SLACKersZZZ

Text dezvoltat în cadrul grupurilor de lucru "Întâlniri de scris", care au loc periodic online sub îndrumarea Verei Ion.

Cum începe

Unii sau poate chiar foarte mulți se întâlnesc zi de zi, doar de luni până vineri (hai, poate câteodată și sâmbătă și duminică), față în față într-o proximitate muncitorească. Eh, alții încep ziua cu decalaje. Bine, aceste decalaje sunt date de fuse orare diferite. Fiecare se loghează când știe că i-a venit ora de prezență. Prezență obligatorie de altfel, că în caz contrar, pot apărea discuții cu finaluri destul de previzibile. Acum, pe lângă această conectare în spațiul digital, rămâne de văzut cum anume se poate desfășura acțiunea cu o oarecare distanțare, dacă am putea spune, nu de muncă, dar de ideile legate de muncă. Se întâmplă ca aceste workplace ideas să difere desigur, de la persoană la persoană cât și de la statut la statut. Un numitor comun ar fi că toată lumea e acolo pentru a depune energie pentru această muncă. Nu contează dacă își doresc sau nu asta. Dar ca în foarte multe locuri muncitorești, apar așa-ziși regulatori sau arbitri ai justiției. Natura lor este una definită nu de bine sau de rău, ci pur și simplu de justiție. Prin urmare rolul își depășește limita, și reușește să se strecoare chiar și în afara scopului muncitoresc. Hashtaguri răsună, iar convocarea în mitinguri de schingiuială începe. Orele trec, durerile cresc.

Când oare se poate ajunge la o relaxare la muncă? Chiar numai stresul e soluția? De câte burnout-uri e nevoie, ca să realizeze, că work hard with pressure it's not good. Dar munca cu relaxare, flexibilitate și liniște îmbie energia multora. "Nașpa" să fie doar așa. Te bucuri deșert că nu îi vezi fizic pe unii și că ai "scăpat" cumva pe platforma digitală. Eh, surpriză surpriză! "Soluții" apar tot timpul pentru decimare.

Boris.

De la o ușoară distanță vedem cadrul perfect al unui spațiu muncitoresc privat, cu o încercare de stilizare. Un birou formal cu diverse obiecte precum imprimantă, căști, mouse îmbăiat în fuchsia așezat pe propriul pat de manevrare, un laptop îmbrăcat cu galben cu diferite alte abțibilduri, o mini-boxă și alte rechizite. Prin jur lipite de pereți, corpuri de lemn ce imită piesele de tetris, umplute cu diferite obiecte decorative și cărți. Biblioteca conține titluri de la Suge-o Ramona, Tată bogat, tată sărac până la Genealogia Moralei și Guvernarea de sine și guvernarea celorlalți, animată și de diferite cărți de copii cu caracter matur. O insulă albă și pufoasă stă în mijlocul camerei, umbrită de placa biroului în același ton colorat. Liniștea din jur este imaculată. Din imediata vecinătate, adică câțiva pași și ajungi în bucătărie, îl putem vedea pe Boris, care își freacă mâna stângă pe capul lucios și fără rezistențe, însorit de lumina naturală. Nespressorul termină de bârâit. Privirea lui se fixează în cafeaua din cana preferată, marcată cu simbolul "Merry Xmas". Parcă ar vrea să o absoarbă cu ochii, ca să-i limpezească și dezmeticească. Gângurește ușor niște sunete, asemănătoare cu cele ieșite din cutia muzicală de pe masă. Aruncă privirea la ceas și vede că e 8:50 am. Zâmbitor, începe să dea din cap, purtat de valul muzical care poate să mai continue.

Dintr-o dată, frecvența piesei aduce niște sunete neprietenoase, presărate cu un bipăit de alarmă. Parcă ușor sâcâitor, pregnant. O grimasă de încordare se ivește pe chipul lui Boris, neînțelegând de unde vine sunetul. Nu trece o secundă, că iar revine. Apoi iar, parcă s-a dat o alarmă la un incendiu și nimeni nu e în preajmă să acționeze. Realizează că sunetele vin de la laptop, transmise prin boxă. Se ridică în grabă. Se aud niște pași apăsători pe podea, parcă mișcă din loc parchetul cărămiziu bine aliniat. Scaunul este tras și mouse-ul începe să se miște alert. Vedem un șir de ferestre deschise pe ecranul unui laptop. În timp ce scroll-ul de la mouse caută tab-ul unde scrie "SLACK", multe alte notificări intră. Un scrâșnet din dinți adaugă un alt layer la restul de sunete. Multe mesaje directe intră pe un canal privat, de la persoana Agniette către Boris. Aerul din cameră prinde forma unor nori constipați gata să răbufnească. Boris scrollează în jos să prindă toate mesajele ce au intrat în nu mai mult de 5 minute. Surprins de acestea, mâna dă un șoc spontan și necontrolabil mouse-ului. Se aude un suspin, în timp ce mesajele de la Agniette sunt citite cu atenție...

Rekita

Se ridică brusc din pat și într-o stare de confuzie și ceață, observă că ceasul indică ora 6:00 am. Agitația se instalează instant în Rekita. Se împinge în pat de parcă încearcă să se ajute de arcurile saltelei, să ajungă cât mai repede la litiera pisicilor. N-o înșfacă bine că aceasta se prelinge pe jos, lăsând și suveniruri. "LA NAIBA", se aude cu durere. De urgență se duce la bucătărie, apucă de lângă frigider săculețul cu nisip, iar pe blatul bucătăriei saltă mâncarea pentru pisici. Aceasta e împăienjenită printre sticlele goale de bere, una de vin roșu cu un sfert rămas și pungi de snacksuri. Manevra rapidă face ca sticla de vin să se răstoarne și începe să dea nuanțe roșii gresiei. "FUTU-I, NUNUNU". Se aude cu disperare. "Am atâta treabă, of..." Lasă balta de vin să se formeze în timp ce reușește să aducă liniște la pisicile nevoiașe. Tropăie până în dormitor și mâna îi zboară necontrolată spre mobilul aflat pe noptiera de lângă pat. Se uită la ceas și vede 6:30 am. "Ah, hai odată mai repede...".

Revenită în bucătărie, deschide frigiderul și începe să scaneze conținutul. Își alege din sertarul de jos, o pungă cu diferite leguminoase și fructe, toate verzi. Le stropește cu repeziciune cu apă și cu o mână le azvârle într-un shaker, în același timp mâna cealaltă ia o capsulă de cafea și cu imprecizie o aruncă spre Nespressor. Capsula cade și începe să plutească în balta de vin. Ia altă capsulă și reușește să o insereze de data aceasta în locașul potrivit. Cu o coordonare precisă apasă deodată butonul de pornire și de la Nespressor și de la shaker. "MORȚII MĂ-SII..." Lovită din plin în ochi și față, verdele începe să fie prezent în peisajul proaspăt vopsit de vin. "Ah, am uitat să pun capacul. TOANTO. NETREBNICO." Telefonul lăsat pe masa din bucătărie începe să bipăie. Trompetele răsunătoare anunță uneori venirea unei dictaturi, dar în cazul de față alarma își face datoria să semnaleze ora 7:00 am. Disperarea se intensifică și o cuprinde o teroare că nu ar putea duce la bun sfârșit această dimineață. Se șterge de petele shake-ului. Reușește să sfărâme restul conținutului, de data aceasta cu capacul pus. Ia cana de cafea, shake-ul și tropăie către birou.

