(Trauma îngerului)

erau zile cu ploi roșietice deasupra Obcinelor
când toți frații mei s-au sfărâmat de stânci
dar mi-au lăsat mie pușca și troița interzisă
suntem un neam de suflete-statui,
un popor de exponate de muzeu:
poate din cauză că strămoșii noștri au stat mereu la pândă,
ca să-i audă la timp pe invadatori,
astfel învățându-și încă din fașă copiii
cum să adulmece moartea în frescă
și cum să-și folosească trupul ca pe o ascunzătoare
libertatea capcană

*
copii fiind, ne ridicăm pe vârfuri,
ne lipim nasul de fereastra memoriei, o dezghețăm
cu rotocoale de lapte,
eventual ne urcăm pe taburetul rotund cu trei picioare
ca să ajungem până la oberlicht,
privim curioși în noapte,
deschidem puțin ochiul de geam și ochiul interior:
o cometă intră în cameră, târând amintirile după ea -
soba duduie de lemne
(mai devreme am copt scrijele pe șparhat),
iar luminițele ce străbat prin găurile portiței de la sobă
desenează pe tavan personaje fantastice și lumi
contorsionate - poveștile sobei se adaugă
poveștilor citite sau auzite
pe străzile și ulițele brăzdate de tancuri

*
e pace cu adevărat numai atunci când ai timp
să povestești pentru a mia oară
cum era pe vremea
când fiecare familie își bocea mortul ei de pe front
în timp ce copiii aleargă fericiți să se joace de-a soldații
prin grădina cea nouă
lustruind medaliile bunicului

(în perioada 1 aprilie - 30 iunie 2025, curatorul acestei rubrici este poeta Ioana Ieronim)