2024 s-a dovedit a fi anul în care fetița, femeia și profesoara Oana Mogoș s-au întâlnit, au făcut super echipă și au avut grijă ca mirosul de Regina nopții să nu se uite. Într-o după-amiază, în timpul repetițiilor la spectacolul Regina Nopții, Leta Popescu, dramaturga și regizoarea spectacolului, întreabă: "Vrei să vorbești despre regina ta?" (bunica mea). Ne-a tremurat vocea și sufletul câteva secunde și s-a ridicat părul pe mână, așa cum spune Leta că i se întâmplă când noi, actorii, punem ceva în plus, peste sau deasupra. Și nu știu dacă a fost și aici magie sau dacă s-a întâmplat iarăși totul sub comanda ei, a reginei mele din noaptea de 19 spre 20 iulie, dar în lunile de repetiții mi-am reîntâlnit colegii în alte forme, am cunoscut mirosul de copilărie care părea că plutește în sala de repetiții. În timpul repetițiilor am susținut doctoratul și m-am întors cu coronița de premiant pe care regina mea o aștepta. Știa că nu are voie să plece până nu mă întorc cu coronița pe cap și cartea-n mână.
Magia, însă, apare cu câteva zile înainte de avanpremieră, când bunica mea se stinge pentru a duce către cealaltă lume mirosul de Regina nopții celor care n-au apucat încă să-l cunoască. Pentru câteva clipe, m-am bucurat pentru că, așa cum am scris pentru Ama Beschieru (nepoata mea din spectacol): "Știu, știu că mirosul nu se uită, miroase-n piele și în tot copilăria udă. Miroase-a turte și a jale în casă și oriunde, de la tine am învățat cum să fiu și unde. Am învățat să văd pe cer și soarele și luna, și dacă ploaia eu o chem, ea vine-n totdeauna. Mi-ai zis, bunico, eu să cred că vine pentru mine. De multe ori nu te-am crezut, dar am făcut ca tine."
Așa că, dragă 2025, îți spun aici, exact ca Valeria în finalul spectacolului Regina Nopții, exact ce trebuie să faci.
Vreau să joc, să fiu, să simt,
Să mă cert, să țip, să mint,
Să iubesc, să iau, să dau
și nu vreau deloc să STAU!
*
Așteptăm topurile / retrospectivele amintirilor voastre din anul 2024 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2024), pe adresa [email protected]. Vă așteptăm cât aveți nevoie pentru a scrie. Suntem aici oricând ne scrieți. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2024. Vă rugăm să dați ștafeta mai departe, trimițând invitația prietenilor voștri. (Redacția LiterNet)