Prima versiune a textului a avut premiera la București, la Teatrul Foarte Mic, în regia autoarei, în octombrie 2004. Versiunea românească a spectacolului se numește mady-baby.edu (cronici ale spectacolului din 2004 puteți citi aici). Fotografiile din acest text sunt din spectacolul Teatrului Foarte Mic, din 2004, în distribuția: Mădălina (Mădălina Ghițescu), Bogdan (Rolando Matsangos), Voicu (Răzvan Oprea).
Personaje:
Mădălina - 15 ani
Bogdan - 23 de ani
Voicu - 25 de ani
SCENA 1
În avion. Se aude: «... Vom zbura pe ruta București - Dublin. Vă dorim o călătorie plăcută la bordul companiei TAROM».
Bogdan stă pe fotoliul de la geam, însă evită să privească pe hublou.
Mădălina se uită peste umărul lui, fără să-i pese prea mult dacă-l deranjează. Își face cruce de cîteva ori.
MĂDĂLINA: Supertare! Mamă, cît de tare e!
BOGDAN: Auzi, nu vrei tu să facem schimb de locuri?
MĂDĂLINA: Nu, că văd și-așa. Mersi.
BOGDAN: Totuși, dacă vrei să...
MĂDĂLINA: Ai mai fost?
BOGDAN: In Irlanda?
MĂDĂLINA: Nu, cu avionu', ai mai fost?
BOGDAN: Nu prea.
MĂDĂLINA: Nici eu. Supertare, nu-i așa?
BOGDAN: Da, tare, tare.
MĂDĂLINA (uitîndu-se la camera foto a lui Bogdan): Mișto sculă. Vrei să-ți fac o poză?
BOGDAN: Nu sunt prea fotogenic.
MĂDĂLINA: Nasol. Eu ies foarte bine-n poze.
BOGDAN: Îmi pare rău, nu mai am deloc baterie.
(Pauză scurtă. Bogdan observă privirile Mădălinei ațintite asupra sandviciului din fața lui.)
MĂDĂLINA: Nu prea-ți dau ăștia mare lucru, nu?
BOGDAN: Dacă vrei, poți să iei și sandviciul meu că mie nu-mi e chiar așa de foame.
MĂDĂLINA: Nu, că eu tre să am grijă să nu pun pe mine. (Pauză scurtă) Da' la urma urmei ce mare chestie? (Ia sandviciul si incepe să mănînce cu poftă.) Mersi.
MĂDĂLINA: Ti-e rău, așa-i?
BOGDAN: Nu, de ce?
MĂDĂLINA: Arăți cam nașpa.
BOGDAN: Nu suport anumite mirosuri. Îmi vine să vomit.
MĂDĂLINA: Da?
BOGDAN: Da. Pute a parfum de te ia cu amețeala.
MĂDĂLINA: A, păi e de la mine. Am încercat douășapte de parfumuri. Ce dracu' să faci în două ore?
BOGDAN: Tare.
MĂDĂLINA: Da' n-am găsit nimic care să mi se potrivească. (Scurtă pauză) Îmi iau io unul mișto cînd ajung în Irlanda. Voicu... iubitu' meu, mi-a zis c-o să po' să-mi cumpăr cîte vreau eu.
BOGDAN: Tare.
MĂDĂLINA: Supertare! Pentru că mă mut acolo. La Voicu, la iubitul meu. E irlandez.
BOGDAN: Da' are nume românesc.
MĂDĂLINA: Numa' numele e românesc, da' el e irlandez de vreun an și ceva.
BOGDAN: Tare. E student?
MĂDĂLINA: Ei, student! Face bani acolo. Lucrează într-un bar.
BOGDAN: Tare.
MĂDĂLINA: Mi-a promis și mie că o să mă ajute să-mi găsesc de lucru, într-un magazin de țoale mișto sau ceva.
BOGDAN: Tare.
MĂDĂLINA: Doar tre' să mai învăț limba. (Pauză scurtă) Engleza e foarte importantă. Tre' să-i înțelegi pe cei din jur și să te faci înțeles.
BOGDAN: Da, normal.
MĂDĂLINA: Auzi, da' tu te descurci așa, cît de cît în engleză?
BOGDAN: Eu o să fac un master în Arte Vizuale acolo. O să studiez în engleză.
MĂDĂLINA: A, ești student...
BOGDAN: Da. Dar mult mai avansat.
MĂDĂLINA: Serios? Și ce-o să studiezi?
BOGDAN: Arte Vizuale.
MĂDĂLINA: Mișto. Adică... ce anume?
BOGDAN: Fotografie, film, chestii din astea vizuale...
MĂDĂLINA: Și poți să cîștigi ceva cu chestiile astea?
BOGDAN: Dacă-mi găsesc ceva în advertising...
MĂDĂLINA: Aha... Da' vrei să rămîi acolo, nu?
BOGDAN: Cam asta ar fi ideea.
MĂDĂLINA: Eu nici nu mă gîndesc să mă mai întorc în România. Nici nu mă gîndesc.
BOGDAN: Da, normal.
MĂDĂLINA: Dacă ești bun și muncitor, toată lumea te-apreciază acolo. Așa mi-a zis mie Voicu, iubitul meu, că cică la ei nu-i ca la noi.
BOGDAN: Păi da, păi nu prea.
MĂDĂLINA: Eu am avut mare noroc cu Voicu. Altfel n-aș fi plecat, că e mai greu de unul singur, nu-i așa?
BOGDAN: E mai greu, da.
(Pauză)
MĂDĂLINA: Auzi, dacă vrei totuși să faci ceva bani, pot să vorbesc eu cu el, cunoaște deja o groază de oameni pe-acolo.
BOGDAN: Știu și eu... dacă cunoaște așa mulți oameni pe-acolo, probabil o să ne-ntîlnim noi cumva.
MĂDĂLINA: Mă rog, cum zici tu... Da' dacă-l vezi pe Voicu, să-i zici că o cunoști pe Mădălina. De fapt, nu, pe Mady, ăsta e numele meu irlandez, că cică ei n-au Mădălina pe-acolo.
BOGDAN: Păi da, păi nu prea.
(Pauză scurtă)
MĂDĂLINA: Auzi, da' pe tine cum te cheamă?
BOGDAN: Bogdan.
MĂDĂLINA: Ai putea să fii Bobby sau așa ceva...
BOGDAN: Cred că Bogdan e foarte în regulă.
MĂDĂLINA: Ai dreptate. Numele n-o să fie o mare problemă. Important e să să fii bun în ce faci, să muncești pe rupte și să faci o grămadă de bani!
BOGDAN: Da, normal.
MĂDĂLINA: Să arăți că ești tare, cel mai tare!
BOGDAN: Da, normal.
MĂDĂLINA: Mergem acolo și-i spargem, îi facem praf, îi terminăm!
Bogdan se întoarce complet spre geam. Mădălina se instalează mai confortabil in fotoliu.
MĂDĂLINA (îi șoptește ușor la ureche): Auzi, sigur nu mai ai baterie pentru o poză?
SCENA 2
Un apartament ieftin în Dublin. Mady se uită la o bancnotă de 50 de euro. Voicu îi masează picioarele.
MĂDĂLINA: BCE, ECB, EZB, EKT, doi zero zero doi... ce dracu-or fi astea? Case, poduri... stele, o stea, două stele, trei stele, patru stele, cinci stele, șase stele, șapte stele, opt stele, nouă stele, zece stele, unșpe stele, doișpe stele!Ia uite, Europa... Noi suntem aici, lîngă stelele astea, iar acu' o lună eram... unde se termină harta. Ai văzut? Ăștia n-au boșorogi pe bani. Arată ca dracu așa, fără boșorogi pe ei. (Pauză scurtă) Știi, azi mi s-a părut că Grăsana se uită ciudat la mine, ca și cum m-ar pîndi sau ceva, mă iau toți dracii cînd se uită așa chiorîș la mine, așa că m-am dus la budă, m-am scobit bine-n nas, am făcut o bobiță mare, am împărțit-o-n bobițe mai mici, și mai mici, cinșpe bobițe foarte mici, m-am întors, am așteptat-o pe Grăsană să ia o comandă, apoi le-am aruncat în carne ca pe niște mici bobițe de piper. Îți zic, a fost mai tare decît dacă scuipam!
VOICU (o gîdilă pînă Mădălina lasă bancnota din mînă, o împăturește și o pune în buzunar) Miroși a ceapă.
MĂDĂLINA: Știu.
VOICU: A carne, a cartofi prăjiți, da' mai ales a ceapă.
MĂDĂLINA: Mă duc să fac un duș.
VOICU: Știi, azi stăteam într-un pub vizavi de kebabu' ăla al tău. Te-am văzut...
MĂDĂLINA: Pe bune?
VOICU: Da, beam o bere, mă uitam la tine... mi s-a sculat brusc. Ce-ar fi, mă gîndeam, ce-ar fi dac-aș intra acum la kebab, ți-aș ridica fusta și ți-aș trage-o acolo, pe tejghea, în față la toți ratații ăia care mestecă și mestecă din kebabu' lor împuțit... "Să vă mai punem puțină maioneză, vă rog?". Apoi au intrat în pub doi tipi, doi români...
MĂDĂLINA: Și mie mi-a fost dor de tine!
VOICU: Ia-nchide ochii! (Scoate un telefon mobil cu ecran video)
MĂDĂLINA: Mi-ai luat ceva?!
VOICU (face o poză , la auzul sunetului Mady deschide ochii): Tehnologie de ultimă oră. Nou-nouț.
MĂDĂLINA: Mi-ai luat telefon?!!!
VOICU(îi mai face o poză): Are polifonie, are niște jocuri foarte tari, orgănaizăr, radio, video, tot ce vrei!
MĂDĂLINA: Cît ai dat pe el?
VOICU: Mi l-au dat băieții ăștia cu care m-am întîlnit azi în pub, ți-am zis c-am băut împreună o bere...
MĂDĂLINA: E furăciune?
VOICU: Pai ce, crezi c-am înnebunit să dau 400 de coco pe-un telefon?
MĂDĂLINA: Dă-mi-l și mie să văd ce are pe el.
VOICU (îi dă telefonul): De fapt, ideea e că l-am luat pentru mine, ție îți dau telefonul meu vechi, să ai și tu...
MĂDĂLINA: Am crezut că e pentru mine!
VOICU: O să-ți iau și ție unu' exact la fel cînd o să facem rost de niște bani. Acum avem nevoie de bani de mîncare, de țoale și mai ales de chirie. Daca nu ne plătim chiria-n trei zile, dormim pe stradă.
Pauză scurtă.
VOICU: De mîine nu te mai duci la kebab. Ți-am găsit altceva. De zece ori mai bine plătit.
MĂDĂLINA: Pe bune?
VOICU: Pe bune. Am aranjat tot.
MĂDĂLINA: Super! Și n-o să mai stau toată ziua-n picioare?
VOICU: Nici vorbă. E cu totu' altceva.
MĂDĂLINA: E ceva mișto, nu?
VOICU: N-o să mai stai în picioare și n-o să mai puți a kebab, de asta poți să fii sigură.
MĂDĂLINA: Și crezi c-o să mă descurc?
VOICU: Sunt convins.
