Privit din afară, a fost un an cum n-au fost multe. Mi-a apărut cel de-al doilea roman, am văzut-o pe fiică-mea intrată, prima pe listă, la facultate (ca să mă laud până la capăt, a intrat prima la ambele facultăți la care a dat și a ales ulterior să rămână la Regie), am fost la două concerte Depeche Mode, dintre care la unul, cel de la Praga, am mers cu prietenele din copilărie, iar la celălalt, la Paris, am mers de una singură și mi-a plăcut la nebunie.
Am avut cea mai frumoasă lansare de carte și cel mai fain turneu de promovare. Am ajuns pentru prima dată la Oradea și la Chișinău, m-am întors după ani de zile la Cluj și la Timișoara. Am fost două weekenduri la rând la FITS și am văzut și eu, în sfârșit, Faustul lui Purcărete. Am fost la FILIT.
Am citit mult și nu am scris mai nimic. Sau foarte puțin.
Am fost invitată la cluburi de lectură, să vorbesc despre cărțile mele. M-am întâlnit cu liceeni și cu profesorii lor și am povestit despre literatură, despre mine și despre ei. Pentru cineva care a scris o carte despre tăcere, am vorbit mult în 2024. Dar mi-a plăcut.
M-am bucurat că o am pe mama lângă mine. Anul ăsta, am pus-o în multe rânduri să-mi povestească din copilăria ei, să-mi facă liste cu regionalisme din Hunedoara, cu feluri de mâncare, cu numele vecinilor și străzilor. Am notat tot.
Văzut din interior, 2024 a fost un an cum n-au fost multe. A început cu frică, cu o eroare medicală și un pat de spital. A venit apoi teama că am scris o carte care nu o să placă, teama că nimeni nu o va citi și că cine o va citi nu o va iubi.
De prin primăvară, am stat cu sufletul la gură și cu o singură dorință: să intre Ana la facultate. Țin minte că i-am spus în ziua în care am aflat că vor fi cam patru pe loc și puțin peste zece locuri cu totul, "Măi, mamă, gândește-te și ce faci dacă nu intri. Să nu te sperii." "Nu mă sperii că nu o să intru, ci că o să mă prăbușesc." Atunci m-am speriat eu.
Vara a trecut ca un gând. O escapadă de două zile la 2 Mai, una de două zile la Constanța. Atât. Fără alte plecări. Unde să plec când fiică-mea învăța pentru examen? Am stat cu ea.
Am încercat să scriu și nu am reușit. Mi-am fracturat un deget la picior. O perioadă am mers în șlapi sau nu am mers deloc. Am stat pe canapea, cu motanul Totoro pe burtă, și am citit.
Am renunțat la terapie. Pur și simplu, am vrut să văd dacă pot. Am putut. Uneori mă gândesc să o reiau, dar apoi mă răzgândesc.
Septembrie a dat buzna jovial, ca un om bun, și a adus o porție nouă de căldură și de soare. Gata, Ana era studentă, cartea mergea bine, eu intrasem în programul CELA, ce bucurie!, urma să plec la un festival la Bruxelles și de-acolo la Chișinău, la Iași și la Paris. Doar că octombrie m-a împins din nou într-un spital. Și din nou în brațele fricii. Mi-am ținut un pic respirația și am așteptat să treacă. A trecut. A și durut. La sfârșit, eram doar obosită. Am dormit câteva zile, am citit mult, am scris puțin, dar măcar am scris ceva.
Apoi au venit alegerile. Cum ar veni, bonjour tristesse, adieu sommeil! Mi-am făcut planuri să plec din țară, m-am gândit cum să fac cu apartamentul, cu pisica, cu facultatea copilei. Am vorbit cu mama. Pentru prima dată, n-a mai avut nici ea puterea să mimeze curajul și încrederea că până la urmă va fi bine. Ce nu am reușit să fac a fost să găsesc un loc unde să plec. Mi se pare că nu mai există un astfel de loc. Așa că mi-am comandat cărți noi și m-am ascuns în ele.
Decembrie a sosit fără zăpadă și fără planuri. De sărbători, am stat acasă, am făcut sarmale, am avut musafiri, am mai scris vreo două pagini și am șters vreo zece. Am făcut o pasiune pentru buticurile anticarilor. Am regretat că nu locuiesc într-un apartament mai mare, în care să am loc de mobile mici și cochete. Mi-ar fi plăcut o măsuță cu picioare arcuite și cu blat rotund, cu intarsii. Sau un scrin, cu sertare cu mânere vintage, din oțel, frumos lucrate. Sau o masă de toaletă, cu oglindă ovală, cu ramă de lemn. Poate că o să imaginez un personaj căruia să-i dăruiesc tot ce eu nu am cum să cumpăr. Poate că în 2025 o să scriu mai mult și o să-mi fie mai puțin teamă. Cine știe.
*
Așteptăm topurile / retrospectivele amintirilor voastre din anul 2024 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2024), pe adresa [email protected]. Vă așteptăm cât aveți nevoie pentru a scrie. Suntem aici oricând ne scrieți. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2024. Vă rugăm să dați ștafeta mai departe, trimițând invitația prietenilor voștri. (Redacția LiterNet)