Biroul găzduiește o serie de documente împrăștiate. Niște clopoței sunt îndepărtați de pe mouse pad. Clinchetul produs stârnește un mieunat pe hol. O undiță cu un șoarece de pluș ca momeală este așezată pe jos, lângă alte jucării care aparțin regnului felinelor. Rekita se uită la ceas și vede ora 7:30 dimineața. Intră pe laptop și se conectează pe SLACK. În stânga ecranului se văd foarte multe canale și conversații. Multe dintre beculețele colegilor sunt tot pe gri. Se duce pe cea cu Frantz Gubernatorul și dă dublu click. Începe să-i scrie:
"Neața Șefu! Vreau să îți comunic că tocmai am început munca. M-am conectat mai devreme pentru că am foarte multe de rezolvat.

Pentru informația ta, în legătură cu produsele mele, te anunț că nu sunt în urmă cu acestea. În schimb, nu știu la Boris ce se întâmplă. Nu mă lasă să vad ce a făcut până acum. Știu că el e cumva separat de echipa mea, dar punctez faptul că eu sunt Capul de Produse, precum ai vrut tu și partenerul tău.

O să am un meeting cu el mai târziu. Vreau să mă asigur că de acolo nu vin întârzieri, pentru că simt că ar exista.

În ceea ce privește ce am eu de rezolvat la produse, te anunț că sunt în testări masive și vreau să fiu 300% sigură că nu las nici un detaliu nerezolvat. Din toată inima, îmi doresc ca acestea să fie profitabile, pentru că mă implic și emoțional. Știi că țin la această companie și e 90% din viața mea. Anyway, aștept să-mi scrii când poți."

Imediat după ce termină mesajul, își mută privirea la mormanul de hârțoage de pe birou și vede un mesaj: "Sharon, fabrică, detalii".

Revine la SLACK, caută icoana ce e marcată cu verde la Sharon și dă dublu-click pe aceasta.

Rekita: Bună după-amiaza Sharon! Ce faci, draga mea?
Sharon: Heyhey. Bună dimineața și ție. Bine sweety. Ocupată cum mă știi. Sunt în discuții cu fabricile pentru diverse materiale la ce produse avem de lansat.
Rekita: Bunbun, mă bucur să aud asta. Sweety, cum e, vor ce am cerut?
Sharon: În mare da. Trebuie să îmi dai detaliile finale de la produsele tale, ca să primesc și cotația.
Rekita: Ah da. Te rezolv, stai liniștită, că nu te las la greu. Azi o să încerc să termin cu testările, ca să știu exact ce e de modificat.
Sharon: Okay, îmi scrii când știi.
Rekita: Zi-mi te rog ceva, Boris a comunicat ce are nevoie?
Sharon: Da. De ce? Sunt modificări?? Trebuie să știu urgent, dacă e cazul.
Rekita: Am meeting cu el mai încolo, să discut mai multe. Te anunț eu, pentru orice modificare. Stai liniștită, sweety, că nu te las neinformată. Vorbim mai încolo. Revin la alte treburi, că sunt oropsită.
Sharon: Bine sweety, ne auzim.

Lângă biroul lui Rekita, se află un morman de produse, cu stickere puse. "De testat, de testat, de testat, de testat". Apucă niște săculeți care par să conțină niște pietre sau un conținut rugos. Le lasă jos, apoi ia un cilindru cu o fațetă metalică, ce are diverse găurele. Nu stă mult pe gânduri că îl lasă jos și pe aceasta. Apucă alți săculeți pe care îi deschide și inspiră conținutul. Par să fie ca niște grăunțe pentru păsări, de culoare roz. Le împrăștie pe birou și începe să le atingă. Pe pachet se vede cuvântul "ceară". Se uită la ceas și vede ora 8:39 am. Pune repede la loc biluțele și aruncă punguța înapoi în morman. Cu entuziasm, se duce înapoi pe SLACK și gravitează cu cursorul în jurul icoanei gri cu numele Agniette și dă click pe aceasta...

Rekita nu termină bine de scris lui Agniette, că îi intră o notificare. E mixată cu un sunet exterior care pare să se repete. Una din pisici miaună cerșind atenție și grijă mai mare de la stăpână. Rekita reușește să proceseze într-un final sunetul exterior și se întoarce din reflex cu privirea către ușa unde se afla în așteptare felina. Nu o bagă în seamă, că observă mesajul care tocmai intrase de la Frantz Gubernatorul.
Frantz Gubernatorul: Neața, neața. Mă uit peste ce ai scris și revin.

Împinsă de situație, Rekita instant răspunde aprobator.
Rekita: Da, da. Nici o problemă mare șef. Între timp mai am de făcut niște documente, fișe plus testări. Tocmai ce am terminat și de vorbit cu Agniette.

Nu durează mult că primește înapoi mesaj de la aceasta.
Frantz Gubernatorul: Am înțeles. Deci ce se întâmplă mai exact cu produsele tale? Că îmi spui că nu sunt întârzieri, dar dacă mă uit la dată, ne apropiem de perioada pentru a plasa comenzi. Trebuie să știm pe ce capital ne putem baza.
Rekita: Ahhh... da da șefu. Știu foarte bine. Nu te îngrijora. Azi, mâine termin cu testările și dau mai departe lui Sharon mențiunile mele pentru a comunica fabricilor. După, totul se desfășoară conform planului.
Frantz Gubernatorul: Okay, bine. Și nu înțeleg, care e situația cu Boris?
Rekita: Așa da... după cum bine știi, noi nu lucrăm împreună, de când ne-ai separat acum ceva timp, dar în același timp, sunt resurse pe care el le folosește din departamentul meu. Eu am nevoie să încep să lucrez la designuri cu Agniette, iar el în continuare o tot solicită.
Mi-a zis inițial că are nevoie de ea vreo câteva săptămâni și uite că nu e gata.
Prin urmare, mi se pare că sunt în urmă. Chiar nu știu, că nu mă lasă să văd ce e făcut. A comunicat că doar la final se poate vedea.
Frantz Gubernatorul: Deci e în urmă cu treaba? Asta nu e bine. Okay, o să-i scriu îndată, să înțeleg situația.
Rekita: Vezi, cel mai bine era să fie în departamentul meu, ca să fie lucrurile clare. Știu că poate el nu mă are bine, dar chiar îi vreau binele. O să încerc să-l ajut cu ce se poate, ca să finalizeze la timp și să se simtă mulțumit cu munca lui.
Frantz Gubernatorul: Bunbun.

După care nimic de la Frantz Gubernatorul. Rekita rămâne în așteptare cu o oarecare dorință să existe o continuare în vorbele lui. O nevoie să fie apreciată că își duce toate responsabilitățile la bun sfârșit cu grijă și interes. O dorință profundă de afirmare și confirmare a titlului pe care și l-a primit. "Veritabilă și meticuloasă CAPUL DE PRODUSE" îi sugerează fugitiv mintea. Fantasma e instant bruiată de un nou mieunat. Nemișcată, pisica se uită cu aceeași privire nevoiașă la Rekita. Aceasta se întoarce și îi zice: "Da, mami. Termin meeting-ul și ne jucăm."

Se întoarce la laptop și se duce cu click-ul pe icoana lui Boris. Cu o grimasă încordată, începe să-i scrie foarte hotărâtă. Ceva o ține pe loc sau nu o lasă să se desfășoare cum și-ar dori. E agitată, dar încearcă să pară calmă. Cel puțin așa pare din poziția ei de pe scaun care vibrează cu fiecare respirație.

