Manaraga

Vladimir Sorokin (n. 1955) este un scriitor rus de factură postmodernă, unul dintre cei mai populari autori din literatura rusă contemporană. A scris romane, piese de teatru, nuvele și scenarii de teatru și film, precum și libretul pentru Copiii lui Rosenthal de Leonid Desiatnikov (2005), prima operă comandată de Teatrul Bolșoi după un sfert de secol.
 
În anii 1980, a făcut parte din scena underground a literaturii moscovite, unde s-a format ca scriitor, după ce vreme de un deceniu, în anii 1970, avusese o activitate de ilustrator de carte și artist vizual. Cărțile sale au fost traduse în peste douăzeci de limbi și sunt prezente în portofoliile unora dintre cele mai importante edituri din întreaga lume. Sorokin este laureat al premiilor "Andrei Belîi" și "Maxim Gorki", al Premiului literar NOS, cât și al Premiului Bolșaia Kniga. În 2013, a fost finalist la Man Booker Prize.
 
Dintre cărțile sale, la Curtea Veche Publishing au mai fost traduse Gheața, Ziua opricinicului, Kremlinul de zahăr și Viscolul.
Mihail Vakulovski este scriitor, traducător, absolvent al Facultății de Filologie, Universitatea de Stat din Moldova (Chișinău), doctor în Litere (Universitatea București).
A publicat cărți de poezie, proză, teatru, critică literară, eseu, istorie recentă, interviuri, antologii - majoritatea premiate. Cea mai recentă: Tata mă citește și după moarte (poVeste 18+ despre copilăria sovietică & despre copilăria Uniunii Sovietice).
A tradus din literatura rusă cărți ale autorilor Daniil Harms, Victor Erofeev, Vladimir Sorokin, Venedikt Erofeev, F.M. Dostoievski și alții, precum și texte din muzica rock. A obținut Premiul pentru traducere al revistei Tomis (2009).
Este fondator al revistei web Tiuk! (k-avem kef), fondator și realizator al CenaKLUbului TIUK?
Romanul Manaraga oferă o perspectivă terifiantă asupra viitorului iminent. Un război mondial, un nou Ev Mediu și o a doua revoluție islamică schimbă totul, Europa este fragmentată și înstrăinată de rădăcinile sale culturale. Cărțile nu mai sunt tipărite și supraviețuiesc doar în muzee, iar educația este înlocuită de implanturi inteligente. O nouă tendință se răspândește printre snobii bogați - book'n'grillul, unde la prepararea cărnii se folosesc pe post de cărbune cărți tipărite.

Profesia neobișnuită a personajului principal - un maestru al book'n'grillului, un ilegalist și un romantic - ne face să privim cărțile într-un mod nou. Romanul lui Sorokin poate fi citit ca un epitaf pentru cărțile tipărite, dar și ca o celebrare a vieții lor eterne.

Amuzant, suprarealist, tulburător, un roman care critică prezentul cu instrumente stilistice și inventive rafinate.

"Fără îndoială, Manaraga este o lucrare de cea mai mare valoare și relevanță. Sorokin, cu o libertate de neimaginat în literatura rusă modernă, discută deschis despre ceea ce ne așteaptă - pe noi și universul nostru centrat pe literatură." (Andrei Arhanghelski)

"Cartea se arde singură, poantă cu poantă, o mică «piro-magie» furibundă și extrem de amuzantă. La fel ca în Telluria, prin acest gen ușor, «glumeț», ajungem să cunoaștem schița, realitatea unei lumi noi, păcătoase, de care avem un nou motiv să ne temem." (Andreas Tretner)

"Puțini sunt pregătiți să descopere fără părtinire ce-o să însemnăm noi, viitorii ruși, pentru lumea viitoare. Manaraga vorbește deschis despre asta fără urmă de amenințare, dar cu multă amărăciune." (Dmitri Butrin)


3 aprilie

Seara: trebuie să recunoaștem că holografiștii știu să bată: o buză spartă, o vânătaie sub ochi, câteva cucuie la ceafă, o durere în partea stângă care abia s-a mai potolit. În plus, încă mă doare îngrozitor umărul stâng, da, exact ăla...

Mi-au aruncat știucile din crăticioare în cap. Apoi m-au călcat în picioare pe tăciuni. După care m-au trimis la aeroport. Pe cheltuiala mea, se înțelege...

Din păcate, în lumea noastră postbelică, atacul corp la corp a devenit o tristă rutină zilnică. Războiul pare că s-a terminat, dar oamenii se lovesc și se tot lovesc unii pe alții în magazine, restaurante, locuri de joacă, pe străzi, în bordeluri, în bănci, în spălătorii, în trenurile de mare distanță... Filozofii văd în acest fenomen o fisură din ce în ce mai mare a moralei creștine de după război. De fapt, nici musulmanii nu rămân în urma creștinilor în această privință.

