Moulon - manualist, colecționar de artă.
Gremm - tehnologistă, soția lui Moulon
Fansezi (Fasita) - fiică organică
Craka - tehnologistă, profesoară de antropologie transculturală
Bandeu - tehnologist, asociatul Crakăi
Agnita - tehnologistă, 18 ani, fiica cea mare
Bahita - tehnologistă, 15 ani, fiica cea mică
Prinții ținutului Cozuria:
Cozur - tehnologist
Cazura, soția lui Cozur - manualistă
Cozir - fiu organic
Context:
Cozuria, 2060
O așezare umană situată într-o zonă împădurită.
Caracteristici ale populației:
- Există două categorii sociale numite manualiști și tehnologiști.
- Manualiștii își generează hrana și tot ce au nevoie pentru traiul zilnic, în propriul perimetru. În tot ce întreprind folosesc energia naturală. Se mișcă ocazional în afara ținutului.
- Educația se face în două tipuri de școli: manualiste și tehnologiste, primul tip de școală utilizând clădiri și material didactic de tip fizic, iar cel de-al doilea, în format teleșcoală.
- Indiferent de clasa socială, în Cozuria toți locuitorii sunt profesioniști, ei valorând atât cât câștigă. De aceea, banii diferențiază nivelurile sociale.
- Echilibru între un ermetism prin care localnicii intenționează păstrarea mediului cât mai eco și trepidația unei deschideri tehnologice prin care se fac schimburi de informații, bani și mărfuri.
- Cele două stiluri de viață creează un mix de urban și rustic la nivel economic și socio-cultural.
- În Cozuria nu există știri sau televiziune. Există canale pe domenii, unde toți oamenii trăiesc live. Acest stil de viață creează o amprentă psihologică distinctă a cozurienilor cu statut social mediu: autofascinația. Fiecare cozurian trebuie să știe despre sine că este cel mai bun, frumos, bogat etc, pentru a-și activa potențialul creativ. Deseori se epuizează însă în acest spațiu de mijloc, autofascinația tocindu-le simțurile, puterea de a judeca, de a discerne și în cele din urmă inteligența. Viața live, viața trăită pentru imagine, le dispersează tăria interioară, cei mai mulți eșuând în pierderea sensului, depresie, demență ori sinucidere.
- În societatea de vârf se practică viața fizică la nivel conștient. Cozurienii sunt conectați la tehnologie, dar trăiesc prin prisma parametrilor umani (fizic, emoțional, psihic, mental). Această opțiune conștientă le permite accesul la valori morale, la viață interioară, unde se echilibrează cele două tendințe adoptate fără nuanță în clasa de mijloc. Oamenii de pe acest nivel fiind atât de puțini, formează o castă a inițiaților care se recunosc între ei, în funcție de buget și abilități umane interioare.
Scena 1
(Craka, Agnita, Bahita)
Înmormântare. Cortegiu funebru. Imagine de sus, oameni cu capul plecat, mergând în urma sicriului. Prim plan: Cele două copile din fruntea cortegiului:
Agnita și Bahita urmărind în telefoane pe Bobby McFerrin cântând preludiul în C Major al lui Johann Sebastian Bach și propunând audienței Ave Maria.
Craka: Scoate-l pe negru și dă-mi LIVE! (Cortegiul poate fi urmărit pe ecran de fundal, pe pereți, obsedant, peste tot. Sistemele de vizionare ale evenimentelor personale fac parte din politica ținutului) Sper să cânte ceva manual în biserica aia...
Agnita: Ai comandat?
Craka: Suntem la cimitir, aici moartea e organică. De ce nu subordonează biserica toate serviciile?! Biserica să se ocupe de ce e organic. Plătești și intră toate, nu? (Întrebă obsesiv, cu îngrijorare) Oare au orgă?... Oare au orgă?... Oare au orgă?...
Fetele nu răspund, stau pe concert. Craka dă ea singură Live. Se vede pe ecrane cum tastează mesajul: "Aveți orgă?"
Parohia Adormirea Maicii Domnului (răspunde în scris): "Serviciile manuale se comandă cu o zi înainte, astfel încât organistul să aibă timp de acordaj, repetiție și deplasare la sediu."
Craka: Muncile astea manuale sunt complet aiurea. Cer întotdeauna timp, răbdare si orice nu ai! Fetelor, alegeți voi o muzică pentru îngropare, ceva instrumental care să acopere popa! Un clip cu o cruce și ceva estetic... așa... ca un film retro, cu filtru alb negru.
Bahita: Am găsit orgă pe net.
Craka: Bun. Îi dau drumul când ajungem. Dă să zâmbească satisfăcută de soluție.
Agnita: Mama, nu zâmbi! Relaxează fața!
Craka pur și simplu zâmbește.
Din contrasens, vine un alt cortegiu: Prim plan Fansezi, cu capul plecat, fără telefon în mână. Moulon, poziție identică. Imagine fără sunet. Plouă doar peste cortegiul lor.
Craka: Nu pot să cred! (Uitându-se îngrozită la Moulon, apoi lung, după cortegiu): La noi nu plouă! Mi-au luat audiența!
Agnita: Nu te criza! Nu-i vede nimeni. Moulon nu filmează. Manualiști.
Craka: Știai că a murit Gremm?!...
Agnita: Din telefon știi orice în timp real...
Craka: S-o ia dracu pe Gremm! Întotdeauna când nu te filmezi tu, te filmează alții. De ce a trebuit să moară azi?!... Pun pariu c-o filmează alții?
Bahita: Așa e! Suntem Live. Mă conectez la ei. Te duci și dai mâna cu Moulon. Curg like-urile lor și la tine. Zi ceva drăguț.
Craka (mână în mână cu Moulon): Gremm ne-a făcut întotdeauna surprize!
Moulon: Soția mea iubea energia umană.
Agnita: Poză... (Postează strângerea finală de mână a celor doi.) Ne retragem!
Craka (perplexă, pentru că a pierdut momentul): Hii! L-au îngropat! (despre soțul ei)
Se așază toate trei așteptând pe o bancă: fetele tastând continuu, mama fumând țigară electronică.
Craka: Asta numesc eu business: Acum 10 minute eram văduva săptămânii; acum 5 minute ai fi zis că m-am îngropat și eu cu bărbatu-meu, iar acum un minut s-a întors audiența mai sus decât acum 10 minute. Orice îmi voi dori mâine, mi se va da!
Agnita (măsurând audiența pe telefon): Orice ai face mâine, trebuie să vinzi un live pentru că audiența a câștigat-o acum Moulon!
Craka: Mâine o să-l câștig pe Moulon în direct! Ne potrivește viața. Acum ce face?
Toate trei stau cu ochii într-un telefon, deși realitatea pe care o urmăresc Live poate fi văzută și cu ochiul liber, petrecându-se alături de banca lor. Într-adevăr, cortegiul lui Gremm e filmat. Iconurile cu lacrimi curg vertiginos, cu mult peste numărul iconurilor lui Bandeu. Cortegiul II ajunge la groapă. Sforile în pământ, noroi, picioare stropite. Sunet de ploaie și Bach din concertul lui Bobby McFerrin. Fansezi și Moulon scot dintr-un sac răsaduri pe care le plantează în liniște pe mormânt.
Craka: Manualii ăștia au fost dintotdeauna ceva senzațional, fie în bine, fie în rău.
Bahita: Ce înseamnă "fie în bine, fie în rău"?
Craka: Adică, ori îi desființezi, ori îi pui pe coperta unei reviste, pentru ei e tot aia: Ei sunt zen. Ei fac oricum chestii care îți taie respirația. Cică așa se nasc: originali.
Agnita: Mâine o rad pentru că mi-a luat hitul de la înmormântarea lui tata. Pentru asta nu o s-o iert niciodată.
Craka: Greșit. Nu ea, ci tehnologistul care a filmat a pus hitul. Manualiștii nu se bazează pe hituri...
Agnita: Ce mă enervează! Mama, ideile manualiștilor nu costă! Sunt atât de ieftine, că nu costă! Ele pun în valoare ceva ce nu poate fi cuantumizat: energie umană. Cine are nevoie de ea? Uită-te la mouloni! După ce că sunt triști, de ce trebuie să se și murdărească la cimitir cu pământ?! Ca să trimită apoi la curățat covoarele peste care au trecut murdari ca niște animale? Sau te pomenești că și le curăță manual?!... De ce să care 5 km în pas de cortegiu un sac de răsaduri? Pentru ca la căpătâiul mortului să îi usture pielea de transpirație și să nu poată primi civilizat condoleanțe? Îi doare mâna să scoată telefonul, să comande o lădiță cu 10 răsaduri pentru 2 m pătrați, pe care livratorul ți le sădește în fix 8 minute, timp în care tu poți să plângi mortul și să dai un click pentru transferul bancar?!... Manualii nu au logică, mama! De aia nici nu sunt primiți la școală.
