Cele două desene, adică cel al lui Adrian și cel al fiului său Matei treceau din mână în mână pe la toți cei din biroul comandantului. Era o liniște încărcată, tensionată. Apoi psihologul Chiriac sparse tăcerea:
- Aici e cheia. Aici, în mâna asta desenată de amândoi. Ceva atât de groaznic s-a petrecut acolo încât niciunul dintre ei nu are curajul să se mai gândească la eveniment. Bănuiesc că e mâna victimei, dar cum putem noi fi sigur de asta?
- Am sunat la legist și mi-a confirmat că ea purta într-adevăr un inel mai mare, așa cum l-a desenat cel mic, a replicat comandantul. Și eu zic că e mâna ei. Dar nu am certitudini aici. În schimb, știu sigur că nu a fost o crimă clasică. Am interogat tot ce se putea interoga, pe toți vecinii, toate rudele, colegi, prieteni, tot-tot! Nimeni, absolut nimeni nu crede că el e în stare de o crimă atât de violentă, mai ales sub privirea copiilor.
- Dar spuneți-ne și nouă, ce anume ați mai aflat? întrebă Iris. Adică, ce nu știm noi despre el? Sau despre ea?
- Aș fi vrut să nu vă influențez cercetarea voastră. Dar, în mare, pot să vă spun că Adrian e foarte bine văzut în comunitate. A plecat de acasă în momentul când nu mai era cale de împăcare, dar nu a intentat divorț pentru că el încă mai spera. Ea în schimb era o persoană foarte instabilă și avea mereu ceva de ascuns. Și știu ce, dar nu vă pot spune deocamdată pentru că face obiectul unei alte investigații. Copiii însă aveau de suferit cu ea. Asta e clar. Apropo Iris, am ascultat foarte atent discuția ta cu copiii. Cred că te-ai descurcat foarte bine, în ciuda presiunii directoarei. Ai bruscat un pic copilașii dar nu cred că aveai altă opțiune. Cert e că până la proces mai sunt două zile și nu mai avem altă șansă să-i vedem. Iar faptul că ai obținut acest desen e chiar fantastic.
- Mulțumesc. M-am simțit un pic vinovată că i-am amăgit, dar prefer asta decât să nu aflu nimic.
- Bun, spuse răspicat Brumaru, ridicându-se în picioare. Fac o mică sinteză. Avem o crimă. Principalul suspect are un blocaj și nu poate, sau nu vrea să ne dea detalii, lucru care de fapt îl incriminează, nu-l absolvă. Noi însă avem elemente, mai mult intuitive, e drept, care îi acordă circumstanțe atenuante. Copiii lui, martori oculari ai crimei, neagă și ei că tatăl ar fi vinovat, dar și aici, cât poate conta spusele lor? În schimb, avem două desene, practic smulse de la prezumtivul făptuitor și de la martor ocular, care ne fac să ne gândim cum că și victima e implicată, de fapt. Dar e oare chiar victima? Și dacă da, cum e implicată? A atacat prima? Sau ce s-a întâmplat? Dacă mai era cineva de față și a fost implicat, riscăm să scape nepedepsit. Dar dacă totuși victima a atacat prima, atunci poate avem un omor prin imprudență sau legitimă apărare. Dar dacă nu dovedim nimic din toate astea, Adrian Mocanu va fi închis 25 de ani, fără discuție. Asta înseamnă o familie pulverizată, copii buni lăsați pe drumuri, cu o traumă majoră și un mare eșec din partea noastră. Asta dacă nu cumva el e criminalul și noi ne luăm după cai verzi pe pereți. Eu însă nu cred asta. Am prea multă experiență ca să mă înșel atât de tare.
- Rămân la părerea că cheia e în desene, spuse din nou Chiriac. Sau, mai clar, în ceea ce nu s-a spus. Aici trebuie să cercetăm. Ce vrea să spună mâna aia de femeie? Care naiba e mesajul?
- Eu nu mai pot să-l anchetez pe Adrian. Pur și simplu, l-am secat de tot. Matei nu mai poate lucra cu el, nu mai răspunde deloc. Iris la fel, e blocată. Iar cu copiii, la fel, nu mai putem lucra. Nu ne mai lasă Protecția copilului și nici nu îi mai putem forța. Deci? Aștept sugestii.