În general, nu sunt de acord cu bătăile. În copilărie am fost și eu un băiat plin de viață, alergam, îmi plăceau jocurile și trăgeam bine cu arma, dar nu-mi plăcea să mă bat. E ușor să-i dai cuiva una peste bot. E ușor să-ți bagi mâna în chiloții unei fetițe. E ușor să te piși în buzunarul unei profesoare. Dar bătaia nu mă atrage.

Acum sunt în Hokkaido, bine că e aproape de mârșavul Sahalin. Îmi voi aminti de el și eu, și puricii, multă vreme de acum încolo...

Există aici un hotel frumos, cu izvor fierbinte, în care mă bălăcesc de trei zile. Sorbind ceai de orez ars și privind pinii de la fereastră, încerc să uit prin ce am trecut. Mă ajută și puricele roșu. De sabotaj se ocupă deja consiliul nostru de securitate. Se mai întâmplă, ce să-i faci...

Da, cărțile nu ard întotdeauna. Și nu se injectează doar apă în ele. Se poate injecta și explozibil. Atunci cărțile explodează. Așa au murit patru bucătari, iar șapte au fost răniți. După cum obișnuia să-mi spună Zokal:
- Géza, te pregătești pentru o meserie scumpă, interesantă, dificilă și periculoasă.

Dar cine mi-a implantat un porc ud - poștașii, bucătarii sau restauratorii? O să descopere consiliul nostru de securitate. Da, da... Bușteanul nu arde întotdeauna. Oricum, nici la o lectură normală nu arde chiar toată hârtia. Mai rămân fâșiile de la cotor, noi le spunem fluturi, iar uneori rămân insulițe în mijlocul paginii. În Bucătărie sunt numite tăciuni. Obișnuim să-i colecționăm. Holografic, firește. E periculos să cari cu tine rămășițele primelor ediții ale cărților furate din muzee. Eu am o sută treizeci și nouă de tăciuni. Iar cel mai mare e ăsta, ultimul, din Maestrul și Margareta - aproape o pagină întreagă, cu marginile arse. Exact acel moment în care eroina goală și invizibilă zboară pe mătură în apartamentul criticului literar Latunski, cel care l-a înfundat pe Maestru cu recenzia lui la romanul despre Pilat din Pont. Distrugerea acestui apartament este surprinsă pe tăciunele meu. Tăciune care acum prinde viață și strălucește în fața mea în amurgul după-amiezii târzii din cameră.

Etc.

La naiba, am citit pe Bulgakov de patruzeci și cinci de ori. Și de fiecare dată a ieșit totul cât se poate de curat. De la atâtea lecturi n-au rămas decât doi tăciuni.

Roman teatral:

Și Inimă de câine:

4 aprilie

Ziua: Ei bine, a venit timpul să le citesc bandiților. Transilvania, localitatea Brașov, cetatea de pe deal. La o nuntă italo-română. Mirele e un sicilian, fiul unui cunoscut negustor de "peștișori de aur", principalul drog al Europei postbelice. Mireasa este fiica unui bandit local din elita conducătoare a Transilvaniei. A treia zi de nuntă, cinci sute de invitați. După marea bătălie de la Kolozsvár^[iv] și așa-numita Pace transilvăneană, Transilvania a trecut prin câteva războaie locale scurte, legate de împărțirea puterii. Acum totul este în ordine aici, puterea aparține oligarhiei militare-banditești, apărată de câini de pază loiali. Spre deosebire de Languedoc, Prusia și Bavaria, ideile monarhiste încă n-au prins rădăcini în Transilvania. E un feudalism banal aici. Există o abundență de Dracula proaspăt apăruți, ale căror castele-cetăți împodobesc amenințător peisajul transilvănean. Nunta asta este un exemplu viu în acest sens. Sărbătoarea se petrece într-o cetate străveche, situată pe un deal. Este înconjurată de ruinele unei așezări, care înainte fusese un oraș. Pe turnurile cetății sunt tunuri automate, mitraliere și aruncătoare de flăcări, în interiorul cetății există un șir neîntrerupt de gărzi de securitate cu mitraliere. Mda, e greu să suspectezi autoritățile locale c-ar avea prea multă încredere în propria populație...