Bahita: Ba au școli private.
Agnita: Vax! Din astea cu să coasem frumos, pământ, cenușă, plastilină și alte tâmpenii... Mă lași?... Adevărul e că sunt handi...
Craka: Or fi, dar iau like-uri și like-urile valorează bani.
Bahita: Ai bani, ai ani!
Craka: Ține-o! S-ar putea să îți trebuiască.
Agnita (citind de pe telefon): Ne-au dezinfectat mașina, dar nu ne putem întoarce acasă; avem fenomen extrem și nu pornește motorul.
Craka: Deci, e fenomen extrem?... (începe să plouă. Rupere de nori. Femeile se acoperă cumva. Craka dă să pună telefonul în poșetă.)
Agnita: Rămâi live, rămâi live! (îi face semn cu capul către mașina Moulonilor) Etichetez!
Moulon: Urcați!
Craka: A noastră e dezinfectată, dar fiind electronică, butonul de pornire pulsează la fenomene extreme!
Moulon: Urcați!
Bahita (nevinovată): Voi aveți noroi în mașină?
Moulon (a oprit pentru a vorbi cu ele, dar pornind, patinează): Împingeți!
Craka: Ok, urcăm!
Moulon (după ce toate s-au urcat și sunt complet ude, către Fasita): Împingem!
(Coboară amândoi și împing, dar mașina patinează în continuare.)
Craka: Deci trebuie să ne dăm jos?
Moulon: Să împingem.
(Tună și trăsnește, plouă total. În cele din urmă, vor reuși. Se urcă toți complet uzi și înnoroiați.)
Moulon (îngrijorat): Unde e telefonul?
Craka și Anita (răspund simultan, fiecare altceva) În spate! În față!
Moulon (râde): Viața face combinații.
Bahita (uitându-se pe like-uri): 5650!
Tăcere. Încordare.
Moulon: Vă las acasă!
Craka: E perfect!
Bahita (completează prostește cu o reclamă): Pentru familia mea! (râde nepotrivit și strident)
Scena 2
(Moulon. Craka, Agnita, Bahita sunt toate trei într-o clădire transparentă, la ușă și caută cheile.)
Craka (cotrobăind în poșetă, răsturnând poșeta, căutând cheile printre multele obiecte împrăștiate pe jos:) Sunt pierdute. Unde?... Le-am pierdut!... Sunt pierdută! (e filmată de telefonul ei, de pe podea, dar și de Agnita, din față) Stai, Agnita, închide orice live! Sunt totuși director de liceu! Dacă transform chestia asta în circ, n-o să fie bine la școală!
Agnita: Dar, maamaa, școala e aplicată la viață, viața e conectată la noi! Suntem tehnologiști!
Bahita (miorlăind): Aveai 8200!
Agnita: Toată viața ta nu ai avut 8200. Și acum se fac pariuri. Dacă ridici un deget în direcția lui Moulon, se înmulțește cu 1000! Înseamnă bani!
Bahita (lozincard): "Viața e un canal tv! Ai public, ai sens! Trăiește live!!"
Craka (clănțănind, dârdâind): Mi-e frig. Deci, nu avem idee unde sunt cheile?
Bahita: Dacă ar fi trăit tata, ar fi ajuns la ora asta!
Craka (îi arde o palmă): Mergem la Moulon!
Agnita: Plouă și va ploua o lună! Mâine e olimpiadă! S-a anunțat fenomen extrem! Nu știm să spargem ușa?
Craka: Nu știm s-o reparăm.
Bahita: Ne trebuie un manual.
Agnita: Aș râde dacă nu m-ar enerva...
Moulon (de pe scări, urcând prudent): Scuzați! Am văzut live-ul!
Bahita (coborând scările entuziasmată): Dar voi aveți telefon?
Moulon: Nu, există un ecran pe perete și ați intrat voi, cu full de like-uri.
Agnita se repede în ușă.
Craka: Ce faci, ce faci? De ce spargi ușa?
Agnita: Filmează! Vine la noi!
Moulon (inspectând obiectele răsturnate, alege unul pe care să îl folosească la forțarea ușii): Dacă permiteți, o să vă ajut să faceți mai puține stricăciuni.
Moulon (forțează ușa din două mișcări și îi zâmbește pierdut Crakăi, care dârdâie de frig): ... tu ai ajuns prima...
Agnita forțează nota și deschide senzorii pentru muzică romantică. Moulon iese dramatic.
Craka (privește derutată după el. Agnitei):Nu așa trebuie să fie! Există o limită!
Agnita: Niciuna.
Scena 3
(Moulon, Fansezi)
Scenă lungă în tăcere.
Moulon și Fansezi deschid ușa lor într-o liniște desăvârșită. Îi întâmpină portretul lui Gremm.
Fansezi: Bună, mamă!
Moulon se strânge lână ușă, epuizat. Se cam lovesc unul de celălalt în livingul patronat de mamă.
Fansezi: Vrei un ceai?
Moulon nu se mișcă, dar aprobă orice propunere a fiicei.
Fansezi: Vrei să ne schimbăm?
Moulon aprobă, dar nu se poate mișca.
Fansezi (în haine uscate): Ce faci? Ai vrea să mergem în atelier? Nu... Să curățăm la păsări? Tata, ești prea ud...
Moulon: Mi-e frică...
Fansezi: Ai făcut un atac de panică. Trebuie să te miști. Trebuie să facem ceva, orice.
Tatăl tace, fără să se miște. În contrast, Fansezi începe să curețe casa curată: aspiră, șterge geamuri pe ploaie, și pe urmă începe să care obiectele din casă, în pod. Ultimul va fi tabloul cu portretul lui Gremm. Copila adoarme epuizată pe podea. În cameră nu se mai află niciun obiect; doar Moulon, chircit și el pe podea.
Moulon (șoptind pe întuneric): Nu putem trăi așa... Mi-e frică să stau singur.
Fansezi: Tata, trebuie să porți de grijă cuiva. Mie nu poți, pentru că pe mine mă liniștește să-ți port eu ție de grijă...Nu vrei să te-nsori?
Moulon (se ridică furios în picioare): Ești nebună! Ești o adolescentă nebună! (aprinde lumina, se duce să se spele, se bărbierește, se usucă, se îmbracă frumos și dă să iasă)
Fansezi: Unde pleci?
Moulon: La Craka.
Fansezi: Și?
Moulon: Nu știu.
Scena 4
(Fansezi, Moulon, Craka, Agnita, Bahita)
(Telefon fix sunând în pod. Fansezi aleargă să răspundă)
Fansezi: Da? Veniți toți la micul dejun? Bine, pregătesc! (coboară masa, scaunele, vesela, totul)
Se deschide ușa, intră toți, ca pe ace. Prima, Craka, apoi Moulon, Bahita, ultima Agnita, cu telefonul în mână.
Craka: E frumos!... V-ați mutat în casă nouă?!... Așa pare laboratorul vostru.
Fansezi: Bună ziua, sunt Fansezi! (arată rău, cu hainele în dezordine)
Craka: Aaa, fata!...
Fansezi: Doar am mutat lucrurile, ca să mai treacă vremea.
Craka: Nu-mi aduce aminte de vreme. Luna asta suntem blocați. Totuși, teleșcoala merge.
Fansezi: Și la noi.
Bahita: Manualii au teleșcoală?!..
Craka: Da, în condiții meteo extreme. (către Fansezi) Deși nu sunt sigură că extremele voastre sunt aceleași cu extremele noastre.
Moulon: S-a anunțat roșu. Nici unii, nici alții, nu prea ne mai putem mișca de aici.
Agnita: Da... (se uită derutată de jur împrejur). Aveți prize?...
Fansezi (privindu-și tatăl, cu speranță și zâmbet): Avem...
Carka (privindu-l pe Moulon): E o casă laborator...
Agnita: Apă?...
Moulon: Filtrată natural. (către Craka) Pot să-ți arăt instalația.
(Craka face un semn de amânare cu mâna; are încredere)
Agnita: Mâncare uscată?...
(Moulon și Fansezi se privesc, se gândesc, își aduc aminte și confirmă)
Agnita: hârtie igienică?...
(Craka o ceartă din priviri)
Agnita: Și... bine v-am găsit!
Fansezi: Puteți servi micul dejun, în semn de bine ați venit!
Agnita: Dat fiind că nu ne putem așeza în altă parte în această casă laborator atât de mare, ne așezăm, dar...(se abține să nu i se facă rău de la mirosuri) dar noi nu mâncăm ouă, dulceață, pâiniță pufoasă.
Bahita: Mie-mi place pâinița pufoasă cu suc acidulat!
Se așază toți.
Craka (către Moulon): Nu-mi vine să cred că...
Moulon (Crakăi): Să convenim ceva: o lună nu ne gândim la nimic. Trăim în fiecare zi și atât. Încercăm?
