A fost un an destul de anevoios, semnele de întrebare atârnă greu, la fel și acceptarea propriilor limitări și neputințe. Am avut motive să consider că nu mă pricep deloc la oameni, în ciuda nenumăratelor interacțiuni zilnice și a cercului foarte larg de prieteni și cunoștințe. Și nici în acest an nu s-a întâmplat: nu mi-am pierdut încrederea în oameni. Am slăbit și consolidat prietenii, am renunțat să mă mai agăț de reminiscențele unor amiciții cu trecut, dar fără viitor.
Și s-a mai întâmplat un lucru aproape de necrezut în anul ce a trecut: m-am lăsat de fumat. Ajunsesem să nu mă mai cred, să nu mă mai pot lua în serios, să-mi pun la îndoială voința și motivația. Eu, care, de fiecare dată când mă băgam seara în pat, îmi promiteam că de a doua zi gata, nu mai fumez. Și trăiam zi de zi aceeași dezamăgire de sine, îmi spuneam că sunt slabă și că n-o să-mi iasă niciodată treaba asta. Noroc că, după lupte lungi, rațiunea a învins. A fost unul dintre cele mai grele lucruri pe care le-am făcut în viața mea, alături de traducerea unei trilogii de cărți fantasy pentru tinerii cititori. Eu, una, nu prea înțeleg literatura pentru adolescenți, pentru că, după părerea mea, adolescenții sunt și ei oameni, chiar dacă nu li s-a dezvoltat complet cortexul prefrontal.
În adolescență citeam cărți pentru oameni mari, pe atunci nu exista această categorie intermediară de literatură. Așa că mi-a fost foarte greu să intru în jocul propus de autoare. Până la urmă m-a prins și pe mine metafora și mi-am zis că există cu siguranță o categorie de oameni tineri cărora le vine mai ușor să se regăsească într-un personaj care locuiește într-o lume cu legi diferite de cea în care ne învârtim noi și că meritul unui astfel de demers literar stă în a găsi echilibrul între asemănările și deosebirile dintre cele două lumi.
Printre lucrurile încercate pentru întâia oară aș menționa datul pe dealuri cu MTB-ul, o încercare grea și foarte recompensantă, hipnoterapia și o sesiune de ecstatic dance.
Printre cărțile stufoase, Întoarcerea acasă a baronului Wenckheim a lui László Krasznahorkai și Jumătate de soare galben a Chimamandei Ngozi Adichie ‒ nu vă pierdeți vremea încercând să găsiți un numitor comun:).
Iar în 2025 îmi propun să continui să explorez frumosul din lume.
*
Așteptăm topurile / retrospectivele amintirilor voastre din anul 2024 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2024), pe adresa [email protected]. Vă așteptăm cât aveți nevoie pentru a scrie. Suntem aici oricând ne scrieți. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2024. Vă rugăm să dați ștafeta mai departe, trimițând invitația prietenilor voștri. (Redacția LiterNet)