MĂDĂLINA: Cînd tre' să-ncep?
VOICU: Într-o oră.
MĂDĂLINA: Cum Într-o oră?!
VOICU: Tre' să ne mișcăm repede. Tu faci un duș, te relaxezi puțin, iar eu îți fac o cafea. O cafea tare și cu mult zahăr.
SCENA 3
Începe cu un țîrîit de telefon.
MĂDĂLINA: Da.
VOICU: Alo! Ce dracu' faci? Am înghețat aici de două ore. De ce nu răspunzi la telefon? Am crezut c-ai pățit ceva... Ia zi, unde ești?
MĂDĂLINA: Nu știu.
VOICU: Cum adică nu știi?
MĂDĂLINA: M-au dat afară din mașină.
VOICU: Fir-ați ai dracu' de nenorociți! Te-au bătut?
MĂDĂLINA: M-au împins afară din mașină... Cred că mi-am scrîntit un picior.
VOICU: Iar te-ai luat cu ei în gură, nu-i așa?
MĂDĂLINA: Nu mi-ai spus că-s praf, erau drogați ca dracu', în pizda mă-sii.
VOICU: Trebuia doar să stai o oră cu ei, atîta tot. Din cauză că ai tu personalitate, pierdem bani în pula mea. Cîți bani am cîștigat săptămîna asta?
MĂDĂLINA: Stai tu cu ei, stai tu cu toți tîmpiții ăștia pe care numai tu știi să-i găsești!
VOICU: Cîți bani am cîștigat săptămîna asta, Mădălina? Răspunde-mi și dup-aia vin să te iau.
MĂDĂLINA: Păi dacă te-ai găsit să fii tu deștept și să cauți clienții bogați din centru. Clienți bogați pe dracu'.
VOICU: Așa scria în ziar: 400 pe oră! Atîta iau polonezele și lituaniencele...
MĂDĂLINA: Ăia sunt profesioniști, nu ca tine... Cine-a mai auzit să iei banii după!
VOICU: Am încercat și eu, crezi că suntem doar noi pe piață? Zi-mi unde ești!
MĂDĂLINA: Nicăieri.
VOICU: Cum adică, nicăieri?
MĂDĂLINA: Adică la dracu', nu știu unde sunt! De unde să știu?
VOICU: Păi uită-te-n jur și spune-mi ce vezi.
MĂDĂLINA: Văd... văd niște mașini.
VOICU: Bravo, acuma tre' să mai vezi și o clădire ceva...
MĂDĂLINA: Nu e nici o clădire, e doar o șosea. Sunt lîngă o șosea.
VOICU: Deci nu ești în oraș.(Pauză) Uită-te și tu după un indicator, ceva pe care să scrie un număr, o cifră, orice...
MĂDĂLINA: Nu văd nimic, e-ntuneric.
VOICU: Păi ridică-te și uită-te-n jur.
MĂDĂLINA: Nu-nțelegi că mă dor picioarele?
VOICU: Știi ce, ia respiră tu adînc, respiră adînc, o să vezi că-ți revii imediat. Respiră o dată cu mine! Și unu, și doi, și trei... Respirăm adînc... (de fapt respiră doar Voicu, Mady încearcă să se ridice) E mai bine? Te rog io zi că-i mai bine!
MĂDĂLINA: Da.
VOICU: Te ridici?
MĂDĂLINA: Da.
VOICU: Te-ai ridicat?
MĂDĂLINA: Da.
VOICU: Te-ai ridicat un căcat... Respirăm adînc. Respirăm foarte adînc... Auzi, știi ce-o să facem de mîine?
MĂDĂLINA: Nu, nu știu!
VOICU: Schimbăm strategia! Nu te-ndepărtezi mai mult de doi metri de mine! Nici pentru 500 pe oră, ai înțeles? Da' acuma ne liniștim și respirăm împreună... Băi, respirăm sau nu respirăm?
Mady nu-i răspunde. Încearcă să se ridice.
VOICU: Mădălina, respirăm sau ce facem?
MĂDĂLINA: Nu mai respirăm deloc, gata!
VOICU: Bine, nu mai respirăm deloc. Facem cum vrei tu. Pizda mă-sii, mi se termină bateria. Cît de departe ești de șosea?
MĂDĂLINA: Pe margine. Sunt chiar pe margine.
VOICU: Foarte bine. Pe margine e foarte bine. Ia ridică o mînă, ridică o mînă, tre' să oprească cineva...
MĂDĂLINA: Păi și dacă oprește, ce le spun?
VOICU: Nimic. Nu spui cine ești, nu spui cu ce te ocupi, dai doar adresa și-i rogi frumos să te-aducă acasă.
MĂDĂLINA: Acasă, unde?
VOICU: Mi se termină bateria! Portland Row, number forty.
MĂDĂLINA: Mai zi o dată.
VOICU: Repetă după mine: Please...
MĂDĂLINA: Pliz
VOICU: Teik mi home
MĂDĂLINA: Teik me home
VOICU: Dublin Portland Row
MĂDĂLINA: Dublin, Portland Rău
VOICU: Number forty. Zi-i de la capăt! Băi, mare atenție, vezi să nu oprești vreo mașină de poliție c-am dat de dracu'! Știi cum arată mașina poliției? (I se termină bateria) Pizda mă-sii!
SCENA 4
Toaleta de bărbați a unui pub din Dublin. Bogdan urinează într-unul din pisoare. Voicu vine să urineze in pisoarul alăturat. Conversație într-o engleză rudimentară. Engleza lui Bogdan e mult mai avansată totuși decît cea a lui Voicu.
VOICU: Guinness, right?
BOGDAN: Yeah, sure.
VOICU: Guinness iz ză best.
BOGDAN: Yeah, sure.
VOICU: Sorry, Irish?
BOGDAN: No. Italian.
VOICU: Pizza, pizza iz za best olzo.
BOGDAN: Yeah, sure.
VOICU: Pizza, Guinness and sex! Itz za best, man!
BOGDAN: Yeah, sure.(Își trage fermoarul la pantaloni)
VOICU: But sex iz za best! [Îi pune mîna pe umăr lui Bogdan, vrînd să pară prietenos, însă Bogdan face un pas înapoi..] No, don't worry, not wiz me, wiz a oman... Pamela Anderson, big tits? Jennifăr Lopez, big ass?... Tina Turner, big hair? I hev everything for you very cheap!
BOGDAN: No, mate, I'm not interested. (Dă să plece.)
VOICU (își scoate mobilul din buzunar): Wait a little! Look here! I show Jennifăr for you!
BOGDAN: Really, mate, I have to go, I have friends, they are waiting for me...
VOICU: Two seconds! Photo iz for free, you can see Jennifăr. Come on! [Îi arată lui Bogdan niște poze pe telefon] You see? Beautiful tits, beautiful smile... What do you think?
BOGDAN: Look, I don't have much money left...
VOICU: Very cheap! 40 normal fuck, 20 blow job.
BOGDAN: Blow job...
VOICU: Blow job iz ză best! 15 minutes with Jennifăr.
BOGDAN: You know what, I think I'll need one hour...
VOICU: One hour? (Pentru el, în românește. Bogdan aude dar nu dă nici un semn că ar înțelege) Al dracu' italian, ce faci tu băi într-o oră?! Ok, ok, let me tink... 80 euro for Jennifăr!
BOGDAN: 30 for Jennifăr.
VOICU: 70 for Jennifăr.
BOGDAN: 40 for Jennifăr.
VOICU: 60 for Jennifăr.
BOGDAN: No more than 50 for Jennifăr.
VOICU: Ok, you can take Jennifăr!
BOGDAN: Ok, I'll be waiting for her in a car, one hundred meters on the right, near McDonald's.
VOICU: No, no McDonald's, here in za toilet.
BOGDAN: In the toilet?
VOICU: Yes, in za toilet. Toilet iz za best!
BOGDAN: No, mate, I don't like toilets...
VOICU: Don't like toilets... Pizda mă-ti-n gît...!
BOGDAN: Ok, forget it... [Ușor panicat, Bogdan dă să plece din nou.]
VOICU [Îl oprește]: Five minutes. She'll be there in five minutes.
BOGDAN: Ok, five minutes.
[Dă să plece.]
VOICU: Money?
BOGDAN (panicat) Money... after.
VOICU: No, money now! Money now, man!
BOGDAN: No, money after...
VOICU (pleacă): Ok, good buy! Dă-te-n pula mea de labagiu!
BOGDAN: Wait, I got it, I give you half now, half after!
VOICU: No fuckin' tricks!
BOGDAN: No fuckin' tricks!
VOICU: So vee hev a dil?
BOGDAN: Yeah, we have a deal.
[Bat palma. Black.]
SCENA 5
În mașină. Se aude un zgomot de frîne. Chipurile celor doi sunt luminate din cînd în cînd de farurile mașinilor care trec.
BOGDAN: Pe pizda mă-ti de dobitoc!
MĂDĂLINA: După ce că conduci ca dracu', mai ești și român! (Pauză scurtă) Da' parcă te știu de undeva...
BOGDAN: Nu cred. Nu prea le am cu...
MĂDĂLINA: N-am zis c-am mai prestat pentru tine, am zis doar că te știu de undeva.
BOGDAN: Nu prea lucrăm în același domeniu.
MĂDĂLINA: Ne-am întîlnit acum patru luni în avion.
BOGDAN: Nu-mi amintesc. (Pauză.) Parcă voiai să te faci vînzătoare sau așa ceva...
MĂDĂLINA: Ei, uite că nu-i chiar așa ușor.
BOGDAN: Oricum, te-ai schimbat, arăți mai...
MĂDĂLINA: Mai înaltă. Cu 5 centimetri. Sunt în creștere.
BOGDAN: Da, te-ai mai... da.
MĂDĂLINA: Și, nici o gagică pe-aici, nu?
BOGDAN: De unde știi? Sigur că mi-am găsit... chiar sunt cu o tipă cu care... ieșim, e foarte mișto... chiar aseară am... Știi ce, nu e treaba ta!
MĂDĂLINA: Păi atunci... (Încearcă să-l descheie la pantaloni)
BOGDAN: Și tu... ce-ai mai făcut?
MĂDĂLINA: Una, alta. Trebuia să fac ceva, nu?
BOGDAN: Și eu mi-am căutat de lucru.
MĂDĂLINA: Bravo.
BOGDAN: Da' nu mi-am găsit. Pentru că n-am experiență.
MĂDĂLINA: Nașpa.
BOGDAN: Păi de unde dracu' să ai experiență dacă nu poți să te-apuci pur și simplu să faci ceva ca să capeți experiență? Probabil și pentru că nu-s de-aici, nu sunt de-al lor... nu știu, nu știu! Nu e vorba de bani, că am bursă, mă descurc. Dacă aș găsi ceva în domeniul meu aș lucra și pe gratis, pe bune, o colaborare, orice. Nimeni nu vrea să mă angajeze. Am trimis 30 de CV-uri pînă acum. Și de fiecare dată același răspuns: We are sorry to inform you that your application... (Se scarpină în cap). Dacă-ți citesc vreo scrisoare de-a lor ai impresia că li se rupe inima pentru mine. Li se rupe.