Craka: E ca și când m-aș afla pe o altă planetă. Nici nu am la ce să mă gândesc. Trebuie să inventez.
Fansezi (râzând de stres): Da, și mama era foarte creativă!
Toți o privesc mustrând-o.
Craka: Da? Ce făcea?
Toți o privesc acum pe Craka.
Moulon (preia subiectul cu grijă): Doamnă Craka, chiar dacă ai fost cândva colegă cu Gremm, și ați mai și vorbit în ultimii ani, tot nu știu ce predai.
Craka: Antropologie transculturală.
Agnita (mamei sale): Ați fost co-le-ge?!
Fansezi (uimită și ea): Unde?
Moulon: A!... Ce înseamnă antropologie transculturală?
Craka: E ceva așa... în lost modernity civilizația se apreciază în bitzi. Omul nemaifiind considerat o ființă socială, emană, degajă și construiește informație în virtual. Ceea ce înainte era social... comunitate... în lost modernity a devenit rețea socială cu vârfuri culturale. Noi studiem contexte de evoluție transculturală.
Moulon: Asta știam. Nu toți oamenii sunt culturali.
Craka: Nu.
Moulon: Studiați și suboamenii?
Craka (râde, uimită de idee): Poate, dacă vreun studiu ne-ar indica valoarea lor. În afară de mirosuri, privire tâmpă, copii și excremente, nu știu să producă ceva...
Moulon: Dar consumă! Consumă ceea ce produceți voi!
Craka: Da, până la un punct sunt consumatorii tehnologiștilor; se laudă cu funcția de meseriași, deși vă sunt inferiori vouă, manualiștilor, pentru că nu pot produce nimic din ceea ce consumă. Neavând capacitatea vreunui schimb și nici pe aceea a vreunei producții, funcția lor e gregară, strict de consum; e suficient să îi folosim. Dezvoltându-se în familii și având copii organici, trec generații după generații fără să se schimbe.
Moulon: Dar cine anume stabilește care sunt vârfurile culturale?
Craka: Aprecierile. Asta este logica canalelor de televiziune.
Moulon: A, deci sunt unii care doar dau aprecieri și unii care le primesc.
Craka: Și sunt plătiți pentru asta.
Moulon: De cine?!
Craka: De cei care dau aprecieri.
Moulon: Deci eu te apreciez și te plătesc, iar tu ești apreciat și primești bani. (uimit)E mai bine să fii apreciat!
Agnita: Nu toată lumea poate.
Moulon: Așa e... Asta e o disciplină modernă, sau de modă veche?
Craka: Dat fiind că studiază contextul, deci fondul acțiunii virtuale adică ceea ce se află în spatele, la baza ori e chiar motorul acțiunii în lost modernity, e considerat de tehnologiști materie... nu veche, dar conservatoare. De aceea mi se și spune Craka. Tehnologiștii nu știu că ciorile fac cra-cra.
Moulon: Ooo, deci ăsta nu e numele tău?! Dar care e numele tău?
Craka: Numele meu nu are valoare. Mi-ar tulbura identitatea, deci aprecierile, deci veniturile. Tu cu ce te ocupi?
Moulon: O, eu sunt manufacturier. Prelucrez, prelucram materie primă textilă și piele pentru Gremm, care după cum știi era... designer. Dar am o curiozitate. Noi existăm ca materie de studiu la antropologie transculturală?
Craka: Nu, nu existați.
Moulon: Și cărui fapt se explică?
Craka: Nu intrați în sistemul nostru de apreciere. Nu ne plătiți, nu existați.
Moulon: Nici măcar ca o realitate adiacentă care să încurce, să vă deranjeze, orice?...
Craka: Nu. Realitatea voastră nu e studiată, deci nu există la nivel cultural. Pentru că voi, fiind o comunitate închisă, nu mișcați bani, ci doar produse.
Moulon: Da, dar asta nu înseamnă că nu facem parte dintr-o realitate transculturală!
Craka: În lost modernity, cultura se măsoară în bitzi. Voi nu existați.
Moulon: Very interesant! te invit la cotețele mele ireale să colectăm ouă de găină pentru producerea unei măști naturale de frumusețe.
Craka: Doar dacă pot s-o vând.
Moulon: O idee bună! Întâi ai s-o cumperi! Până la urmă, asta înseamnă că mă apreciezi.
Agnita (cu telefonul filmând, blocată): Măi, voi doi v-ați conectat prea repede! Ce aveți?
Fansezi (Agnitei): Energia umană are o viteză mai mare decât live-ul; e instantanee. Și atunci când își găsește corespondent se multiplică.
Agnita: Te rog să încetezi să mai folosești sintagma asta.
Fansezi: " Energie umană"?
Agnita: Asta.
Fansezi: De ce?
Agnita: Dacă vreți să stați o lună cu mine, mă băgați într-o cameră de unde să intru la teleșcoală. Consum energie cât să nu trebuiască să îmi schimb hainele.
Aveam o casă mică, perfectă pentru mine: număr de pași, lumină dirijată, pat, baie, fără dulapuri; - trendul se schimbă la două săptămâni. Pui haina la coșul de gunoi și nu o mai iei de acolo. Cumperi ce-ți trebuie în ziua respectivă. Stofe dezintegrabile. Mătăsuri, blugi, orice, orice. Aveam plasme mișto pentru live-uri. Îmi zâmbeam singură la cafea, mă vedeau toți, eram frumoasă și liniștită.
Pentru mine această dimineață a fost un șoc: În baza nu știu cărei idei, mama a hotărât să ne mutăm la Moulon pentru luna de fenomen extrem. O casă enormă unde s-ar putea așeza păianjeni, unde nu avem spray paralizant și unde singura soluție ca să fie curat este ca cineva să lucreze efectiv probabil tot timpul cu mâinile. Eu să trec zilnic prin camere. Urmează să învăț ce e politețea: un fel de plimbare forțată pe care o facem cu toții. După cum puteți vedea, nu există ecrane, doar oglinzi în care dai cu ochii de tine fără să te vadă alții. Sau... dai cu ochii de familia Moulon când nu vrei să-i mai vezi.
Craka: Agnita...
Agnita: Mama, nu îmi spune că există limite. Limitele se împing. Doar așa se poate trăi! Uite, s-a conectat la noi Cozur.
Craka: Cozur?!
Moulon: Cozur, conducătorul Cozuriei?!
Craka: Sau așa: Cozur, vârful rețelei.
Moulon: O, înseamnă că în momentul ăsta...
Craka: Suntem 100/% votați.
(Sună mobilul Crakăi. Simultan cu telefonul vorbește și Moulon)
Moulon către Craka: O întrebare a mea era ce faceți cu banii, pentru că locuințele voastre sunt foarte... ergonomice și nu pare să cheltuiți prea mult, stând mereu pe telefoane!
Agnita (se agită): Aveți o plasmă și voi, o plasmă mică, mică, cea mai mică din Cozuria?
Moulon și Fansezi își fac gesturi rapide, pe muțește, pentru că nu au timp real în care să comunice. Fansezi ia o telecomandă și aprinde o plasmă cât întregul perete.
Bahita (se miră cu mâncarea în gură): Manualii au plasmăă! Și o pâiniță pufoasă foarte buuunăăă!
Intră live-ul lui Cozur:
Cozur: Bună dimineața! Suntem și noi la micul dejun. Salutam familia Moulon și în mod deosebit pe Gremm.
Agnita: Gremm...!
Cozur (râzând îngăduitor): Gremm există! A fost vârful tehnologiștilor până în 2045, când a dezvoltat un experiment cultural periculos, încercând să afle dacă manualii pot fi cooptați pentru echilibrul ținutului în societatea tehnologiștilor.
Fansezi: A, deci ați fost tehnologiste...
Craka: Da, ea era vârful.
Agnita: De asta te-a sunat! Ai grijă ce zici, e vârful. Du-te către vârf!
Cozur: Teacher Craka, am o întrebare: e o pură coincidență faptul că ești acolo, sau ai reluat experimentul lui Gremm, din 2045?
Toată familia se uită înmărmurită la Craka.
Craka (către familie): Am fost colege de cercetare. Cozur, îndrumător. După doi ani, Gremm a ratat experimentul integrându-se ea însăși într-o familie manuală și fiind exclusă din societatea tehnologiștilor. Am revăzut-o prima dată la cimitir. (către Cozur) Aș putea spune că este o coincidență faptul că mă aflu aici. Pe de altă parte, cred că pe undeva, Gremm mă obligă.
Cozur: Răspuns corect! E timpul să dăm sens proiectului de pionierat introdus de Gremm în 2045.
Agnita: Du-te în vârf! Te aprobă!
Craka (către Moulon, discret): Moulon, crezi că noi doi ne-am putea căsători vreodată?
Moulon: Timp de gândire!