- Poate totuși ar trebui să îi dau din nou desenul făcut de el și să îl determin cumva să mai lucreze la el? spuse și Matei.
- Nu cred că mai vrea. Dar putem încerca.
- Eu vă propun ceva mai neortodox, dar care dă roade. O sesiune de hipnoterapie, spuse Iris.
Chiriac protestă imediat:
- Hai mă fată, cum crezi în asemenea soluție? Unul la mână, o declarație făcută în hipnoză nu e admisibilă în justiție, doi la mână, nu cred că Adrian are starea necesară să-i fie indusă regresie, trei, dacă sub hipnoză își confirmă vinovăția, chiar și fictiv, asta va distruge șansele noastre să-l apărăm. Și nici copiii nu pot fi hipnotizați, din n-șpe mii de motive. Unul ar fi că le redeschizi trauma. Iar al doilea, că nu o să te lase în veci cei de la Protecție.
- Stați o clipă, domnule Chiriac, interveni comandantul gânditor. Da, copiilor nu le putem face sesiune de hipnoză, dar nu înțeleg de ce nu putem să-i facem lui Adrian. Nu trebuie să prezentăm în proces mărturia lui, dar ne va ajuta pe noi să înțelegem și să croim filmul crimei. Așa că ar fi pentru noi utilă, nu pentru justiție. Iar noi, dacă avem filmul clar al evenimentului, ne putem face datoria.
- Eu înțeleg ce spuneți, dar Adrian e într-o stare prea fragilă, riscul să se piardă în confabulații e uriaș, nu?
- Dar noi suntem profesioniști, domnule Chiriac, nu o să punem botul la cacealmale. Iertați limbajul...
Liniștea apăsătoare se instală din nou în birou. Brumaru scoase cu mișcări reflexe pachetul de țigări din buzunar. Își băgă o țigară în gură și și-o aprinse absent. Nimeni nu zise nimic.
- Dacă vreți, puteți fuma... Vă mai aduc cafea. Aș vrea să nu plecăm de aici până nu ne decidem ce avem de făcut. Ne trebuie un plan bun, decisiv.
Profesorul Călin își scoase și el țigările și-și aprinse una. Apoi zise calm:
- Aș vrea să merg și eu la Adrian. Am ceva în minte. O să-l iau și pe Matei cu mine.
- Să știți că e foarte greu să mai scoatem ceva de la el, spuse Brumaru.
- Am înțeles asta.
- Dar ce vreți să faceți?
- Pe mine mă intrigă acele mâini de femeie din desenul lui. Acolo cred că e cheia. Acele mâini sunt în plină mișcare. E o dinamică intensă între mâna de bărbat și cele de femei. Nu sunt desenate ca și cum l-ar mângâia. Acolo, în toată mișcarea lor, e o forță teribilă. Mă întreb ce l-a determinat să deseneze așa ceva. Și cred că bănuiesc. Aș zice chiar că știu.
- Păi spuneți-ne! insistă comandantul.
- Nu, nu vreau. Dar am să descopăr singur dacă am sau nu dreptate. Dacă v-aș spune, aș putea să vă influențez opinia, și aș putea fi în eroare. Dar vă rog, aveți încredere. Știu ce am de făcut.
- Și eu vreau la el din nou, spuse și Iris. O să încerc totuși o hipnoterapie, dacă mă lăsați.
- Atunci vreau să merg și eu! spuse și Chiriac.
Brumaru scoase o scrumieră din birou, se așeză confortabil pe scaun, se lăsă pe spate și trase un fum lung din țigară, suflând fumul în sus cu putere.
- Atunci facem așa. Iris, vei sta cu el singură și vei încerca o hipnoterapie. Dacă afli ceva nou, îl chemăm aici, de față cu noi toți. O să-l înghesuim nițel, dacă altfel nu se poate. E ultima noastră șansă. Și a lui, de asemenea. Atunci, domnule Chiriac, mergem pe mâna dumneavoastră, dacă credeți că aveți cheia...
(va urma)