindu-se, extinzîndu-se) la poveste, iar povestea se reduce (din nou), se re-reduce, ca "format", la scenariu pentru "filmul mental" social continuu, automat. "Formatarea" socială a literaturii. Ce este un scriitor?

Asistăm la o convergenţă, la o aliniere, la o standardizare a tuturor artelor, într-un continuum mediatic şi social.

Norma: obligaţia de a povesti.
Mitul poveştii. Povestea poveştii.
Veştile literaturii sînt, toate, poveşti.

Literatura evoluează spre scenaristică.

Normarea prin poveste.
Imperativ comunicaţional: poveste egal mesaj egal "conţinut".

Ne fotografiem şi ne povestim.

Formal, povestea este mereu aceeaşi, ca amorul. Ca mişcare (a "camerei"), aşa cum intuia Barthes în Plăcerea textului, e pornografie: imagine-apel, excitaţie, acţie, satisfacţie.
Imaginea povesteşte.

Corespondentul literar (discursiv, narativ) al imaginii e "povestea".
Convergenţă, standardizare, aliniere: imaginea povesteşte, povestea induce imagini ("film mental", "mentalizare" şi "imaginarizare" a societăţii; cf. succesul succesiv, în "ştiinţele despre om", al noţiunilor de "mentalitate" şi de "imaginar"; critica lor epistemologică).

Moartea "marilor naraţiuni" a însemnat democratizarea poveştii, accesul tuturor la poveste. Poveşti despre noi înşine. Imanenţă. Mituri cu noi înşine.

Secularizarea literaturii, secularizarea artelor.

Imaginea a fost mobil-izată, de-"fixată" pentru a deveni narativă.

Fixitate, distanţă: contemplaţie sau critică.

Imaginea care fixează, imaginea fixă este potenţial critică, deci ocolită (sau folosită incantatoriu: conjurarea criticii) de către piaţă.

Poveste egal mişcare, deplasare, definire a unui contur teritorial. Trecem în altul, devenim alţii. Lucrurile nu trebuie să stea. Mobilitate socială.

Manipulare (imanentă) prin mişcare. Termenul însuşi, în sens literal: a manipula - a pune (a ţine) în mişcare, în neaşezare, asamblînd-dezasamblînd-reasamblînd.

"Manipularea" prin mişcare - tehnică poliţienească: "Circulaţi, nu e nimic de văzut!"

Nu trebuie să vedem nimic în imagini. Nu trebuie să vedem în imagini, în imagini nu e nimic de văzut. În imagini sîntem numai noi. Noi-înşine.

Mişcare prin procură, subiectivare prin obiect: ne mişcăm, sîntem mişcaţi ca spectatori, prin identificare cu imaginile narative. Ţintuiţi în mobilitate.

Ochiul extern - imaginarul obiectiv - irealizarea, "virtualizarea" realităţii.

Imaginea mobil-izează prin poveste. Devenirea narativă a imaginilor.

Literatura devine scenariu pentru filmul interior continuu. Trăim nu "ca" în filme, ci direct şi necontenit, la propriu, în filme. Nu mai există separaţie, şi nu e de plîns. Înseamnă, literal, generalizarea democratizării. Trăim în imagine. Trăim obiectiv-imaginar.

Poveştimaginile: dublul sens (principal) al lui auto: self şi mecanism.

Self (sensul I): dedublare, eu / imagine - autonomizarea imaginii. Plus automatizarea (sensul II). Deci: autonomizare şi automatizare.

Dublarea sinelui, literal: "eu însumi", dublarea, întărirea, simularea lui "eu" prin "însumi". "Sinele" este, de fapt, dublul imagistic, imaginea, care apoi se autonomizează, devine independentă şi automată.

Autoreferenţialitatea (modernă) e repetiţie, care duce la autonomizare, apoi la paralelism şi ruptură. În modernitate, autoreferenţialitatea este explicită, tematizată. Acum, autoreferenţialitate eliptică, depăşită, "forclusă", invizibilă: din voluntară, automată.

Greceşte, auto înseamnă putere, chiar putere absolută (mod de absolutizare a puterii).

Dublul artificial care simulează natura. Instinct-maşină.

Succesiunea, epicul automat, dedublarea, automatizarea narativă a imaginilor.

Identitatea, identificarea prin producerea speculară a dublului (oglindă, imagine), fixitatea faţă-în-faţă, erau sortite succesiunii, derulării, filmului. Imaginea ("fixă") îşi conţine propriul "film", propria mişcare, singurul care scapă şi rămîne din ea.

Revenire la poveste. Ca şi în cazul filmelor, evoluţia / involuţia epicului, a narativului spre mit şi, mai ales (decandenţă), spre fabulă (moralizarea societăţii). Nu există, de fapt, poveşti, ci doar mituri şi fabule: naraţiune finalizată (închisă şi cu scop, închisă sub scop). De-romanizare a romanului.

Va urma. În episodul următor, despre poveste ca regulator social.

1 comentariu

  • nota bene
    corabier_orb [membru], 07.09.2007, 08:02

    Sunt f. nespus de surprins sa regasesc scrierile unui fost coleg de admitere (1977) si pe care nu l-am revazut de decenii. Un scriitor rafinat si plin de reflectii indraznete.

Publicitate

Sus