MĂDĂLINA: Nașpa.
BOGDAN: Dacă nu-mi găsesc ceva pînă în mai-iunie, tre' să mă întorc acasă.
MĂDĂLINA: Asta chiar că e nașpa.
BOGDAN: Se poate și mai nașpa de-atît. Să nu termin nici masterul. Atunci chiar că pot să-mi fac bagajele de pe-acum.
MĂDĂLINA: Nașpa.
BOGDAN: Toți colegii mei au venit deja cu idei, cu subiecte, cu propuneri. Numai eu n-am propus încă nimic. Mîine e ultima zi. Tre să prezint proiectul. Dar eu n-am nici un proiect.
MĂDĂLINA: Nașpa.
BOGDAN: N-am inspirație.
MĂDĂLINA: Nașpa.
BOGDAN: Pentru că au trecut patru luni și încă nu m-am prins unde-am aterizat! De-aia n-am inspirație. De-aia sunt blocat. Păi acasă aveam zece idei tari pe zi. Aici n-am nici măcar una proastă pe săptămînă. M-am apucat de condus, uite, mi-a împrumutat un coleg mașina. Să înțeleg și eu cum stînga e dreapta și dreapta e stînga. Nu e ușor, nu e ușor deloc. Oamenii sunt ok, uite, te-ajută, îți împrumută mașina, vînzătoarele îți zîmbesc, berea e bună, ce să zic, sistemul funcționează. Numai eu nu funcționez. M-am gîndit să încep cu lucruri din astea, de bază: să conduc mașina, să plătesc cu cardu', să citesc ziarele de-aici, să zîmbesc și eu mai des, să fiu mai relaxat... Mult mai relaxat. Numai așa o să reușesc să mă deblochez. Că se vede, se vede de la o poștă că am un blocaj! (Se scarpină în cap. O vede pe Mădălina că se uită la el) Îmi cade păru'.
MĂDĂLINA: Nașpa.
BOGDAN: Ah, nu, că nu-mi cad așa... două-trei fire. Îmi cade în draci. Mă trezesc dimineața și perna e neagră de păr. Sute de fire. Îl tratez, îl tratez și tot cade. Cade, cade mereu. Număr firele în fiecare dimineață. Îmi pun ceasu' să sune mai devreme ca să am timp să le număr... o dată am întîrziat și la un curs din cauza asta. O să ajung dracu' să mă scol la 4 dimineața ca să am timp să-mi număr firele de păr. Iar cînd primesc cîte-un răspuns de la vreo firmă din asta, îmi cad instantaneu 300 de fire de păr pe tastatură.
MĂDĂLINA: Păi de ce nu te tunzi zero?
BOGDAN: De ce? Ca să chelesc fără să-mi dau seama? Măcar așa știu exact cîte fire-mi cad. Uite, acum am 70 de fire pe umăr. Numără-le!
MĂDĂLINA: Poate ai și tu un fir, două, da' n-ai de ce să-ți faci atîtea griji... Pe bune.
BOGDAN: Știi cum mă mănîncă pielea de pe cap? Îmi vine să mă scarpin cu cuțitu'. Îmi smulg coji uite-așa de mari, le smulg cu tot cu fire de păr, de parcă nu mi-ar cădea și-așa. Îmi spun, relaxează-te, relaxează-te, trebuie doar să te relaxezi puțin, crezi că mă relaxez? N-ai să vezi așa ceva. Mă mănîncă, mă ustură, mă mănîncă, mă ustură... (Pauză) Zi-mi și mie, ce-o să fac io mîine, la școala?! Ce-o să fac?! O să-mi smulg tot păru' asta din cap în fața lor!
MADY: Îmi pare rău..
BOGDAN: Taci în pula mea! (Începe să plîngă, își lasă capul pe volan. Mady își aprinde o țigară. Fumează, se uită la ceas)
MADY: Poți să mai plîngi vreo cinci minute, avem tot timpu'.
BOGDAN (își ridică capul de pe volan, se lasă pe spate): Hai, dă-i drumu'. Dă- drumu' o dată!
(Mady se apleacă spre șlițul lui. Blackout.)
(Amîndoi în mașină. Un timp nu-și spun nimic.)
BOGDAN: Am camera cu mine. E încărcată.
Pauză.
BOGDAN: Aș putea să-ți fac o poză, dacă vrei.
Pauză.
MĂDĂLINA: Mersi, da' am mai multe poze decît am nevoie.
Pauză.
MĂDĂLINA: Mai bine-ai trimite-o acasă. Cre' ca bunică-mea s-ar bucura...
BOGDAN: Ok. Vrei să-i și scriu ceva?
MĂDĂLINA: Da, chestii din astea care se zic de obicei: sunt foarte bine, am o slujba mișto, mă descurc cu banii... Sau mai bine nu, scrie-i o fază din asta... e foarte frumos și verde aici, oamenii sunt de treabă, doar că e cam frig. Știi ce, scrie doar atît: "Salutări din Dublin" și gata.
BOGDAN scoate camera de filmat.
SCENA 6
HORROR CARTOONS - secvențe filmate cu Mady.
Bogdan filmează aceste secvențe. Deși ele au un aer de "documentar", ele sunt mai degrabă într-o estetică a visului, ironică, hiperrealistă, în același registru cu celelalte pasaje intitulate Horror Cartoons.
Personajul Mady se dezvăluie mai curînd ca o supereroină de cartoons, care își dovedește forța învingînd diferite probe de rezistență. Totuși, dramatismul nu lipsește, dimpotrivă, el este potențat de ironie.
MADY: Trăim într-o țară civilizată. Da. Nici nu se compară cu Romania. Uite, budele de exemplu, budele sunt un semn de civilizație. Nici nu se compară. Da. Și eu m-am schimbat de cînd sunt aici. Acum mă rad peste tot. Părul e semn că ești necivilizat, Voicu mi-a spus, normal. Așa că acum mă rad peste tot. La inceput eram sensibilă. Nu mai sunt. Pielea mi s-a obișnuit încet-încet, s-a tăbăcit, cum se zice. Tot ceea ce nu te omoară, te-ntărește.
MADY: Primii doi... români. I-am rugat să nu... că sunt și eu ca ei, că sunt româncă. Primul mi-a zis "cu atît mai bine, româncele se fut cel mai bine, ia hai că pierdem timp".
Al doilea a fost mai înțelegător: "îmi pare rău, n-am știut care-i situația, io am plătit, am venit, asta e". Și dup-aia s-au plîns lui Voicu. Am urlat, am vrut să mă omor, Voicu s-a enervat foarte tare, a dat cu sticle de bere de pereți... M-a tăiat, uite-aici, am o cicatrice. Semn de bună purtare. De atunci mi-am dat seama că asta e, că n-are sens să mai zic nimic. M-am ferit multă vreme, să nu se vadă, înțelegi... pînă-ntr-o zi cînd unu' dintre clienți mi-a ridicat bluza. "Veeery sexy" mi-a zis, cicatricea adică.
Dup-aia le-am arătat-o la toți. Așa, de impresie artistică...
MADY: Româncele chiar sunt cele mai bune, nu că zic eu, întreabă pe oricine... Voicu s-a gîndit că așa e cel mai eficient și mai puțin periculos: 10 minute, banu' jos.
Și-a avut dreptate, normal. Așa că a trebuit să-nvăț, să mă perfecționez, să fiu din ce în ce mai bună, cea mai bună. Clienții, estici, vestici, de toate felurile, au fost foarte mulțumiți: "Fuckin' good blue job! Where are you from?". "Romania", așa le-am spus.
MADY: Anal. Asta a fost cel mai greu. Da' e la mare cerere, ce să-i faci? Voicu m-a antrenat: "dacă reziști la mine, o să reziști la toți". Am și un tatuaj aici în față, scrie MADE IN ROMANIA, "ca să nu uiți de unde-ai plecat", n-aș fi uitat oricum. Iar pe spate, WELCOME TO IRELAND. "Dacă te doare, gîndește-te și tu la altceva".
Mă gîndesc, mă gîndesc, mă gîndesc, la ce dracu' să mă gîndesc... un magazin plin de parfumuri, eu îmi aleg ceva care sună-n franceză, cum dracu' o fi franceza asta, închid ochii, am ajuns să simt cînd... și durerea de după cînd mă ridic, deschid o ușă, și altă ușă, și altă ușă, până la ultima ușă din Portland Row.
Mă culc pe burtă. Nu visez nimic.
MADY: Petrecere cu 15 clienți. Toți bărbați rafinați. L-au plătit bine pe Voicu. După al șaselea n-am mai știut exact ce se-ntîmplă. M-am trezit în pat. Măi ce dracu', de ce miroase a kebab? Știi, mie-mi vine rău de la mirosu' de kebab, de prăjeală.
Duc mîna la nas ca să nu mai simt. Mîna-mi mirosea a kebab. Mîna mea era de fapt un kebab. Mă arseseră cu țigara.
MADY: "O să ne pierdem slujba cu toți deviații ăștia, așa zice Voicu. Peste tot numai poponari și pedofili, vine sfîrșitul lumii, apocalipsa, asta e, Sodoma și Gomora, o să m-apuc să cumpăr un cîrd de găini, o vacă și-o oaie." Așa-mi zice. Mie mi-ar plăcea, sinceră să fiu. Ne-am face fermieri, Irlanda cică e foarte bună pentru crescut animale. Mie o fermă din asta chiar că mi-ar plăcea. Iar dacă am avea măcar 10 vaci, și fiecare vacă ar avea cel puțin 5 clienți pe seară cum am eu... ne-am îmbogăți, ne-am îmbogăți peste noapte! Am fi putrezi de bogați!
MADY: Cred că aș fi putut să fac o carieră în dans. O dată i-am dansat unui client. N-aveam muzică, am cîntat eu ceva din Jennifăr Lopez. Da' ăla... un dobitoc, n-a înțeles nimic. Tot îi trăgea cu ROMANIAN, ROMANIAN, adică să-i cînt și să-i dansez în românește. I AM NOT NADIA COMANECI, i-am zis, adică io nu-s Nadia Comaneci, știi, iar dacă vrei dumneata Tezaur Folcloric să te duci să trăiești în România, să vezi ce frumos e.
MADY: Acasă? Aici nu e acasă, da' nici acasă nu-i acasă. Pentru că acasă e mai rău decît oriunde nu e acasă. Niciodată înapoi acasă. Niciodată înapoi. Nu.
SCENA 7
BOGDAN o filmează pe Mădălina.
MĂDĂLINA: Cine-o să vadă caseta?
BOGDAN: Colegii mei, profesorii, dacă iese bine, cît mai multă lume!
MĂDĂLINA: Tu ești tîmpit?!! Dacă se duce vreunu' din ei la poliție?
BOGDAN: Stai, mă, că nu-ți filmez fața!
MĂDĂLINA: Ce film e ăsta fără fețe?
BOGDAN: Nu ți-am zis că e un documentar?
MĂDĂLINA: Nu știu ce e, da' știu că n-am chef să mă deporteze ăștia.
BOGDAN: Îți dau cuvîntul meu de onoare...
