Text dezvoltat în cadrul grupurilor de lucru "Întâlniri de scris", care au loc periodic online sub îndrumarea Verei Ion.
(Fragment din povestea în lucru a filmului Găina)
Dan se trezise în dimineața respectivă cu un singur gând - trebuie să afle mai multe despre Nelu. Nu că Nelu ar fi fost vreun personaj misterios, Dan cunoscuse mulți indivizi ca el în copilăria sa petrecută într-un sat ceva mai mic decât Pufești, dar cu aceleași metehne și mici rivalități.
Spre deosebire de Nelu, Dan își depășise condiția - cel puțin așa considera el - și ajunsese în poziția în care se afla acum prin muncă și perseverență. Dar lăsând la o parte turnătoria cronică a lui Nelu, nu prea exista o explicație pentru atitudinea comunei față de el. Până și turnătoriile lui fuseseră cel mult banale - creșteri ilegale de animale în curțile oamenilor, unul, altul care mai asculta România Liberă, discuții de pahar la birtul comunal, dar niciuna soldată cu represalii mai grave de confiscarea animalelor respective sau amenzi. "De ce nu vor oamenii din Pufești să îl voteze pe Nelu Curcă?"
Acestea erau gândurile lui atunci când parcă mașina în fața căminului cultural. Avusese timp suficient să gândească cum să procedeze pe drumul dintre Focșani și Pufești și avea o idee de unde să înceapă. Cum îi spunea bunicului lui "Dănuțu', dacă vrei să afli ceva, cumpără unui bețiv însetat un pahar!" Și ce loc mai bun unde să găsești un bețiv însetat la ora 9 dimineața, decât birtul din localitate?
Birtul "La Petrică" nu se deosebea cu nimic de alte mii de birturi din alte mii de comune. Același spațiu de magazin sătesc comunist transformat în bar "occidental", cu un exterior alb ce se cojea pe la colțuri, semn că probabil zidarul era unul dintre clienți. Sloganul "Vii treaz și pleci fericit!" scris cu vopsea roșie atrăgea imediat atenția, iar posterul cu o domnișoară ce putea fi considerată mai mult dezbrăcată decât îmbrăcată, zâmbea seducător, invitându-te înăuntru. Dan examină circumspect intrarea, dar până la urmă datoria învinse reticențele.
- Bună dimineața!, spuse Dan intrând în încăperea întunecoasă.
- Oooo, bună dimineața!, îi zâmbi țârc din spatele barului un nene rotofei care organiza niște sticle de bere pe tejghea. "Petrică, probabil" gândi Dan.
- Cu ce vă pot servi, domnule?, continuă "Petrică".
- O cafea, vă rog, spuse Dan și survolă cu privirea încăperea. Două mese jalnice cu scaune pliante ocupau colțul din dreapta barului. Scaunele pliante din jurul lor erau ocupate de patru indivizi - obișnuiții localului. Colțul din stânga barului era umplut de două "păcănele". La una dintre ele dormea un al cincilea individ, îmbrăcat într-un costum de portar, un pic cam prea mare pentru fizicul lui.
- Cu zahăr? Că lapte nu avem încă, trebuie să mă duc să mulg vaca...
Gândul laptelui proaspăt de la sursă îi întoarse stomacul pe dos lui Dan. Își înghiți saliva cu un gât și răspunde uscat:
- Fără lapte, fără zahăr, mulțumesc.
- Imediat vine... Ilinco!!! ILINCO!!!!! Fă! FĂĂĂ!
- Daaa, ce morții mă-tii vrei? O femeie ciufilită și îmbrăcată într-un trening ieftin iese de după perdeaua din spatele barului. Îl vede pe Dan și se înroșește la față.
- Vaaai mă scuzați! Ci vrai? Se întoarce spre barman.
- O cafea pentru domnu', fără zahăr și fără lapte.
- Pfff și eu care tocmai mă duceam să mulg vaca... Sigur nu vreți lapte, domnu'? E foarte bun, proaspăt!
- Nu, mulțumesc!
Femeia dispare după perdea, fără un cuvânt. "Petrică", care a terminat de organizat sticlele, zâmbește larg către Dan:
- Cu ce ocazie pe la noi prin sat?
- Am auzit că aveți alegeri...
- Sunteți ziarist? Scriți despre alegeri?
- Eu... da... mă interesează să știu ceva despre candidați. Dan spera din tot sufletul că fața nu i-a trădat minciuna spusă, dar poate e mai bine ca oamenii să nu știe încă cu ce se ocupă.
- Ohooo, canditații? Unul și unul. Iaca vă zic eu, iaste treaba. "Petrică" se apleacă peste tejghea spre Dan, învăluindu-l într-o respirație pe măsura aspectului gurii. Primul e actualul primar, Doru Popișcă, a fost primar de dinainte de Revoluție. Om blând, molcom, unde-l pui acolo stă. Nimic n-a făcut până acum pentru Pufești, dar nici n-am avut cu cine să-l schimbăm.
- Și ceilalți?
- Care ceilalți? Unu' singur mai iaste -Nelu Curcă. Scuipă disprețuitor într-o parte, ratând la milimetru cafeaua purtată de femeia în trening care se strecură pe lângă "Petrică" și o pune un pic cam prea grăbit pe tejghea în fața lui Dan, vărsând o parte din ea. Dan privește lung cafeaua și decide că doar se va uita la cană.
[...]