Agniette.

Un ceas digital ca în filmele americane din '80-'90, cu o figură lungă și bătrânească, arată în cifre roșii ora 7:49 am. Schimbat instant la 7:50 am, începe să bipăie intens. O mână disperată dă pe lângă și lovește noptiera pe care se află ceasul. Prima încercare dărâmă telefonul. A doua încercare o veioză neagră cu petice, care cade pe o pernă plasată cu schepsis. Pare că procesul acesta e unul ciclic. A treia încercare reușește să oprească tonul intens și alarmant. Un mârâit se aude, dar nu de sub perna care acoperă capul bine protejat de orice lumină din jur. Mârâitul se transformă în chițăit și apoi lătrat. Mâna victorioasă ce a oprit alarma este linsă cu bucurie, dar și interes. Trupul neînsuflețit pare să prindă viață. Se ridică și se pune la marginea patului. Își mijește ochii și o grimasă constipată se transformă într-un ușor zâmbet, când vede câinele cum stă cuminte pe perna ei. Așteaptă să fie luată în primire.

Activată, se duce în bucătărie unde pune de o cafea de la Nespressor. Bâzâitul pare să semene cu sunetul unei bărci cu motor, atât de clar și intens, încât cu siguranță reușește să te trezească. Gustul cafelei de după e premiul pentru anduranța în fața sunetelor sâcâitoare. Ușa de la frigider se deschide și la fel de repede e închisă. Alimentele scoase așteptau cu precizie momentul acesta, toate la locul lor bine definit. Un bol gri metalic, parcat pe un covoraș gri și mătăsos, începe și el să fie umplut cu boabe de culoarea cafelei. Aruncă o privire la ceasul de deasupra ușii de la intrarea în bucătărie, și vede 8:20 am. Tresare ușor, revine în realitate și realizează că mai are de scos câinele afară. Deschide ușa care comunică cu grădina exterioară, iar câinele zburdă ca la startul pentru finala de 100m sprinturi. Agniette lasă ușa deschisă, ia cana de cafea și se mută în biroul de alături.

Un birou cochet cu o formă pătratică, bine luminat. O canapea pat, fix de o persoană, e îmbrăcată cu o păturică vernil. Pe aceasta se află câteva obiecte, jucării care par ronțăite. Unele sunt clar pentru câine, altele par că au fost însușite de câine. Vis-à-vis, un birou de pal culoare cărămizie, susține un monitor destul de măricel, undeva la 32 inch, un laptop, un mouse pad și mouse. Diverse figurine / machete cu personaje de prin Aliens, Predator, Pac-man etc. Printre ele, mici ghivece cu flori ce se preling pe lângă figurine. E-vapeul se află lângă laptop și tot acolo și soluția pentru el. Un calendar de birou o prezintă pe Lieutenant Ellen Ripley ce zice "Get away from her you bitch!". Agniette se uită atentă la el, și cu un pix mai adaugă un "e" lângă "her" și o virgulă după. Se uită la ceas și vede ora 8:39 am. Se conectează pe Slack. Nici nu i se schimbă bine culoarea în verde, că se trezește cu mesaj de la Rekita.

Rekita: Hey, hey! Neața, ce faci, my dear?
Agniette: Hello, uite bine, tocmai ce mi-am făcut și eu tabieturile și voiam să mă uit la niște detalii legate de un proiect. Tu, ce faci? De când te-ai conectat?
Rekita: Ah, mie îmi spui de muncă... sunt de la 6 dimineața trează. Parcă mă simt copleșită. Nu se mai termină munca. Bine că apuc să hrănesc pisicile că pe mine tot timpul uit să mă hrănesc cum trebuie. Ce mamă degenerată aș fi.
Agniette: Eii, de ce spui asta. Tocmai ai zis că ai hrănit pisicile.
Rekita: Nu de aceea, ci că sunt prinsă tot timpul în muncă. Parcă îmi vâjâie capul. Frantz Gubernatorul mă pistonează zilnic. Vor prea multe produse. Și mai ales în ultima perioadă, sunt și confuză cu ce anume face Boris.
Agniette: De ce? Ce s-a întâmplat?
Rekita: E foarte viclean, stă mult sub umbră și încurcă lumea. Înainte să vii tu, am avut o altă designeriță. Se plângea de el... poah... că nu e clar, tot schimbă detalii și nu era hotărât. Și, ghici unde se reflectă toate astea?? La mine, că sunt CAPUL DE PRODUSE.
Agniette: Da? Chiar n-am resimțit până acum așa ceva.
Rekita: Păi nu lucrezi de mult cu el și nu ai avut cum să îți dai seama. Știe să se dea pe lângă om. Adică fosta designeriță... i-a luat ceva până să îmi spună că are o colaborare precară cu el. Și pare cumva bazat că e într-o relație bună cu Frantz Gubernatorul. Dar poate se schimbă. Pentru că am menționat toate aceste dificultăți resimțite, care mă pun într-o lumină nefastă și apar foarte multe întârzieri, din această cauză.
Agniette: Au, păi și eu lucrez cu el. Adică... nu știu cum să zic...
Rekita: Fii atentă!!! Zi-mi exact unde sunteți cu proiectul că trebuie să comunic mai departe. Arată-mi ce a făcut până acum.
Agniette: Aaa, uite știu că sunt nouă și nu vreau să creez conflicte. Boris a fost destul de strict și mi-a zis să nu arăt la nimeni ce facem, până nu e gata. Chiar nu vreau să fiu prinsă la mijloc.
Rekita: HA, VEZI. LA FEL!!! LA FEL FACE!!! Așa a făcut și cu toanta aia și l-a ascultat până s-au creat belele. Nu e problemă. Am eu grijă să calmez situația. Stai liniștită că te scot eu din îmbârligătura nerodului ăla.
Agniette: Ideea e că sunt și foarte multe detalii, și el chiar mi-a documentat foarte clar detaliile. Adică, îl înțeleg de ce vrea să terminăm și apoi să fie puse sub inspecție. Chiar nu simt că a pierdut timpul aiurea.
Rekita: Vorbim mai încolo, că vorbesc și cu Frantz Gubernatorul mai multe și plus am și meeting stabilit cu Boris. Îți trimit link cât de curând, să vorbim pe zoom. Am nevoie urgentă de tine pentru niște detalii.

O nedumerire se vede pe fața lui Agniette. Chiar a relaționat foarte bine cu Boris încă de la început și momentan lucrurile curg foarte bine între ei. Prinsă mai adânc de starea ei interioară, își aduce aminte că fostul ei job nu s-a încheiat bine. A fost forțată să plece din circumstanțe neclare. Se crease o polarizare între anumiți colegi și se pare că managerul ei nu era în biserica "corectă". Moment care a pus-o pe bară pentru 3-4 luni și apoi a fost nevoită să îmbrace sorțul de barista pentru încă vreo 3 luni. Acest nou job pare să aibă perspective nu doar ca titlu, dar și un pic financiar.

Începe să-i scrie de urgență lui Boris, trimite mesaje disperate, doar doar să fie sigură că acesta vede un mesaj odată și culoarea de gri stătut e activată și preschimbată în verde...