MĂDĂLINA: Mă piș pe cuvîntul tău de onoare. Cînd un român îmi spune că-și dă cuvîntul de onoare, mie-mi vine să mă cac. Istantaneu. Ce-mi iese mie mai exact la toată afacerea asta?
BOGDAN: Dacă-mi iese filmul așa cum vreau eu, o să-mi iau examenul cu o notă bună...
MĂDĂLINA: Bravo ție. Da' eu cu ce mă aleg la faza asta?
BOGDAN: O să-mi pot găsi mai ușor o slujbă și o să te-ajut. Găsim noi ceva.
MĂDĂLINA: Dacă află Voicu, mă taie bucăți și m-aruncă-n Liffey. Și pe tine la fel.
BOGDAN: N-o să afle decît dacă-i spui tu.
MĂDĂLINA: Cum ți se pare la noi?
BOGDAN: E perfect.
MĂDĂLINA: Mie mi se pare de căcat. La tine la cămin cum e?
BOGDAN: Cît e ceasu'?
MĂDĂLINA: Stai liniștit, n-a trecut decît un sfert de oră.
Intră Voicu.
VOICU: Buona sera.
BOGDAN: Fuck!
VOICU: Comment ca va? Ca va bien?
BOGDAN: I can explain everything...
VOICU: Of course, of course... Da'-n românește, că doar vorbim toți trei aceeași limbă, nu-i așa?
BOGDAN: Da, cred că da.
VOICU: Hai, luați loc. Fă-te comod!
(Se așază toți trei pe canapea, Bogdan la mijloc. Tac toți cîteva secunde. Geanta lui Bogdan e chiar în fața lui Voicu. Voicu o ridică, o deschide)
VOICU: Pot să...?
BOGDAN: Nu! Adică da, normal. Da' să știi că n-am chestii de valoare-năuntru. Bani sau...
MĂDĂLINA: N-are că e student... N-are.
VOICU: Păi ce crezi? Că vreau să-l fur? Clientul nostru, stăpînu' nostru. Sunt și eu puțin curios...
VOICU (scoate un portofel, îl deschide, găsește legitimația de student și pașaportul): Bogdan Ionescu. Student, post-gra-du-ated studies. Visual Arts. Aha. Și ce studiezi tu acolo?
BOGDAN: Arte Vizuale.
VOICU: Adică mai explicit așa pentru noi?
BOGDAN: Foto, video, chestii din astea...
MĂDĂLINA: Chestii din astea vizuale.
VOICU: Și mai au locuri?
BOGDAN: Nu știu... Pot să mă interesez, dacă vrei.
VOICU: Te rog. Pare interesant. Eu sunt înnebunit după tehnologia de ultimă oră. Și, pe bune, filme din astea mi-ar plăcea și mie să fac.
BOGDAN: Lasă-mă să-ți explic: eu fac un film pentru examen...
VOICU: Foarte mișto.
BOGDAN: Ce anume?
VOICU (uitîndu-se în pașaport): Poza. Îmi place. Zici că ești italian. Cu freza asta, te avantajează. (Mădălinei) Ia uită-te și tu, îl avantajează, nu-i așa?
MĂDĂLINA: Hai, mă, lasă-l în pace...
VOICU: Te-a-ntrebat cineva ceva? De ce te bagi? Ia du-te la bucătărie și te-ntorci cu două beri. (lui Bogdan) Bei o bere cu mine, sper.
BOGDAN: Da, cred că da.
(Voicu pune legitimația de student în geanta lui Bogdan, însă pașaportul îl pune la el în buzunar. Bogdan începe să se scarpine în cap. Voicu îi examinează camera, fascinat, ca pe o jucărie nouă, apasă pe butoane la nimereala. Bogdan se scarpină din ce în ce mai tare în cap.)
VOICU: De la apă. E super proastă aici. Bine, pînă te obișnuiești. Știi ce tre' să faci? Tre' să te dai c-un ou. Iei un ou, îl iei, îl spargi, îl separi, iei adică numai gălbenușu', te dai frumos în cap cu el pam-pam-pam-parapampam, pe urmă 5 minute stai... și dup-aia jmaf! te clătești bine de tot. Eu așa am făcut și uite că nu mai am nici o problemă.
BOGDAN: O să-ncerc.
VOICU: Așa să faci. Și după?
BOGDAN: După... ce?
VOICU: După ce-ți dai examenu'? Te-ntorci în România?
BOGDAN: Nu prea cred.
VOICU: Bravo. Dacă ai talent, de ce să-l irosești?
BOGDAN: Așa mă gîndeam și eu.
VOICU: Și ți-ai aranjat ceva aici?
BOGDAN: Încă nu, dar sper să-mi găsesc ceva în curînd.
Intră Mădălina cu berile.
VOICU: Vezi ce bine ne-nțelegem? (lui Bogdan) Hai noroc!
BOGDAN: Noroc.
VOICU: Știi, m-am tot gîndit în ultimul timp, m-am tot uitat în jur, frate, peste tot numai crime...
BOGDAN: Da, se mai întîmplă.
VOICU: Nu mai poți să ieși pe stradă că-ți pune unu' cuțitu' la gît. Nu mai poți să ai încredere-n nimeni. Zici că e client serios și el ce face?
BOGDAN: Lasă-mă totuși să-ți explic... Ideea mea e să fac un film...
VOICU:... îi dă fetei pastile, o bate, o aruncă din mașină, da' cred că ți-a zis deja Mady chestiile astea...
BOGDAN: Foarte pe scurt...
VOICU: În orice caz, ești în temă. Numai nenorociri. Numai nenorociri, băi frate!
BOGDAN: Da, se mai întîmplă.
VOICU: Așa că am stat și m-am gîndit, am mai citit și prin ziare, că nu știu dacă ți-a zis Mady...
BOGDAN: Deci foarte pe scurt. Eu chiar vreau să-ți explic, să înțelegi exact ce vreau să...
VOICU: Băi, tu asculți ce spun eu aici? Unde dracu' te grăbești așa? Deci nu știu dacă ți-a zis Mady, dar eu spre deosebire de ea, le rup bine de tot cu engleza. Și citesc, citesc foarte mult... E bine să fii informat, nu?
BOGDAN: Da, cred că da.
VOICU: Normal, tu știi că ești student. Așa, și știi ce-am citit de curînd? N-o să-ți vină să crezi, frate! Ce-am citit?
BOGDAN: Nu știu, ce?
VOICU: Site-uri pe Internet.
BOGDAN: Da, se mai întîmplă...
VOICU: Adică eu stau aici acasă, dau drumu' la calculator, o iau pe Mady, facem diverse chestii și unii stau și se holbează la noi. Și mai și plătesc pe deasupra. Am auzit că poți să faci bani ca lumea cu faze din astea.
BOGDAN: Păi da, nu e mare chestie, îți trebuie un calculator și...
VOICU: Normal, tu știi că ești student. Mie mi se pare o chestie în care merită să investești.
BOGDAN: Da, cred că da.
VOICU: Și nici nu e periculos, nu?
BOGDAN: Da, adică nu, deloc. De ce să fie periculos?
VOICU: Ideea e c-aș avea totuși nevoie de cineva care să mă ajute, măcar la început, că dup-aia mă prind și eu cum stau lucrurile.
BOGDAN: Da, probabil o să ai nevoie să te ajute cineva.
VOICU: Ei, vezi? Azi e ziua ta norocoasă.
BOGDAN: Știu și eu... Am un curs. Știi, e cursul meu de video, deja am întîrziat și...
VOICU: Dac-ai întîrziat, de ce să te mai duci? Stai aici, că nu dă norocul peste tine în fiecare zi. Am un job pentru tine!
BOGDAN: Un ce?
VOICU: Un job. Afacere sută la sută românească. Eu, cu tine și cu Mady.
BOGDAN: Și jobul meu cam care-ar fi?
VOICU: Uite, dacă tot investesc, vreau să fie ceva mai artistic. Am văzut niște site-uri, m-am documentat, știi, unele arată de toată jena, nici nu-ți vine să te uiți. Tu te pricepi, ai putea să fii un fel de, un fel de... zi să-i zic... un fel de Șpielberg din ăsta...
BOGDAN: Un fel de regizor.
VOICU: Exact. (Mădălinei) Ți-am zis că ne-nțelegem?
BOGDAN: Și mie ce-mi iese la afacerea asta?
VOICU: Ți-o dau pe Mady. Gratis! Poți să vii aici și să-i asculți aiurelile cît ai chef. Și bani, normal, dacă ies bani, îți dau și bani. Și ar fi bine să ne iasă. E al dracu' de scump să trăiești aici, știi și tu. Ce zici, te bagi?
(Pauză. Voicu și Mady se uită amîndoi la Bogdan. Bogdan își bea berea pînă la capăt.)
BOGDAN: Am un laptop, aș putea să-l aduc aici... Da' tot tre' să mai investești ceva, ne mai trebuie un web cam și...
VOICU: Am știut eu c-o să ne-nțelegem!
BOGDAN: Da, dar vreau să folosesc unele chestii din ce-o să filmăm.
VOICU: Da, da' fără fețe, că dacă se-ntîmplă ceva...
BOGDAN: Ce faci, mă tai bucăți și m-arunci în Liffey? (Rîd amîndoi) Nu, frate, n-am nevoie de fețe, fac un fel de documentar ceva mai artistic.
VOICU: Mă rog, ai grijă cu arta asta. Bine, acum vă las să vă simțiți și voi bine...
BOGDAN: Nu, eu trebuie să plec. Chiar am un curs.
VOICU: Bun, atunci te aștept mîine dimineață să mergem la cumpărături.
BOGDAN: Da, o să vin mîine dimineață.
VOICU: Deci, ui hev a dil?
BOGDAN: Yeah, we have a deal. (Voicu îl ține de mînă) Eu trebuie să plec.
VOICU: Te conduc.
(Bogdan pleacă, Voicu se întoarce imediat, se așează pe canapea, o ia în brațe pe Mady)
VOICU: Bravo. A mers mai bine decît mă așteptam.
MĂDĂLINA: Vreau să-mi dai pașaportu-napoi. Acum.
VOICU: Îl vrei chiar acum?
MĂDĂLINA: Așa ne-am înțeles, nu? Dacă-l aduc aici, îmi dai pașaportu-napoi.
VOICU: Voiam să-ți fac și io o surpriza de Crăciun, da' o să-ți spun acum că altfel o să-mă-nebunești de cap... L-am vîndut. Unui tip, un moldovean. Am luat un preț bun pe el. Am zis să-ți iau ceva frumos, o haină de iarnă sau...
MĂDĂLINA: De ce nu l-ai vîndut pe-al tău?
VOICU: Pentru că pe-al tău mi-a dat un preț mai bun, de-aia.
MĂDĂLINA: Ești tîmpit!
VOICU: Adică eu mă zbat să te fac vedetă porno și tu tot nu ești mulțumită. Nu știu ce să mai fac ca s-aud că ești și tu mulțumită. Vreau s-aud și eu o dată că ești mulțumită!
MĂDĂLINA: Sunt mulțumită.
VOICU: Nu te cred.
MĂDĂLINA: Sunt fooooarte mulțumită.
VOICU: Avem chef de miștouri? Cum ești, ia zi?
MĂDĂLINA: Sunt foarte mulțumită.
