Trupul (Iezuita)

Femeie, turbată ești,
oasele ți le zdrobești de-un zid în vid,
despicată ți-e inima și pâlpâitoare ca o șopârlă.
Ți-am vândut capul și mâinile bibliotecilor antice,
din piele să facă papirusuri și-un palimpsest cumplit.
carnea să-ți fie mâncată de canibali mentali,
cei care te visează răsuciți în somnul cititorului în stele.
De gheață sunt dinții albi ai neantului,
spinarea-i un arbore cosmic cu diamante în paragină.

Femeie, tu ești o febră cu măruntaiele în afară
ursoaică ce dormi în casa de blană și carne,
cine-ar putea să-ți aducă păpușile cărora le-ai smuls capul,
dar pe care le-ai hrănit în copilărie,
cine-ar putea să-ți mai dăruie întâia sărutare
ce avea cornițe de miel?

Ți-aduci aminte, erai o fetiță sumbră, cu platoșă,
fată ai fost apoi, cu părul în flăcări
și ai ajuns femeia fluturelui cap-de-mort.
Harpoanele ți s-au înfipt în gât
și un flamingo roz s-a-ncolăcit la brâu ca o centură de castitate.
Acum, cel întors din cruciadă urcă spre tine,
sabia o învârte deasupra capului de parcă ai fi
Ierusalim lepros.
Ai putea, oare, să dai trupul tău celor înfometați,
să-ți soarbă fructele ochilor și gura ca un pui ivoriu de iepure?

(în perioada 1 aprilie - 30 iunie 2025, curatorul acestei rubrici este poeta Ioana Ieronim)