Începe forfota

"Agniette: Hei neața, ce faci? Avem o problemă, de fapt cred că mai multe probleme. A vorbit Rekita cu CEO-ul și s-a plâns de noi. Mai mult de tine, i-a spus că tărăgăni munca, că nu știi ce faci. Că se întinde foarte foarte mult proiectul nostru și că refuzi să-i arăți la ce am lucrat. Nu înțelege de ce pentru acest produs ar fi nevoie de atâta timp.
Eu am încercat să-i explic că sunt foarte multe detalii și că tu ai documentat foarte bine informațiile, mi-ai dat și referințe, nu ai pus deadline-uri imposibile, dar nu vrea să le asculte.
A început să zică că sunt multe întârzieri din cauza aceasta și dacă lucrurile continuă așa luând amploare, atunci vor apărea probleme la producția altor produse de care ea se ocupă, dar știm amândoi mai bine cum anume se derulează proiectele ei.
Nici nu știu cum să o dau, că știm cu cine avem de-a face. Adică, știi că încerc să joc la două capete, să mă dau cu ea, dar neacuzându-te pe tine ci spunând că faci tot ce se poate pentru a duce lucrurile la capăt."

Respirația lui Boris se intensifică după ce citește mesajul, începe să fie și-un pic haotică. Își freacă cu degetele nasul, obsesiv. Cvasi grimase de dispreț, dezgust, durere, confuzie. Stă un pic pe gânduri și scrie înapoi.
Boris: Hmmm, mulțumesc că mi-ai zis ce ai aflat. Da, stai liniștită că e foarte bine ce faci jucând dublul rol conștient. Măcar așa putem să vedem cum abordăm situația, să fie în favoarea noastră și să obținem ce ne-am propus să facem. Ce bestie ordinară, s-a dus la CEO să mă pârască. Vede că nu-i merg șarlataniile cu mine și trece la joc și mai murdar.

Răspunsul vine instant de la Agniette, aștepta cu nerăbdare ca Boris, să-i scrie.
Agniette: Da, și a zis că o să îți scrie să aveți un call că să înțeleagă tot ce faci. Ți-a scris cumva?
Boris: Nu încă. Probabil să mă aștept cât de curând. Ah, stai că primesc notificări de la balaur. Simt cum mi se încinge laptopul cu fiecare mesaj primit de la ea.
Agniette: Uh, mi-a scris și mie. Văd că vrea să vorbească iar cu mine live.
Boris: Ce mai vrea de la tine?
Agniette: Să facem meeting.
Boris: Când anume?
Agniette: În 5 minute. Tu?
Boris: Nu vreau să știu. Doar văd că a scris că este obligatoriu să vorbim. Sincer, am să încerc să mă scot cumva. Gândul mă obosește numai când știu că i-aș auzi tonul și aberațiile.
Agniette: Nu-mi mai scrie nimic de acu. Mi-a trimis link pentru zoom. Îți scriu după. Revin.
Boris: Okay. Baftă. Stai calmă, că n-ai făcut nimic greșit.

Boris își freacă mâinile de cap și rumegă la situație. Se tot învârte pe scaun, ba în stânga, ba în dreapta. Rămâne pentru un moment scurt cu scaunul orientat către geam. Se uită în jos la papucii lui Crocs, cum razele de soare luminează negrul lor. Observă mult praf și pete de jeg, pe ei. Ridică capul și lumina îl pălește în ochi direct, închizându-i nemulțumit și întorcându-și capul înapoi către laptop. Se uită la bila portocalie antistres, pe care o ia în mână, iar cu mâna liberă ia un pix din paharul cu multe instrumente de scris. Începe pe ambele să le apese și strânge. Ușor și maxilarul scrâșnește. Respirația, la fel, un pic bruiată. Lasă instrumentele, se ridică și iese din birou. Revine înapoi relativ repede, cu alte două obiecte care par să fie destinate detensionării. Unul e un mixer automat care scoate zgomote ca ale unui drill. Celălalt e un arc cu două mânere învelite cu o spumă pentru protecția mâinilor. Le apasă frenetic. Nu durează mult, că le lasă pe birou, stinghere. Pleacă iar, își tărăgănează picioarele, lipsit de vlagă să le ridice corect. Revine cu două sticluțe în mână. Unul e un spray de cameră pe care îl apasă cu precizie și care împrăștie în jur microparticule cu un miros exotic. Le inspiră cu toată tăria și se lasă purtat de miros pentru câteva secunde, ușor iese din el. Adus înapoi, pune sticla pe masă, iar cu cealaltă mână începe să zgâlțâie o altă sticluță cu ulei. Deschide capacul, își unge două degete și apoi își aplică pe frunte, la gât, ceafă și pe dedesubtul tricoului duce mâna la piept, în zona plexului. Respiră adânc și mai relaxat. Se luminează ușor la față, precum lumina caldă ce pătrunde de afară. E pierdut plăcut în această nouă stare.

Laptopul emite o notificare din nou. Boris tresare surprins și buimăcit de mesaj. Se uită și mimica i se schimbă. Mai intră încă o notificare, semne că nu ar vrea să tacă laptopul. Apatic și amăgit își spune după ce citește mesajele intrate: "Nu credeam că o să îmi scrie CEO-ul! Mi-a zis bine Agniette că hoața m-a pârât. Mă gândeam că blufează, ca să bage sperietura în noi. Aia chiar a vorbit! Parcă găseam idei cum să eschivez caftul și acum se lasă cu heavyweight. Ce zice și bruiatul ăsta?"

Se uita la laptop, și vede mesajul direct de la Frantz Gubernatorul care zice:
Frantz Gubernatorul: Boris, când ai timp, te rog să-mi comunici și mie de ce sunt întârzieri la produsul tău. Înțeleg că nimeni nu știe nimic de evoluția proiectului.

Se simte nevoit sa îi răspundă instant, dar să încerce să se scoată din conversație rapid.
Boris: Hei Frantz Gubernatorul, sper că ești bine. Woah stai, că sunt bombardat din mai multe locuri cu mesaje. Normal, legate de proiect. Nu pot să răspund acum, că ar fi mai multe de zis. Revin.
Frantz Gubernatorul: Okay. Cel mai bine facem un call să îmi detaliezi exact ce se întâmplă. Scrie-mi când poți să vorbești. Ideal ar fi să ne auzim tot azi.
Boris: Da, da, clar, fac ce pot ca întotdeauna. Îți las un ping mai încolo.

Boris stă pe gânduri, se uită la laptop ca la o radiografie pe care nu știe să o citească. Laptopul începe și el să huruie, de zici că vrea să decoleze din loc. Îl atinge cu mâna și simte cum se încălzește. Râde cinic - are un obiect care e empatic cu fierbințeala din el. Dă drumul la ventilatoare și încearcă să-l mai calmeze. În același timp și el respiră mai ușurat. Dar, na, tot dezgustat, greu să creadă că e prins în agitație. Îi vine greu să cuvânte exact ce simte, dar clar simte. Nu simte de cele mai bune, dar nici cele mai clare. E blocat pentru puțin, ideile nu par să vină când starea nu e acolo. Boris se foiește și se gândește că poate a greșit în abordare, poate că trebuia să-l implice mai mult pe CEO evitând situația în care începe să fie pus la perete.