SCENA 8
În aceeași cameră. În fața canapelei sunt instalate laptopul și web-cam-ul. Bogdan și Mădălina stau pe canapea. Bogdan o filmează. Voicu stă pe jos în fața canapelei, răsfoiește un ziar irlandez.
MĂDĂLINA: I am, you are, he are...
BOGDAN: He is.
MĂDĂLINA: He iz, we are, you are, zei are.
BOGDAN: Bravo. Acum fă o propoziție.
MĂDĂLINA: We are.
BOGDAN: Fă și tu o propoziție mai lungă.
MĂDĂLINA: Păi și ce să zic?
BOGDAN: Nu știu... Noi suntem acasă, poftim.
MĂDĂLINA: We are home.
BOGDAN: At home. We are at home.
MĂDĂLINA: We are at home.
BOGDAN: Acum zi ceva despre tine.
MĂDĂLINA: I am... I am... I am sexy. E bine?
BOGDAN: E corect. Acum zi ceva despre mine.
MĂDĂLINA: You are... you are... cum se zice mișto la ăștia?
BOGDAN: Wicked... nice...
MĂDĂLINA: You are wicked nice.
BOGDAN: Acum zi ceva și despre Voicu.
MĂDĂLINA: Cum zici cînd nu ești de-aici?
BOGDAN: Stranger, foreigner...
MĂDĂLINA: Voicu are...
BOGDAN: Voicu is...
MĂDĂLINA: Voicu iz...
VOICU: I'm here. Și lecția de s-a terminat. Gata, m-am plictisit, mă doare dracu' capu'. Păi de trei zile numai I AM și HE IS...
MĂDĂLINA: Nu-i adevărat, am învățat și I HAVE, I DO și I WANT. Iar TO BE e cel mai greu.
BOGDAN: Mîine te-nvăț viitorul, că e cel mai ușor.
VOICU: Nu te obosi, că n-are nevoie așa de curînd.
MĂDĂLINA: Nu se știe niciodată. (Repetă) I AM, YOU ARE, HE IZ... WE ARE, YOU ARE, THEY ARE...
Se aude un bip din direcția laptopului. Bogdan si Voicu reacționează. Bogdan se duce la laptop.
VOICU: Hai, lasă tâmpeniile, ne așteaptă telespectatorii!
MĂDĂLINA: I AM SEXY! I AM SEXY!
Un nou bip din direcția calculatorului.
(Voicu îi trage o palmă)
MĂDĂLINA: YOU ARE WICKED NICE!
Bip insistent.
(Voicu îi mai trage o palmă.)
MĂDĂLINA: YOU ARE STRANGER FOREIGNER!
(Voicu o pocnește din nou. Mady își acoperă fața cu mîinile.)
VOICU: Du-te la baie și te spală. Acum!
BOGDAN (se așază cu camera in spatele laptopului): Las-o așa. (Mădălinei) Ia-ți mîinile de pe față. Uită-te la mine.
SCENA 9
Stau pe jos, printre pungi de Mc Donald's și bere.
VOICU: Ce mai Paște avem și noi! Mă cac în eurile lor, asta nu e mîncare, e căcat ambalat. Am pus pe mine zece kile de cînd sunt aici.
MĂDĂLINA: Și io, și io am pus pe mine.
VOICU: Tu tre' să ai mare grijă, că la vîrsta ta e periculos, o dată începi să te umfli și nu te mai oprești. Gata cu hamburgerii, gata cu berea, ia uite ce burtă ai făcut!
BOGDAN: Mie mi se pare că e mult mai sexy așa! (Mădălina se așază la el în brațe, îl sărută pe obraz) Și oricum, voluptoasele sunt cele mai vandabile.
VOICU: Voluptoasele sunt alea cu țîțe mari, nu alea cu doi nasturi pe ditamai burta.
MĂDĂLINA: O să-mi mai crească.
VOICU: Ce să mai crească, de 7 luni de cînd suntem aici parcă ți s-au micșorat. O fi de la aeru' ăsta irlandez.
MĂDĂLINA: Sau de la apă. Dacă și lui îi cade păru'...
BOGDAN: Uite că-n ultimu' timp nu mi-a mai căzut.
VOICU: Te-ai dat cu gălbenuș!
BOGDAN: Nu. Pur și simplu nu mi-a mai căzut.
VOICU: Te-ai acomodat! Ți-am zis eu, la început e mai greu, dup-aia te obișnuiești...
BOGDAN: Da, deși acum ar trebui să fiu cel mai stresat.
VOICU: Ei, las' că mai ai o lună jumate pîn' la examen, ai tot timpu'.
Pauză scurtă.
BOGDAN: Știi ce-aș mînca acum? O ciorbă de burtă.
VOICU: Mie-mi spui? Ăștia pe-aici habar n-au ce-i aia. Cu mujdei, cu smîntînă, cu ardei iute-n oțet! Maică-mea face niște sarmale de-nnebunești, și ciorbă de fasole cu afumătură și ceapă, și cozonac, și pască, și drob... Fii atent, dacă ne iese bine cu site-ul, trîntim și-un restaurant românesc tradițional, îi zicem Dracula sau Transilvania, ceva de genu' ăsta, să atragă clienții...
MĂDĂLINA: Io știu să fac cartofi prăjiți cu ochiuri, orez cu lapte și omletă cu ceapă.
VOICU: Lasă că de bucătărie mă ocup io, Bogdan ne face publicitate, este, mă? Iar pe tine te îmbrăcam într-un costum frumos, ceva tradițional, ăștia de-aici sunt înnebuniți după faze din astea folclorice si te facem barmaniță sau chelneriță, găsim noi ceva.
BOGDAN (Pauză scurtă): Mie-mi plac cozonacii pe care-i face maică-mea de Paști. Se trezește dimineața cu noapte-a-n cap, frămîntă aluatul, îl lasă să crească, și crește și crește pînă dă afară din oală, îl împletește cu multă nucă, cu stafide și rahat, îl bagă la cuptor și-n zece minute începe să miroasă în toată casa, în tot blocul, ce să mai, se umple tot cartierul de miros.
VOICU: Să-ți o chestie: acasă mă satur tot timpu', în timp ce-aici sunt flămînd mai mereu. Nu mă satur, nu ajung să zic, gata, am mîncat, sunt sătul. Noroc că poți să te-mbeți cu berea lor. Asta chiar că ar fi nașpa, adică să fii tot timpu' mort de foame și treaz pe deasupra.
BOGDAN: Mie mi-e dor de mirosuri. Cel mai mult îmi lipsește mirosul de cozonac cu lapte. Eu m-aș sătura doar cu mirosul...
(Voicu și Mădălina încep să rîdă. Voicu începe să adulmece încheieturile Mădălinei).
VOICU (lui Bogdan): Miroase aici!
MĂDĂLINA: Voicu zice că miros a cozonac și a lapte!
VOICU: Da, uite-aici la mîini și la gît...
(Bogdan miroase)
MĂDĂLINA: Io nu-mi dau seama. Mie mi-ar plăcea să miros a parfum franțuzesc, nu a cozonac și a lapte.
VOICU: Nu fi fraieră, orice femeie din lume poa' să miroase a parfum franțuzesc, dar nu cred că se pot lăuda multe că miros a cozonac cu lapte...
MĂDĂLINA: Gata, că mă gîdil! Gata!
(Voicu o mușcă de gît, Bogdan de pulpă. Black)
SCENA 10
Dorm împreună toți trei, Mădălina între cei doi băieți. Pentru că spațiul e foarte mic, trebuie să se înghesuie unul lîngă altul. Mady încearcă să-și găsească o poziție confortabilă.
VOICU: Nu te mai învîrti atîta, ce-ai?
MĂDĂLINA: Nu pot să dorm.
VOICU: Nici eu, da-ncerc să nu-i deranjez pe ăilalți care poate sunt obosiți și vor să...
BOGDAN: Nici eu nu reușesc s-adorm, nu-ș ce dracu' am.
(Pauză)
MĂDĂLINA: Mă tot gîndesc... poate n-a fost o idee prea bună să venim aici. În Irlanda, vreau să zic...
BOGDAN: De ce?
MĂDĂLINA: Era mai bine-n America. În America e mai ușor, de-aia-i și zice "țara tuturor posibilităților".
BOGDAN: E greu peste tot, ce crezi?
MĂDĂLINA: Da, da' acolo măcar merită să te chinui. Uite, poate c-o să-ți iasă examenu', da' n-o să fii niciodată unu' din ăsta, un Spielberg, pentru că nu ești la Hollywood.
BOGDAN: Nu vreau să fiu Spielberg. Eu fac alte chestii.
MĂDĂLINA: Mă rog. Nu m-ar deranja să fiu Jennifer Lopez, da' aici nu prea se poate. N-o să fiu niciodată Jennifer Lopez. N-o să fiu nici măcar Madona.
VOICU: Nu, n-o să fii. Așa că taci o dată și culcă-te acolo!
(Pauză)
MĂDĂLINA: Mă tot gîndesc... de fapt, ce-am făcut de cînd am venit aici? Față de ce făceam acasă, vreau să zic. Nimic. Iau bătaie-n fiecare zi...
BOGDAN: Aici poți să faci bani cu chestia asta. Ia-o și așa. Acolo luai bătaie pe gratis.
MĂDĂLINA: Și ce să fac cu banii? Nici Disneyland n-au aici la dracu'. Mergeam și noi duminica. M-am săturat să stau în casă.
VOICU: Să vezi ce Disneyland îți dau io ție dacă nu taci. Dormi, n-auzi?
(Pauză)
MĂDĂLINA (în șoaptă, doar lui Bogdan): Mă gîndeam... mă gîndeam că nu mi-ar plăcea să mor aici.
BOGDAN: De ce?
MĂDĂLINA: Cică p-ăștia de-aici care n-au bani îi arde și le aruncă cenușa. E nașpa să te ardă. Și în plus, aș puți a kebab.
BOGDAN (rîde): Nu-i adevărat. Cine ți-a spus tîmpeniile astea?
VOICU: Eu, eu i-am spus. Ca s-o motivez. Dacă nu ai o motivație ca lumea, nu supraviețuiești aici, aia e.
BOGDAN: Eu n-am de gînd să mă-ntorc acasă, nici n-am la ce dracu' să mă-ntorc.
MĂDĂLINA: Eu o mai am pe bunică-mea care se pișă pe ea și nu prea mai știe cum mă cheamă. Mi-e dor de ea.
BOGDAN: Și eu am chestii de care mi-e... chestii care-mi lipsesc cumva. Numai că oricît de greu ar fi aici, oricum e mult mai bine.
MĂDĂLINA: De-atîta bine a-nceput să-ți cadă păru'!
BOGDAN: Știi cînd a-nceput să-mi cadă păru'? Cînd am ajuns aici pe aeroport. Uitasem acasă adresa căminului unde urma să stau. M-au ținut o oră în vamă, să-mi verifice actele, pașaportul. Chiar am crezut că o să mă trimită acasă. Atunci a-nceput să-mi cadă păru'.
MĂDĂLINA: Păi dac-ai venit legal, ca student. Eu n-am avut nici o problemă. Problemele au venit după. De-aia zic io că era mai bine-n America.
