Sinopsis: Un copil proaspăt transferat la clasa a VI-a B își terorizează noii colegi. Deși fac front comun împotriva nou-venitului, părinții din colectiv nu reușesc să se înțeleagă de nicio culoare. Există un singur numitor comun: Marius trebuie să dispară din școală. Bullying-ul, nedreptățile sistemice, subiectivitatea și agresivitatea de părinte care ar face orice să își apere copilul sunt împletite într-o satiră socială în care nimeni nu are dreptate, nimeni nu cedează și nimic nu se schimbă.
Roșu în fața ochilor
Personaje:
Doamna dirigintă - 40, cucoană abilă, alunecoasă, apelează la factorul emoțional cât de des poate, bine îmbrăcată, are doi copii și își vede interesul
Mama mov - 34, șoricel de birou, corectă politic, împotriva violenței, foarte stresată și incisivă, superioară, fii-su (Victor) e olimpic la matematică
Mama roșie - 32, șefa comitetului de părinți, conflictuală, secretară, bătăioasă pentru copilul ei mediocru și greoi (Toma Florescu), încearcă să pară distinsă, dar este o mahalagioaică, își ia bărbatul după ea la fiecare ședință ca să aibă spate în caz că se ceartă cu cineva
Tatăl roșu - 38, patron de service auto și mare fan al filmelor cu supereroi, un mitocan, și tocmai de asta, soția l-a instruit să vorbească doar cu "doamnă", ceea ce face compulsiv pe tot parcursul ședinței
Mama roz - 35, casnică, universul ei e fiica ei (Anca), pe care o pune pe un piedestal și o cocoloșește mult prea tare, foarte economă
Mama portocalie - 30, vânzătoare la supermarket, mereu puțin defazată, dar cu spirit de turmă, cu frică orbească de Dumnezeu, nu prea știe ce decizii să ia legat de educația fiicei ei (Ingrid)
Tatăl galben - 39, taximetrist, patriot, nevasta are program fix și de aceea merge el la ședințele copilului (Tudor), căzut din lună la ședință, dar pretinde că este informat
Tatăl verde - 42, polițist, crede că puțină agresiune într-un mediu de copii este benefică, și-a învățat fiica (Flavia) să dea înapoi, nu înțelege ce a făcut Marius atât de rău
Mama albă - 38, crainic radio, tăcută și diplomată, are pile peste tot, copilul ei (Sara) merge la toate activitățile extrașcolare posibile și nu prea trece pe la școală
Personajele sunt fiecare îmbrăcat în culoarea reprezentativă, cu excepția Doamnei diriginte, care poartă albastru. Culorile arată nuanțele de supărare ale fiecărui părinte față de situație.
Scena I
Ședință cu părinții la clasa 6B, toată lumea e înflăcărată. Încet-încet, toți părinții se ridică și vin aproape de catedra dirigintei, în mijlocul scenei.
Mama roz: Doamnă, noi plătim 100 de lei pe lună la fondul școlii ca să ne vină acasă plânși și umiliți? Chiar nu se poate așa ceva.
Doamna dirigintă: Dar ce s-a întâmplat, doamnă?
Mama roșie: De ce l-ați primit, doamnă, pe copilul ăsta transferat? Nu-l mai vrea nimeni și-l luăm noi? Chiar suntem coșul de gunoi al orașului ăsta?
Mama mov: Vorbiți de Marius? Și eu voiam să deschid subiectul. Chiar nu se mai poate așa ceva, doamnă dirigintă!
Doamna dirigintă: Doamnă, dar este și el un copil care trebuie să învețe undeva... Nu l-am primit eu personal, dar este datoria mea ca diriginte și profesor să nu fac discriminări între copii.
Mama roșie: Lasă că nici el nu face discriminări. Nu e doar unul, doi fraieri care plâng acasă. Sunt toți.
Tatăl galben (n-are idee cine e Marius): Cine mai e și copilul ăsta de-i terorizează chiar așa, pe toți? Unul să nu scape?
Doamna dirigintă: Ei, domnule, toți! Sunt copii. Mai fac o glumă proastă, se mai ceartă între ei, dar ei sunt primii care uită. Mâine, poimâine o să se joace împreună ca și cum nu s-a întâmplat nimic.
Tatăl roșu: Să nu se înțeleagă greșit: Toma, băiatul nostru, nu plânge.
Mama roșie: Nu, dar Toma s-a întors acasă cu găuri de compas în tot spatele. Fiindcă a stat în fața lui Marius la ora de mate. Așa ceva nu se poate.
Tatăl roșu: Știți ce scumpe sunt uniformele, doamnă?
Mama roșie: Nu mai zic! Dar eu de unde știu că nu e ruginit compasul ăla? Am ajuns tocmai la județean să-i fac antitetanosul. O zi întreagă am stat pe drumuri.
Mama roz plescăie dezaprobator..
Mama portocalie: Doamne ferește...
Mama roz: Cum să lăsați să se întâmple așa ceva? Ancăi i-a furat cheile, i-a aruncat mănușile la gunoi, i-a spart telefonul... Era telefon bun, Samsung.
Doamna dirigintă: Ce să fac, doamnă? Anca de ce nu mi-a zis? La mine nu ajung glumele astea proaste!
Mama roz: Astea sunt glume? I-a distrus bunul personal. Nu toată lumea e milionară, să știți.
Doamna dirigintă: Dar nu a lovit pe nimeni, nu?
Mama roșie: Doamnă, n-auziți de antitetanos?
Mama portocalie: Îi torturează pisihologic!
