Am vorbit studenților de curând despre proiectarea prin co-prezență. Fie menținând straturile în sedimentarea lor temporală, fie lucrând cu toate, suprapuse strat peste strat, astfel încât cel mai recent să le recapituleze pe toate celelalte, dinainte, reprimându-le prezența, sau ștergându-le cu totul din palimpsestul urban. În ultima situație este Wexner Center for the Arts, de la Ohio State University, Columbus, OH, de Peter Eisenman. Aici lucrarea este, evident, rezultatul colaborării cu filosoful francez Jacques Derrida. În 1987, pe un teren încredințat lor de Bernard Tschumi pentru proiectare, ca oaspeți în propriul proiect (tschumi.com), au propus această metodă, a co-prezenței. Recomand celor care vor să știe mai mult, cartea-obiect Chora L Works (sic!), care consemnează tot procesul de gândire și proiectare (researchgate.net/Chora_L_Works_Jaques_Derrida_and_Peter_Eisenman).
Dar nu asta am găsit la Atena, ci prima ipostază a co-prezenței, sedimentarea. Reamintesc, Muzeul Acropolis este al lui Bernard Tschumi (cel care, cum am explicat deja, a fost gazda celor doi, Eisenman și Derrida, în proiectul de la La Villette, din Paris). Deci, cumva, amplasamentul, la poalele colinei Acropolei ateniene și înrudirea lui Tschumi întru colaborare cu filosoful Derrida pentru La Villete, justifică utilizarea de către Tschumi a metodei de proiectare Eisenman-Derrida.
În schimb, la Banca Națională, lucrurile stau cumva diferit. Aici, regionalistul Botta nu are nimic de-a face cu deconstructiviștii Tschumi și Eisenman. Dar, pus într-o împrejurare analoagă, răspunde oarecum la fel provocărilor, oferind un răspuns local. Să explic. Sub amplasamentul băncii se afla, se află și acum, ruinele uneia dintre porțile de acces în antica Atenă. Așa încât arhitectul nostru decide să surmonteze amplasamentul arheologic cu un pod dublu: unul subteran, cu două niveluri de garaje) și unul suprateran (clădirea de deasupra), care prind ca între paranteze pătrate, nivelul arheologic. Acesta este vizibil și expus sub clădire, dar continuă și sub strada din față (fiind vizibil sub piramide de sticlă transparentă). Așa se face că avem, iară, acces la cel puțin două Atene, coprezente: cea antică, a porții de acces în cetate și contextul ei, pe de o parte, dar și Atena contemporană, prin podul-edificiu. Între cele două straturi, mai putem presupune că alternanța de asize de piatră galbenă și roșie face trimitere și la episodul bizantin (poate chiar și la cel otoman), dintre trecutul antic și prezent. Sper să nu supra-interpretez lucrurile, Botta a mai folosit benzile orizontale bicolore, de la capele (suzannelovellinc.com/mario-bottas-church-of-san-giovanni-battista-at-mogno) la muzeul de artă din San Francisco (wikiarquitectura.com/sfmoma-museum-of-modern-art-in-san-francisco/).
Altfel, de remarcat obiectul greu și opac, sală de conferințe, care e suspendat peste golul de dedesubt, dar și înconjurat de transparența sticlei perimetrale.
Un regal de starchitecture! Dacă și când terminați de văzut Acropole, nu ezitați să intrați în muzee, precum cel al Acropolei înseși, sau să flanați pe străzile din Atena contemporană, ca să dați de Banca Națională. Merită tot efortul!
