Aveam dorința de a face și eram gata să "primesc" de lucru.
Dar nu a fost deloc așa cum am crezut, cum mi-am imaginat, cel puțin nu începutul anului. Creionam planuri peste planuri, idei peste idei și parcă înotam într-o ceață densă fără ceva concret.
Ianuarie și mijlocul lui februarie au fost luni dedicate pregătirii și susținerii licenței de la facultatea de informatică. Am luat-o (și cu o notă mai mare decât mă așteptam). Am trecut primul "hop" al anului.
Apoi am plecat în Belgia la rudele prietenului meu. Frumos, poate ieșirea de care aveam nevoie, dar m-a făcut să fiu și mai "îndrăgostită" de România.
În martie, am lucrat la două posibile, viitoare proiecte în paralel și simțeam că începe să se creioneze încet, încet ceva.
În aprilie, am decis să îmi înființez propriul SRL. Nu m-a speriat atât de tare gândul. Și cred că am luat decizia cea bună. Numele este inspirat dintr-un anime la care m-am uitat în copilărie și care a reprezentat o sursă mare de inspirație. Și știu că acel copil ar fi acum așa de mândru de Antonia de la 26 de ani, care încearcă cu încăpățânare să meargă pe drumul ei.
Luna mai este preferata mea (ce-i drept, este și ziua mea). Am senzația că începe a doua parte din an și vremea începe să fie și mai caldă. Am fost plecată câteva zile la Iași, într-un proiect - mini Dans Nomad - care mi-a amintit (din nou) de ce îmi place să dansez și de ce îmi place să dansez așa aproape de public.
La finalul lunii, am plecat spre Viișoara, un sat din județul Mureș. Sau mai bine spus am plecat Acasă la Hundorf (da, luasem în sfârșit această rezidență). Am stat două săptămâni. Am "intrat" într-o lume care nu prea îmi era cunoscută și mi-am dat seama, poate, cât de norocoasă am fost eu în copilărie. Poate atunci nu am înțeles întru totul experiența, dar continuă să aibă "ecouri" în mine și acum. Momentul în care am dansat în biserică în fața unor copii, copii atât de diferiți între ei, care au trecut în fața mea de la a nu înțelege, la a vorbi, la a fi curioși și poate chiar la a zâmbi, a fost pentru mine atât de emoționant încât la sfârșit nu mi-am putut opri plânsul.
La sfârșitul lunii iunie, a avut loc nunta unor prieteni foarte apropiați. Și m-am bucurat, m-am bucurat să văd tot acel cerc de prieteni care se simte bine, celebrează și dansează.
În iulie, deja începeam să am emoții și să fiu nerăbdătoare. Plecam la Paris, la Jocurile Olimpice. Aveam acest vis de când s-a anunțat această ediție. Voiam să ajung. Voiam să simt cum este acest eveniment. Voiam să văd sportivii.
Aș putea să scriu multe despre această experiență - am și scris în acea perioadă pentru LiterNet aici și îi mulțumesc lui Răzvan Penescu pentru această oportunitate.
Parcă am fost "îmbrățișată" de tot ce se întâmpla acolo. A fost perfect. A fost mai mult decât am sperat. Va fi o amintire atât de vie pentru mine, va rămâne un vis împlinit pe care am avut ocazia să îl trăiesc cu trei oameni foarte speciali pentru mine.
Iar orașul Paris? M-aș întoarce oricând acolo fără să stau pe gânduri.
Apoi, în septembrie, voiam să fac totul. M-am înhămat la prea multe și aproape am "căzut" în gol. Dar până la urmă, am luat finanțare pentru încă un proiect, iar This is How Meta really feels se va întâmpla în 2025. În septembrie a mai avut loc încă o nuntă, unde două grupuri de prieteni au fost aduse împreună, și la care m-am simțit teribil de bine.
Din septembrie și până în decembrie am avut parte de treabă, de multă treabă și chiar dacă mă mai plângeam eu, mi-a plăcut foarte mult.
Octombrie a fost luna Stagiunii Dinam, în care am și dansat în două spectacole.
În octombrie și noiembrie am avut reprezentații în Orașul Paralel. De asemenea, am lucrat la un proiect de teatru (pentru prima dată). A fost greu, dar mi-a dat ocazia să mă cunosc mai bine și să fiu mai sigură pe mine.
Iar sfârșitul lui noiembrie și jumătatea lui decembrie au fost despre alegeri. Atunci, mi-am dat seama că într-adevăr trăiam într-o bulă. Da, stăteam foarte confortabil în mediul meu de artiști și corporatiști, în orașul meu cu micile mele bucurii și aveam naiva impresie că majorității îi este la fel de bine ca mie. Acum, îmi pare rău că de fiecare dată când se iniția o discuție cu cineva, poate nu din mediul meu, despre probleme importante (libertate, bani, politică, religie) am ales să tac. Dar asta vreau să schimb în 2025, să vorbesc mai mult, să mă implic civic mai mult și să aflu cum le este oamenilor de fapt.
Și undeva printre aceste luni, mi-am găsit echipe, am devenit oficial membră Unfold Motion, l-am văzut a doua oară în concert pe Ed Sheeran, am asistat la un concert minunat Theo Rose, am fost pentru prima dată în Belgrad, am plâns, am întâlnit oameni noi și mi-am găsit o voce.
Pentru 2025 sper la pace, maturitate, să fac cât mai mult din ceea ce simt și cât mai mult dans în toate formele sale.
*
Așteptăm topurile / retrospectivele amintirilor voastre din anul 2024 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2024), pe adresa [email protected]. Vă așteptăm cât aveți nevoie pentru a scrie. Suntem aici oricând ne scrieți. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2024. Vă rugăm să dați ștafeta mai departe, trimițând invitația prietenilor voștri. (Redacția LiterNet)