"Cred că fac bine ce fac. Stau în banca mea, liniștit, lucrez eficient și nu deranjez decât dacă e nevoie. Am încercat să fac să nu fie nevoie. M-am înșelat pe mine cel mai mult. Ah, ce mă enervează gândul că am făcut ceva greșit. Nu suport. Acum dobândesc și regrete. Nu puteam să le evit? Ține de mine în principiu, dar uite că simt că nu. Refuz să cred că aveam atâta putere, pe care nu am exercitat-o. Mda, nu știu, nu mi-e clar. Parcă e o problemă falsă. Cred că lucrurile nu sunt chiar atât de complicate precum par. Mă sperii prea repede și încep să îmi imaginez neplăceri. Îmi place să tot gust disprețul, devine ceva dulce și prinde dependență. Cel mai bine, stau un pic, calculez, adun ce mi se pare că îmi lipsește și apoi spun exact, pas cu pas, fără reținere, tot cum s-a desfășurat."

Evitare de moment

Momentul în care alte notificări intră. Nici nu se termină sunetul primei, că cea de-a doua intră, apoi a treia și a patra, frenetic una după alta. Boris aruncă rapid un ochi și vede destinatarul lor. Rekita. Ochii i se măresc, sprâncenele se tensionează, gura se cramponează. "De ce insistă ea să vorbim? Parcă nu ne-am putea scrie, trebuie neapărat să avem un call. Încerc să văd cum țin conversația la nivel de chat, ca să am la mână tot ce e scris. Cu apelul nu știi niciodată, cum o dai după.
Sunt vulcanic, unii mi-ar zice coleric, eu aș zice Vezuviu fără oprire. Măcar să cadă lava asta pe Rekita și să o topească. Eu eliberez, ea se carbonizează și apoi un puf, și aerul e mai "bogat" cu microparticule inutile."

Iar intră o notificare, tot de la mânză. Parcă rolul acesteia ar fi de mesageră, dar nu cu vreun conținut clar, ci de frecuș. Boris extenuat de la sunetele constante își trece profilul pe snooze, ca să pară că e prins cu treabă. Pare că ar vrea să facă ceva, să îi scrie cuiva. Dă un dublu-click pe profilul cu numele de Arhun. Stă un pic și începe să tasteze.
Boris: Hey Arhun, ce faci? Cum ești cu treaba?

Așteptând ca aceasta să răspundă, observă cu coada ochiului cum colțul din stânga jos începe să se umple de cifre. 1, 2, 3, 4, 5... Crescător constant în fața numelui Rekita.

Se duce cu mouse-ul către ele să dea click, iar pe dintr-o dată vede răspuns de la Arhun.
Arhun: Hey, hey. Sunt okay. Tu, cum ești? Da, am mai multe pe cap. Nu știu dacă știi, dar avem niște probleme cu niște produse și inventarul acestora.
Boris: Da, sunt okay. Hmm, cred că știu. Mă rog, nu-s sigur. Care sunt cele problematice?
Arhun: Păi, nu e numai care, dar și de ce. Avem o pandemie care a dat peste cap logistica. Staționări mari în porturi și automat întârzieri. Apoi, o creștere considerabilă a motorinei și asta face ca cursele interne să fie mai scumpe și din faptul că sunt mai puține vehicule puse la bătaie. Avem și niște probleme de cashflow. Deși le-am menționat din timp că putem ajunge la aceste blocaje financiare, pare că au decis contrar. Iar pe lângă, dacă inventarele ne sunt date peste cap, riscăm să nu aprovizionăm la timp și pierdem momentum. Sau mai e și lipsa mișcărilor de stoc care duce la alte probleme. Ah, nu vreau să încep. Simt că mă duc într-o dezbatere și nu mă pot opri din vorbit. Ideea e că se întâmplă destul de multe și care mai de care necesită atenție mare.
Boris: Wow, mda, nu știu ce să zic. Adică, nu mă miră ce-mi spui. Pare că problemele vor să continue deși ele sunt menționate în timp. M-am trezit și eu, oarecum pus la perete. Chiar surprins de reacția CEO-ului.
Arhun: Ah, da și la tine așteptăm să vedem cum facem îmbarcarea produselor. Dar, ce s-a întâmplat exact?
Boris: Sincer, nu s-a întâmplat nimic. Asta e și ideea când lucrurile decurg lin, cel puțin din punctul meu de vedere, pare că se caută probleme. E chiar enervant. Adică vreau să fiu lăsat în pace să-mi construiesc în liniște proiectul.
Arhun: Mai exact unde nu s-au aliniat detaliile sau cu cine?
Boris: Cu cine? Ha, cu cine nu putea să se alinieze, decât cu Rekita. Nici nu știu exact ce să zic, că e trasă de păr toată situația. Cică eu folosesc resurse risipitor și fără rezultate. Blochez oameni că nu le dau răspunsuri și îi țin mai mult decât e nevoie... Mda, nu-mi vine ușor să diger.
Arhun: N-am nimic cu nimeni, dar probabil Rekita știe ce face. Și clar că face cu tot interesul pentru companie. E destul de dedicată și implicată, pentru că vrea să fie sigură că lucrurile sunt duse la final și bine pentru toată lumea.
Boris: Stai puțin, că nu sunt de ieri aici. Și nici nu am început primul meu proiect acum. Am un punct de vedere și o viziune. Pe care poate da, nu o pot expune exact în cuvinte, dar măcar în acțiuni care au o palpabilitate. Nu le las în aer, că e cel mai în interesul meu să termin cu succes proiectul.
Arhun: Nu cred că e rău intenționată, poate că e mai impulsivă. Mă înțeleg chiar bine cu ea. Ține-mă la curent când ești în punctul în care trebuie pregătită logistica. Ar fi ideal să nu avem întârzieri.
Boris: Nici nu o să fie întârzieri, nu știu de unde e impresia asta. Mă rog, nu mai pot vorbi. Am meeting chiar cu Rekita, acum.
Arhun: Okay, spor și succes.

Conversația

Boris stă un pic pe gânduri și își zice "Nu-l înțeleg, e sau nu cu mine? Parcă e neclară poziția lui."

Se uită iar cu privirea în jos la ecran, la Rekita și vede o mulțime de mesaje. Dă click și se duce direct jos unde citește mesajul tocmai intrat de 2 minute:
"Rekita: Nu mă interesează ce faci, facem ACU meeting."

Neavând prea multe soluții îi răspunde imediat.
Boris: Hey, scuze, eram prins în alt call. Dada. Hai acu, că apoi am altele de rezolvat.

Rekita trimite link cu zoom. Boris se uită la link și gravitează cu clickul pe el, și ezită să apese. Dacă interiorul lui ar putea să verbalizeze ce simte, probabil ar înțelege ce se întâmplă cu el și apoi s-ar relaxa. Se uită prin jur și încearcă să găsească ceva care să-l binedispună. Se poate să fi exagerat situația și să nu fie atât de dramatică. Poate nu judecă clar circumstanțele. Într-un final, dă click pe link. Vede imaginea de zoom și mesajul că se conectează și audio. Respirația lui pare mai ușurată când vede că Rekita nu are camera pornită. Apoi cuvântă.
Boris: Hey, hey! Se aude, mă auzi?
Rekita încearcă să vorbească și se aude cu hârâit și întrerupere: Da... (foșnet), te aud bine (ton robotizat). Tu?
Boris: Nu chiar. Hmm, nu știu dacă e de la mine sau de la tine...
Rekita: Acu, mă auzi? Ar trebui să se audă bine.

Conexiunea era limpede, dar această mică întrerupere îi dă o idee lui Boris care continuă.
Boris: Nu, tot hârâit se aude. Alo, m-auzi? Stai că mă conectez iar.

