Pe câmpurile Noii Literaturi - 2024

3 ianuarie 2024. Îmi elaborez programul pe acest an. Urgențe: 4 ianuarie, operație la coloana lombară, altfel risc o paralizie. De la șapte ani am programul unui pompier. 16 ore pe zi, pregătită să sting focul, să scot oameni din ghearele morții, al sărăciei, al deznădejdii, 16 ore pe zi. Sunt pompier din noaptea când tata a tras cearceaful peste ochii mamei, țipătul meu l-a trezit din buimăceală, am întins mâna spre carafa cu apă de pe masă, întinsă pe tot orizontul. Când torentul de apă s-a izbit de fața mamei, a oftat și lumea a revenit cu picioarele pe pământ. În timp ce dispărea în Salvare, mama mi-a spus: "Să ai grijă de casă și de copii". Patru copii, șase guri, uneori și bunicii, zi de zi, an de an. De atunci sunt pompier, 16 ore pe zi, de veghe pe timpul nopții, când citesc sau zămislesc gânduri și emoții. La opt ani am scris prima poezie în loc să dau la porci, bunica m-a strâns în brațe și mi-a zis: nu avem vreme de poezii, avem de dat cote la Stat, la șaisprezece citeam Tolstoi sub pătură, s-a stârnit apocalipsa, casa arde și ea citește noaptea, la șaizeci de ani mama îmi lasă în cârcă, cu limbă de moarte, soarta familiei, frați epuizați de viață, nepoți alintați, intrați în belele, acum o lună am lăsat catrafusele sociale și am intrat pe internet, aveam ceva de spus. Am cinci romane publicate, două premii naționale, aprecieri ale unor critici și scriitori de prestigiu, pe care nu i-am văzut în viața mea. Da, dar nu ești în gașcă, deci nu exiști, se ițește una dintre vocile mele interioare. Da, spun resemnată, nu sunt în gașcă, mi-am trimis textele la reviste și la edituri și am așteptat. Am scris și s-a publicat. Dacă nu ești în Cetate, nu ești Nicăieri, insistă vocea care mă ia în răspăr. NU sunt nicăieri? Cel mai recent roman are postfață scrisă de unul dintre cei mai respectați critici, Ștefan Borbely. Dar tu ce ai făcut, țipă cea care mă judecă, te-ai îngropat în facerea de bine pentru alții, ai uitat să îți promovezi cărțile, să îți iei în seamă scrisul, da, sunt vinovată, am zămislit cărțile, copiii mei, și le-am lăsat în seama editurilor să le promoveze. Am fost nevoită să aleg între cărțile mele, care aveau viața lor, și oamenii vii, în suferință. Puteam să spun celor aflați în pericol: nu am timp, trebuie să scriu, nu, nu puteam, dar adunam zbuciumul vieții pentru mai târziu, mă pansam în puterea nopții, cât puteam să fur pentru ca a doua zi să stau în picioare, la datorie, mă pansam citind, în ultima vreme: Haruki Murakami, Mo Yan, Vladimir Sorokin, Philip Roth, Svetlana Aleksievici, Elif Shafak, Omar Pamuk, Ludmila Ulițkaia, Ismail Kadare...


Scriam noaptea, când simțeam că sunt pe cale să îmi pierd mințile. Scriam ca în delir, fără să înțeleg de cele mai multe ori ce scriu, scriam ca să nu pic în hău. Liniștește-te, îi zic inimii care mi se zbate în piept, ai multe de făcut, trebuie să treci hopul operației pe coloana făcută praf de atâta pus în spinare, trebuie să te recuperezi după un genunchi zdrobit și o proteză de șold, din accidente, le-ai ieșit în cale alergând ca nebuna, trebuie să pui punct. Să renunți la alergat pentru alții, a fost destul.

Mi-am adunat echipa, după 24 de ani de servicii gratuite pentru apărarea drepturilor omului și le-am spus: de data asta fără drept de apel, vă rog să continuați pe drumul pe care l-am desțelenit împreună, dar de acum încolo, de capul vostru, cu propria voastră strategie. Am dat povara jos din spinare. Mama și tata s-au dus, familia încă stă agățată de mine. Cu tact îi voi desprinde.

Ianuarie 2024, operație de coloană lombară reușită, recuperare în forță, dornică să revin la cărți și la scris. Mai cad jos, mă mai izbesc de pereți, mă dor toate, nu pot lua calmante, sunt alergică, mă amețesc, am nevoie de cap limpede. Citesc și scriu.

În februarie, aprilie, mai îmi apar cronici la romanul: Fata din copaci, 2021, Limes, în revistele: Nord literar, Apostrof, Plumb.


În martie mă mut la Vâlcele, la casa părintească. Înverzește livada, înverzesc și eu. Prind puteri. Îmi inventariez rătăcirile, izbânzile, câte sunt, scoase cu forcepsul de la viață: Romanul de debut: Micul Stalin, premiat la Editura Univers, 1999, de un juriu format din: Mircea Martin, președinte, Ileana Mălăncioiu și Gabriela Adameșteanu. Romanul: Proștii, Limes, 2010, a apărut cu sprijinul AFNC prin concurs de manuscrise. Romanul Zinzin, Institutul European, 2010, romanul Maruca, Limes, 2013, romanul Fata din copaci, Limes, 2021, cu postfață de Ștefan Borbely și bune critici de întâmpinare din partea unor critici consacrați. Colaborări la reviste literare: Steaua, Apostrof, Observator literar, Timpul, Familia, Provincia, altele.

Scriu, citesc, scriu, citesc. Pentru prima oară trăiesc cu adevărat, toate sevele pământului curg în venele mele. Îmi apare proză scurtă:

Tot în Noiembrie apare în revista Plumb, nr. 212 cronica din perspectivă sociologică: Vladimir Sorokin, despre o lume fără cărți.


Din 4 august postez pe Ficțiuni Reale, la invitația unui prieten pe care l-am cunoscut în paginile revistei Ficțiunea. Pe această platformă am întâlnit oameni talentați, dezinhibați, deciși să scrie Noua Literatură. Proză ultrascurtă. Cum să scrii, m-am întrebat, o poveste pe o temă dată, în patru rânduri și jumătate, o poveste care să aibă sens, să găsești viață în ea, să fie scrisă cu har, să aibă un mesaj puternic și un final surprinzător. Cum să faci asta? Este un pariu foarte mare. Am îndrăznit și m-am îndrăgostit de aceste perle. Ficțiune, emoție, curaj literar. Este un pariu câștigat de Platforma Ficțiuni Reale, de echipa acesteia, și de LiterNet care selectează cele mai reușite proze ultrascurte și le publică într-o rubrică dedicată. De atunci postez la fiecare temă, fără să mă gândesc dacă voi fi sau nu selecționată. Scriu și citesc. Citesc și mă bucur, mă hrănesc. Pentru prima oară după o viață de foame literară. Citesc și văd cum scriitorii aleargă ca o herghelie de cai pur sânge pe câmpurile Noii Literaturi. Atelierul LiterNet a mărit spațiul creației înspre toate genurile care pot aduce strălucire și înțeles adânc. Citesc, scriu și mă bucur.

Așteptăm topurile / retrospectivele amintirilor voastre din anul 2024 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2024), pe adresa [email protected]. Vă așteptăm cât aveți nevoie pentru a scrie. Suntem aici oricând ne scrieți. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2024. Vă rugăm să dați ștafeta mai departe, trimițând invitația prietenilor voștri. (Redacția LiterNet)