Cozur: Ar însemna că revoluția o face Moulon și Gremm câștigă! Toate bunurile manufacturate de el și Gremm intră în circuit și Moulon devine vârf. Cam până aici poți să urci, Craka!
Craka (discret, către Moulon): Dar ce anume ai tu, Moulon?
Moulon: Tot ceea ce a creat Gremm! Colecția de rochii.
Craka: Va trebui să-mi arăți. COLECȚIA DE ROCHII, MITUL CENUȘĂRESEI / METODA DE DEZVOLTARE A CELOR DOUĂ LUMI
Fansezi: Dar ce anume ai putea să vinzi tu, tată? Mama a murit.
Craka: Civilizația în rețea nu ține cont de realitățile organice.
Fansezi: Deci... mama trăiește?...
Craka: Într-un fel, da. Printr-o posibilă alianță a mea cu Moulon, ea determină vârful cultural. Noi, eu cu Moulon am putea certifica experimentul, iar Cozur l-ar putea introduce drept punct de referință.
Cozur: Răspunsul corect, Craka.
Craka (surâzând): Moulon?...
Moulon (ridicându-se relaxat și zâmbitor de pe scaun): Ce presiune la micul dejun!... Sunt punctul de intersecție a două civilizații!... Trebuie să mă duc să curăț la găini și am o singură întrebare în cap.
Agnita: Toată lumea e cu ochii pe tine.
Moulon (către Craka): Voi faceți sex?
Craka (închide live-ul sau dă pe mut, sau pune un beep!) Gremm făcea??...
Moulon dă din cap afirmativ, zâmbind.
Bahita: Ce înseamnă sex?
Agnita: O activitate grețoasă având ca generator energia umană sexuală, prin care se produc copii în corpul femelelor.
Moulon: Femeilor.
Agnita: Femelelor.
Fansezi: Știi, noi, la antropologie învățăm că tehnologiștii își produc urmașii în institute de cercetare. În funcție de venituri, pot achita modele superioare. (către Moulon) Mama era tehnologistă?
Moulon afirmă din cap.
Fansezi: Și eu am fost creată?....
Moulon: Organic.
Craka tresare, vădit atinsă de răspuns. Agnita vomită. Să nu fie ostentativ. Nu știm deocamdată dacă reacția este de la mâncarea de pe masă, ori din cauza a ceea ce a auzit. Fansezi curăță fără resentimente.
Agnita. Pur și simplu, vreau o cameră pentru școală.
Moulon: Desigur, sus. Îți poți alege una.
Agnita (urcă și alege): Asta!
Fansezi: E camera mea!
Moulon: Cred că făcând multe munci de jos, în locul mamei tale, ar fi o idee mai bună să ne mutăm la parter. Și tu și eu. Iar pentru momentele noastre împreună, de politețe, cum bine zice Agnita, putem să ii invităm pe oaspeți aici, în living.
Fansezi: Bine, tată.
(Agnitei nu-i vine să creadă că Fansezi și-a cedat camera atât de ușor.)
Craka: Și eu, dacă tot e vorba de împărțirea camerelor?
Moulon: Dacă vrei, poți merge în camera lui Gremm. Poți medita mai bine. Ați fost colege, o cunoști, ar trebui să fie un spațiu familiar pentru tine luna aceasta, până trece fenomenul extrem.
Bahita: Și eu?...
Fansezi: Dacă vrei pâiniță pufoasă și suc, ar fi bine să rămâi pe lângă mine.
Toată lumea se uită uimită la toată lumea, căci s-au împărțit teritoriile pentru o lună, cât va dura fenomenul extrem. Practic, tehnologiștii sunt găzduiți de manuali. Și faptul acesta va fi monitorizat și urmărit zi de zi de ambele civilizații din ținutul Cozuriei.
Moulon, (relaxat): Acum, cine dorește să meargă să viziteze cotețele de găini, unde vom face curat, caii și vitele, sera și atelierul meu, e invitat cu dragă inimă. Cine nu dorește, e liber să vină altădată.
Craka: Mă doare capul. Moulon are dreptate într-o privință: să vedem cum se curăță la găini, să luăm ouăle, orice, ca să ne cunoaștem, pentru că promovând-o pe Gremm, ne autopromovăm. Agnita?
Agnita: Eu vreau la școală. Vreau să văd ecranul, vreau să gândesc ce știu, vreau să mă intereseze lucruri!
Moulon: Fansezi?
Fansezi: Iau coșul. Dau șorțuri, mănuși, salopete.
Se intră într-o zonă transparentă care acoperă fiecare atelier. Se aud ropote de ploaie. Nimeni nu va vorbi din cauza zgomotului. Bahita se uită efectiv doar pe sus, pentru că nu a ascultat niciodată ploaia până acum.
Craka privește cu interes ce fac Moulon și Fansezi, apoi e invitată să participe, dar face de fiecare dată un pas înapoi din diferite motive posibile: e zgomot, e greu ce i se pune în mână, se lovește, se împiedică, orice. Cei doi înaintează într-un ritm constant.
Când se întorc în scenă, lucrurile se văd cam așa:
Bahita începe să pună dopuri la sticlele de pe masă și să acopere orice era lichid, poate ceai, poate apă (le scoate, le pune, le scoate, le pune, fără să bea).
Craka (se așază pe scaun, la masă, bătând cu pumnii ca să se încălzească, deși nicăieri nu fusese frig): Mi-e frig, mi-e frig, mi-e frig! Mi-e frig ca și când aș fi stat în ploaie. Mi-e frig ca la cimitir, mi-e frig ca-n mașina ta, Moulon. Fă ceva, că mor de frig!
Moulon se dezbracă de un pulovăr după ce a dat jos hainele de lucru, o dezbracă atent și pe ea de hainele de lucru, o acoperă și o poartă încetișor către un șemineu-plită-sobă pe care Fansezi îl aprinde între timp.
Moulon: Să știi că e doar senzație indusă de sunetul ploii. În sere e cald, altfel legumele nu ar crește, la animale e cald, altfel nu ar supraviețui, peste tot e cald, altfel nu ne-am putea mișca. Halatele de lucru sunt ca să oprească mirosurile din haine, dar uite, sunt uscate, nu ai nicio picătură pe ele. Și Gremm stătea la foc. Cine lucrează, stă la foc! E tratament mental, psihic sufletesc, în timpul fenomenelor extreme.
Craka: Și ce naiba faceți când e fenomen extrem pe soare?
Moulon: Răcim domeniile cu folii.
Craka: Ascultă, Moulon, vreau acasă, aș vrea să spun că vreau acasă, dar toată vitejia mea e să urc în camera lui Gremm. Dă-mi geanta, să-mi iau calmantele. Trebuie să gândesc, trebuie să gândesc.
Moulon: Fansezi, închide ușa la bucătărie, te rog. (nu se mai aude sunetul ploii) (către Craka) E mai bine?
Craka (luîndu-și medicamentul): Bahita, hai sus, cu mine!
Bahita (privind fix sticluța cu suc și tot ce a acoperit): Apa trebuie oprită, apa trebuie oprită! Sucul trebuie oprit. Să ne oprim să mai bem. În felul ăsta rămânem uscați, în siguranță.
Craka (către Moulon): Dă-i un calmant! și aduceți-o cumva sus!
Scena 5
(Moulon și Fansezi)
Fansezi: Tata?
Moulon (o îmbrățișează): Tehnologiștii sunt pur și simplu altfel. Ei se protejează. Dacă Mama ta, tehnologistă, a creat un echilibru, înseamnă că el există și că poate fi continuat. E firesc să îl continuăm noi, pentru că știm cum. Pregătește rețetele cu hrană uscată; au nevoie de asta. Așa mânca Gremm la început.
Fansezi: Tata...
Moulon: Nu mă întreba nimic. Ai să înțelegi ce ai de făcut pentru că tu ești fiica noastră organică. (indică poate ușa întredeschisă la Craka.)
Fansezi se așază lângă șemineu unde va aduna multe borcănele cu ierburi pe care le va pisa în liniște, ca un șaman. Liniștea dintre cei doi, de la începutul scenei 4 acum se amplifică.
Moulon (iese pe ușa bucătăriei. Zgomot de ploaie. Se întoarce cu o pisică în brațe.): Asurzește. Mai bine o ținem aici. (Aduce o colivie cu păsări.) Nu mai cântă. Mai bine le ținem aici. (Aduce o valiză pe care o deschide și din care scoate foi mari, cu desene, potrivindu-le una lângă cealaltă pe masă ori pe jos, încât să poată fi studiate.)
Fansezi: Tata, ai să te căsătorești cu Craka?