Boris iese repede și mai trage de timp, dar cu un zâmbet pe buze. Se reconectează.
Boris: Alo, m-auzi Rekita?
Rekita: Da, foarte bine și clar. Tu?

Stă vreo 20-30 de secunde și zice:
Boris: Ai zis ceva? Că am auzit doar un murmur.
Rekita: Ce naiba, tot nu mă auzi? Fir-ar al dracului de conexiuni.

Boris iar mai stă calm și la fel zice:
Boris: Alo, Rekita mai ești? Eu cred că e ok la mine, problema pare să vină de la tine. Poate nu e bună conexiunea de wifi sau altceva...
Rekita: Aud tot ce zici. Fir-ar să fie, tot nu? Alo, aloo...

Iar o pauză și Boris zice:
Boris: Ai încercat să zici ceva? Am auzit niște suspine și gemete.

Rekita închide nervoasă meeting-ul și tastează aprinsă în chat-ul de Slack.
Rekita: Nu înțeleg ce are. Nu mai pierdem timpul cu meeting-ul. Ne scriem aici.

Relaxarea se instalează pe fața lui Boris, parcă și cu un aer victorios. Nu a trebuit să-i vadă chipul și nici să o audă cum vorbește. O primă victorie într-o bătălie inexistentă. Acesta răspunde:
Boris: Okay, mai bine. Că mai am de rezolvat alte task-uri plus meeting-uri.
Rekita: La ce lucrezi? Și cu cine trebuie să mai ai meeting-uri?
Boris: La produsul pe care-l știi. Am stabilit meeting cu Agniette pentru design-uri și probabil cu Jerri legat de niște date.
Rekita: Ce ai făcut la produs până acum?
Boris: Păi, ce se face la dezvoltarea unui produs. Cum mi le-am făcut și pe cele din trecut de unul singur.
Rekita: Boris, te rog să îmi arăți cercetarea pe care ai făcut-o pentru produsele tale. Nu știu cum ai lucrat în trecut. Trebuie să respectăm niște standarde clare, care vin din departamentul meu și ca responsabilă de CAP DE PRODUSE.
Boris: Cum adică? La ce cercetare te referi? Și care standarde, față de ce știu că trebuie să obținem?
Rekita: Market research, public țintă, vârste, culori, dimensiuni utile, dacă se pot accidenta cu ele sau pot accidenta pe cineva. Toate acestea, sunt adresate către produs și standard.

Ezită să scrie pentru moment, surprins de cerințe. Pentru el nu făceau sens, alte metode le aborda în muncă.
Boris: Stai puțin că nu înțeleg de unde până unde ideea cu accidentatul și apoi public țintă, vârste? Vorbim de produsul de pe platforma pe care vindem alte produse. Acolo e piața. E finită și descrisă deja. De ce să mai stau să petrec timp cu astfel de detalii?
Rekita: Vreau imediat să îmi arați toate documentele pe care le ai. Să văd pe ce îți petreci timp și de ce durează atât de mult tot, deși nu pare să faci ca la carte.

Greață și dezgust. Nemulțumire și neplăcere. Lista continuă pentru Boris, iar situația i se pare că atinge cote ridicole.
Rekita: Te rog ascultă și trimite-mi acum ce te-am rugat. Cu cât văd mai repede, cu atât știu mai bine ce să faci mai departe și cum să rezolvăm problemele.
Boris: Stai puțin că primisem alt mesaj. Revin.
Rekita: NU!!! NU mai răspunde la nimeni. Te rog nu mai pierde timpul. Noi aveam meeting acum, așa că spune-le că revii.

Boris ezită gândindu-se cum e mai bine de abordat situația. În sine, știe că își face treaba, dar nu dorește să coopereze cu dânsa. Poate problema devine și mai mare din acest motiv, dar nu realizează. Se gândește că poate îi este furată munca sau folosită în alte scopuri. Decide să răspundă.
Boris: Era tot legat de muncă, nu te ambala.
Rekita: Te rog nu mă lua cu așa ceva și fă odată ce te-am rugat.
Boris: Gata, gata. Îți dau share acum.

Se duce pe toate documentele lui și începe să le dea share. Apoi copiază linkul și trimite pe slack.

Pagina se umple cu vreo 6-7 linkuri. Deschide documentele, observă cum Icoana lui Rekita apare pe fiecare document, iar cursorul selectează ce vede. Nu e clar dacă aceasta înțelege ce vede. Din ce se poate gândi Boris, e o pierdere de timp venită din partea cuiva, de la care nu a primit niciodată vreo indicație clară sau sustenabilă ori documentată.
Rekita: Woah, câte documente ai. Tu muncești mult. Poate prea mult și ineficient.
Boris: Da? Ineficient?
Rekita: Păi, poți face totul în mai puțini pași, mai organizați și structurați. Prin urmare, s-ar diminua timpul și ai putea acoperi alte treburi.

După ultima frază citită, Boris nu reușește să înghită ușor ideea.
Boris: Așa am făcut tot timpul. Îmi fac notițe pentru a-mi aminti ușor detaliile.
Rekita: Foarte bine. Dar cum am spus, se poate îmbunătăți calitatea muncii. Și uite, chiar o să te ajut în direcția asta. Suntem o echipă și tragem împreună pentru binele nostru. Vreau să fii triumfător, să te bucuri, să fii de succes.

Perplex și confuz, nu știe exact ce să zică.
Boris: Adică?
Rekita: Adică îți pregătesc niște materiale și instrumente, care o să vezi că te îmbunătățesc enorm. Te rog, așteaptă câteva zile, să ți le trimit.

Boris se liniștește, știind că nu ar fi în vreo dispută, dar în același timp este circumspect de tot ce citește. Sentimentul ar fi să-i scrie direct "mănânci căcat!!!", cu litere mari și fără oprire. "Du-te dracu de zgripțuroaică și lasă-mă că sunt peste nivelul tău. Tu să mă educi pe mine? Cred că n-ai făcut niciodată ce am croit eu!" După acest gând, o idee îl trăsnește și o grimasă îi luminează fața. Boris își zice în sine "Hai să-i fac jocul!" După care scrie.
Boris: Hei, uite că mai sunt detalii de acoperit și timpul e oleacă nefavorabil. Ai mai lucrat în trecut la proiecte similare cu ale mele? Mi-ar fi extrem de util și eficient, cum spui, să văd ceva de acum. Prin urmare, poți să-mi dai / arăți și mie cum ai documentat ultimul tău produs? Că este pus în piața de ceva timp.