Doamna dirigintă: Dar dacă ar fi băiatul dumneavoastră? Înțeleg că există o problemă, dar trebuie să ne amintim că vorbim despre un băiețel de 12 ani.
Mama roșie: Vorbim de un delicvent, de un bully.
Mama mov: Bullying-ul este, totuși, un fenomen foarte serios. Sper că luați în serios situația. Trebuie luate măsuri serioase până nu se întâmplă ceva mai rău.
Doamna dirigintă: Trebuie luate măsuri, sigur. Trebuie monitorizați mai atent, trebuie o discuție...
Mama portocalie: Clar este o problemă cu băiatul ăsta nou, cu Mihai.
Mama mov: Marius.
Mama portocalie: Cu Marius. N-am avut probleme cu bully de-ăștia până n-a venit el aici în clasă.
Mama roz: De ce l-ați acceptat, doamnă? Să ne terorizeze copiii? Și așa sunt stresați la maximum că le dați teme doar din culegerea de performanță.
Mama mov: Lăsați că e bine să mai și gândească...
Mama roșie: Păi dumneavoastră îi faceți temele lui Victor, de aia ziceți așa!
Mama mov: Cum să-i fac eu temele când Victor merge la națională la matematică?
Doamna dirigintă: Dacă este vreo problemă cu temele pentru acasă, putem să vorbim cu doamna de matematică, să găsim o soluție...
Mama portocalie: Cu băiatul ăsta e problema, nu cu temele!
Tatăl galben: Da... la teme cred că nu-s probleme chiar așa grave. Știți cum e, temele se mai fac și nu prea. (râde singur)
Doamna dirigintă: Doamnă, e un copil, nu știu ce să vă zic. Poate că are anumite probleme de disciplină, dar nu pot să fiu body guard în fiecare pauză.
Mama roșie (începe să se ridice tonul): Ba da, să fiți bodyguard dacă e nevoie. Sau să vin eu de la muncă să-mi păzesc copilul?
Doamna dirigintă: Vă aud, vă aud, doamnă. Aveți perfectă dreptate. Nici mie nu-mi place situația. Mă... mă bucur că m-ați înștiințat că este atât de serios. Vom lua măsuri imediat ce facem consiliu.
Tatăl galben: Cum ar fi, ce măsuri?
Doamna dirigintă: Pe moment, pot propune scăderea notei la purtare...
Tatăl roșu: Pe bune, doamnă? Ce notă la purtare? Ăsta trebuie bătut.
Murmure de păreri puternice, pro și contra.
Mama mov (pufnește): Lăsați că nici Toma nu e vreun sfânt!
Mama roșie: Toma n-a dat în nimeni, până una, alta.
Mama mov: Nici el nu mai are mult.
Tatăl roșu: Doamnă, hai mai ușor. Noi nu vă zicem cum e și nu e fii-tu.
Mama roz: Ce treabă are Toma? Marius e problema!
Tatăl roșu: Da, doamnă, despre ce vorbim aicea? Ăsta trebuie pus la punct urgent. (își încordează pumnul)
Doamna dirigintă: Domnule Florescu, vă rog, asta nu e soluție. Trebuie să abordăm problema pe o cale mai constructivă.
Mama roz: Ce cale constructivă, când fetița mea plânge că trebuie să meargă la școală?
Mama mov: Calea constructivă este să fie eliminat din colectiv. Fără violențe. Eu nu mi-am crescut copilul așa, nu vreau să aibă în preajmă copii cu astfel de apucături. (către Tatăl roșu) Și dumneavoastră mă îngrijorați.
Tatăl roșu: Lăsați, doamnă! Închiriez eu din banii mei un costum de super erou și îi dau o bătută s-o țină minte. Copiii ăștia ascultă doar de Thor și Iron Man. Îl învață Iron Man minte...
Doamna dirigintă: Vă rog să nu mai spuneți așa ceva. Marius are, totuși, 12 ani. Ca fiul dumneavoastră.
Mama roșie: Credeți-mă că nu-i are la fel ca copilul meu.
Mama portocalie: Dar părinții lui Marius ăsta unde sunt? Ei de ce nu-s la ședință?
Doamna dirigintă: Domnul și doamna Bercu n-au avut cum... Lucrează. M-au anunțat din timp și-o/ să am o discuție și cu ei.
Tatăl roșu: Doamnă, dar cine sunt domnul și doamna Bercu ăștia? Poate noi ar trebui să avem o discuție cu ei.
Mama roz: Pe mine nu mă interesează, eu vreau să fie mutat din banca Ancăi. Îi rupe caietele. V-am zis că i-a stricat telefonul. Era telefon bun!
Mama mov: Doamnă dirigintă, acest copil nu are ce căuta lângă Victor, vă rog frumos! Să fie mutat din clasă cu totul.
Doamna dirigintă: Stați puțin, nu putem să dăm elevi afară/ din clasă că nu ne place de ei.
Tatăl galben: Trimiteți-l, doamnă, de unde-a venit. Abia s-a transferat, nu? Dați undo. (râde la propria glumă)
Mama portocalie: Păi... Nu l-au transferat din cealaltă parte de bine ce a făcut, vă dați seama...
Mama roșie: Așa se întâmplă când vin toți... ăștia din medii defavorizate și îi lasă să învețe printre copii normali.
Mama roz: Dar de unde știți, doamnă, că e din mediu defavorizat? Copiii amărâți au rușine. Au bun simț.
Tatăl roșu: Au, doamnă, dar nu când sunt... căldărari.