Moulon: Nu. Mă voi asocia cu ea. În mod normal, tehnologiștii nu se pot căsători pentru că ei nu simt la nivel profund. Ei mimează simțirea. Mimând, învață. Învățând, ei ajung printr-un salt pe care sincer, nu îl înțeleg, la credința că simt. Atunci sunt capabili să procreeze și e punctul în care femeile tehnologiste pot fi mai inteligente decât bărbații manuali; în plus, fiii naturali ai tehnologiștilor trăiesc mult mai mult decât orice om.
Fansezi: Deci căsătoria ține de simțire...
Moulon: Exact, chiar când o gândești în fiecare zi, căsătoria nu are logică; ea are doar sens, or sensul e mai profund decât gândirea.
Fansezi: Va trebui să mă căsătoresc?
Moulon (îi zîmbește tandru, cu subînțeles): Da, pentru ca experimentul să devină un mod de viață.
Fansezi: Cum se procreează?
Moulon (râzând liniștit): Nu ai nevoie să te învăț. Ai să știi. Ce ai de învățat e tihna. Practica ei e bună oricând, pentru că produce hormoni sexuali. În alte activități, tihna este o tehnică de ritm care îți dă la nivel celular și neuronal senzația că stai în timp ce lucrezi.
Fansezi: Dar știu asta, tată!...
Moulon (râde și o îmbrățișează): Știi pe fondul școlii, în ambient de laborator familial. Va trebui să exersezi pe fond ostil, astfel încât ceea ce știi (arată îngăduitor capul) să devii; memoria musculară. Ai nevoie de experiențe dureroase prin care să treci cu reacție zero. Durează. Procesul de învățare durează toată viața. (poate că o îmbrățișează și o bate prietenește pe spate, căci e proaspăt ieșit din criza de panică provocată de dispariția lui Gremm, sau poate că nu a ieșit din panică, dar știe că există orizont și după...)
Fansezi: Vorbeați despre colecția de rochii a mamei? I-o dai ei?
Moulon: Da. Să-ți stăpânești ostilitatea. Dacă nu ar fi intrat ea în casa noastră, nu ne-am fi întâlnit cu Cozur. Întâlnindu-ne cu el, ai devenit mai valoroasă decât colecția mamei tale. Ești femeia a unei lumi noi, creatoare de echilibru. Fasita, pământul are nevoie de echilibrul tău. Nu îți trebuie zestre. Tu ești zestrea. De fapt, în context, tu ești aurul experimentului lui Gremm. Mama ta nu a dat greș, ci a reușit prin tine. Pentru noi, colecția în sine, nu avea valoare. Am construit-o ca pe un omagiu adus manualilor - o muncă pe care am făcut-o eu și Gremm în jurul unei piese centrale despre care mama ta nu mi-a spus nimic niciodată și la care a lucrat singură. Am respectat și respect asta gândindu-mă că știe foarte bine ce face. Ea era, în fond, tehnologista. Însă munca noastră devine importantă în mâna Crakăi pentru că reprezintă toate etapele pe care le-a trecut o tehnologistă care a ajuns la simțire. De aceea, Craka trebuie să aibă dreptul de autor. Doar în mâna ei colecția devine dovada publică a reușitei conexiunii celor două lumi.
Fansezi: Tata, tu îi respecți pe tehnologiști?
Moulon: Da.
Fanssezi: Tu o iubești pe mama...
Moulon: Eu o iubesc pe mama... (plâng împreună pentru prima dată).
Fansezi (despre Craka): Va câștiga mulți bani!
Moulon: Ce simți în legătură cu asta?
Fansezi: Nu simt nimic; de fapt, tocmai asta mă îngrozește: că nu văd valoarea banilor și mi se pare că toată colecția se duce pe nimic.
Moulon: Pentru Craka acești bani foarte mulți înseamnă prezența unor urmași așa cum îi pot visa ea sau Agnita. Deci în lumea ei vorbim de o valoare foarte mare. Pentru noi valoarea se măsoară în schimb, în exchange. Oferindu-i colecția pentru serviciul pe care ni l-a făcut prezentându-ne lui Cozur, într-adevăr, are o valoare foarte mare și pentru noi. Nimeni nu pierde nimic, toate lumile câștigă!
Fansezi (sfâșietor): Tata... (Pisează ierburile ritmic. Ar vrea să spună "Nu văd niciun câștig.")
Moulon: Te iubește tata, Fasita! Toată luna ai să faci doar mâncare. Pisezi și alegi. În rest, stai. Trebuie să înveți să stai. E ceva ce tehnologiștii nu au în codurile lor: tihna. Tihna e tipic omenească și vine doar prin bunătate și dragoste, prin toleranță, prin acceptare. Când nu le înțelegi, mult din valorile acestea se transformă în umilință sau viciu. Dar să reții te rog că valoarea precisă a acceptării ține de forță; forță interioară. Atunci când stai în tihnă, forța interioară se manifestă foarte puternic la nivel muscular și celular; prin acțiuni ritmice poți împinge lumea. Observă mișcările mici ale tehnologiștilor. În acțiunile lor ritmice amprenta energetică a ceea ce degajă este nervozitatea. Nervozitatea nu impune, doar distruge. Nu construiește, doar lovește. Nervozitatea nu tace, doar abandonează; nervozitatea nu ascultă, ci se lansează în gol continuu, fără remediu. În tihnă, a sta și a te mișca devin unul și același lucru. Asta va trebui să conștientizezi. A tăcea și a vorbi înseamnă unul și același lucru și în general, orice faci în tihnă este unul și același lucru cu opusul lui. Viața egală cu ea însăși trece cu bine peste ploile și exploziile planetei.
Fasita (cam năucită, căci tatăl ei a devenit maestru): Aș vrea să mulg eu vacile.
Moulon: Nu. Pentru dorința de a mulge vacile îți dau să alegi bob cu bob, dintr-un vas cu linte și neghină.
Fansezi: Să-mi spun dorințele, sau să le reprim?
Moulon: Să le spui.
Fansezi: Aș vrea să fiu cu mama.
Moulon: Când te gândești la mama, poți dansa, cânta... alegând lintea.
Fansezi deschide ușa să se audă ploaia. Va dansa pe ritmul ploii, incluzând alesul neghinei de linte.
Scena 6
Cozur, Cozura, Cozir, familia conducătoare a ținutului, la micul dejun. Locuiesc într-o casă laborator transparentă tip glob. Interior minimalist. Ploaia este direcționată în interior și recirculată într-o cascadă. Lumini care să încălzească atmosfera, aparate care prind umiditatea din aer și o pulverizează pe vegetația de interior. Mobilier jos, ca la japonezi. Lemn, frunze și culori năucitoare.
Cozura îi servește la masă pe soțul Cozur și pe fiul, Cozir. După mers și liniștea emanată trebuie să fie evident că mama este manuală, iar tatăl tehnologist. Tehnologiștii nu au păr! Orice i-ar putea atinge e considerat insalubru.
Cozur: Pot să te întreb ce idei ai despre căsătorie?
Cozir: Sunt confuz. Mi-ar plăcea să am pe cineva, dar nu am timp real s-o caut.
Cozur: Nu ai zis "s-o găsesc". Ai instinct de manual.
Cozura: Internetul ajută întotdeauna!
Cozir (râde): Mă surprinzi, mama...
Cozura: Sunt măritată cu un tehnologist și am învățat și eu câteva lucruri bune de la el.
Cozur (neîncrezător, cu chef de conversație, elegant): De exemplu?...
Cozura: Netul ajută întotdeauna...
(Mănâncă toți în liniște. Nimeni nu a înțeles nimic.)
Cozur: Chiar și unui manuale ca tine?
Cozura: Chiar și.
Cozir: Cum?
Cozura: Anunți pe net că vrei să te însori.
Băieții izbucnesc într-un râs fulminant. Cazura rămâne neclintită.
Cozur: Dacă nu te-aș cunoaște, aș crede că ești naivă...
Cozir: Mama?
(O privesc amândoi în tăcere)
Cozur: Când taci, ai idei clare.
(Băieții se uită unul la altul, apoi la Cazura)
Cozura: Bal!
Cozur: Bal...
Cozir: Balul e o noțiune manuală... tehnologiștii nu au participat niciodată la un bal... nici nu știu dacă dansează...
Cozur: Tehnologiștii dansează pe muzica propriilor costume. Au noțiunea ritmului, deci dansează.
Cozir: Poate, dar nu la bal. Nu știu ce înseamnă.
Cozura: Exact despre asta e vorba. Prezentăm balul ca pe un spațiu de întâlnire al manualilor cu tehnologiștii, în vederea selectării alesei inimii tale.
Cozir: Fac un bal ca să nu dansăm...
Cozura: Doar dacă nu apare o manualistă.
Cozir: Una ca tine?
Cozura dă din cap afirmativ.
Cozir: Dar nu prea se uită la știri din astea pe net...
Cozura: Dacă e ca mine, se uită.
Cozur: Păi e mai simplu să dăm un bal pentru manuale.
