Era cât pe ce să uit să îmi "fac bilanțul", dar cam așa mă simt: condus de spiritul rezident la mine-n suflet, în continuare nelămurit care-i sensul.
Dar hai să trecem, rapid, prin anul ce tocmai s-a încheiat. În 5.000 de caractere sau cam pe-acolo.
A fost un an încărcat de evenimente, de trăiri, dar și de învățăminte. Cred că de aia am și așteptat până în ultima lui zi să îl rezum; ca să nu mai am surprize.
El a început prin ceea ce promitea a fi o carieră înfloritoare în arta scrisului. De acord, nu în domeniul pe care mi l-aș fi dorit, ori cu o audiență demnă de foarte multă stimă, însă suntem moderni, nu-i așa? Ne adaptăm...
S-a încheiat abrupt după aproximativ 4 luni, fără voia mea... din cauza politicii sau mai bine zis a conflictelor din societate între filosofia woke și cea MAGA, unde nișa pe care intrasem eu nu dădea bine cu niciunii. Din dorința mea de a-mi vedea de scris (din nou, aceeași poveste, pentru cei care mă cunosc, precum în trecut), de a fi independent și a nu participa la niciun fel de parti-pris-uri am fost izolat și ulterior complet exclus, rupt de bruma de audiență pe care reușisem să o captez și să o întrețin pe parcursul unui timp relativ scurt.
Există și o lecție aici, dincolo de aceea de a nu amesteca politica și scrisul. E greu să răzbați de unul singur, pe forțe proprii, într-o industrie saturată, dar totodată parte dintr-o lume care pare a fi într-o continuă schimbare. La fel ca în viață...
Sensul intrinsec e că pe măsură ce îmbătrânesc știu tot mai multe lucruri, dar înțeleg din ce în ce mai puține despre viață.
Pe măsură ce înaintăm în vârstă cred, cu tărie, că pierdem ceva esențial: imaginea de ansamblu. Paradoxal, ai zice, de vreme ce asta ar trebui să fie principala preocupare a vieții mature, dar nu. Ne blocăm într-un stadiu mental precar în care, parțial ca urmare a ritmului vieții, parțial a trecerii pe nesimțite aproape a timpului peste noi, nu mai reușim să ne imaginăm un viitor care să ne fie clar, previzibil și mai ales fericit.
Iar asta simt că pierd și eu.
Ne batem pe răni vechi, ca societate, pierzând perspectiva individului, ca parte din ea. Ah, ce dor îmi e de umaniști, de bonomia acelor romantici și poate ușor naivi, care puneau individul în centrul Universului și al căror unic scop era fericirea proprie și a tuturor, ca specie.
Revenind însă la retrospectiva anului meu, viața de familie (pe care am purces în 2023), îți aduce multe beneficii. Dar ai parte și de multe schimbări, la care trebuie să te adaptezi, pentru care e necesar să te modelezi, fără prea multe comentarii sau lamentări, cumva din mers. Și ca orice alt lucru în vigoare în viață, nu îți permiți să te împleticești, contemplând o auto-demitere impromptu și revenirea la volanul unei vieți de dinainte, "fără griji".
Dar totodată a venit ca o terapie, față de anii trecuți și mi-a adus aminte cât... de mult uit. Uit să rețin chestii, de asemenea uit să mă bucur. De aceea, plus tot ce am menționat deja mai sus, vă spun: priviți în jurul vostru. Tot ce vedeți va dispărea sau nu va mai fi la fel, într-un an de zile. Apreciați ce aveți acum, fiți recunoscători că sunteți actori în propriul film, că încă vă poartă pașii prin viață, că aveți oameni la care vă gândiți cu drag. Nu e puțin lucru, credeți-mă.
A, da, ca în fiecare an, m-am mai despărțit de câțiva prieteni care au ales să nu mai dea niciun semn... just because. Pentru că așa-i în tenis, nu?
Totodată, mă simt mai sărac, nu neapărat spiritual, cât intelectual și material, asta trebuie spus. De parcă cineva sau ceva (vorba vine) m-a privat de acel lucru pe care îl consideram firesc a-l avea, înainte. Și pentru prima dată, după foarte multă vreme am simțit fiori pe șira spinării încercând să privesc (nu departe) în viitor, preocupat de cum a decurs anul...
Anul s-a încheiat în ritm de hardcore rock, cu o realizare cumplită: că mai avem mult de muncit în țara asta. Cu educația, în primul rând. Și că democrația o facem toți, fiecare dintre noi. Sau o pierdem fiecare în parte. Și că multora dintre noi (veche meteahnă românească) li se pare că li se cuvine, dar uită că orice societate civilizată e bazată pe drepturi și obligații, nu doar drepturi. Că eu, personal, nu m-am întors deloc degeaba din Vest când am făcut-o, acum deja 11 ani, că mai e mult până departe. Și ce mai rămâne, la final?
În ceea ce mă privește am de gând să primesc 2025 ca pe un credit bancar proaspăt obținut. Cu greu, muncit pe rupte, deci cu atât mai valoros. Pentru mine, el va fi compus din 365 de "credite", pe care va trebui să le "investesc" în mod chibzuit deoarece fiecare dintre ele contează și poate fi irosit sau poate deveni neprețuit.
Fiți buni unii cu alții, nu doar la anul, ci mereu, asta vă doresc.
*
Așteptăm topurile / retrospectivele amintirilor voastre din anul 2024 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2024), pe adresa [email protected]. Vă așteptăm cât aveți nevoie pentru a scrie. Suntem aici oricând ne scrieți. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2024. Vă rugăm să dați ștafeta mai departe, trimițând invitația prietenilor voștri. (Redacția LiterNet)