Chiar așa, e un bun început de discuție, a fost un an lung, sute de zile, ce să mai zicem atunci de întâmplări, putem pune liniștiți de-o conversație cu de toate cum n-am mai avut de mult, le-am și uitat gustul. Cele mai multe au început și s-au încheiat repede, au durat cam cât durează să crapi niște lemne, așa au și sunat, dacă stau să-mi aduc aminte, sec.
N-ar fi rău să ne oprim puțin din ce facem, nici nu mai contează ce avem de făcut, la făcut suntem mereu primii, cu simțitul stăm prost, tu să rămâi cu ochii în ochii mei, eu să-ți iau mâna în mâna mea și să stăm așa un pic.
Vorbele se urnesc greu, am rămas în viteza a șasea, nu așa se pornește de pe loc, lasă-mă pe mine, bag eu într-a-ntâia, ridic încet piciorul de pe ambreiaj și apăs ușor accelerația, suntem într-o mașină cu dublă comandă, nu pune frână, te rog.
Anul a fost încărcat, uite cum stau grămadă unele peste altele, călătorii și city-break-uri din care se mai vede un colț sunt acoperite de întâlniri de afaceri, ieșirile cu prietenii ies pe jumătate de sub noianul de filme și seriale urmărite, timpul petrecut cu copiii e cam jerpelit, vizitele la părinți sunt găurite rău de tot, ce-o fi acolo jos, aha, e concertul ăla la care am fost împreună, nu e altceva, la teatru n-am ajuns anul ăsta, nici la pădure, prin parc cred că ne-am plimbat de vreo patru ori, prin fața librăriei am trecut mai des.
Schimbări au fost câteva - mobila din bucătărie, prețul apartamentelor, culoarea părului, zonele de conflict, bateria de la mașină, niște președinți, rețeta de salată de vinete, numărul de morți. Mai sunt exercițiile alea de democrație, nu ne-au prea ieșit, n-am strălucit niciunul, ba dimpotrivă, bine că nu le-am aruncat totuși. Unele lucruri par neschimbate deși se schimbă mereu, poate tocmai de aceea.
A fost un an plin pentru toată lumea. Mai mult sau mai puțin, corect. Văd că ne e greu să-l cuprindem dintr-o dată pe tot, să-l luăm atunci pe bucăți. E mai simplu așa? Tot câte-o lună?
Septembrie, bună alegere, îmi plac nerăbdarea și entuziasmul primei zile de școală, bucuria părinților și mândria bunicilor, la fel cum îmi plac roadele pământului care se adună prin pivnițe și cămări. Mă încântă lumina tot mai coaptă a soarelui, unde mai pui că încep pregătirile pentru colecția prêt-à-porter de toamnă a pădurilor.
Să nu sărim chiar așa peste luni, de pildă martie, asta da lună, o sărbătoare de la un capăt la altul, vestiri peste vestiri, toate bune, ale nașterii și renașterii, câtă speranță pusă în fiecare bob semănat și în fiecare floare dăruită!
Alege-o pe care vrei, poate că așa, condensat într-o singură lună de care să vorbim cu bucurie, anul ne va părea un an bun și frumos, un an de care să ne amintim cu plăcere. Ca tot omul, orice lună are bunele și relele ei, iar pe astea din urmă am vrea să le dăm uitate, să nu le luăm cu noi, să le lăsăm acolo unde s-au întâmplat și să sperăm că nu se vor repeta.
Ai vrea să alegem numai o săptămână? Bine, hai să încercăm, dar să știi că și săptămâna are suișurile și coborâșurile ei.
Am putea alege oricare dintre zilele anului, orele una câte una și tot așa, până la clipe, până la clipiri, numai să nu uităm că suntem cu ochii închiși în fiecare jumătate de clipită.
Ce-ar fi să o luăm invers de acum încolo? De la fiecare moment în parte, pe care să nu-l lăsăm să treacă oricum, să facem rost de ore de neuitat, să simțim că trăim cu adevărat fiecare zi, să ne adunăm săptămânile și lunile tot câte trei, de atâtea puncte de sprijin au nevoie cei care visează înălțimile, și să le împletim în cununi de timp mai de preț decât orice piatră prețioasă.
Încercăm și noi?
Nu e nevoie să-mi promiți. Te cred pe cuvânt.
*
Așteptăm topurile / retrospectivele amintirilor voastre din anul 2024 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2024), pe adresa [email protected]. Vă așteptăm cât aveți nevoie pentru a scrie. Suntem aici oricând ne scrieți. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2024. Vă rugăm să dați ștafeta mai departe, trimițând invitația prietenilor voștri. (Redacția LiterNet)