Cozura: Manualistele sunt discrete. Ies la lumină doar dacă știu că sunt camuflate de tehnologiști.
Cozir: Nu știu... nu e rău... măcar să fie... (râde singur; ar vrea să spună "cu păr")
Cozur: Adu-mi o șampanie din lumea ta. Iubita mea, azi voi tăcea ca tine și după ce voi fi băut o cupă cu voi, vă voi spune de ce am ciocnit.
Se instalează o liniște desăvârșită, specifică manualilor. Cozura iese în grădina acoperită, unde asurzește ploaia și vine de acolo cu un buchet de sau cu o floare pe care o așază ritualic pe masă, cu șampanie în frapieră, cu pahare etc.
Cozur desface, toarnă, ciocnesc și în sfârșit, vorbește, ca și când ar fi ideea lui:
Cozur: Vom da un bal pentru tehnologiști și manuali împreună. Vom lua în calcul existențele fiecărei specii. În bal îți vei găsi o soție, instaurând astfel ordinea echilibrului în ținut.
Cozir se uită uimit.
Cozur: Ai zis că vrei să te căsătorești sau vrei să te asociezi?
Cozir: Sunt fiu organic.
Cozura: Să tăcem asupra acestui fapt, fiule.
Cozir: Vreau să mă căsătoresc.
Cozur: Alegerea ta, balul tău. Îi propun maeștri de ceremonie pe Moulon și Craka Bandeu. Văduvi, cu siguranță se vor asocia și ei cu ocazia balului; manual și tehnologistă. Prin tine, legiferăm experimentul lui Gremm... dar și pe al nostru, al cercetătorilor Cazur... Vei avea dreptul să exiști și să conduci, să te căsătorești cu o manuală; ca tine vor face și alții. Vom echilibra în sfârșit ținutul. Vom avea dreptul să ne numim laboratoarele domenii personale, iar Cazura nu va mai trăi incognito, ci la vedere (profund mirat de forța fostei sale studente) datorită curajoasei Gremm care a continuat să studieze în nucleul unei familii mixte ca să producă... ce?... (îi este teamă să rostească "un copil organic")
Cazura: Ca să afli, ai nevoie să te apropii de ei, Cazur.
Cazur (o îmbrățișează pierdut pe Cazura): Un singur lucru nu-mi aduc aminte, și nici nu vreau, pentru m-ar înspăimânta: Sunt 25 de ani de când lucrez ca cercetător: când am început eu să îi respect pe manuali?...
Imagine Cozuri, ca și când ar fi anunțat balul și ar fi anunțat public maeștrii de ceremonie. Craka citind din foile aduse de Moulon, cu desene. Live.
Craka: Pornind de la ideea lui Gremm Moulon, creatoarea colecției de rochii Cenușăreasa, asupra căreia am primit drept de autor, propun să inspectăm conținuturile, conceptul și să ni le apropiem. Nu am apucat să mă uit pe colecție. O vom face împreună în direct:
Cenușăreasa de Gremm Moulon. "Aceeași poveste populară culeasă cândva de Frații Grimm, cu aceeași morală. Morala poveștii: Frumusețea este o comoară, dar bunătatea este de neprețuit. Fără ea nimic nu este posibil, cu ea se poate face orice.
Scenă cu scenă, m-am jucat mereu cu patru imagini, ca și când personajele ar fi fost în mine, iar eu trebuia să aleg care dintre ele dintre sunt: mai întâi, la nivelul creației vestimentare. Apoi, la nivel interior. Pentru că în mod paradoxal, aceeași ținută purtată de patru femei, are alte linii de fiecare dată: curburile, încordările, relaxările, sclipirile sau excesele fiecăreia. Cenușăreasa este un îndrumar în raportul dintre imagine, ținută interioară și ținută exterioară.
Fiecare personaj din Cenușăreasa are o fișă unde putem urmări cum calități fizice, psihice, morale, sufletești, interacționează cu un model fix al costumului.
De aici și până la a demonstra ceea ce exegeții numesc "noroc schimbător" la Cenușăreasa, dar care eu cred că este o atitudine consecventă în raport cu binele, mai e un pas; un pas pe care îl facem parcurgând argumentația de natură filosofică din paginile finale.
Departe de a fi un mit al vremurilor trecute, departe de a fi doar o poveste pentru copii, Cenușăreasa relevă atitudinea unei fete frumoase în a face binele în mod gratuit și constant. Gratuitatea și virtutea merg mână în mână, pentru că cine vinde și cumpără frumusețea în orice formă, are nevoie și de miturile ei. În absența miturilor și a poveștilor despre ea, frumusețea riscă să se banalizeze, devenind o marfă insignifiantă de consum." (Ținându-se de cap, pironită pe un scaun). Cum aș putea să vând o așa prostie la balul lui Cozur...
Agnita: Doar dacă nu îi adăugăm o parte tehnologistă, niște circuite, orice, care să ne justifice și pe noi în concept. În cazul acesta, dreptul de autor mi-ar aparține.
Moulon: Desigur, dar se poate merge și pe formula originală, al cărui drept îl are Craka.
Cozur: De acord, Agnita! Ești ambasadorul perfect al tehnologiștilor în casa unor manuali. Datorită ideii de îmbunătățire, de transformare a unui concept manualist, tehnologiștii din ținut vor avea un motiv și chiar o rațiune a prezenței lor la bal. În afară de asta, prin căsătoria cu o fată tehnologistă sau manualistă, Cozir ar putea alege care va fi tonul timpurilor viitoare în ținutul nostru.
(Craka face ochii mari și se uită reflex la Fansezi care alege boabe aplecată peste un bol uriaș)
Agnita: "Mano-tehno"! "Mano-tehno" ar putea fi tema care să înlocuiască tematica "Cenușăreasa", o poveste care nu interesează pe nimeni, după părerea mea, în afară de gazdele noastre, legate afectiv de subiect. "Mano-tehno" mi se pare o temă mai generoasă și mai actuală, care ar permite și tehnologiștilor să își prezinte linii de modă și care ar îngădui inclusiv colecției "Cenușăreasa" să apară de sine stătătoare, bineînțeles, prezentată de fete manualiste.(așteaptă să vadă ce efect are ceea ce spune) Da! Voturi! Full de voturi.
Cozur: Palatul Globo va găzdui evenimentul pe care îl anunțăm în pregătire. Ne întâlnim la sfârșitul lunii de fenomen extrem!
Agnita: Fansezi, tu știi sau ai putea sau ai dori să contribui cu ceva anume pentru bal? Știi să faci ceva, în afară de... mâncare?
Fansezi: Exact! Aș putea face mâncare!
Moulon (îi aruncă toată lintea aleasă în cenușa de la șemineu.) După ce alegi lintea din cenușă!
Fansezi: Și mama are drept de autor, pot face mâncare, rețetele ei pentru tehnologi și și manualiste.
Moulon: Doar Craka are dreptul de a vinde, deci de autor. Gremm l-a pierdut pe al ei, căsătorindu-se cu mine, deci tu nu poți avea drept de autor.
Fansezi: Bine, tată!
Fansezi îi servește pe toți cu mâncare uscată, pe Bahita, cu pâiniță pufoasă, după care se așază să aleagă lintea bob cu bob din cenușă.
Moulon: Cu permisiunea voastră, mă duc la atelier. Ne trebuie tipare și stofe pentru producția de rochii. De mâine dimineață începem. (Dând să iasă). Un singur lucru nu înțeleg. (Craka devine atentă.) De ce nu găsesc în desene broderia cu fir de apă. Era un pas pe care îl inventasem pentru Gremm...
Craka se relaxează. Către fiicele sale: Mâncăm? Moulon iese. Zgomot de ploaie. Privindu-le în tăcere cum mănâncă, Fansezi adoarme.
Scena 7
(Craka, Agnita, Bahita, Fansezi)
Toată acțiunea se petrece șoptit. Bahita coboară scările în căutare de pâiniță pufoasă. Descoperă pisica și colivia cu păsări, de care nu se va despărți până la sfârșitul poveștii, indiferent în ce punct al scenei s-ar afla.
(În șoaptă)
Craka (către Agnita): Adevărul este că experimentul lui Gremm a durat niște ani, dar balul îi scoate adevăratul produs la vedere: Fansezi. O tehnologistă naște copil; iar acum prin mine - îi distribui... ce îi distribui?!... Dacă află Cozur că Fansezi e născută pe cale naturală și că experimentul lui Gremm e încheiat deja, prezența noastră nu mai are valoare la bal; adică are, dar Fansezi care nu dă nimic, ar putea lua cele mai multe puncte prin căsătorie. Ar lua puterea fără bani... așa... (privind-o amar, cu ură): alegând lintea, gătind și dormind... De aceea, singura persoană care nu trebuie să ajungă la bal este ea, fetița organică a tehnologistei Gremm.
