Orice actor ar fi incitat de provocarea de a juca în același spectacol doua roluri diferite... unde mai pui că aici sunt trei roluri, de fapt: doctorul, bunica și unchiul. Alina, mulțumesc pentru încredere, pentru sfaturi, pentru tot. A fost aproape o lună și jumătate de repetiții, cu oameni faini și talentați. O Bucurie. Ana-Maria Ursu, Bogdan Spiridon (colegul meu de la Teatrul Național), Otniel Floruț ca partenerii de scenă; actorii Teo Cauș, Oana Ioviță, Vlad Vajdovics și Rusan Rareș, marele ajutor din spatele scenei, respectiv coregrafie, lumini și sunet. Vlad ne a ajutat la început, apoi Rareș i a luat locul.
Reîntâlnirea cu Sabina Reus, ultima dată, în 2011, într-un spectacol, eram mamă și fiică - adolescenta în devenire de atunci, a crescut ajungând scenografă și lighting designer. Am fost decana de vârstă a trupei, dar m-am simțit ca în facultate, ori mai bine zis, ca în Podu, la dl Naum, unde spălam scena înaintea unei repetiții. A fost cu seriozitate, respect, încredere, dar și cu mult umor. Le mulțumesc tuturor!
Spectacolul a fost selecționat la 5 festivaluri, în ordinea participării: TESZT Timișoara (în cadrul acestui festival a fost și premiera - 26 mai 2024), Undercloud București, Fringe București, FNT și Sunlight Timișoara. Le așteptăm pe cele din 2025.
Foamea, textul lui Charalampos Yannou, vorbește despre o familie în care relațiile normale au devenit "anormale", oarecum toxice, în care fiecare membru se închide parcă într-un univers propriu, nemaiauzindu-l și neînțelegându-l pe celălalt cu adevărat. Ești curios să afli cum reușește această familie în derivă să găsească malul stabilității emoționale, ori să nu-l găsească, vino la următoarele reprezentații să tragi singur concluziile, s-ar putea să fii surprins de ce parte te vei poziționa.
Niciodată nu e prea târziu pentru o experiență nouă, pentru un debut, până la urmă ce este vârsta, o cifră, o cifră dintr-un șir. Să avem curajul să riscăm, ce avem de pierdut? Orgoliul nostru ar putea suferi în cazul unui eșec, și?! Poate chiar orgoliul ne ține pe loc de multe ori... să lăsam gura lumii și să ne aventurăm, vorba unora "călătoria este mai importantă decât destinația", știau ei latinii ceva când au spus "Audaces fortuna juvat".
*
Așteptăm topurile / retrospectivele amintirilor voastre din anul 2024 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2024), pe adresa [email protected]. Vă așteptăm cât aveți nevoie pentru a scrie. Suntem aici oricând ne scrieți. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2024. Vă rugăm să dați ștafeta mai departe, trimițând invitația prietenilor voștri. (Redacția LiterNet)