Evident, după întoarcere, musai să spun câteva cuvinte despre această experiență care, pentru cei ce se duc acolo cu bună credință și cu sufletul măcar întredeschis, poate fi transformatoare. Și, musai, repetabilă. Unul dintre prieteni, organizatorul grupului, face asta anual de vreo douăzeci de ani. Desigur, postul Paștilor e un bun moment de a lua în considerare un asemenea drum, de-a dreptul un pelerinaj. Unii se nevoiesc și, ajunși pe Athos, îl parcurg per pedes apostolorum, cum se spune. Dar trebuie să ai condiție fizică de montaniard. Alții vin chitiți să petreacă zile intense în post și rugăciune la o singură mânăstire. În cele vreo patru ore petrecute de noi la Hilandar, mănăstirea sârbă, de pildă, au și sosit 65 de pelerini (athos.guide/monasteries/hilandar).
Iar alții ca noi, voiam să vedem cât de mult posibil în trei zile, în speranța revenirii. Nu am văzut decât opt dintre mănăstiri, plus cele două schituri românești. De dormit, am dormit la Schitul Laku, aflat la poalele Athonului. Aici poți rememora legenda arhitectului Dinocrate, cel care a propus lui Alexandru Machedon să sculpteze muntele acesta în formă de la Alexandru însuși: toate apele muntelui să se fi strâns într-una din mâinile sale, de unde să se fi vărsat în mare, iar în mâna cealaltă să se zidească o cetate (care ar fi tânjit, poate, după apele de dincolo...). Am mai scris în această rubrică despre episodul, probabil legendar, relatat de Vitruviu în ale sale Zece cărți de arhitectură. De unde priveam, de la Laku, parcă aș fi zărit pe împărat pe tron. Nu se știa acolo de Dinocrate, dar se știa, admirativ, de sponsorul locului, dl. Gigi Becali, care este și un oaspete frecvent. Spre cinstea acestuia, locul a prosperat. Sunt și mulți voluntari care vin să ajute pe diferite perioade de timp. Noi am dus doar hrană de post (pe Athos nu se consumă carne). Am fost, apoi, și la al doilea schit românesc, Prodromu. Când s-o împărțât norocu, vorba cântecului, românii au lipsit și așa se face că noi nu avem acolo mânăstiri, ci doar aceste două schituri, în ciuda ajutorului substanțial pe care l-au dat voievozii munteni și moldoveni care a ținut republica monastică de pe Sf. Munte Athos în viață.
Tot ce am făcut și am văzut acolo, de la condițiile de tabără studențească impecabilă, ale cazării, la mâncarea de post aspru (fiind pelerini, am primit mâncare de post cu ulei doar pe weekend, de pildă; aici e momentul să spun că mâncarea a fost minunată, sunt și albume cu rețete de post de pe Athos, pentru interesați, chiar și website și prezență pe Facebook, pentru cumpărături din produsele făcute de călugări, pentru amatorii din România) și, mai cu seamă, la slujba deja pomenită, de la ora 4 dimineață, dau seama despre un complet alt mod de trăi, al călugărilor athoniți.
Complet diferit!
Integral, fără rest, diferit!
Or, asta este chiar definiția dată sacrului de către Rudolf Otto: Das Ganz Andere...
(fotografii: selecție din fotografiile membrilor grupului care a fost la Muntele Athos)