Mama mov: Stați puțin! Eu nu vreau să particip în discriminări de etnie. Eu doar vreau să scăpăm de copilul ăsta.
Mama portocalie: Nu, c-ar fi bine să fie... așa, dar acest Mihai, Marius, cum l-o chema e blond. Mi l-a arătat Ingrid o dată.
Tatăl roșu: Și ce, doamnă, n-ai mai văzut țigan blond?
Mama mov (suspină îngrozită): Aici nu este despre culoarea pielii, este despre bună-creștere!
Doamna dirigintă: Domnilor, vă rog, un moment! Da. Nu contează etnia elevului, vă rog mult. Și chiar și așa, sunt români.
Tatăl galben: Ce bine că sunt români!
Mama mov: Chiar trebuie să mergem la director să rezolvăm ceva? Chiar nu putem să ne înțelegem civilizat?
Doamna dirigintă: Doamnă, vă spun, n-o să rezolvați nimic, dar nu vreți să mă auziți. O să vorbesc eu cu copiii. Mă bucur că ați avut încredere să discutăm împreună această chestiune. O vom rezolva împreună.
Mama roșie: Lăsați, doamnă! Cu care copii să vorbiți? Cu MARIUS, sper.
Doamna dirigintă: Cu toată clasa. O să înțeleagă de vorbă bună.
Mama roșie: Copilul ăsta sălbatic? Să înțeleagă?
Mama roz: Doamnă, dacă faceți așa ceva, o să facă și mai rău. Anca m-a rugat să nu spun la ședință. A zis ceva de capse. Nici nu vreau să mă gândesc.
Mama mov: Deci acest copil trebuie izolat cu totul! Este un abuzator și o să se răzbune.
Tatăl galben: Unde-i învățământul de altă dată? Respect și disciplină, oha.
Tatăl verde (plictisit de moarte până acum): Lăsați, că pe vremea noastră dacă te tachinai cu vreunul, nu mergeai repede la pâră. Copiii ăștia nu mai știu să suporte nicio glumă, nimic. Eu i-am zis lu' fii-mea, dacă ridică vreun copil mâna la tine, dai mai tare. Drept dovadă, ea n-are nicio problemă.
Mama mov: Sper că glumiți. Dumneavoastră ar fi trebuit să ne ajutați cel mai tare să rezolvăm...
Tatăl verde: Da' ce? Vreți să-i fac dosar penal unui mucos fără buletin? Reveniți-vă! A băgat frica în voi un copil.
Doamna dirigintă: Să ne calmăm. Nu-i nevoie să implicăm poliția. Pot media o discuție productivă, să vorbim despre bullying... Trebuie să mă consult și cu ceilalți profesori.
Mama roșie: Bun. Până vă consultați dumneavoastră cu ceilalți profesori, Toma nu mai are ce căuta la școală.
Mama portocalie: Ar trebui ca MARIUS să nu mai aibă ce căuta la școală. Eu n-am cu cine s-o las pe a mea.
Doamna dirigintă: Eu nu pot să interzic nimănui să vină la cursuri. Vă rog, înțelegeți situația.
Mama roz: Atunci n-avem de ales, nu mai venim noi...
Mama mov: Băiatul ăsta e un pericol public. Eu zic să-i predați doar lui săptămâna asta.
Doamna dirigintă: Vă rog, doamnă Grigoriu... Nu-i păcat?
Mama mov: Este foarte păcat. Vă aduc personal scutirile pentru Victor. Nu știu cum cade pentru școală toată situația asta, mai ales că Victor...
Mama roșie: Niciun copil nu mai vine, nu doar Victor! Să vă faceți orele cu ăsta, doamna dirigintă.
Doamna dirigintă:... Eu îmi fac orele cu cine vine la școală, doamnă.
Mama albă (a stat pe telefon până acum, sictirită): Mda. Nu vreau să mă implic, dar să știți că Sara are turneu săptămâna care vine, cu deplasare la Timișoara. Oricum nu puteam ajunge.
Doamna dirigintă: Eu nu vreau să zic... Mă puneți într-o situație... Știți că eu am fost întotdeauna alături de dumneavoastră, de copii... Când ați rămas fără dirigintă că s-a pensionat doamna Tănase, m-ați rugat să preiau clasa, că aveam o relație frumoasă cu cei mici, că puteam să comunicăm altfel...
Mama roșie: Ce treabă are, doamnă, una cu alta?
Doamna dirigintă: Eu doar zic că, dacă nu vine niciun copil la școală, nu pot să nu o iau personal. E o nenorocire.
Tatăl verde: Flavia. Flavia vine. Să vedeți de nu vi-l face pachet pe Mariusică ăsta.
Mama roz: Cred că o să aveți o mare surpriză.
Mama portocalie: E diabolic copilul ăsta, zău! Dar eu... doamnă, să știți că nu m-am hotărât dacă s-o aduc pe Ingrid, să n-o aduc...
Mama roșie: Mda. Noi ne-am hotărât. Scriu acum pe grup. Ca să știți, doamnă dirigintă, dacă nu rezolvați... Băiatul ăsta e nenorocirea. O să ne pierdeți pe toți.
Scena II
Mama mov o conduce pe Doamna dirigintă acasă cu mașina.
Doamna dirigintă: De la ședință la ședință e din ce în ce mai rău. Și băiatul ăsta, Marius... e foarte rău, vă spun, doamnă. Îngrozitor.
Mama mov: Dacă este așa de rău, de ce nu faceți ceva?
Doamna dirigintă: Ce să și fac? O să fac... Aveți puțină răbdare. Și încredere în mine. Cu amenințările că nu vin copiii la școală... Nici nu vreau să mă gândesc dacă ar fi serioase.