VOICU: Gata! M-am săturat, ce-ți veni cu America asta? E foarte bine și-aici. Aici sau în America, important e că pot să mă-ntorc și să mă simt și io bine acasă la mine. Pe-acolo toată lumea-mi spune Irlandezu' și-mi dau să beau de nu mă mai trezesc decît în avion. Ultima oară maică-mea mi-a pus în geantă fără să știu, o juma' de porc. Cînd am ajuns la aeroport la check in mă-ntreabă ăla "Ce-i asta dom'le!", "Ce să fie, zic? Un suvenir." Pe urmă dă-i și aruncă la porc, ăla turbase, îi cășunase pe porcu' meu. (Pauză scurtă) Dacă tre' să stau aici și să mă chinui ca să pot să mă simt bine acasă trei zile pe an, ei uite-o să stau aici și-o să mă chinui. Și acuma, gata, hai să nu mai vorbim căcaturi și să dormim.
(Pauză)
VOICU: Frate, da' ce frig s-a făcut dintr-o dată.
(o ia în brațe pe Mady)
BOGDAN (se lipește de ceilalți doi, o ia și el în brațe pe Mady): Da, și mie mi-e frig. La dracu'.
(Pauză. Stau toți trei strînși unu-n altul.)
MĂDĂLINA: În California e soare tot timpul.
SCENA 11
HORROR CARTOONS - BASMELE COPILĂRIEI
MADY: Nu mai sunt Mady. Nu, nu mai sunt Mady. Sunt Scufița Roșie. Alerg de nebună prin pădure.
BOGDAN: Nu mai sunt Bogdan. Nu, nu mai sunt Bogdan. Sunt băiatul care sperie satul c-o să vină un lup și-o să-i halească pe toți.
VOICU: Nu mai sunt Voicu. Nu, nu mai sunt Voicu. Sunt iedul cel mare și neascultător. Ăla care deschide ușa.
MADY: Alerg, alerg prin pădurea cea mare și-ntunecoasă...
BOGDAN: Strig, strig, strig să vină toți proștii satului...
MADY: Simți mirosul? Numai bunătăți am aici...
BOGDAN: Rîd, rîd, rîd de toți proștii satului...
MADY: Simți mirosul? Numai bunătăți am aici...
VOICU: Stau pitit după ușă... Îmi țin răsuflarea, stau pitit după ușă...
MADY: Simți mirosul? Numai bunătăți am aici...
BOGDAN: Sunt doar un copilaș, cel mai neascultător copilaș...
MADY: Numai bunătăți am aici...
BOGDAN: Sunt un copilaș, cel mai neascultător copilaș, sunt doar un copilaș...
VOICU: Sunt un ieduț foarte fraged, foarte foarte fraged...
BOGDAN: Doar un copilaș...
VOICU: Foarte foarte fraged...
MADY: Numai bunătăți am aici...
BOGDAN: Doar un copilaș...
VOICU: Foarte foarte fraged...
MADY: Numai bunătăți am aici...
BOGDAN: Doar un copilaș...
VOICU: Foarte foarte fraged...Vino, vino și mănîncă-mă...
MADY: Vino și mănîncă-mă...
BOGDAN: Vino și mănîncă-mă...
VOICU: Vino și mănîncă-mă!
MADY: Vino și mănîncă-mă!
BOGDAN: Vino și mănîncă-mă!
VOICU: Vino si și mănîncă-mă!
MADY: Vino și mănîncă-mă!
BOGDAN: Vino, vino și mănîncă-mă. (Trag aer în piept toți trei.)
BOGDAN: Așa.
MADY: Așa.
VOICU: Așa.
SCENA 12
BOGDAN (la telefon): Yeah, yeah, I know where this is... Ok, I'll be there in one hour. See you! (Închide telefonul)
VOICU: Un' te duci?
BOGDAN: La o petrecere. Tre' să mă-mbrac repede!
MĂDĂLINA: Ce mișto! Păi mergem și noi cu tine.
BOGDAN: Nu știu, ar trebui să-ntreb... E în cerc restrîns, sunt colegii mei de la master...
MĂDĂLINA: Supertare, o să-i cunoaștem și noi pe colegii tăi irlandezi.
BOGDAN: Nu sunt toți irlandezi.
MĂDĂLINA: Cu atît mai bine.
BOGDAN: Nu știu dacă pot s-aduc oameni în plus...
MĂDĂLINA: Păi sună și-ntreabă.
BOGDAN: Petrecerile astea nu sunt ca la noi... Vorbim despre școală... O să vă plictisiți.
VOICU: Are dreptate. Ce să facem acolo?
MĂDĂLINA: Dacă ne plictisim, ne cărăm imediat.
VOICU: Băutura e moca?
BOGDAN: Da, cred că da... Adică nu știu. S-ar putea să nu fie.
VOICU: Păi sună și-ntreabă. (Mădălinei) Ai ceva să pui pe tine?
MĂDĂLINA: Găsesc eu ceva... În cinci minute sunt gata.(iese repede să se îmbrace)
BOGDAN (ia telefonul și sună): De fapt, nu știu dacă mai am chef să merg. Aceleași discuții, aceeași oameni, oricum îi văd la școală, așa că... Nu, n-are sens să mă duc.
VOICU: Cum să nu te duci? Nu-i frumos să nu te duci dacă te-au invitat!
BOGDAN (închide telefonul): Băi, nu știu de ce, dar nu răspunde...
VOICU: Păi mai încearcă.
(Bogdan încearcă să mai sune. Apare Mady, într-o rochie roșie, scurtă. Voicu începe să rîdă. Bogdan închide telefonul)
MĂDĂLINA: Cum arăt?
VOICU: Băi, să-nnebunesc dacă nu arăți ca Scufița Roșie. După ce i-au tras-o și lupu' și ursu' și iepurașu' și vînătoru' la un loc.
BOGDAN: Arăți foarte bine... doar că nu mai mergem. Ăștia nu-mi răspund la telefon și nici nu prea am chef...
MĂDĂLINA: Eu am chef. Și m-am îmbrăcat deja. Mergem!
BOGDAN: Mai bine luăm ceva de băut și stăm acasă... De fapt chiar n-am timp de distracții acum, mai e puțin... vine examenu' și n-am încă destul material.
MĂDĂLINA: Eu am chef și vreau să-mi perfecționez engleza. Cum o să învăț ceva dacă stau numai cu voi în casă? Vreau să cunosc și eu oameni.
VOICU: Las' c-ai cunoscut de-ajuns. Dacă te recunoaște cineva acolo? Cum o să se simtă Bogdan?
BOGDAN: Nu, nu e vorba de asta. Chiar n-am timp de distracții acum, înainte de examen. Încă mai am nevoie de material... Îți promit că mergem altădată.
MĂDĂLINA: Da' eu vreau acum!
BOGDAN: Acum... acum nu se poate.
MĂDĂLINA: Nu arăt bine sau ce?
BOGDAN: Ba arăți foarte bine...
MĂDĂLINA: Nu te cred.
BOGDAN: Ești foarte drăguță și-ți stă foarte bine în rochia asta, doar că...
VOICU: Doar că nu e pentru curve sau vînzătoare la kebab. Tu chiar nu-nțelegi cînd îți spune omu' NU? Și dă o dată porcăria aia jos că dacă nu ți-o smulg eu și n-o să-ți placă deloc!
(Bogdan se apropie de Mady, începe să o dezbrace, în timp ce vorbește cu ea)
BOGDAN: Arăți foarte foarte bine... Doar că nu-mi răspund la telefon, ce pot să fac? Nu putem să mergem neanunțați, nu e civilizat, dar data viitoare o să te-mbraci exact așa și-o să mergem împreună, o să fie foarte mișto, o să vezi! După ce-o să termin materialu' toată lumea o să vrea să te cunoască, o să fii invitată special, o să vezi!
(Black.)
SCENA 13
Voicu și Bogdan stau pe jos în fața canapelei și poștesc o țigară. Mădălina e întinsă pe canapea.
BOGDAN: Iar plouă.
VOICU: Da.
BOGDAN: De două săptămîni o ține-așa. M-am săturat.
VOICU: Ești tu prea sensibil. Eu m-am obișnuit.
BOGDAN: Ce zi e azi?
VOICU: De ce?
BOGDAN: Tre' să mă duc la școală. Mai am de lucrat la montaj.
VOICU: Auzi, e chiar așa mișto acolo la ăștia unde te duci tu?
BOGDAN: Uneori.
VOICU: Cu noi e mișto tot timpu'.
Pauză scurtă.
BOGDAN: Nu e vorba doar de montaj, tre' să-mi găsesc ceva de lucru înainte să se termine sesiunea. Un coleg a vorbit pentru mine la o firmă de publicitate. Ar trebui să mă duc la un interviu.
VOICU: O să te duci, da. Dar nu chiar în momentul ăsta. Nu poți să mă lași singur aici cu ea...
BOGDAN (îl întrerupe brusc): Parcă-a mai stat ploaia, nu?
VOICU: Ți se pare. Ești obosit.
(Pauză)
VOICU: Auzi... Dacă-ți găsești de lucru înseamnă că o să poți rămîne legal cumva, nu?
BOGDAN: Da. Faza e că n-o să mai am timp pentru proiectele mele. Cel puțin un an-doi.
VOICU: Dar o să poți rămîne legal. Și-o să poți lucra cu noi în continuare pentru site.
BOGDAN: Normal, dacă o să am timp...
VOICU: Cum adică dacă o să ai timp? Suntem prieteni, rămînem împreună orice s-ar întîmpla.
(Pauză scurtă)
VOICU: Știi, eu chiar mă bucur că te-ai mutat așa, cu totu' la noi. Suntem ca o familie. Asta e cel mai greu aici: să-ți întemeiezi o familie. Da' o familie adevărată, cu tot ce-ți trebuie: frați, părinți, surori, verișori, verișori de-ai doilea, unchi, mătuși, cumetri, tovarăși, tot neamu'. Să te vizitezi, să dai chefuri, cu paranghelie, cu bătăi... Aici nu prea se poate.
BOGDAN: Nu știu dacă asta-mi lipsește aici cel mai mult.
VOICU: Chestie de temperament. Eu sunt genu' familist.
BOGDAN: Se poate.
(pauză scurtă)
VOICU: Mă doare pumnu'.
BOGDAN: Trebuia să dai cu mai multă grijă.
VOICU: M-a luat valu', n-am mai apreciat bine distanța.
BOGDAN: Am pus tricou' ăla la muiat. Sper să iasă, l-am luat aici, e de firmă.
VOICU: L-ai frecat cu apă rece cum ți-am zis io?
BOGDAN: Cît o fi ceasu'?
VOICU: E tîrziu. Mai e puțin și se luminează afară.
BOGDAN: Dacă e vineri, tre' mă duc la școală.
VOICU: Stai aici că s-ar putea să fie deja duminică.
BOGDAN: Mă deprimă să stau aici și să nu fac nimic.