Agnita (se uită perplexă la mamă și la Fansezi, pe urmă iarăși la mamă și la Fansezi lucrând la foc): Și ce să facem cu ea?
Craka: S-o îndepărtăm constant de ținta noastră. Te căsătorești cu Cozir.
Agnita: Eu? Cu Cozir?!
Craka: Da. Tu.
Agnita: Dar, mama, eu nu vreau să mă căsătoresc. Eu sunt tehnologistă. Mie îmi trebuie bani să-mi fac cel mai inteligent urmaș și aș folosi ocazia balului doar ca să-mi promovez ideea! Eu vreau să câștig totul și să plec într-un ținut perfect tehno! Pe mine mă disperă manualii! Deci nu mă pot căsători cu ei.
Craka: Pe mine mă disperi tu! De ce nu poți învăța până la capăt, dacă zici că ești bună?
Agnita: Pentru că îmi place să mă intereseze lucruri! Căsătoriile sunt pentru primitivi, or eu dezvolt ceva ce s-a investit în mine: bani. Asta e valoarea mea. Eu dezvolt modele superioare, mama, nu modelul "Cenușăreasa"!
Craka: Îți bați joc de mine?
Agnita: Deloc! Tu aici experimentezi, iei caimacul lui Gremm, îți faci atractive cursurile de antropologie transculturală. Eu ce câștig?
Craka: Bani pe care ți i-am dat eu. Voturi, putere să faci ce-ți place. Poți să-mi dai și mie o mână de ajutor?
Agnita: Tu ai aici (arată spre Fansezi) experimente sociale pentru antropologie. Cu ce anume te-aș mai putea ajuta?
Craka: Dacă află Cozurii că Fansezi e fiică organică, o vor lua în familia lor! Organicii din tehnologiști trăiesc mai mult, femelele devin mai inteligente după naștere! (ia pastile)
Agnita: Bine, nu te mai criza! Te ajut pentru că mi-ai dat un business. Nu exagera în ce-mi ceri! Altfel, doamna profesoară, pe mine nu mă interesează experimentele sociale.
(se duce la bucătărie, de unde se întoarce cu un săculeț de linte pe care îl toarnă în cenușă, fără ca Fansezi să se trezească.)
Agnita (cinică): S-o lăsăm! Mai are treabă. (apoi, întreabă clar, tare, pe semiîntuneric, în timp ce urcă scările către cameră): Mamă, de ce Bahita e atât de naivă?
Craka: Experimentul meu de licență, o curiozitate de tot rahatul: am construit-o cu ADN-ul unui manualist!...
Agnita: Nu erai o studentă tare...
Carka: Mda.. Gremm a riscat mai mult. Mereu m-am autosuspectat că am elemente manualiste în compoziție și am vrut să văd ce se întâmplă dacă...
Agnita: Păi, scuză-mă că-ți spun, dacă are elemente manualiste, de ce n-o măriți pe ea? I s-ar potrivi mai bine decât mie.
Craka: Mda... prea târziu... prea mică. Trece ocazia liniștit pe lângă ea. Pur și simplu, nu am idee cine o ia și nici nu cred că pot îmbunătăți ceva ce am făcut greșit de la început... Manualiștii nu sunt buni.
Agnita: Calm, calm. Părerea mea e că tot ce ar trebui să schimbi e atitudinea.
Craka: Dar nu-ți cer părerea.
Agnita: Dacă tot îmi ceri ajutorul...
Scena 8
(Craka, Agnita, Bahita, Fansezi, Moulon. Cozur, Cazir, Cazura)
Un lung moment coregrafic. Ca nivel de imagine este echivalent cu scena 1, unde este prezent cortegiul; a treia imagine de gen este ultima, cu apariția lui Fansezi la bal.
Ca sonoritate de fond: sunet de ploaie (cârduri de manualiști vin să dea comenzi de rochii ori să ridice comenzile - trebuie să intre în casă echivalentul rândului de fete din povestea originală). Sunetul ploii se justifică prin faptul că ușa de la atelier e mereu deschisă.
Corpurile dansatorilor vor schimba viteza și ritmul de intrare-ieșire în casa lui Moulon.
Când se termină rândul, intră Moulon cu centimetrul după gât. Se adună toți la masă. Tac.
Craka: Ce crezi, cum ar trebui să ne îmbrăcăm?
Moulon (zâmbind): Ca doi asociați.
(Reacții mute între toți, pe rând.)
Bahita (privind obsesiv colivia, ceea ce atrage dezaprobare mută din partea mamei și a surorii sale): Din punctul meu de vedere, acesta este un eveniment mai mare decât balul.
Craka: Nu mai mare, dar e un eveniment care face balul.
Moulon (curtenitor): Care îl produce. Vă propun piesele originale din colecție. (Dă un perete la o parte și ies la iveală cele trei rochii): Alegem, în funcție de poveste?
Craka: Așa vindem cel mai bine și ne promovăm asocierea. Să sperăm că Fansezi nu va juca rolul Cenușăresei!
Moulon: I-ai spus pe nume! Și da, ea chiar este Cenușăreasa! (mângâindu-i mâinile murdare de cenușa din care fiica sa alege lintea și râzând) E singura fără rochie. Rochia ei e piesa lipsă din colecție...
Craka: Offf!... Atât de previzibil!... Nu vreau să joc rolul ăsta! Dar vreau să-mi joc șansa! Ce poveste nefericită! E un prototip mental și un arhetip și un mit din care vreau să ies cumva!
Moulon (curtenitor): Poate... jucându-l?...
Craka: Dimpotrivă, trebuie să îl opresc! Vreau să opresc prototipul! Sunt în punctul de a face o criză de isterie, pentru că toată tehnologia noastră nu a reușit să abolească frica!
Moulon: Dar... de ce anume ți-e frică?...
Craka: Mi-e frică de Cenușăreasa! (face înconjurul încăperii urlând) N-am ce să sparg!... N-am ce să sparg!... N-am ce să sparg!
Fansezi îi oferă vasele de lemn în care a ales lintea. Craka le trântește împrăștiind lintea pe jos.
Agnita (izbucnește în hohote de râs): Mama, nu are de ce să-ți fie frică! Colecția e super, live-ul e perfect, balul va fi total, banii vin, iar eu nu sunt amenințată, fiindcă nu mă mărit, ci mă îmbogățesc. Am trimis toată munca mea în rețea! O să vedeți la bal!
Craka: Mi-e frică tocmai de asta, că nu vrei să te măriți!
Agnita: Nu! Ți-e frică "și" de asta, nu "tocmai" de asta! Ți-e frică de mit, ți-e frică de mine, ți-e frică de tine... ești o profesoară înfricoșată absolut! Poate că Moulon are dreptate, poate că îți face bine să joci un rol, oricare, al mamei vitrege, să te distrezi un pic!
Craka: Nu vreau rolul vitregei! Mi-e frică de Gremm! Gremm mi-a dat rolul! Gremm mi-a dat rolul! Unde să urlu, să nu mă aud?
Moulon (condescendent): În ploaie, în ploaie... (Îi deschide ușa, ea iese în atelierele acoperite; Moulon închide ușa după ea și se aude liniștea. Moulon îmbrățișează ușa, apoi se uită la Fansezi.)
Fansezi: Sunt obosită.
Moulon: Descurajată. Ultimul! (Toarnă un castronel de linte în cenușă, apoi o îmbrățișează) Pentru creșterea curajului!
Bahita (privindu-și rochia, cu nesaț): Pentru mine este important să merg la bal. Nu am umblat niciodată în rochie, nici cu o pisică în brațe și nici nu am hrănit vreodată o pasăre. Le pot lua cu mine, să le arăt odată cu rochia?
Moulon: Bineînțeles!
Agnita: Eu aș vrea să îmi pun circuitele pe corp și rochia pe deasupra.
Moulon: Te rog!
Fansezi, impasibilă, alege linte. Cât fetele se îmbracă stinge lumina, lăsând un semiîntuneric. Craka reintră în liniște;
Moulon (o așteaptă, o ia de mână): Știi, în seara asta o să-ți dau un rol! O să te-nvăț să-l porți în porii tăi de tehnologistă și n-ai să-l poți povesti în niciun Live. E rolul care te poartă dincolo de poveste, draga mea! Vino cu mine! (trage după ei doi ușa dulapului uriaș, ca și când ar fi ușa unui dormitor. Când Craka va ieși, va fi îmbrăcată în rochia vitregei, în plină lumină, fericită.)
Plecările la bal. Grăbiți, precipitați, aranjați, Moulon, Craka, Agnita și Bahita.
Craka (privind-o pe Agnita): Nu-i rău!
Agnita iese pe ușă prima, mândră de cum arată. Își face un selfie în fața casei.
Bahita și-a așezat pisica-turban și ține într-o mână telefonul, în cealaltă, colivia.
Moulon (către Fansezi): Vei ști, când vei sfârși.