Mama mov: De ce să nu fie serioase? Eu sunt cât se poate de serioasă. Stăm acasă până ni se oferă o soluție. Suspect de varicelă.
Doamna dirigintă: Poate vă mai gândiți, doamnă, și nu faceți ca restul. Credeți că ei o să respecte ce au zis?
Mama mov: Tocmai, că nu fac ca restul. Dacă ei se răzgândesc, e treaba lor.
Doamna dirigintă: De la dumneavoastră, cu care mereu am vorbit altfel, chiar nu mă așteptam, să știți.
Mama mov: Ce e de făcut? N-o să-mi expun copilul la un mediu toxic, doamnă. Dacă nu-l protejați dumneavoastră pe Victor, îl protejez eu.
Doamna dirigintă: Dar pentru ce? Victor e copil bun, olimpic. Nu-i păcat să îi sacrificați educația? Mâine, poimâine vine evaluarea națională.
Mama mov: Lăsați, doamnă, că mai sunt doi ani. La meditații o să venim în continuare, nu sacrificăm nimic. Să știți că la matematică e cu cinci lecții înaintea programei.
Doamna dirigintă: Tot nu arată bine. Pentru mine. Eu n-am nicio vină, doamnă, și uitați că tot eu trebuie s-o scot la capăt cumva.
Mama mov: Trebuie să luați măsuri.
Doamna dirigintă: Dar nu face, doamnă, nimic! Niște glume proaste, niște comentarii, dar sunt copii! Pe astea și le fac unii altora toți. Nici ceilalți nu sunt sfinți. Suntem toți oameni!
Mama mov: Haideți, doamnă, că nu chiar toți!
Doamna dirigintă: Nu am ce măsuri să iau! Domnul director n-are niciun interes să ia atitudine, nu vrea să se audă vorbe, să... Nici nu știu dacă ar trebui să zic.
Mama mov: Poftim?
Doamna dirigintă: Bine, fie, dar să nu mai ziceți. (șoptit) Părinții băiatului ăstuia, sunt ceva inspector general și inspector general adjunct la Inspectoratul județean. Ne e frică, doamnă. Vă spun astea cu prietenie, cu... cu ultima speranță, să înțelegeți cum stau lucrurile. Copilul ăsta, o fi el turbat, dar nu face nimic să încalce regulamentul în mod serios. Eu nu pot să mă sesizez eu de una singură. Nici nu mi-am luat gradul unu. Când o să fie, cu părinții lui mi-l dau. Am doi copii mici, chiar nu-mi permit, doamnă. Nu vreau să ajung să predau la școala din Niculești. Și, de fapt, n-am nicio putere dacă mă sesizez doar eu. Mă dau afară și cu asta basta.
Mama mov: Și ce trebuie făcut, să sufere ceilalți copii?
Doamna dirigintă: Nu suferă, doamnă, că o să se potolească. V-am promis că vorbesc eu cu ei, și cu părinții, și cu copiii. Eu vă iau drept prietenă, că nu mai pot! N-aveți idee ce stres e să ai în clasă un copil important, să nu-i superi, să faci să fie bine...
Mama mov: De asta e important, că are pile? Victor nu e important, că e olimpic național la unsprezece ani și opt luni?
Doamna dirigintă: Cum să nu? Dar tocmai, că cu dumneavoastră simt că pot să mă înțeleg. Vedeți cu alți ochi, înțelegeți altfel...
Mama mov: Păi și cu inspectori județeni nu vă puteți înțelege? Dar ei nu știu ce au în casă?
Doamna dirigintă: E, nu știu! Nu vor să știe. Așa sunt oamenii.
Mama mov: Oamenii ar trebui să priceapă de vorbă bună și să știe ce copii au crescut. E imposibil să nu putem să ne înțelegem civilizat. Ați văzut că părinții sunt mai uniți ca niciodată. Facem front comun și poate rezolvăm ceva...
Doamna dirigintă: Ce să faceți, doamnă? Știți cum se fac pierdute hârtiile? Nici uniți, nu rezolvați nimic.
Mama mov: Și atunci ce facem, venim cu poliția la școală?!
Doamna dirigintă: Ce poliție? N-ați văzut ce atitudini... Nu știu ce să vă zic. Nu se vrea!
Mama mov: Am înțeles. Atunci să nu vă supărați nici că nu se vrea să aducem copiii la școală acum, o perioadă. A treia scară?
Doamna dirigintă: A patra. Vă mulțumesc că m-ați dus. Poate vă mai gândiți și la mine... E păcat să se adune atâtea absențe. Eu o să am probleme la raportul de final de lună, nu Marius.
Mama mov: Să vă ajut să luați din portbagaj punguțele...
Scena III
Mesaje de WhatsApp, reconstituite live, între părinții colectivului. Toată lumea în afară de Doamna dirigintă și de părinții lui Marius. A se citi cu greșeli și punctuație (sau lipsa ei), cum e scris.
Mama mov: Poate nu știați, dar părinții lui Marius lucrează în inspectorat. Aceasta este situația.
Tatăl roșu: Daia nu cârâia diriga.
Tatăl galben: Toți sunt făcuți pe ei... Păi... Ce vrei?! România... Puncte, puncte, puncte.
Mama roz: Mda. N-o să facă nimeni nimic. Băiatul ăsta trebuie să bage un copil în spital k să se ia măsuri, să-l trimită în altă parte... Anca mi-a zis că a băgat-o pe diriginta de dinainte la nebuni și tot nimik. Doar a ajuns să fie problema noastră.
