Comandantul Brumaru stătea pe holul ministerului puțin speriat. Nu i se mai întâmplase să fie chemat pentru un caz tocmai de conducerea centrală. Nu-și mai pusese uniforma de mulți ani. În același timp, avea o pace sufletească ce-l asigura că nu poate da greș.
Un subofițer tânăr veni la el:
- Domnul comisar șef Brumaru?
- Da.
- Să trăiți. Vă rog să mă urmați. Sunteți așteptat de conducerea operativă a ministerului. Mergem în biroul domnului chestor șef.
Subofițerul îl plimbă un pic prin culoare, trecură apoi prin tot felul de intrări pe care le deschise cu un card. Intrară apoi într-o antecameră, unde o secretară se ridică de la birou și salută.
Tânărul însoțitor deschise ușa masivă și impozantă a cabinetului, și-l invită pe comandant să intre.
Înăuntru se aflau 10 ofițeri superiori la o masă. În fața lor, cafele, sucuri și multe hârtii. Toată încăperea trăda faptul că se află într-un loc unde se iau decizii și că acei oameni poartă răspunderi grele pe umerii lor înstelați.
Cel de la prima masă se ridică zâmbind și-și întâmpină plin de afabilitate subalternul abia intrat:
- Ah, Brumaru! Bine ai venit, hai, te așteptam cu toții!
- Să trăiți, domnule chestor șef! Să trăiți, domnilor, spuse el, puțin confuz de primire.
- Vino aici lângă mine, Brumaru. Ai aici un scaun. Domnilor, vi-l prezint pe comisarul șef Brumaru de la Poliția Capitalei. Sunt sigur că știți că de numele său se leagă numeroase cazuri de crimă rezolvate cu profesionalism și inspirație. Pentru că, domnilor, în criminologie e ca în artă, să zicem. Muncești foarte, foarte mult, dar. înainte de toate, ai nevoie de talent și abilități speciale. Și eu zic că nimeni din țara asta nu are atâtea calități pentru această meserie cum are acest om.
- Îmi servesc patria, domnule chestor șef! spuse Brumaru, rușinat de toată povestea.
- Uite, ai o cafea în față, ai apă și sucuri la dispoziție, te rog să începi când vrei.
Chestorul șef se așeză apoi, lăsându-l pe comandant singur, în picioare, să-și țină discursul. Ceilalți din cameră, cu figuri severe, se lăsară pe spate, pregătiți de poveste. Brumaru își luă un pic de timp, își turnă apă în pahar, deschise geanta, scoase o mapă și își deschise tacticos ochelarii. Apoi, cu gestul său reflex, își netezi cravata de câteva ori și începu:
- Domnilor, vă raportez că crima din strada Sebastian a fost soluționată! A fost o muncă intensă, cu totul specială, ce a implicat o echipă operativă și una de consiliere. Încă din secunda comiterii, acest caz a fost cu totul special din cauza faptului că a fost de o violență cu totul stranie, având în vedere persoanele implicate. Mai mult, această crimă a fost săvârșită în fața a doi minori de 8 și 5 ani. Și mai mult, atrocitatea ei a fost resimțită de actorii implicați în asemenea măsură, încât și-au creat voluntar un fel de amnezie, peste care nu au putut trece, obligându-ne să recurgem la mijloace... să le zicem nespecifice să aflăm adevărul. Ba chiar și mai mult. Suspectul principal a dezvoltat o reacție ciudată, un sindrom hipercreativ aproape ireal, care îl proteja mental de tot ceea ce i se întâmplase. În fine, cazul a fost greu de la început, pentru că instinctul meu mi-a zis că nimic nu e cum pare. Și credeți-mă, nimic nu a fost cum părea. O să vedeți și dumneavoastră când vă voi povesti filmul crimei în cele mai mici detalii. Oricum, vă raportez că a fost o muncă sub o presiune incredibilă, bazată mai mult pe instinct și experiență, decât pe muncă specifică polițienească. Și nu am fost singur. Alături de mine, în absolut egală măsură, au stat specialiști psihologi și în artă plastică. Prin ei, am reușit să aducem la lumină acest caz. Nu aș fi reușit în veci de unul singur! Asta e clar.
- Brumaru, totuși, cum ți-a venit ideea asta năstrușnică să aduni o astfel de echipă? Adică, sincer să fiu, eu nu am mai auzit de așa ceva. Nu ți-era frică că mai mult te încurcă? a întrebat chestorul șef.
- Mi-era frică exact de asta, aveți dreptate. Dar nu se putea altfel, și vă spun de ce: în momentul aducerii în arestul preventiv, deși sedat, suspectul principal a smuls efectiv din zid o bucată de cărămidă și în doar câteva ore, noaptea, a desenat pe toți pereții niște demoni, niște figuri absolut îngrozitoare. V-am adus aici niște fotografii, uitați. Desenele erau atât de expresive și atât de bine realizate, precum vedeți, că mi-am dat seama imediat că sunt niște strigăte de ajutor. Cum nu mă pricep să deslușesc simbolistica ascunsă în artele plastice, am chemat specialiști. Iar pentru că suspectul era absolut blocat mental, am chemat psihologi criminaliști. Eu nu aveam timp să fac toate astea, la câte interogatorii și vizite aveam de făcut. Și nici nu puteam avea rezultatele lor.
- Din câte știu, ai apelat la tineri fără experiență. Asta e chiar o mișcare îndrăzneață! a mai comentat zâmbind chestorul șef.
- Da, pentru că suspectul era și el tânăr, avea o relație foarte caldă cu copiii lui și e profesor de liceu. M-am gândit că ar fi fost mai dispus să le vorbească lor. Dar vă asigur că cei tineri au fost în permanență flancați de...
- Stai Brumaru. Nu era un reproș, nu ai de ce să te aperi. E chiar fantastic că ai avut curaj și că ți-a ieșit!
- Nu mă apăram, domnule chestor șef! Așa am simțit atunci și așa simt și acum că trebuia să fac. Din nou, am mers pe instinct.
Un bătrân ofițer, de undeva din ultimele scaune ale mesei, ridică mână și întrebă:
- Domnule comisar, de ce ai făcut toate astea? Adică, ce anume te-a determinat să fabrici o asemenea echipă, să te zbați până în ultima zi cu cercetările, să alergi neobosit pentru a aduna probe? Sigur, asta trebuie să facem mereu, dar aici e vorba de o investigație... cum să-i zic eu... creativă, inovativă, aproape disperată, dacă-mi dai voie. Ce te-a mânat în lupta asta?
Brumaru tăcuse brusc. Ochii îi rămaseră într-un punct fix și se creă un moment straniu de tăcere jenantă. Chestorul șef de lângă el se ridică și-i spuse ceva la ureche. Brumaru, absent, dădu din cap. Bătrânul ofițer răspunse în locul său:
- Cred că știu eu de ce, Vasile. Domnul comisar Brumaru a avut o experiență personală aproape la fel de intensă, legată de soție. Din fericire, nimeni nu a murit și doamna e bine sănătoasă.
Un alt moment de liniște inundă camera. Brumaru încercă să își mascheze emoțiile pe cât putea. Își tot făcea de lucru printre hârtii.
- Eu zic să trecem direct la filmul crimei, domnilor, sparse tăcerea chestorul șef. În fond, doar asta contează. Hai, Brumaru, te ascultăm!
Brumaru bău toată apa din pahar, își netezi cravata de câteva ori și începu cu glas tremurat:
- Totul a început când...
(va urma)