Primele zile din 2024 mă prindeau în drum spre Berlin unde aveam performance (Balkan Obsolescence) în cadrul unei expoziții care reunea mai mulți artiști internaționali foarte puternici în expresie, curatoriată de Viviana Druga - Urban Witches Not Bitches - Beast from the East. Cum sună titlul, așa a și fost. Au apărut noi prieteni artiști care au devenit parte din viața mea. La Berlin, după performance eram înconjurată de prieteni despre care n-aveam încă habar că o să îmi devină astfel, vechi prieteni pe care îi revedeam și totul era nou.
M-am întors cu o carte despre viața pe Marte, loc la geam în avion și ninsoare. Tot anul am explorat artistic viitorul, prin cercetare artistică, video performance, expoziții și performance. 2024 a fost un an în care viața a mers cu viteza luminii pentru mine; în care am făcut un proiect în care am reunit în Valea Jiului artiști români și din Norvegia să căutăm noi forme ale viitorului, punând în discuție etica mineritului spațial, cărbunii de la noi și cum s-au reconvertit zone industriale miniere din Norvegia cu ajutorul culturii. La final de proiect, am plecat în Portugalia și apoi, in Spania, pentru alte rezidențe, cu alți oameni, despre care nu știam că atunci când îi voi întâlni, voi simți din prima că fac parte din viața mea și că îi pot numi prieteni.
Și uite așa, am plecat tot anul făcând ceea ce îmi place. Îndeplinindu-mi vis după vis. Am simțit că odată ce am deschis mental spațiul pentru explorarea viitorului, prezentul mi-a oferit tot mai mult. Am ajuns la Ars Electronica ca artistă, am locuit la ocean unde am performat, am performat în afara Europei pentru prima dată. Am organizat a 4a ediție de International Ecoperformance Film Festival, alături de Compania TAANTEATRO în București, unde au venit artiștii din Brazilia aici, în timp ce erau și cei din Spania, cu care lucram pentru un alt proiect. Tot drumul ăsta plin de artă și vise devenite realitate, pe care nu le înșir pentru că nu îmi doresc să devină despre a lăuda, ci despre a inspira că visele se pot întâmpla. E important să crezi tu în ele. Ceilalți nu o să înțeleagă și o să simți răceala, golul și însingurarea pe care le simt când văd coperta cărții despre viața pe Marte, dar o să simți și fascinația care îți va da sentimentul că totul se poate întâmpla. Că poate fi real.
În tot anul ăsta plin de zboruri, flixbuss-uri și explorări, m-am găsit într-o zi de mai în cea mai frumoasă cameră unde am stat cazată. Singură în cameră, între Portugalia și Spania, spălând haine și oprindu-mă pentru câteva ore din tot. Am respirat adânc și am zâmbit. E cea mai frumoasă amintire pe care o am. E momentul în care am realizat cât de bine mă simt eu cu mine. Și am plecat mai departe...
În tot drumul ăsta, pe care, povestindu-l, pare doar despre muncă, am devenit o fiică mai bună, o soră mai bună, o prietenă mai prezentă, un om care e mai recunoscător pentru tot ce are și știu că e de datoria mea să dau, la rândul meu, din ce am, să inspir și să ofer speranță celor care simt că nu li se întâmplă viața cum își doresc. Pentru că nu toți suntem visători radicali ca mine. Unii nu au încredere să viseze, iar alții au uitat să o facă...
Cele mai frumoase amintiri sunt vorbind cu ai mei de la ocean și arătându-le pe maps cât de departe sunt. Cred că am devenit adult fără să știu, cu fiecare vis pe care mi l-am îndeplinit. 2024 a fost și anul în care am împlinit 30 de ani și în care, ca în fiecare an, am performat de ziua mea. E anul în care am chestionat dacă nu cumva cum trăiesc e în discordanță cu viețile și validările pe care capitalismul ne facem să credem că trebuie să le trăim. Nu am siguranță profesională, banii pe care alții îi au, nu am întemeiat o familie și nu știu ce voi face mâine, pentru că programul meu de artistă independentă, mereu cu job-uri și colaborări pe hold, mă face mereu pregătită și nepregătită de treabă. Mă întrebam asta și mai târziu, la concertul lui Tommy Cash, care ar putea fi așa criticat de mulți și care mi-a oferit o mare lecție despre libertate. E unul din cele mai faine acte artistice la care am asistat. Am văzut un visător mult mai mare decât mine care își trăiește visul, care știe că face asta și am zâmbit. Mi-am răspuns singură că poate, dar ce am învățat în toată călătoria asta e că fiecare are un mod unic de a-și trăi viața și că toate sunt la fel de valabile.
Asta, până când a început haosul alegerilor. Divizare, imagini spulberate. Elon Musk cu funcție de conducere în administrația Trump. Și uite așa, mă întreb în 2025 cât de mult visele pe care le avem ne sunt influențate de politică, de pace, de libertate?
Ce am luat cu mine în 2025 e un documentar de la KineDok, numit Între Revoluții, din care mi-a rămas răsunând în minte replica: "victoriile pot fi confiscate", ce face aluzie la cât de greu se câștigă libertatea și cât de repede se poate pierde. 2025 începe cu hotărârea să îi ajut pe cei care uită să viseze să își reamintească faptul că se poate, indiferent ce își doresc - dar asta doar în condiții de pace, democrație și libertate. În toate călătoriile mele, ce m-a împlinit a fost să întâlnesc oameni din țări și culturi diferite, amestecați, mergând toți prin lume, toți în drumurile noastre și învățând unii de la alții să simțim mai mult, doar pentru că ne-am intersectat privirile și ne-am văzut. În 2025 prețuiesc că m-am născut în democrație, într-o țară fără război, că pot scrie lucrurile astea și le pot împărtăși cu cei care le vor citi. Drumul spre Marte, dintr-o perspectivă non antropocentrică, e oprit pentru moment de polarizarea noastră. Crizele umane, spirituale, sociale și economice scot la suprafață tot ce e mai urât, dar scot și resurse de care nu știam și care fac visele mai puternice. Așa pornesc spre Paris, unde nu am mai fost niciodată, unde voi performa în expoziția personală a artistului George Bodocan, pe care l-am întâlnit fix acum un an, în Berlin. Ne întâlnim mereu cu oameni, întâmplător sau nu, și devenim co-creatori ai unor noi bucăți de viață pentru noi și pentru ceilalți.
O să închei cu un citat spus de Octavian Paler, pe care l-am citit în adolescență și care îmi revine tot mai des în minte: "În fiecare clipă aruncăm niște zaruri, numai că de cele mai multe ori, nici măcar nu suntem conștienți de asta. Și pe urmă, niciodată nu știm ce scrie pe aceste zaruri. Ele cad totdeauna dincolo de ceea ce putem vedea".
*
Așteptăm topurile / retrospectivele amintirilor voastre din anul 2024 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2024), pe adresa [email protected]. Vă așteptăm cât aveți nevoie pentru a scrie. Suntem aici oricând ne scrieți. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2024. Vă rugăm să dați ștafeta mai departe, trimițând invitația prietenilor voștri. (Redacția LiterNet)