Tatăl roșu: Lasă că dacă e problema noastră, o rezolvăm noi cum știm.
Mama portocalie: Eu am auzit că ia, fără cratimă, rupt degetele unei fetițe la școala cealantă și lau, cu cratimă după litera a, mutat ca să nu-i scadă nota la purtare.
Mama roz: Îi ustură notele.
Mama portocalie: Păi? Inspectori!
Tatăl roșu: Patru emoji-uri cu cap roșu, furios.
Mama mov: Nu cred că are rost să bârfim și să ascultăm povești SF!
Mama roz: Ce SF? Fata mea nu minte.
Mama mov: Pe mine nu mă interesează cazierul băiatului ăstuia. Doar să zboare din clasă. Victor a muncit foarte mult să țină clasa la nivel înalt. Nu cred că și-ar dori nimeni să îl mut.
Mama roșie: Lasă că și Toma, și alți copi au muncit. Nu trebuie să fie toți olimpici la matematică.
Mama mov: Am zis eu că trebuie? Doar că cineva trebuie să fie olimpic pentru prestigiul clasei și al școlii.
Mama roz: Da, ar trebui să ii facem statuie, să ii mulțumim lui Victor.
Mama mov: Păi datorită lui predau profesori buni în clasa asta. Chiar ar trebui!
Tatăl galben: În fine... nu asta era discuția.
Mama mov: Dacă asta este atitudinea generală, nu-i nimic, ne transferăm noi. Rămâneți cu copilul-problemă.
Mama portocalie: Nu se mută nimeni, doar Maruis ăsta să se mute!
Mama portocalie: Maris.
Mama portocalie: Marius.
Mama portocalie: Mută-l dacă poți! Dacă masa e inspectoare sau mai știu eu ce, le desființează la ăștia gimnaziul.
Tatăl galben: (către Tatăl roșu) Ziceați voi ceva de costume de super eroi?
Mama roz: Bv, bine zici. Merită o sperietură.
Mama mov: Contribui și eu la taxa de închiriere a costumului.
Tatăl roșu: I-auzi, doamnă! Acum e morală violența?
Mama roșie: Să-l lovesc eu cu bărbată-miu? Dar de ce nu te îmbraci tu în costum și faci cum te duce pe tine capul? De ce să ne facem doar noi probleme cu poliția, cu inspectoratul?
Tatăl galben: Oricum ați avea mască, nu? Nu vă recunoaște nimeni, ca pe Superman. Emoji care râde cu lacrimi.
Tatăl roșu: Există și Wonderwoman. Emoji care râde cu lacrimi. De cinci ori.
Mama portocalie: Avme domnul polițist în grup. Nu cred că e voie să zicem așa.
Tatăl verde: Pe mine nu mă interesează. Emoji care râde, emoji care râde. Lăsați.
Mama roz: Despre ce vb? Mai degrabă chemăm televiziunile.
Tatăl galben: Nu rezolvă televiziunile nimic, doamnă. Sunt prea ocupați să dea numai minciuni pe post.
Mama roz: (către Tatăl verde) Nu mai bine mergeți dvs. îmbrăcat k un polițist? Eu nu înțeleg asta cu supereroi... Puncte, puncte, puncte.
Mama mov: Pare că doar vreți să vă costumați.
Tatăl roșu: Mai e și Catwoman. Emoji care se rostogolește de râs.
Mama mov: În fine... trecând peste.
Mama portocalie: Eu ce suprerou sunt?
Tatăl roșu: Hulk. Emoji care râde cu lacrimi de cinci ori.
Mama mov:. Poate chiar ar fi mai bine să atragem atenția public...
Mama portocalie: Adică ce? Să protestăm în fața școli?
Mama roșie: Cum să protestăm, doamnă? Cine ne bagă pe noi în seamă? Nici timp n-avem. Noi avem servicii serioase, nu lucrăm la aprozar...
Mama portocalie: Dar ceare aprozarul? Hai lăsați, doamnă, că nici dvn. nu sunteți vreo doctoriță. Îmi câștig banii cinstit și nu mi ie rușine!
Mama roz: Haideți să ne liniștim... Kum facem până la urmă?
Mama mov: Facem sesizare.
Tatăl galben: Genial! Suntem țara hârțogăriei pe care n-o s-o citească nimeni. Două puncte, paranteze de închidere.
Mama roz: Eu m-am gândit să o mut pe Ank la C. Asta e singura soluție. Nu vreau să am probleme.
Mama roșie: Ce să zic, v-ați spălat pe mâini... Noi restul ce facem?
Mama portocalie: Nu toată lumea își permite să se mute la o altă calasă.
Mama roz: Doamnelor, pe mine nu mă interesează. Eu vreau să-mi învețe și să nu fie terorizată.
Tatăl verde: Vorbiți întruna, nu vă mai satură Dumnezeu. E doar un copil, n-a făcut nimic așa grav.
Mama portocalie: A băgat-o pe dirigintă la balamuc.
Tatăl verde: Asta e problema dirigintei.
Tatăl roșu: Nu! Ăsta e un golan, ultima speță de om. Trebuie să-l punem la punct până nu le rupe degete și la copiii noștri.
Tatăl verde: Așa se tachinează copiii. Voi ați crescut la pension? Dmne ferește... V-am zis, eu i-am zis alei mele să dea și ea dacă e ceva. Emoji care râde cu lacrimi.
Mama mov: Ne-am întors la legea junglei... Grozav.