VOICU: Ești prea sensibil, ți-am zis că ești prea sensibil. Uite, ia exemplu de la Mady, ea nu se plînge niciodată. Dacă o rogi frumos, mîine îți spală și tricou'. Mady e un exemplu de rezistență. Ia fii atent: Mady! (Mădălina scoate un sunet ușor în somn) Vezi, m-aude, mă recunoaște, știe că stau aici lîngă ea și aștept să se trezească, știe c-o să am grijă de ea. Ia strig-o și tu! (Bogdan trage din țigară, fără să se uite la Voicu) Strig-o!
BOGDAN: Mady!
VOICU: Mai strig-o o dată!
BOGDAN: Mădălina!
VOICU: Mai greu. Vezi, pe tine te recunoaște mai greu. Auzi, tu chiar crezi că toate chestiile astea o să ne aducă mai mulți bani?
BOGDAN: Da, normal, chestiile mai dure sunt mai scumpe. În plus e vorba și de proiectul meu, am avut o înțelegere.
VOICU: Da' n-am putea să facem și noi niște... niște trucaje? Sirop de vișine cu ciocolată, cică dă o culoare asemănătoare cu... Și e și bun la gust... iar plăcea și lu' Mady. Știi, n-aș vrea să i se-ntîmple ceva...
BOGDAN: Dacă erai mai atent nu se-ntîmpla nimic, în pula mea.
VOICU: Uite că n-am putut să fiu mai atent! Ție ți-e ușor, stai cu căcatu' ăla de cameră aia în mînă și te-nvîrți în jurul nostru...
BOGDAN: Băi, uite ce e, am crezut că vrei să faci bani...
VOICU: Bine, frate, da' n-am putea să facem totuși niște trucaje?
BOGDAN: Ești tîmpit!
VOICU: Du-te-n pula mea! Ai zis că te pricepi! Ce pula mea te-nvață ăia la școală?
BOGDAN: Ok. O să mă gîndesc. (Pauză) Iar plouă-n pula mea!
VOICU: Ești prea sensibil, frate! Ți-am zis că ești prea sensibil.
BOGDAN: Se poate.
(Black)
(În timp ce vorbesc, Mădălina duce mîna la gură, dă să se ridice, începe să vomite. Bogdan ia repede camera și începe s-o filmeze)
VOICU: Ce ai? Ce dracu' ai? Ți-am zis să nu mai mănînci toate căcaturile alea! (lui Bogdan) Și tu ce dracu' faci, o filmezi? (I se face și lui rău, fuge la baie.)
BOGDAN: Lasă-mă să-mi fac treaba cum știu eu!
SCENA 14
HORROR CARTOONS - ABRAKEBABRA
(Rîd toți trei în somn.)
MADY: Abracadabra. Nu mai sunt Mady și nici Scufița Roșie.
BOGDAN: Abracadabra. Nu mai sunt Bogdan și nici băiatul cel neascultător.
VOICU: Abracadabra. Nu mai sunt Voicu și nici iedul cel mare.
MADY: Acum sunt carne pentru kebab.
BOGDAN: Carne proaspătă pentru kebab.
VOICU: Carne tăiată pentru kebab.
MADY: Carne prăjită pentru kebab.
BOGDAN: Abra-ke-babra...
VOICU: Abra...kebabra?
MADY: Abra...abrakebabra...
BOGDAN: Abrakebabra!
VOICU: Nu știu de ce...
BOGDAN: Nu, nu știu de ce...
MĂDĂLINA: Nu știu, nu știu de ce...
VOICU: Nu știu de ce, da-n fiecare noapte visez...
BOGDAN: Nu, nu, nu știu de ce...
MADY: Nu știu de ce dar în fiecare noapte visez că sunt un kebab.
(Black.)
SCENA 15
În apartament. Bogdan e îmbrăcat altfel decît de obicei, mult mai îngrijit. Mady îl filmează.
MADY: Veeery sexy!
BOGDAN: Mi-am dat examenul. A fost destul de bine. Mai bine decît mă așteptam.
MĂDĂLINA: Super! Le-a plăcut de mine?
BOGDAN: Le-a plăcut ideea... felu' în care am filmat... efectele speciale...
MĂDĂLINA: Ce efecte speciale?
BOGDAN: Păi... nu contează. Important e că a fost bine.
MĂDĂLINA: Super! Și interviul?
BOGDAN: L-am luat deja.
MĂDĂLINA: Pe bune?! Or să te plătească bine?
BOGDAN: Destul cît să-mi închiriez ceva și să trăiesc. Asta pentru început.
MĂDĂLINA: Super! Sunt însărcinată.
BOGDAN: Și Voicu ce zice?
MĂDĂLINA: Nu i-am zis că nu e treaba lui.
BOGDAN: Stai puțin, nu poate fi al meu... De unde știi că nu-i al lui?
MĂDĂLINA: În ultimul timp el doar m-a bătut. Nu prea a mai avut chef să...
BOGDAN: Cînd ai aflat?
MĂDĂLINA: Acum două luni.
BOGDAN: Și de ce nu mi-ai spus pîn-acum?!
MĂDĂLINA: N-am vrut sa te stresez. Avortul e ilegal aici oricum... Stai liniștit, m-am gîndit eu la toate: ne mutăm amîndoi, facem copilul, îmi găsești ceva de lucru în advertizingu' ăsta... Mi-ai promis.
BOGDAN: Stai puțin, stai să ne-nțelegem...
MĂDĂLINA: Credeam că ne-am înțeles deja. Ne-am luat examenu'? Ne-am angajat? Pentru că lucrăm așa de bine împreună.
BOGDAN: Eu o să lucrez cu actori profesioniști de-acum încolo, că nu mai sunt de capu' meu, ce dracu'. Și cred ca n-o să mai pot lucra nici pentru site. Nu, clar n-o să mai pot lucra pentru site, de-aia am și venit, să vă spun...
MĂDĂLINA: Normal că n-o sa mai lucram pentru site, nu dă bine la CV, nu?
BOGDAN: Și Voicu?
MĂDĂLINA: Mi se rupe. Te iubesc.
BOGDAN: Te... te sun peste cîteva zile. Trebuie să mă aranjez și eu cu jobul, să găsesc un apartament...
MĂDĂLINA: Nu. Vin cu tine la cămin. Sunt pregătită.
BOGDAN: Nu poți să vii cu mine la cămin!
MĂDĂLINA: De ce?
BOGDAN: Pentru că am și eu niște colegi în pizda mă-sii, o să mă-ntrebe ce dracu' caută o minoră la mine-n cameră...
MĂDĂLINA: Nu fi tîmpit, știm numai noi că sunt minoră. O să fie foarte bine, o să vezi!
BOGDAN: Pizda pizdei mă-sii, înțelege o dată că nu poți să vii acum! Ce, nu poți s-aștepți trei zile?
MĂDĂLINA: Nu. Și, în pizda mă-sii, vorbește și tu mai frumos, că sunt însărcinată și n-am voie să mă enervez.
(Se aude o ușă. Bogdan și Mady se uită unul la altul. Intră Voicu.)
VOICU: Ce faci, frate? Pe unde umbli? Am încercat să dau de tine, da' aveai telefonu'-nchis.
BOGDAN: Am avut treabă.
VOICU (îl strînge în brațe): Felicitari! Bravo!
BOGDAN: De unde știi?
VOICU: M-am întîlnit cu colegul tău de camera. Un tip foarte mișto.
BOGDAN: Ai fost la mine în cameră?
VOICU: Ce mare chestie, tu nu stai la noi în cameră? Deci, te-ai aranjat! (Mădălinei): Ți-am zis eu c-o să se aranjeze și-o să vină aici, nu dispare el așa, pur și simplu. Hai că mă duc să iau niște bere și-o facem lată! Ți-am zis io c-o să fie bine? Ți-am zis sau nu ți-am zis?
BOGDAN: Da, o să fie foarte bine, numai că eu nu prea o să mai am timp... Adică n-o să mai am timp deloc... N-o să mai am timp pentru site.
VOICU: O să ne descurcăm noi cumva. Lucrăm noaptea.
BOGDAN: Păi aia e, că o să lucrez zi și noapte pentru ei, chiar n-am cum... Înțelege și tu, sunt la început și...
VOICU: Stai puțin, credeam că suntem prieteni...
BOGDAN: Păi suntem prieteni, rămînem prieteni, doar că n-o să ne mai vedem așa de des... Da' o să vă vizitez...
VOICU: Vrei să te muți? De ce vrei să te muți? Credeam că ne-nțelegem toți trei, că suntem ca o familie.
BOGDAN: Nu putem sta așa, toți trei, chiar dacă suntem ca o familie.
VOICU: De ce?
BOGDAN: Pentru că. Nu se mai poate, de-aia. (Pauză scurtă)
VOICU: Am avut o înțelegere.
BOGDAN: Pentru un timp. Înțelegerea noastră a fost doar pentru un timp.
VOICU: Te-am ajutat pînă la capăt, m-ajuți pînă la capăt. Asta a fost înțelegerea.
BOGDAN: Sunt sigur că o să te descurci și singur. (pauză scurtă) Și vreau să-mi dai pașaportu-napoi. Am nevoie de el.
MĂDĂLINA: Nici eu nu mai pot lucra. Sunt însărcinată.
Pauză scurtă.
MĂDĂLINA: Plecăm împreună.
VOICU: Pe bune?
MĂDĂLINA: Da.
BOGDAN (în același timp): Nu.
VOICU: Păi hotărîți-vă.
BOGDAN: Eu chiar trebuie să plec. O sa-mi iau lucrurile si...
VOICU: Nu. Mai întîi vreau să știu care-i treaba cu... (Arată spre burta Mădălinei)
MĂDĂLINA (lui Bogdan): Spune-i ce-am hotărît!
(Pauză)
MĂDĂLINA: Spune-i că ne mutam împreună, c-o să facem copilul, și-o să-mi găsești o slujbă ca lumea. Spune-i ce-am hotărît.
BOGDAN: N-am hotărît nimic. N-am nici o treabă cu tine, înțelege o dată. Vreau să trăiesc normal. Normal!
VOICU (Mădălinei): Lasă-l în pace. Cresc eu copilul, ce mare chestie? Îl creștem împreună. Îi punem un nume din ăsta irlandez, Jim, Jerry, o chestie din asta, îl dăm la școală să-nvețe engleza, îl facem artist și-apoi... și-apoi îl trimitem în America, îl trimitem la Hollywood.
MĂDĂLINA: Plec cu el. Am hotărît. Nu ești în stare de nimic. (Lui Bogdan) Îmi iau bagajele, tu îți strîngi lucrurile, îți iei pașaportul și în 5 minute o ștergem de-aici.
Se aude un bip dinspre calculator.
VOICU (se așază pe canapea lîngă Bogdan): Cînd ziceai că-ncepi lucru'?
BOGDAN: Într-o săptămînă...
VOICU: Bravo. Pînă o să te-obișnuiești o să mai treacă vreo cîteva luni. Și într-o zi, cînd tocmai te-ai obișnuit, cînd nu-ți mai cade păru' și-ți bei liniștit cafeaua în fața biroului tău curat și plin de proiecte și de carioci, apare pe ușa ofisului o minoră cu ditamai burta care se recomandă tuturor colegilor tăi irlandezi care oricum nu dau doi bani pe tine, vine și se recomandă: "Sunt soția lui, am 15 ani, mi-am tras-o cu jumate din Dublin, o s-avem un copil împreună, care n-o să primească nici o cetățenie irlandeză, dar suntem fooooarte fericiți!" Fă tu un efort și vizualizează chestia asta, că doar asta e meseria ta, să vizualizezi. Ai vizualizat?