Nunta se desfășoară în piața centrală a cetății. Ziua de azi este dedicată exclusiv pentru book'n'grill. Sunt aici șaizeci și nouă de bucătari de-ai noștri. Se mai întâmplă și așa ceva în Bucătărie. Exact acești bandiți au fost cei care au cumpărat în opt secunde citirea Sufletelor moarte. Nu știu despre ceilalți bucătari, dar eu citesc aici o singură dată. Însă sunt convins că au planificate și deserturi. Pentru ei, banii sunt ca murdăria: după bătălie, tezaurul de aur al armatei lui Abu Bakr a rămas în Transilvania. Se distrează la greu!

Așadar, toți nuntașii sunt așezați la o masă rotundă uriașă, în centrul căreia ne aflăm noi, cititorii. Șaizeci și nouă de grătare! Un motiv pentru o nouă întâlnire cu ai noștri. Ne facem cu ochiul. Toți suntem îmbrăcați în alb, fiecare la grătarul său, fiecare cu geamantanul său: James, Sasha, Lee, Eric, Lucas, Alvizo, Michel, Michael, Marcel-Brether, Nicolas, Rex, Vittorio, încă un Vittorio, Slava, Georg, Gordon, Vladimir, Valentino...

Apar servitorii cu tăvi. Deschidem valizele poștașilor, punem buștenii pe tăvi. Și lansăm primele ediții pentru un public ignobil. Comoara este simplistă și pestriță, conține mai ales romane polițiste și horror din secolul XX:
Nașul, Judecătorul și călăul său, Zece negri mititei, Rebecca, Favorita, Greu de ucis, Promontoriul groazei, Parcul Gorki, Tortura, Ultima ieșire spre Brooklyn, The Shining, Autopsie, Prânzul dezgolit, Câinele galben, Hellraiser, Prin urechile acului, Spionul care venea din frig,... Și vreme e ca să ucizi, Lupul de mare, Exorcistul, Piatra lunii, Copiii porumbului, Șoimul maltez, Azazel, Oamenii lui Smiley, Mărturisirile escrocului Felix Krull, Păsările, Zgomotul și furia, Cei trei muschetari, Moarte sub velă, Femeia-lup, Regina Margot, Pleacă repede și întoarce-te târziu, Ascensor spre eșafod, Câinele din Baskerville, Asasinarea lui Roger Ackroyd, Misterul camerei galbene, Înaltă tensiune, Camera obscură, Copilul lui Rosemary, Țipătul bufniței, Dispărut fără urmă, Tăcerea mieilor, Omul nostru din Havana, Aeroportul, Fletch, Pacientul englez, Cazul dactilografei înfricoșate, Templul de aur, Primul cerc, În arșița nopții, Când se va trezi Cel-care-doarme, Văduva Couderc, Crimă și pedeapsă, Mortul din Nairobi, Aventurile lui Caleb Williams, Figuri ascunse, Șacalul, Capcana Cenușăresei, Cronicile vampirilor, Ființă și timp, Cei însetați, Procesul, Soneria de la intrare, O tragedie americană, Semnul celor patru, Diavolul în rochie albastră, Cu sânge rece și Suflete moarte.
 
E o lectură de vreo juma' de milion. Există puține rarități aici, dar...

Cu bușteanul meu greu pe o tavă, mă deplasez de-a lungul mesei, între Marcel și Alvizo.
EU: Ăștia vor mai avea și alte lecturi?
ALVIZO: Roman pentru femei, seara. Pește.
MARCEL: La miezul nopții - povestiri umoristice. Desertul. Apoi focuri de artificii.
EU: Salve de tun și mitraliere peste orășelul adormit?
ALVIZO: Și aruncătoare de flăcări...

Mirele și mireasa ne întâmpină cu pahare de șampanie. Sunt tineri, plini de așteptări și posibilități. La fețele oaspeților mai bine să nu te uiți: bandit peste bandit și femeile lor vulgare.

Ne ocupăm locurile la grătare. Am o duzină de stridii cu parmezan pe grătar. Alvizo are inimi de fazan, Marcel are creaturi marine din Marsilia. Puricele scanează toate grătarele și anunță un triumf al preparatelor picante.

Răsună gongul. Se aprind chibrituri de modă veche. Flăcările ating hârtia. Excalibururile răsfoiesc titlurile.

Începe!

Răsună tare... nu, nu "Zborul Walkiriilor", nu "Boleroul" lui Ravel, nu "Îmbrățișați-vă, milioane!", ci dansul popular românesc "Călușarii". Ce poți să faci, totul se potrivește...

Și nici nu apuc să-l ard pe Cicikov, care a binevoit să vină la petrecerea guvernatorului în fracul său cu scântei, că un tânăr bandit, îmbrăcat într-un frac alb fără scântei, înșfacă un pistol și începe să tragă în aer.