Fansezi (oftând): Te iubesc, tata.
Moulon îi oferă brațul doamnei Craka și ies împreună.
Intrăm prin proiecție în Live:
Lumină puternică, ajung în fața covorului roșu. Tribune laterale. Se vizionează costume, fețe și tot ce apare acolo. Full de telefoane și selfie-uri. Cozurii, în tribună și ei. Agnita intră curajoasă pe covor, stă la poze, le face semn cu mâna Cozurilor. Cozurii îi răspund. (Urale în public, ca pentru o favorită).
Intră Bahita grăsuță, în dispută cu pisica-turban. Când să ajungă la panou, pe covorul roșu, pisica îi fuge pur și simplu, iar când se apleacă să îi dea de mâncare demonstrativ păsării din colivie, aceasta zboară... Bahita își ridică dezinvoltă telefonul și își face adolescentin un selfie, apoi se răsucește încât să-i prindă pe Cozuri în fundal și își mai face un selfie și cu ei. Cozurii ridică mâna, amuzați. Moulon și Craka intră braț la braț. Vor face o plecăciune pentru Cozuri și o poză la public. În altă parte, mese cu fructe, brânzeturi, dulciuri și băuturi, filmate de foarte aproape, supradimensionat, de Bahita. Agnita filmează creațiile ei electronice, cu sunete și lumini, pe corpurile îmbrăcate cu haine de unică folosință ale tehnologiștilor. Se salută între ei ridicându-și perucile colorate și aruncându-le apoi.
(Ecranul se stinge ușor)
Fansezi (se scutură de cenușă, pune 100 de castroane cu linte pe masă. În timpul acesta ajung la ușă pisica și păsările din colivie. Fansezi le deschide simplu, continuându-și munca aranjării celor 100 de castroane de lemn pe masă.): Momentul potrivit este când treaba mi-am sfârșit. Timpul se învârte prin răbdare, bunătate și virtute. Nu e niciun secret că pot să mă ridic și să plec. Mamă, am inima ușoară de pasăre ce zboară. Tata mi-a adus colivia ca să ies nu când inima-mi dă ghes, ci când am terminat de cules ultimul bob din cenușă.
(Dansând. Dacă nu a terminat, dansează în timp ce aranjează castroanele, până când termină și castroanele și ajunge în fața dulapului gol, căci rochia ei lipsea.) Niciodată nu am visat nimic pentru mine, în afară de tine, mama. Dar nu sunt Tu. Și nici tu nu mai ești, să poți visa pentru mine. Existăm amândouă, fiecare în câte o lume... Mă uit în dulap... dacă am fi împreună, te-aș întreba cu ce să mă îmbrac? Și tu mi-ai răspunde: "Cu bucurie", e haina cea mai ușoară și vie! (Fansezi închide ochii și începe să audă amplificat sunetele din ambient): Nu mai plouă! Picuri de apă se scurg din uluc, nu e nici soare, nici cald; e așa... o dulce chemare a vieții în aer... o nebunie... un fel de nerăbdare, m-ar sfătui tata, dându-mi linte cu găleata! să mă duc, să nu mă duc... sunt obosită, mai bine mă culc... (adoarme, visează un glas pe care îl auzim și noi în scenă): "Fansezi! Fansezi!"
Fansezi (strigă, ridicându-se de jos): Mama! De asta te odihneai mereu aici!
Se uită cu atenție în jur, ca și când ar vedea-o. Descoperă un loc secret sub podea, la șemineu, exact în locul în care a ales lintea. Scoate de acolo rochia - trusoul de mireasă, piesa lipsă din colecția Cenușăreasa, pantofi, manuscrise, jurnale.
Pe trusou are bilet. "Trusoul tău de mireasă și pantofii." Mama.
În diferite falduri sau între foile ambalajului găsește pe rând celelalte mesaje.
"Doar dacă vă recunoașteți fără a vă cunoaște." Mama.
"Doar când vine ceasul." Mama.
"Rămâi calmă. Te va împinge inima." Mama
"Întoarce-te acasă înainte de miezul nopții. Astfel, va fi el care te-a căutat și norocul îți va surâde toată viața." Mama
Fansezi râde și întreabă în aer plină de bucurie, recunoștință, surpriză, nostalgie: "De unde știi?" "De unde știi?" Recitește cu voce tare biletul: "Rămâi calmă. Te va împinge inima."
Fansezi se spală, se îmbracă, se încalță, își ridică simplu părul și iese. Își face un selfie în fața casei.
Între timp, s-a terminat parada. Traversează de-a latul covorul roșu și intră direct în sala de bal care e acoperită cu plasme uriașe. Policandre de cristal, tablouri etc în contrast. Aici începe o serie de prim planuri în care se vânează supradimensionat orice schimb de priviri între Cozuri și oaspeți. Fasita intră și zâmbește sălii de bal. O vedem prim plan pe plasme. Cadru cu Cozurii zâmbindu-i la unison. (Urale) Să nu uităm că e îmbrăcată în mireasă!
Craka (cu gura căscată, dizgrațios, către plasmă): A început, sau ne bagă filme?
Agnita: A început (își scoate automat telefonul, pentru selfie).
Craka: Păi de ce dracu n-a zis că s-a însurat deja? Uite-i mireasa!
Moulon (mustăcind): N-a început. E doar un costum.
Craka: Păi, și când se mărită, în ce se mai îmbracă? (ghiont Agnitei) Ieși, motivează-te, WE are the future!
Începe cântecul de deschidere. Craka îi dă un ghiont Agnitei. Agnita înaintează prin mijlocul sălii de bal, îl provoacă pe Cozir la dans, (aplauze) acesta o urmează și dansează cumva, neatingându-se, un dans al provocării care se termină ochi în ochi, aruncându-și telefoanele.
Cozir o conduce elegant la locul ei, lângă Craka, îi sărută mâna și o trage din rândul doi pe Fansezi. (Aplauze); o ia în brațe și dansează.
Cozir (traversează sala cu ea și îi șoptește): Ai uitat să-ți scoți părul. De unde știi să dansezi?
Fansezi: Am învățat la școală. Tu?
Cozir: Am învățat de la mama.
Dansează râzând printre domnișoare chele.
Cozir: O să te prezint mamei. Nu te speria, or să ne sufoce tehnologiștii. Trebuie să le facem și lor o glumă. Am pus un pariu cu mama înainte de bal. Trebuie să vedem cine l-a câștigat. Se poate?
Fansezi: Da.
Familia Cozur stă la o măsuță cochetă.
Cei doi se îndreaptă spre familia Cozur. Se aude tare tot ce vorbesc. Tehnologiștii îi înconjoară cu camerele de filmat.
Cazura: Cum o cheamă pe mama ta?
Fansezi: Gremm.
Prim plan cu Craka, căreia i se oprește respirația rămânând cu gura căscată. Se uită înmărmurită la Moulon.
Moulon: Ăăă... Rochia e piesa lipsă din colecție. Nu înțeleg unde a găsit-o. Sincer, mă surprinde și pe mine.
Agnita: Mamă, să nu te crizezi. Oricum nu voiam să mă mărit. Ar fi ieșit nasol oricum.
Cazura (prim plan): Cazir, am câștigat. Fata cu care ai dansat este manualistă, mama ei mi-a fost cea mai bună prietenă, iar tatăl ei, pentru cei care îl cunosc, este un vestit colecționar de artă.
Craka (întorcând bănuitoare capul spre Moulon): Te rog să faci ceva!
Moulon (ridicând din umeri și zâmbind a uimire): Nu am nicio idee ce are de gând... Poate că ar fi bine să faceți ce face și ea...
Craka: Agnita, tu!
Fansezi: Doamnă, Domnilor! Am și eu un pariu cu mama, unul pe care vreau să-l câștig. (Fuge).
Agnita ia startul din urma ei și par să concureze întrecându-se care iese prima din sala de bal. Toate camerele sunt pe ele.
Cozir (complet uimit, abia reușește să strige după Fansezi): Asta e gluma ta, sau ce?
Fansezi (strigând și fugind, dar prea târziu, pentru că băiatul deja a luat-o la goană după ea): Da!
Agnita o împinge pe Fansezi pe covorul roșu. Fansezi se împiedică și își pierde pantoful. O mașină frânează și se deschide portiera din față:
Fansezi: Tata!
Moulon: Urcă. Sunt lucruri pe care trebuie să le faci repede și bine.
Fansezi: De exemplu?
Moulon: Să fugi la timp din fața unui prinț.
(Mașina iese în trombă).
Agnita e filmată cum fuge ca nebuna, acum în urma mașinii. Camerele se mută pe covorul roșu, unde Cozir înaintează victorios cu Pantoful lui Fansezi.
Cozir: Balul merge mai departe. Aceasta este aleasa mea (ridică pantoful trofeu).
Heblu.
Sfârșit