Tatăl galben: Numai la noi în România e mentalitatea asta de mai bine să plângă mama lui decât mama mea...
Mama roz: Dar așa este! Însă nu toate fetele se pot apăra așa.
Tatăl verde: Până una alta, n-a rănit nimeni pe nimeni.
Mama portocalie: Duvneavostra nu știți câte a făcut la cealaltă școală. A fost coleg cu fetița vecinei mele. Era să dea foc la laboratorul de biologie. Arunca cu foarfeci, cu stilouri de la geam... Nici nu pot să vă zic cea făcut cu cornul și laptele că nui frumos și mi este prea rușine...
Mama mov: În ritmul ăsta, n-o să se rezolve nimic și copiii n-or să mai meargă la școală.
Mama albă: Vb eu cu directorul.
Mama roz: Ne bazăm pe dumneavoastră, doamnă Popa. Inimioară roz. Inimioară roz. Emoji care îmbrățișează.
Mama roșie: Vă mulțumim mult. Emoji care dă pupic.
Tatăl galben: În sfârșit există sperantză...
Scena IV
În oglinda din baie, în costum Iron Man, în timp ce își rade barba. Moment Tatăl roșu.
Tatăl roșu: Ia zi, Marius, ți-e frică de Iron Man? (arată pumnul în oglindă) Ți-e frică de oțelul ăsta?
Crezi că ești mare și tare, că poți să-i terorizezi pe toți că-s mai mici și mai fraieri fără să te oprească nimeni? Un puțoi, asta ești.
Nu. Ăsta nu-i copil, să nu poată nimeni să-l pună la punct. Să nu poată nimeni să nu-l stăpânească. Un criminal în devenire, asta e. Dacă alții nu văd, e treaba lor. Sunt proști.
În draci din ăștia tre să bagi frica. Nu note la purtare, tată; cu biciul.
Păi nu te iau eu de ciuf și-ți zic că te bat de te caci pe tine. Așa, șoptit în ureche. ȘI SĂ TE TUNZI DRACULUI, că nu ești fetiță. Marș de aici.
Nu-i pasă, mă, nimănui de nimic. Nimeni nu face nici pe dracu, stăm și discutăm și ne dăm cu părerea, că asta știm noi. Toate cucoanele astea stau cu degetu-n fund și așteaptă să-i bați tu, Mariuse, pe toți. Că ești tu șmecher, un papițoi de doișpe ani și-o flegmă, cu părinții tăi bengoși. Hopa, ai bani și gata, nu se bagă nimeni. Mă bag eu! Mă piș pe banii voștri.
Da, DOAMNA dirigintă, cum să nu, să-i învinețească pe toți să-ți primești tu cadouașul de Crăciun. Pupincuristă amețită.
Soluție productivă? Hai mă lași. Uite soluție productivă, bicepsul meu. Legea junglei.
Te prind eu, Mariuse. Direct cu ranga. Ce-o să zică inspectoarea de mă-ta? Să-mi facă inspecție la...
Gata cu astea, cu violența nu-i răspunsul. Păi dacă violența e întrebarea?
Scena V
Mama albă, Mama roșie și Mama roz își așteaptă copiii la dansuri sportive. Mama albă stă pe telefon.
Mama roz: Nu putem să lipsim tot semestrul. Eu vin cu Anca la școală cât pot. M-am gândit că mă instalez între ei în bancă. Ce? N-am voie? Să vedem dacă mai face ceva atunci. Dacă facem toți așa, pe rând, n-are ce să se întâmple.
Mama roșie: Unii mai mergem și la muncă, doamnă. Nu se poate. Trebuie ceva definitiv. Aura! Ai vorbit cu directorul?
Mama albă: Hm? Da. N-ai ce să-i faci.
Mama roșie: Nu e posibil să nu poată douăj de adulți să-l oprească pe un copil...
Mama albă: Dar nu sunteți cam porniți pe el?
Mama roz: Ancăi i-a stricat și caiete, și haine, și telefon...
Mama roșie: Pe Toma l-a înjunghiat, practic!
Mama albă: Da, l-a înțepat cu compasul, așa e. Dar totuși, poate are nevoie de ajutor. De terapie, de puțină înțelegere. N-o fi așa ușor să schimbi tot mediul la 12 ani...
Mama roșie: Mda. Dacă Sara e mai mult plecată cu tenisul, cu concursurile...
Mama albă: Da. Poate așa e.
Mama roz: Trebuie să fie foarte obositor, mereu pe drumuri.
Mama albă: Eh. Orice pentru copii, nu?
Mama roz: Oho! Noi deja facem eforturi mai s-o ținem pe Anca la dansuri. Dac-ar merge și la concursuri, ar fi prea de tot. Și costume, și taxe, cazări...
Mama albă: E important ele să se simtă bine.
Mama roșie: Ei, că Toma...
Mama albă: Poftim, ei.
Mama roșie: Dar nu vi se pare că câte specimene avem în clasă. De părinți zic. Unul mai creatură ca altul... Răi, răi - și e totul despre copiii lor, fără să se gândească la ceilalți. Ca șefă a comitetului de părinți, uneori mă îngrozesc-
Mama albă: (care a tot scotocit în rucsacul de antrenament al fiicei) Mă scuzați, i-am uitat schimburile Sarei. Trebuie să trec până acasă.
Mama roșie: Desigur, desigur. Stăm noi cu ea dacă nu vă întoarceți la timp.
Mama albă: Mă încadrez.
Mama roz: Dacă vreți un tricou de la Anca-
Mama albă: Stați liniștită. Revin. (pleacă)
Mama roz: Eu n-aș putea! Oricum, să știu că nașul meu de cununie e director și că stă cu mâinile-n sân...
