Luna

"Ia-ţi farfuria şi du-ţi-o la bucătărie!", zice. Nu mă priveşte. Serioasă, îşi ia farfuria de pe masă să ne arate ce avem de făcut. Vrea să arate ce simplu e. Scaunul ei, împins spre spate, nu face niciun zgomot. A lipit astăzi, sub fiecare picior, cercuri de pîslă. Astfel, parchetul nu va mai fi zgâriat. Făcând asta, mă priveşte cu reproş, cu alte cuvinte sunt un ratat.

În timp ce-şi aşează farfuria în maşina de spălat vase, o aud spunându-i copilului, care-a făcut imprudenţa s-o urmeze, timid:
"N-ai voie televizor azi!"
"Ceee?", face el dezamăgit.

Îl aud trântind farfuria.
"N-ai voie nici să-ţi pui poveşti, nici afară cu bicicleta. Nici la computer."
"N-am voie să fac chiar nimic?"

Îl aud cum trânteşte uşa camerei sale.

Iau telecomanda, aşezându-mă comod pe canapea.
"Hmm... I-ar crezi c-o să zaci în faţa televizorului?"

Aşez telecomanda lângă mine, fără să-mi pierd calmul. Nu îşi răsuceşte capul spre mine, dar simte totul în avans:
"Sigur, acum vrei să te culci!"

Tot nu mă priveşte, şterge praful de pe comodă, cu un aer absent. Părul, dat peste cap şi prins într-o coadă neglijentă, a alunecat într-o parte, iar ea, dintr-un gest, îl dă peste ureche. Gestul este scurt, brutal, lipsit de răbdare. Ai putea spune că la fel de bine şi-ar fi smuls întreaga şuviţă, dacă n-ar fi fost nepractic.

Apar în mână cu cartea pe care o ţin între elemenţii caloriferului din baie.
"Sper că n-ai de gând să citeşti!", mă avertizează căutând ceva în dulap.

Las cartea pe masă şi o prind de mijloc. Simt în palma dreaptă ceva lipicios, aşa că ridic mâna să văd. Deschid-închid degetele. Dar nu spun nimic, trebuie să fie de la friptura pe care a băgat-o în frigider.
"Numai sex ai în cap!", zice acră, scârbită. "Ce crezi că sunt eu, păpuşă gonflabilă?! Ce crezi că rezolvi cu sexul?! Ăsta-i răspunsul tău la toate: sex!"

Dar nu mă las, o strâng şi mai tare, o răsucesc spre mine cu forţă, şi în ciuda împotrivirii ei, dau s-o sărut. Mă izbeşte un miros dinspre gura ei.
"Ce?!", exclamă enervată. "Usturoi! E sănătos!"
"Nu pot să fac chiar nimic în casa asta?!", urlu la ea.

Dar la distanţă de-o zi, îi aud vocea moale în telefon: "Când vii acasă?". "Ca de obicei", răspund. "Dar de ce?". "Aşa", spune, şi închide.

O găsesc acasă apatică, întinsă pe canapea, precum o pisică uriaşă. Nici nu se ridică să mă întâmpine sau să mă sărute. Fundul ei uriaş rămâne lipit de cuvertura roşie a canapelei. Doar băiatul sare în jurul meu ca un ied. Ea, cu un chip palid, moale, pleoape jumătate închise, nici nu mă bagă în seamă. Nici nu mă critică, dar nici nu se arată entuziasmată că m-am întors.

Mâncăm. Continuă să nu spună nimic.

În supa mea pluteşte o muscă.

Îi cade furculiţa din mână, se apleacă, o culege din praf şi păr, şi începe să mănânce deîndată cu ea.

Nu-şi duce farfuria la bucătărie. Nici nouă nu ne cere. Cu o faţă absentă, ne ignoră. Îi dă o ciocolată imensă băiatului. Acesta face ochii mari. Nici el nu-şi explică norocul care-a dat peste el, dar cel mai bine e să nu întrebe. A învăţat asta rapid.

Apoi trece la culcare, ca un hoţ, cu o faţă triumfătoare, iar eu mă aşez pe canapea cu telecomanda în mână prudent, şi aştept să văd ce mai urmează.

Nu trece nicio oră că ea, îmbăiată, se năpusteşte asupra mea cu un chip strălucitor, radiant. Arată ca o zeiţă. Ştiam eu! Am mirosit asta încă de la telefon! Halatul l-a aruncat într-o direcţie aiurea, şi a nimerit o vază pe care-am primit-o la nuntă. Aud cum se sparge. "S-o ia naiba de lampă!", spune încet, fericită aproape. "Ne luăm alta!"

N-am nici cea mai mică idee ce-a intrat în ea. Orice ar fi, se repetă regulat.

Îmi aşează o mână peste gură, să nu mai vorbesc, deşi de obicei îmi reproşează că nu vorbesc, stând în fund peste burta mea. "Ce-i cu tine?" întreabă enervată. "Ce-i cu trăncăneala asta?" Apoi începe să râdă. Bustul ei imens, în îmbrăţişarea mătăsoasă a desu-ului de dantelă, arată şi mai mare. Pielea, albă, strălucitoare, curată, emană un miros de săpun. Chipul ei este zâmbitor, dar nu de la un zâmbet obişnuit, ci unul interiorizat, misterios, care mă bagă în sperieţi. Mă simt excitat şi înspăimântat, în acelaşi timp. Sunt gata să ejaculez.
"Ai văzut luna plină?", mă întreabă.
"De unde ştii că e lună plină?", întreb uimit.

N-am văzut-o să se ridice şi să meargă spre fereastră.
"Oare de ce nu facem niciodată destul sex?", mă chestionează fără să audă ce-am întrebat-o.

Să fiu al naibii dacă ştiu.

Faţa ei arată atât de albă şi de curată şi nouă, încât o privesc ca un străin.

Întind mâinile spre sânii ei. Nici n-ating bine, că urlă.
"Ce?! Ce-am mai făcut acum?!"
"Ah, nimic, nimic!... Sânii îmi sunt umflaţi ca nişte pepeni. Dureroşi. Mă simt de parcă m-aş lăţi, de parc-aş creşte, de parcă abia acum aş fi atins pubertatea! De parc-aş dospi! Totul pocneşte în mine! Aici, doare!"

Spunând asta, îmi aşează palma peste abdomenul ei, ţinând strâns să nu mă împotrivesc. De parc-aş îndrăzni. Îmi ghidează mâna mai departe, scoţând un geamăt ciudat, străin, şi e clar c-a uitat c-avem vecini. Mi-e teamă să-i amintesc, să nu zică, nu-i nimic, ne mutăm şi-o s-avem alţii!

Tot ceea ce sper este doar să mă includă şi pe mine în extazul ei, dar deocamdată, continuă să mă exploreze cu încetineala aceasta cumplită, plimbându-şi mâinile şi gura peste corpul meu ca şi cum n-ar aparţine unui om.
"Ai văzut ce lună plină minunată e astăzi?!", îmi şopteşte tremurat, gâfâind. "Splendid!"

Apoi îmi muşcă lobul urechii.