(Pauză)
BOGDAN: Vreau să-mi dai pașaportu-napoi.
VOICU: Dar daca ne înțelegem să participi c-o sumă pe luna, totu-o să fie bine pentru toata lumea. N-o să luîm pielea de pe tine, da' ceva tre' să dai că știi și tu cît e de scump să trăiești pe-aici. Trebuie să rămînem prieteni și să ne ajutăm unu' pe altu'. Tu îți iei pașaportul și ea rămîne cu mine.
Se aude din nou un bip dinspre calculator.
Intra Mădălina.
MĂDĂLINA: Sunt gata. (lui Bogdan) Hai o dată, ce te uiți așa la mine? Vino și pune și tu mîna că sunt destul de grele.
VOICU ia camera să filmeze în timp ce Bogdan vorbește.
BOGDAN: N-am nici o treabă cu voi. Chiar e așa de greu de înțeles? (Mădălinei) V-am ajutat, m-ați ajutat, asta a fost. Gata. Dă-mi camera!
BOGDAN: Dă-mi camera, n-auzi?
(Bogdan întinde mîna să ia camera, Voicu îl trage de mînă și-l trântește pe jos. Îl lovește cu piciorul în stomac.)
VOICU: Nu-mi place violența. Nu-mi place să mă port așa cu prietenii și nu te-nțeleg. Pentru că m-am purtat frumos cu tine, am împărțit aceeași femeie. Întotdeauna mi-au plăcut relațiile bazate pe prietenie și pe înțelegere, dar se pare că nu toată lumea gîndește ca mine.
Se aude din nou un bip dinspre calculator. Voicu se uită la Mădălina.
VOICU: Ați surzit? Hai, dați-i drumu'.
Bipurile sunt din ce in ce mai insistente.
BOGDAN: Nu pot...
VOICU (își aprinde țigara): Ba poți. Eu cum am putut? Pînă termin eu țigara asta, ai lovit-o deja o dată. Și să fie pe bune. Chestiile dure costă mai mult. Tu ai spus-o.
Bogdan se ridică de pe canapea și se-ndreaptă spre Mădălina.
VOICU: Ultimul fum... (Aruncă țigara)
Mădălina și Bogdan se uită unul la altul, apoi fiecare se aruncă agresiv asupra celuilalt.
Voicu îndreaptă camera spre ei. Black out.
SCENA 16
HORROR CARTOONS - Zbor de noapte
BOGDAN: Am prins locul de la geam
În burta Lupului Alb Zburător
VOICU: Am prins locul de la margine
În burta Lupului Alb Zburător
MĂDĂLINA: Am prins locul de la mijloc
În burta Lupului Alb Zburător
TOȚI: Mergem acasă
Cu Business Class!
Can we have a double scotch, please?
BOGDAN: Doamnelor și Domnilor,
Vă vorbește căpitanul
Lupul cel Alb Zburător
VOICU: Acesta este un zbor de noapte
Aller-retour
MADY: De acasă pînă acasă
Fără nici o escală
Non-stop! Vă urăm vise plăcute!
TOȚI: Can we have a double scotch, please?
BOGDAN: Atențiune atențiune
Traversăm o zonă de turbulențe
De coșmar
VOICU: Legați-vă strîns centurile
Și încercați să dormiți.
MADY: Vă recomandăm călduros
Să visați cît mai frumos!
TOȚI: Can we have a double scotch, please?
BOGDAN: Atențiune atențiune
Pierdem din altitudine
Suntem în cădere liberă, în picaj
VOICU: Dintr-o regretabilă eroare
Aeronava a fost supraîncărcată
Trebuie să pierdem urgent din greutate.
MADY: Și în plus, cineva visează îngrozitor de urît.
TOȚI: Can we have a double scotch, please?
BOGDAN: Atențiune atențiune
Vă rugăm să vă puneți vestele de salvare
VOICU: Din tavan vor coborî măștile de oxygen
MADY: Vă recomandăm să localizați
Cea mai apropiată ieșire din vis
TOȚI: Can we have a double scotch, please?
BOGDAN: Atențiune atențiune
Cineva are un coșmar îngrozitor
La bordul acestei aeronave
VOICU: Cineva pune viața tuturor pasagerilor
În pericol
MADY: Cineva ignoră cu bună știință
Toate măsurile de siguranță
TOȚI: Can we have a double scotch, please? Make it triple!
BOGDAN: Atențiune atențiune
Rezervele de wisky s-au terminat
VOICU: Mai sunt doar două pahare cu whisky
Dar nu mai e gheață deloc.
MADY: Trebuie să pierdem urgent din greutate.
Cineva trebuie dat jos.
TOȚI: Să-l dăm jos!
BOGDAN (în același timp: VOICU: Atențiune atențiune / MADY: Vă vorbește Căpitanul aeronavei!):
An tan te
Dizemane pe
Dizemane compane
An tan te! (arată spre Mădălina)
MADY (în același timp: BOGDAN: Atențiune atențiune / VOICU: Vă vorbește Căpitanul aeronavei!):
An tan te
Dizemane pe
Dizemane compane
An tan te! (arată spre Voicu)
VOICU (în același timp: MADY: Atențiune atențiune / BOGDAN: Vă vorbește Căpitanul aeronavei!):
An tan te
Dizemane pe
Dizemane compane
An tan te! (arată spre Bogdan)
TOȚI: Încă o dată! Ultima dată!
An tan te
Dizemane pe
Dizemane compane
An tan te!
(Fiecare arată spre el însuși.)
SCENA 17
Un alt apartament în Dublin, care arată mult mai bine, mult mai luminos decît celălalt. Bogdan lucrează la calculator, Voicu se uită la televizor.
VOICU: Sufrageria e cea mai importantă. Pentru că oamenii civilizați aici își petrec aproape toată ziua. Televizor, bere, pizza... tot comfortu'.
Pauză scurtă.
VOICU: Bine, cred că pînă la urmă se tîmpesc de plictiseală, de-aia oamenii civilizați se duc și la lucru. Uite, cum faci tu, de exemplu, abia dacă reușim să ne vedem o juma' de oră pe zi.
Pauză scurtă.
VOICU: Înnebunesc singur aici. Iar cînd vii în sfîrșit acasă, n-ai chef de nimic.
BOGDAN: Sunt obosit. Am foarte mult de lucru. Săptămîna asta o să ajung foarte tîrziu.
VOICU: Nu-i nimic, te-aștept. Ai văzut? Am spălat faianța la bucătărie și la baie. De plictiseală.
Pauză scurtă.
VOICU: Auzi, poate fac și ceva de mîncare, ceva ca la mama acasă, ce zici? Știu, mîine fac sarmale! Da' să-mi lași bani, că e al dracu' de scump să faci sarmale aici.
BOGDAN: Nu-i nevoie, o să mănînc un sandviș în oraș.
VOICU: Nu-i nici o problemă, știi că mie-mi place să gătesc.
Pauză.
VOICU: Lasă-mi acum, că dup-aia uiți.
(Bogdan scoate niște bani și-i dă)
VOICU: Știi, azi am ieșit puțin, m-am plimbat pe-acolo prin Grafton Street, am intrat in Dixons. N-o să-ți vină să crezi ce-am văzut. Știi ce-am văzut?
(Pauză.)
VOICU: Niște aparate foto digitale! Tehnologie de ultimă oră. Știi că eu sunt înnebunit după faze din astea. Și m-am gîndit ce tare ar fi s-avem și noi unu', să facem poze, să trimitem acasă, ai mei s-ar bucura foarte tare, nu le-am trimis nici o poză de-aici... Să vadă și ei ce bine ne descurcăm!
BOGDAN: Băi, tu ai înnebunit, ce dracu? Plătesc chiria, mîncarea, țoalele, cîți bani crezi că am?!
VOICU: Bine, lasă... O să folosesc camera aia veche a ta. O să filmez niște chestii și o să le trimit așa. Dar trebuie să cumperi casete noi, că nu mai avem loc pe nici una. Sunt pline de filme artistice. Și, știi, n-aș vrea să șterg nimic, au valoare sentimentală pentru mine.
Pauză scurtă.
BOGDAN: O să luăm o cameră foto nouă la salariul următor.
VOICU: Ai dreptate. Poa' să mai aștepte puțin. O luăm la salariul următor.
Pauză.
VOICU: Parc-aș bea o bere. Te duci tu sau mă duc io? Las' că mă duc io...
(Uitîndu-se la televizor, da sonorul mai tare)
VOICU: Ce-i asta? Ce dracu-i asta?
BOGDAN (fără să ridice ochii de la calculator): O reclamă.
VOICU: Și ce dracu' caută Mădălina-n reclama asta?
BOGDAN: Eu am făcut-o. E pentru o firmă de caritate, ceva împotriva violenței în familie...
VOICU: Tu te-ai dus cu capu' sau ce?
BOGDAN: Stai liniștit, e doar o cicatrice, niște vînătăi... ar putea fi oricine...
VOICU: Aia e că nu e oricine. E pentru ultima oară cînd folosești materialu', ai înțeles? Pentru că am hotărît să lucrăm legal, am hotărît să ne facem niște irlandezi normali și legali, și-așa o să murim, ai dracu' de legali, clar?!
BOGDAN: Clar!
Pauză.
VOICU: Oricum, e mișto.
BOGDAN: Îți place?
VOICU: Da, te emoționează așa cumva... Bravo. Hai că mă duc după bere. Mai vrei ceva?
BOGDAN: Da. Cumpără-mi o mașină de tuns.
VOICU: Te tunzi?
BOGDAN: Da, iar a-nceput să-mi cadă părul.
VOICU: Vezi dacă nu te-ai dat cu gălbenuș? Știi ce, las' că te tund io, ce dracu' mai dăm banii și pe mașină? (Dă să iasă, se-ntoarce)
VOICU: Am uitat să-ți zic. Am luat bilete la meci pentru duminică.
BOGDAN: Ce meci?
VOICU: Cum, nu știi? E meci Irlanda-România, tu pe ce lume trăiești?
BOGDAN: Știi că eu nu prea mă omor cu fotbalul, așa că...
VOICU: Nu contează dacă le ai cu fotbalul sau nu. Joacă Naționala, frate!
BOGDAN: Nu știu... Am foarte mult de lucru... tre' să fac un brief pînă luni...
VOICU: Mă cac în briefu' tău. Joacă Naționala, frate! Tre' să mergem să-i susținem pe băieți! Mergi cu mine, nici nu vreau s-aud!
BOGDAN: Bine, o să fiu acolo!
VOICU: Deci, we hev a dil?
BOGDAN (rîde): Yeah, we have a deal!
(Bat palma.)
VOICU: Mergem acolo și-i spargem, îi facem praf, îi terminăm! Ca la noi acasă: allez, allez, allez, allez!
Bogdan intră și el in jocul lui Voicu, incep sa strige amîndoi, ca pe stadion, cu pumnii strânși: Allez! Allez! Allez! Allez! Allez!
SFÎRȘIT