Dar de ce și în ce trage acesta? Încă nu i s-a liniștit sângele tânăr, încă clocotește și se smucește să iasă din vene? Ah, sângele fierbinte transilvănean, cu care s-au stropit din belșug pământurile natale, împroșcând stropi de rubin în toate direcțiile, încât soarele războiului s-a stins și femeile musulmane și-au lăsat rușinate ochii în jos! Europa nu uită de Bătălia de la Kolozsvár, când scutul mujahedinilor s-a fisurat și mândrii războinici ai lui Allah s-au înecat în sângele transilvănean. Asemenea celui de-al nouălea val, în noaptea de Crăciun s-a abătut un nou val de sânge, a planat deasupra cuceritorilor Europei care au venit din sud și au năvălit vijelios sub formă de lavă roșie, zdrobind tot ce au găsit în cale. Râuri de sânge țâșneau și curgeau prin Basarabia, Valahia, Bucovina și Galiția, înecându-i pe noii barbari. Munții Carpați s-au cutremurat, vulturii au zburat din pădurile de stejar, apa din fântânile țăranilor a început să se înroșească, iar mamele și soțiile au țipat înspăimântător. Și, cu toate acestea, iată că inimile fierbinți ale transilvănenilor nu și-au dat chiar tot sângele. Uite-l cum trage, trage de parcă ar regreta că n-a vărsat totul în acea victorioasă și sângeroasă iarnă, de parcă e gata să stropească cu sânge roșu și fierbinte fața noului venit, arzându-i ochii până în os.

Dar, vai, nu te grăbi, băiatul meu, păstrează-ți sângele pentru o viață liniștită, schimbă arma ucigașă pe arma iubirii și lasă-ți sângele să se reverse în trupul chinuit al iubitei tale, trezind o nouă viață pentru o lume nouă. Dar el nu are de gând să mai tragă. Și-a ridicat mâinile, a chiuit și a început să danseze. Iar după el, și restul nuntașilor. Ah, ce dans bun! Dansul focului! Transilvănenii dansează grozav! Cercul se lărgește, se prind tinerii și bătrânii la un loc, cizmele forjate cu platină scot scântei din granit. Un bătrân cu părul cărunt, cu un nas îngrozitor și cu ochii arzători își întinde brațele, aleargă tot mai iute, își ia zborul și strigă ca un corb nebun sărind în cerc, se învârte atât de tare, încât tivul hainei i se ridică și poalele i se întind ca niște aripi, iar de sub brâul roșu îi strălucesc două pistoale de aur. "Călușarii! Călușarii!" - strigă el atât de amenințător, încât tinerii chicotesc aprobator, iar soțiile lor râd, rușinoase.

Dar iată că tânărul care a reușit să toarne deja în el opt căni de țuică tare ca focul și să tragă pe nări - dintr-o singură mișcare - atâta pulbere albă câtă zăpadă cade într-o iarnă întreagă în Maramureșul său natal a fluierat așa de tare, încât servitorii și-au acoperit urechile, scăpând tăvile pe jos. Apoi a sărit în cercul de dansatori și s-a învârtit cu atâta forță, încât i-au plesnit pantalonii între picioare, nasturii argintii au sărit peste tot și a ieșit în libertate fiara străveche, care nu are milă de tinerele nevinovate, înnoite cu chinezării, cu pulovere pe care s-au împletit doi dragoni portocalii cu coroane mormolone.

Poporul liber al Transilvaniei dansează, dominat de spiritul strălucitor al sărbătorii. Și, împreună cu el, dansează toate popoarele Europei libere în cercul frățesc.
- Ce faci, purice, mă provoci?
- Domnul meu, mă străduiesc să vă înveselesc.
- Ai găsit momentul când să mă înveselești.
- Sunteți abătut din cauza grosolăniei locale.
- Și te-ai hotărât să mă bucuri.
- Oare nu am stil?
- Devii tot mai încrezut.
- Sunt inspirat de pavilionul dumneavoastră auricular.
- Te-ai oploșit prea confortabil în el.
- Cinismul nu vă caracterizează, domnul meu.
- Ia să te bag în stridia asta...
- Și voi fi înghițit de un bandit din Transilvania?
- Te va înghiți, după care te va îneca în vin alb.
- Și voi trece prin organismul lui?
- Da, și vei ajunge în toaletă.
- Mă voi stropi, voi reînvia și mă voi întoarce!

Mda. Puricii mei s-au cam destrăbălat.
Și nu prea mai e nimic de făcut în privința asta...

Voilà! Stridiile cu parmezan sunt gata. Băgați în voi, progenituri de bandiți!