Ioana coboară din autobuzul care face legătura dintre oraș și comuna Pufești. E o căldură care te doboară și aerul parcă stagnează. Stația este pustie și e formată dintr-o bancă, o copertină și un semn de autobuz. În spatele stației se întinde peisajul câmpurilor cultivate, un joc de galben, verde și maro. Ioana își șterge fruntea cu o batistă brodată, prinde mânerele geamantanului și se întoarce exact în momentul în care autobuzul pornește. În locul lăsat liber de autobuz își face apariția o vacă absolut normală și banală - maro cu alb, rumegând plictisită un mănunchi de iarbă. Ioana face contact vizual cu vaca, împietrește și scapă geamantanul. Ochii îi se fac mari și gura se deschide larg, fără sunet și se transformă într-un O perfect.
Vocea îi revine și un țipăt ascuțit îi scapă, iar în același timp, corpul se dezmorțește și face un salt aparent imposibil pentru cineva în rochie și sandale și se trezește cocoțată pe bancă. Vaca o privește impasibil continuându-și rumegatul.
Ioana își recăpătă ceva din stăpânirea de sine și începe să fluture batista brodată, încercând să alunge bestia.
- Hei! Jette toi! Allez! Pleacă! Hei!
Vaca se pornește agale spre ea, spre disperarea Ioanei.
- Non! Pleacă, du-te, s'il te plaît!
Ioana este pe cale să bufnească în plâns, dar vaca trece impasibilă pe lângă ea, continuându-și drumul către pășune, urmărită de privirea Ioanei.
Ioana murmură ca pentru ea.
- Eee, fir'ar tu să fii de animal!
Coboară nesigură de pe bancă, își netezește rochia și părul, ridică geamantanul și îl șterge atent cu batista.
- Nu vă temeți, domnișoară, nu vă face nimic!, se aude o voce din spatele ei.
Ioana se întoarce și dă ochii cu țăranul care mână vaca.
- Nu vă e rușine? Aproape am fost atacată și dumneavoastră ați stat acolo și nu ați făcut nimic! Mon Dieu! Ce loc este asta?
- Pufești, domnișoară!, se scărpină în cap văcarul. Ați greșit halta? Mai vine un autobuz peste 4 ore, cam așa...
- Poftim, să greșesc stația? Eu? Pfff!
- Ei, mă scuzați, nu am vrut să vă supăr...
- Sunt deja supărată, merde! Unde îl găsesc pe domnul Dan Popescu?
- Popescu? Sunt vreo câțiva Popești, dar nu cred că avem vreun Dan...
- Un bărbat tânăr, înalt, brunet, la costum...
- Aaa, atunci nu e niciunul dintre ei... toți sunt mici și îndesați și singurele costume pe care le-au purtat vreodată sunt cel de mire și ăla de stejar. (râde)
- E prietenul cel mai bun al primarului?
- A lui nea Doru? Păi el bea mai mult cu Mirel, pădurarul de la ocol...
- Al viitorului primar?
- Aaa... nu rămâne tot nea Viorel? Că pe Nelu nu-l votează nici maica-sa... (râde din nou)
- Bien, unde îl găsesc pe acest domn Nelu și mai cum?
- Curcă, domnișoară, și îl găsiți ori acasă, pe dealul ăla care-l vedeți în zare, ori la fermă. La ora asta acolo ar trebui să fie. (se apropie să-i șoptească) Se tot întâlnește de vreo două săptămâni cu un domn înalt, brunet, tinerel așa, îmbrăcat întotdeauna la costum... cred că e de la București... (îi face semn că e secret)
- Conde! Pfff... (se întoarce pe călcâie și pornește în direcția indicată, spre fermă. După vreo 10 pași se întoarce spre văcar). Nelu ăsta... (înghite în sec) Curcă, e înstărit?
- Ce?
- Are bani? E bogat?
- Pfai, domnișoară, habar n-aveți! Stă pe munți de bani... cel puțin așa zice Viorel de la bar și el știe tot ce mișcă prin Pufești!
- Mulțumesc! (se întoarce din nou și își continuă drumul).
[...]
Dan și Ioana se reîntorc zâmbitori în birou, unde Nelu și-a scos sacoul și cravata. În fața lui pe birou, stă o sticlă de Jack Daniels și un pahar plin ochi cu gheață și ceva whisky. E roșu la față și un pic amețit, indicând că nu e ăla primul pahar.
- Ei, Dănuțule, te-ai întors... hâc... ai adus-o și pe spioană? Da, știu că ești o spioană pentru Fisc, pentru Poliție, pentru Procuratură... vrei să mă înfundați!
- Nelu, ia lasă băutura și bea niște apă că am niște vești mari pentru tine!
- Nuuu (prinde sticla în brațe, ferind-o de hoții imaginari) este a mea, pentru mine... mă face să mă simt cald și fericit pe dinăuntru. Voi (îi arată cu degetul mijlociu) vreți să mi-o luați și să o beți voi!
Ioana se uită neimpresionată la Nelu.
- Văd că avem mult de lucru! Eh, bien. (ia tonul de profesoară și bate cu palma în birou) Nelu Curcă, fă bine și du-te și te spală pe față, ACUM! Avem niște lucruri importante de discutat și trebuie să fii treaz pentru asta! Allez-y! (bate din nou cu palma, de data asta în ritm de marș).
Nelu se activează brusc la tonul Ioanei și o șterge spăsit spre toaletă, ieșind după vreo 20 de minute, ud pe față și pe cămașă.
- Băi, Dănuțule, am avut un coșmar groaznic. Se făcea că era învățătoarea mea din clasa a patra în birou la mine și urla la mine... în franceză, deși eu n-am făcut așa ceva. Eu am prins rusa, cum era pe vremuri... (o vede pe Ioana) A, deci nu am visat!