O pauză se instalează după acest mesaj, și timpul trecea, iar răspunsul nu venea.
Rekita: La care produs te referi că am atâtea, că nu mai știu de mine. Te rog, fii specific, nu vorbi doar pentru tine.
Boris: Din ce știu eu, este doar unul live sau mai sunt și altele și nu le văd eu în lista noastră?
Rekita: Ah, gata, la acela... Da, stai.
Boris: Mă gândesc că la fel cum mi-ai zis, ai făcut un market research, dacă se pot accidenta cu ele etc.
Rekita: Dada, normal că am. Stai că nu mai știu unde sunt. Că am foarte multe. Caut și revin.
Boris: Stai puțin, chiar m-ar ajuta să aflu acum. Nu le ai organizate? Că te știu foarte bine organizată.
Rekita: Ba da, dar să nu le fi șters după ce am terminat...
Boris: Șters? De ce?
Rekita: Mă lași să termin? I le dau lui Frantz Gubarnatorul și nu am acces la ele. Trebuie să vorbesc cu el.
Boris: De ce i le-ai dat lui Frantz Gubernatorul? Că știu că e foarte ocupat.
Rekita: Uite cum stă treaba, am zis că ți le dau, o să ți le dau. Nu înțeleg unde bați.
Boris: Nu bat nicăieri, doar că era util să nu mai pierd timpul până mi le dai în câteva zile. Nu ai altele, de la alte proiecte trecute?
Rekita: Ideea e că nu le-am încărcat pe drive. Și sunt pe laptopul vechi pe undeva.
Boris: Ai putea să te uiți acum?
Rekita: Am zis că sunt pe undeva.
Boris: Ah, nici acolo nu sunt organizate.
Rekita: NU CRED CĂ EȘTI ÎN MĂSURĂ SĂ-MI SPUI CUM STAU LUCRURILE. Am o grămadă pe cap, vreo 20 de produse noi, plus pe tine să te supraveghez, ceea ce îți face munca și mai grea. Când le am, le trimit.
Boris: Cu atât mai mult încercam să te eliberez. Să nu mă mai ai pe cap. Doar suntem o echipă, mă ajuți acum ca să te ajuți pe tine.

Un moment de respirație se lăsa.
Rekita: Apreciez intențiile tale, dar cum am spus, o să revin la tine cu uneltele necesare să poți continua.
Boris: Chiar doresc să continui de acum cu aceste unelte de care spui. Uite, mi-ai menționat că lucrezi la 20 de produse. Având în vedere că sunt atâtea, probabil ai creat niște template-uri sau fișe de produs. Orice mă gândesc, căci de altfel, pentru mine ar deveni foarte confuz.
Rekita: Haha, da, pentru tine clar.
Boris: Exact, cum de altfel pare că și cu ce mă ocup acum. Ai vreo formă de document la ele?
Rekita: Sunt foarte multe și trebuie să le dau structură. Fiecare are particularități. Ție îți pregătesc ceva unic, care apoi poate fi folosit pentru orice vei face de acum înainte. O să apreciezi enorm. Să zicem că ar fi bespoke. Haha.
Boris: Sună interesant. Dar uite că am vorbit și cu Frantz Gubernatorul înainte și ar vrea să înțeleagă mai bine ce se întâmplă. Poate îi pot organiza ideile.
Rekita: Lasă că vorbesc eu cu el despre situația ta. Nu te îngrijora. Cum am zis, revin cu documentele în câteva zile.
Boris: Sincer, aș dori să port eu conversația cu Frantz Gubernatorul. Am o responsabilitate, că am fost asignat pe acest proiect și recent tras la răspundere că sunt probleme. Din punctul meu de vedere, nu sunt probleme, merge cât se poate de linear și lin. Mai degrabă apar probleme care nu ar trebui să existe, doar de dragul de a pierde timpul. Mă descurc foarte bine cum lucrez și totul o să fie gata la timp dacă sunt lăsat în pace.
Rekita: Să știi că te înșeli, eu am responsabilitatea tuturor produselor, pentru că sunt CAPUL PRODUSELOR, dacă se întâmplă ceva, eu va trebui să gestionez situațiile. Prin urmare, vreau să știu că pot avea încredere în tine și în ce faci.
Boris: Fac asta de ceva timp, cred că știu cu ce se mănâncă. Prefer să rezolv singur și să știu că la mine s-a produs greșeala, decât să fie îmbârligată. Te-am rugat de acum să mă susții cu documente și în schimb văd rețineri și vorbe goale. Cel mai mult mă deranjează că tu îmi vezi munca, iar în schimb de la tine nu primesc decât alte vorbe.

Laptopul începe să huruie din nou și timpul pentru un scurt moment se oprește. Boris e cuprins de niște spasme sau oscilații în zona pieptului.
Rekita: EȘTI IMPOSIBIL!!! FACI ABSOLUT CE VREI!!! NU AI NICI UN RESPECT SAU SIMȚ DE COLEGIALITATE!!! MI-AI PIERDUT TIMPUL ACUM!!! NU ÎNȚELEG DE CE MAI STAU SĂ TE AJUT!!! EȘTI UN ASPIRATOR DE ENERGIE!!! ÎMI BAG PICIOARELE, NU AM MAI ASISTAT NICIODATĂ LA AȘA CEVA!!! FUTU-I MORȚII MĂ-SII DE TREABĂ!!!

După acest mesaj nu mai urmează nimic, iar icoana de pe slack a lui Rekita se preschimbă în gri.

Durerea crește

Tastatura laptopului dădea semne că ar răbufni. O răbufnire la fel de intensă precum a lui Rekita după ce și-a terminat de scris ultima frază lui Boris, care a scos-o efectiv din minți. Fața i s-a înroșit, de începea să emane căldură, astfel încât pereții începeau să transpire. Din bucătărie unde "Marea Roșie" încă stătea nemișcată de dimineață, străfulgeră, îndată ce se aude din camera opusă "PIZDA MĂ-SII. TURBEZ. IMPOSIBIL AȘA CEVA." Un nou mieunat se aude, de data aceasta foarte gentil, ce sugerează o întrebare "E totul okay?". Se întoarce cu o față disperată la pisică și răbufnește "N-AM TIMP ACU. NU VEZI CĂ SUNT CHINUITĂ. VREAU SĂ AJUT ȘI DEGEABA."

Fișele de pe masă își iau zborul la primul pumn ce lovește lângă ele. Se flendură prin aer și ajung printre altele. Rekita se ridică instant de pe scaun și forța cu care o face împinge scaunul către perete, lovindu-l. Țâșnește spre bucătărie unde începe să bată frenetic cu pumnul în blat. "TURBEZ. MĂ FACE CU CAPUL." Începe să respire haotic. Privirea i se plimbă prin bucătărie fără claritate. Căuta ceva anume, să îndepărteze tot haosul activat. Dacă ar fi fost fumătoare, probabil reușea să termine două pachete până acum, pentru câtă tensiune se adunase în ea.

Fără prea mult succes în a-și găsi locul precum spera că i se va întâmpla, iese din bucătărie, tropăie dintr-o încăpere în alta, și lasă în urmă un șirag de turbare. Se duce către peretele cu canvasurile motivaționale și se holbează fix la cel care scria "Team player, teamwork". Acesta o face să scoată din ea vorbele care încă atârnau cu greutate "ÎMI VINE SĂ SPARG PERETELE." Începe iar frenetic să dea cu pumnul în acesta. Loviturile provocau valuri de frecvențe joase care păreau că ar mai aduce alte sunete. Pentru puțin, realizează că se auzea ceva din altă parte. Stă un pic și aude o altă bubuitură care venea de la ușa de la intrarea în apartament. Apoi se aude "Ocado delivery." Tresare, ca și cum uitase complet că mai trebuia să facă și această recepție. Ajunge rapid la ușă, în urmă lăsând același șirag de turbare adâncit în colcăiala emoțională interioară.

Deschide ușa, ia rapid pungile și își aduce aminte că există un morman de pungi reciclabile pe care le tot colecționa ca pe abțibilde, toate fiind de același fel, fără vreun premiu special. Le aduce împachetate una într-alta, mai să bufnească de la cât de îndesate erau. Nici nu le predă bine, că aude de la curier "Doamnă, nu se dau așa pungile. Trebuie doar un set." Instantaneu o electrocutează acest mesaj și răbufnește necontrolat "IA CĂCATURILE ASTEA DE PUNGI ȘI NU MAI COMENTA. N-AM TIMP DE PROSTIILE TALE LEGATE DE DREPTATEA PENTRU PUNGI. Sunt 99 de pungi. Atât să apară pe bon la retur." Nu termină de zis, că și trântește ușa, fără nicio posibilitate ca livratorul să se mai poată pronunța în vreun fel.