Mama roșie: E ca și cum nu o interesează ce se întâmplă cu copiii noștri! Eu o apreciez, dar na. E foarte elegantă tot timpul, bravo, toate respectele, dar mai lasă și tu machiajul ăla puțin! Fii ceva mai naturală, dă-i un exemplu pozitiv fiicei tale.
Mama roz: Oricum, nu știu ce școală face Sara... Anca mereu îmi zice că pleacă de colo-colo.
Mama roșie: Păi nici diriga asta nu zice chiar nimic. Bine că s-a trezit cu absențele când au început și ai noștri să stea acasă.
Mama roz: Pf. Așa trebuie să fie când ai bani.
Mama roșie: Mda, noi nu că n-avem bani, dar nu ne place, dragă, să cheltuim așa, anapoda, să arătăm la toată lumea. Puțină modestie, e mai sănătos așa. Și cu aia, cu fii-su olimpic, nu mai zic. Dacă îți traumatizezi copilul cu meditații toată ziua, normal că o să fie un tocilar și jumătate. Copii fără copilărie!
Mama roz: Toma nu face meditații?
Mama roșie: Ba da, dar de două ori pe săptămână, ca un copil normal...
Mama roz: Nu mai pot. Nu mai pot cu copilul ăsta, Silvia, cu Marius! Zi de zi mă gândesc doar cum o fi să-i trag una, s-o răzbun pe Ancuța, săraca. Deci fetița mea e timorată, suferă în fiecare zi din cauza lui ăsta. Visez să mă duc după el în clasă, să-l iau de guler și să îi explic eu vreo două. Nu-mi pasă că e un copil.
Mama roșie: Trebuie făcut ceva. Ceva serios. Dacă ne îmbrăcăm în supereroi, vorba lu' bărbată-miu, te bagi?
Mama roz: Dacă încap, mă bag.
Mama roșie: A, de ce, fată, că arăți foarte bine!
Mama roz: Nu știu, că de stresul ăsta, am făcut numai prăjeli, numai tocături. Cred că m-am îngrășat 3 kile din cauza lui Marius ăsta.
Mama roșie: Dar eu, cu antitetanosul ăla?! Ne termină situația asta. Dar las' că-l terminăm și noi pe el.
Scena VI
Mama portocalie stă înconjurată de borcane, lumânări și câteva cărți de vrăjitorie. Vorbește la telefon.
Mama portocalie: Bună seara. V-am scris pe Facebook azi de dimineață. Da, Georgiana-
M-ați mai ajutat cu ritualul se întoarcă persoana iubită. Nu, nu ăla; de data asta altul.
Cu frunze de dafin, da. Nu, nu acum. De blestem vreau. Să scapi de cineva din viața ta. Adică nu, nu. Doar să-l exmatriculeze, Doamne ferește.
Cum adică de congelat? (râde) Bine, hai cu ăsta. Eu merg pe mâna dumneavoastră. Dar ce înseamnă? Să nu-l doară. Vreau doar să nu mai fie pe lângă fetița mea.
Aha. Bine. Asta e.
Normal că sunt nevinovată. Ce să am eu de împărțit cu un copil de 12 ani?
Eh. Un coleg de-al lui fii-mea. Nu vă povestesc acuma totul că e la tarif și știți și dumneavoastră cum e.
Am pregătit aici ce mi-ați spus... Borcan cu capac... sare mare, piper măcinat, ulei, oțet, apă, lumânare neagră... n-am. Ce fac?
Preferabil? A, bine. Fac cu de-asta albă pastilă. E bine? Bun.
Păi cum m-ați învățat. Am cerut voie sufletului unui decedat de la tataia de la cimitir să iau puțin pământ.
La sfârșit? Bine, atunci îl punem.
Am lăsat 10 lei.
Așa, să scriem... Albastru?
(se aude "mami" din cealaltă cameră) Ia stați un pic, să... Ingrid, mami, mami are puțină treabă. Ia du-te și spală-te pe dinți bine de tot. Te rog lasă-mă puțin.
Nu că pentru ea e! Îl are pe unul în clasă, îi nenorocește pe toți... Le rupe toate alea, îi enervează, e jale. Nu face nimeni nimic, că are părinții în nu știu ce funcții.
Lasă că rezolvăm noi.
A, nu. Nu din ăla de să i se usuce mâna. E doar un copil, nu vreau să-l... Lasă-l pe ăsta de congelare, că e bun. Doar să scape de el de la școală, atât!
De unde să am, doamnă, poză cu copilu? Îl scriu pe hârtie direct.
(scrie) Maru... (mâzgălește nemulțumită; rupe pagina) Marius de la 6B. O... supără... pe... fetiță. Bun.
(se enervează) Păi nu mi-ai spus că trebuie să-l vizualizez în minte în fața ochilor! Of. (rupe și cealaltă pagină și reîncearcă, de data asta vizualizându-l) Marius...
Borcan.... (lucrează într-un borcan în care introduce hârtia pe care a scris, și mai apoi, ingredientele)
(ia uleiul) Cât să pun?
Bine, dar e scump...
Știu, știu. N-am vrut să zic asta. Dar cu apelul e deja o cheltuială.
Și oțet. Bun, gata.
Punem sare... punem sare să fie.
Piper... Păi, măcinat sau nemăcinat? Hotărăște-te. A! Da, e deja măcinat, așa.
Hm, pe asta o știam cu usturoi.
