În orice caz, am avut un sentiment de bucurie și de încredere că în 2024, Teodora dinăuntrul meu, cea pe care o știu în toată complexitatea și frumusețea ei, va ieși la suprafață vertiginos și fără să-i mai pese de ce cred ceilalți despre ea. Și-am continuat să dansez în stradă cu Cristea, unul dintre cei mai importanți dintre pământeni, cu bucurie, speranță și încredere că 2024 va fi loud în cel mai bun mod posibil. Și-așa a și fost.
2024 a fost foarte intens în emoții. A fost cu îndoieli profesionale. A fost cu baghete și cultură la Paris. A fost cu grijă de mine, flori și cafeluțe, oameni dragi și familie.
A fost și cu frică. Pentru ce se întâmplă politic la noi în țară, la noi în lume. A fost prima dată când mi-a fost real teamă pentru siguranța și libertatea mea ca om și ca femeie. Resimt un ecou de grijă pentru ce urmează pe planul ăsta. Încerc să am speranță și încredere.
În 2024 am început să fiu.
Și a fost un an atât de plin și atât de diversificat. Atât de viu!
Mi-am luat și ghost. Mi-am învățat și lecțiile. Mi-am încheiat niște cicluri karmice.
Dar în 2024 eu am început să fiu. Să radiez. Să luminez.
Și îmi place enorm cine sunt. Îmi place enorm cum trăiesc. J'adore ma vie.
Mi-am dat seama că nu știu ce-am făcut până în iunie. E într-o nebuloasă, fiindcă până atunci nu am avut pauză, nu am avut timp să răsuflu. Și dacă nu mă uitam în arhiva de story-uri, cum fac la fiecare final de an, nu mi-aș fi dat credit pentru prima jumătate a anului. Am fost la foc automat, când credeam că nu fac nimic. Am scris mai mult ca niciodată, când mă blamam că nu am proiecte de dans. Parcă orice reușită era prea mică. Parcă munceam mai mult ca niciodată, dar nu vedeam niciun rezultat. Parcă a fost și n-a fost.
Și-am ajuns în iunie în Thassos cu surorile Tudose, unde mi-am dat seama că nu m-am putut deconecta de griji, de planuri, de promovare pentru Trebuie să vorbim și de toate ale mele. Abia în ultima zi din vacanță am putut să mă bucur cu totul că eram acolo.
Și până la urmă, ce-a fost loud, anul ăsta?
Pe partea de scris a fost textul pentru spectacolul de dans contemporan ÎnTrecere, al Sofiei Sitaru-Onofrei, text pe care l-am și interpretat în spectacol (aici și aici). A fost Cu toată dragostea la distanță scrisă în cadrul workshop-ului lui Mimi Brănescu, care este prima mea piesă de teatru, piesă care are cap și coadă, ceva de care nu mă credeam în stare. Și a mai fost Cea de azi și de mâine, un text scris și publicat prin proiectul Venus iese din Retrograd.
Pe partea de teatru - din postura de actriță - a fost Abuz.exe de Celina Nițu, proiect care și-a dorit să prevină consumul de substanțe în rândul adolescenților. Cred și sper că a avut impact.
Și în final, pe partea de dans, Covor Plante Poezie was loud, Rușii nu zâmbesc was loud, Înaintea Erei Mega was loud, Tempesta was loud. Proiecte în care am fost implicată ca dansator sau coregraf. Trebuie să vorbim is still loud, pentru că eu și Andrei Cristea încă îl dansăm. Și asta mi se pare cel mai greu în independent: să ai un spectacol constant.
Dar cel mai loud eveniment a fost să dansez Iubește-mă cinci minute la mine acasă, în Focșani. A fost un vis de-al Teodorei de la 18 ani, pe care Teodora de la 25 l-a trăit. A fost copleșitor. Faptul că am reluat un spectacol atât de drag mie, faptul că l-am dansat acasă, faptul că pentru prima dată părinții mei au fost în sală - a fost un vis împlinit.
Și-au mai fost gândurile mele, care fie mă aduceau la limită, fie mă calmau. Sunt un paradox. Uneori mă dau cu capul de ceasul morții (vorbă preluată de la mama) că nu produc, că nu am proiecte, că nu sunt suficient de artistă, că nu am siguranță financiară și că nu mi-am găsit jumătatea. Că nu sunt marea artistă, care știu eu că sunt. Că nu sunt văzută. Și-apoi mă aud cum vorbesc într-un interviu sau cu prietenii sau prin ce scriu. Și rămân surprinsă în cel mai plăcut mod de gândurile mele. Rămân mască la cât de înțeleaptă sunt. Să fiu al naibii, parcă-s altă persoană. Și-am făcut o alegere: să fiu persoana aia mai des, să fiu eu cea care știu că sunt mai des! That was the loudest statement of the year.
Din iunie încolo am început să fiu. Am început să mă îmbrac altfel, să mă machiez altfel, să merg și să gândesc altfel. Când am avut timp liber, m-am bucurat de el. Când am avut proiecte m-am bucurat de ele. Când n-am avut bani, nu m-am mai stresat. Universul nu m-a lăsat pe dinafară, doar el mi-a pus în mână sticla de Robby Bubble, nu? Și anul ăsta a fost fix un Robby Bubble: acidulat și dulce.
Cel mai loud pe plan personal a fost Paris, mon amour, călătoria vieții mele. Și vreau să mă întorc. Fiindcă acolo am simțit prima oară că aparțin cu adevărat de un loc. Am simțit că mă integrez în peisaj cu mare ușurință, că sunt conectată cu cea mai rafinată versiune a mea. La Paris am simțit că sunt eu din toată ființa sufletului meu.
2024 a fost Robby Bubble. 2025 sper să fie Champagne.
În următorul an, am speranța că mi se vor concretiza proiectele pe care le am în minte și în suflet de ceva timp. Am speranța că mă voi întoarce la Paris. Că voi simți aceeași bucurie față de viață. Mă rog la pace și libertate. Mă înconjor de oameni dragi și familie.
Pentru 2025 deja aud cântecul Celebration. Așa că îmi las lumina dinăuntru să strălucească cu toată intensitatea ei. Abia acum simt că sunt pregătită. Se lasă cu vin spumant!