Nu, facem cum ziceți. Dumneavoastră știți. N-am vrut să zic-
Apă. Am pus.
(amestecă) Doar să n-amețească prea tare.
Nu pun. Nu! E prea de tot.
Păi cum să fac, doamnă, pipi pe numele unui copil?
Hai să n-o băgăm pe fii-mea în de-astea. Nu merge fără?
Gata. Da. Nu, nu, nu mai vreau să adaug nimic.
Stați liniștită că n-am de ce să-l mai deschid.
Cum închid eu acest borcan... așa îi închid gura acestui domn- E băiat mic.
Bine. Cum închid eu acest borcan, așa îi închid gura acestui domn. Cum închid eu acest borcan, așa îi închid gura acestui domn. (încearcă să facă ceara lumânării să picure peste partea de înfiletat a capacului)
Și acum la congelator? Cât tre să stea?
Aha. Mă gândeam să-l îngrop în curtea școlii, să fie mai aproape de țintă, da. N-are cine să îl găsească, nu vă îngrijorați. Mă duc noaptea dacă e.
Nu, nu fac și cu cenușă, lasă... E destul. E bun ritualul ăsta.
Vă mulțumesc din suflet, mi-ați salvat fetița!
Scena VII
Mama mov este la terapie și vorbește despre frustrarea pe care o simte față de colegul problemă al fiului ei.
Mama mov: Cred că trebuie să vorbim și despre Marius. Da, din nou. Îmi pare rău. Am nevoie să vorbesc despre asta.
Știu că nu-i normal. N-am ce să fac, mă consumă foarte tare. Nu vreau ca Victor să aibă în preajmă - Ștefania, copilul ăsta face ghirlande din caietele lor. Îi ia, unul câte unul, și îi pune la colț. Îi înjunghie cu compasul, la necaz. Nu cât să îi rănească, dar cât să îi terorizeze. Le desenează... pe spate. Penisuri. "Sunt o curvă". Pe spatele copilului meu nu vreau să scrie "Sunt o curvă!" Chiar nu cred că sunt o mamă părtinitoare dacă nu vreau chestia asta pentru copilul meu.
Nu vrea nimeni să facă nimic. În fine, doar ceilalți părinți, care sunt niște neanderthali. N-ai cu cine. Vor să se îmbrace în costum de super erou și să-i tragă o sperietură... sper. Poate chiar să îl rănească. E îngrozitor. Nu pot să particip la așa ceva. Nu ajută la nimic să devenim violenți.
Eu nu vreau să îl rănesc. Adică... am visat că fuge de mine. El de mine, ca și cum eu i-aș face ceva vreodată! Și fuge, fuge și nu pot să-l prind. Îți vine să crezi că nici nu știu cum arată? În mintea mea, e doar un copil blonduț pe care l-am inventat și care îmi face viața imposibilă.
Victor nici nu vorbește despre colegul ăsta. Cred că-i este prea frică. E timorat, Ștefania, nu știu cum să-l ajut mai repede. Dacă aș putea, l-aș pune într-o bilă, ceva care să îl protejeze. Ba de fapt nu! Că nu el este vinovat pentru asta. Copilul celălalt, acest Marius, trebuie izolat. Smuls din comunitate ca o tumoră ce e. Îmi pare rău, dar așa este!
Victor nici n-a mai fost la școală de aproape trei săptămâni. Mi-e frică să-l las. Frică de... Nu știu. Mi-e frică de băiatul acesta. Dacă asta voiai să auzi. Poate să îl rănească.
Nu vreau să i se întâmple nimic rău. Lui Victor. M-am luptat atât să... after school, ne-am mutat în cartier sigur, serios, să... Meditații, bone, sună-mă când ajungi, puiule. I-am luat telefon ca lumea, să am mereu locația lui. Nu are cum să i se întâmple nimic. M-am asigurat.
Dar uite că aici, la școală, nu mai am niciun control, niciun cuvânt de spus, că e coleg cu un copil de inspectori școlari. Nu se poate așa ceva. Mă face să urlu. Să... să... Nu știu. Nu e corect. Faci totul bine și...
Îmi vine să... Nu pot să zic. Sunt doar niște copii, dar unul este copilul meu. Simt că nu mai am aer când mă gândesc că n-are cine să pună piciorul în prag. Civilizat, știi? Cum este normal. Și tocmai, pentru că nu este normal ce se întâmplă, simt că trebuie să mă implic eu, simt că este ceva ce nu fac și ar trebui...
Și în vis, copilul ăsta problemă are tupeul să fugă el de mine?! Nu face nimic, doar fuge - si eu, după el. Păi măcar în vis să-l prind, să-i fac ceva. Și spune întruna că e doar un copil, e doar un băiețel - Victor e doar un copil. Uite, știi că nu tolerez sub nicio formă agresivitatea, dar măcar în vis mi se pare normal să mă exteriorizez. Ceea ce am și făcut. Când l-am prins, l-am luat așa și l-am împins. Îmi pare foarte rău, dar așa merită! L-am smucit și a plâns ca un copil mic, și evident că m-am supărat - cu ce drept plânge huliganul ăsta?! Nu e corect. Am simțit așa, că... dau drumul. Era foarte ușor. L-am împins mai tare. Și cu piciorul. Cum adică să nu mai poată niciun copil să învețe de tine, de frica ta? Nici nu arăta a copil, zău.
Nici nu-mi pare rău. Dacă aș putea să fac ceva în viața reală - adică nu cu violență - chiar aș face-o. Am nevoie să mă calmez, să mă descarc. Sunt un pachet de nervi.