Întoarsă în bucătărie, plasează din reflex pungile pe jos. Cu noroc, acestea nu intră în contact cu "Marea Roșie" care în continuare stătea lină și fără vreun suspin.

Se întoarce în birou. Ajunge iar la laptop, ușor mai adunată. Se duce cu cursorul pe Agniette. Privește fix la icoana și zice "Să-i comunic lui Agniette ce mizerie s-a întâmplat." Începe să-i scrie...

Triumf de moment

Boris surâde și dă din cap uimit de ce vede. "Cred că o să amuze pe Agniette după ce îi povestesc."

Privește fix peretele din față, ca și cum s-ar holba într-o oglindă, doar de ar putea să își vadă reflexia ca să știe că încă există. Se ridică și iese din birou. Pașii se aud cu zgomot prin living. Frigiderul se deschide, iar apoi un ușor pocnet de capac lasă mici reverberații. Dinamica sunetelor de pași crește și Boris reîntra în birou cu o sticlă de bere, din care ia câteva guri și o pune lângă laptop.

Se așază înapoi și îi scrie direct lui Agniette.
Boris: Poți discuta?

Nu vede niciun răspuns pentru moment și așteaptă doar, doar să apară "Agniette is typing...". Se uită din nou la icoana lui Rekita și tot pe gri era. Deodată, se aude sunetul emblematic de la Slack. Agniette răspunsese.
Agniette: Hey, da. Stai un pic că terminam ceva.
Boris: Nu e grabă.

Trece puțin timp și Agniette scrie înapoi:
Agniette: Ce ai făcut =]?
Boris: Cum adică?
Agniette: Ai turbat-o pe Rekita =]]... Mi-a dat mesaj că nu se simte bine și am întrebat-o de ce sau ce anume a pățit.
Boris: Și?
Agniette: Și mi-a zis că o doare rău capul, că a stat să asiste la mind gamesurile tale. Și că ești imposibil de lucrat. Nu vrei să te supui, nu vrei să respecți nicio regulă. Ești pe cont propriu și ea pierde timpul cu tine, încercând să te ajute.
Boris: Săraca de ea. Și ce a mai zis?
Agniette: Păi, mai multe, că îmi tot turuia ca o ciocănitoare fără pauze. I-am menționat din nou că nu am avut chiar nici o problemă cu tine și nici vreo situație în care să nu îmi clarifici vreun detaliu sau să-l amâni.
Boris: Aha, asta poate ajută, dar doar la nivel de formă. Că de altfel, nu cred că o interesează.
Agniette: Ideea e că joc devil's advocate, mă dau cu ea, ca să vadă că sunt alături de ea și nu te bârfesc pe tine.
Boris: Da știu, mai bine să îți trimit screenshot-uri, să te amuze un pic. Pregătește-te de show, că ai ce citi =].
Agniette: Ha, să îmi fac un popcorn =]?
Boris: Probabil =]]...

Boris începe să facă screenshot-uri și le pune pe chat. Agniette observă cum acestea apar unul câte unul. Începe să le deschidă și scrollează repede printre ele. Căuta ceva anume, dar nu e clar ce. Un sentiment de nedumerire se instalează în ea. Se gândește dacă cumva Boris a pus totul. Ia ușor pe fiecare la citit și pare că acestea se leagă între ele. Nu ar exista vreo una lipsă sau vreo sincopă. Deodată primește mesaj.
Boris: Ei, ce părere ai? Cum sună?
Agniette: Stai că nu am citit încă. Trebuie să scot câinele afară întâi că a început să chițăie pe aici.
Boris: Ah, am uitat că ai câine. Ce rasă e?
Agniette: Un Jack-Russell. E o ea.
Boris: Cum o cheamă?
Agniette: Jackie Russell.
Boris: Haha, ce inedit. Nu te-ai complicat.
Agniette: E foarte drăguț numele. Anyway, revin în scurt timp.

Agniette se ridică și o ia pe Jackie-Russell, scoțând-o în curtea casei unde locuia. În timp ce cățelușa își făcea nevoile pe piticii de lângă mica baltă amenajată dichisit, aceasta inhalează din E-vapul ei, cu o privire gânditoare. Îi vin în cap ultimele vorbe cu Rekita, înainte ca aceasta să se delogheze.
"Rekita: Agniette, vezi că ies. Nu mă simt deloc bine.
Agniette: De ce? Ce s-a întâmplat?
Rekita: Boris m-a scos din pepeni. Cu jocurile lui diabolice mentale. E atât de obositor. Vampir energetic. Nu înțelege ce înseamnă echipă și să fie ajutat, să colaboreze constructiv. E fix o pierdere de timp, nervi și energie pentru mine.
Agniette: Eu n-am avut nicio problemă până acum. Îmi pare rău să aud.
Rekita: Ideea e că o să vorbesc cu Frantz Gubernatorul, că nu se mai poate. Cu siguranță Boris trebuie mutat de pe proiect. Am să și menționez că îți pierde și ție timpul.
Agniette: Ah, dar nu e cazul, că n-am simțit asta.
Rekita: Păi, poate nu știi ce a vorbit cu Frantz Gubernatorul. Pentru că mi-a zis că avusese meeting cu el. Părerea mea e că încearcă să se scoată pentru incompetența acută și dă vina pe restul. Prin urmare, și pe tine.
Agniette: Cum? Dar nu înțeleg, cum să facă asta?
Rekita: Păi, e foarte simplu, că sigur zice că el face tot și restul sunt lenți, nu înțeleg, sunt de vină. Mie mi-a spus că el are totul clar. Desigur ca să se scoată în fața lui Frantz Gubernatorul arată cu degetul și către tine. Și implicit amândouă, pentru că noi suntem o echipă.
Agniette: Da? Sună un pic șocant... chiar nu vreau să mă bag sau să fiu prinsă la mijloc.
Rekita: Ești deja. Și de asta am să trag pentru amândouă în fața lui Frantz Gubernatorul, că pot discuta cu el. Vreau să știu că și tu ești de acord cu faptul că Boris îți pierde timpul. Că așa putem dezvolta mai multă încredere, dacă și tu confirmi. Ascultă-mă, că îți vreau binele, ai încredere în mine. O să fi mai liniștită dacă Boris e scos de pe proiect pentru incompetență.
Agniette: Wow, mda. Sunt surprinsă. Adică chiar n-am nimic cu el și nu mă așteptam să menționeze că nu aș face ce mi-a cerut. Nu știu ce să zic...
Rekita: Ai grijă, că minte mult și are mai multe măști. Mai vorbim. Am ieșit că îmi bubuie capul. PA!!!!
Agniette: Okay. Pa!"

Agniette se gândește la ce a citit din screenshot-uri și nu era nimic zis de Boris care să o defăimeze. Dar în același timp știe că Boris vorbise cu Frantz Gubernatorul, dar nu știa cum anume să ducă discuția în direcția aceea, poate primește la fel niște screenshot-uri din acea conversație.

Aceasta caută idei cum să-și astâmpere nedumeririle legate de ceea ce auzise de la Rekita. Poate că ar trebui să vadă exact cum reacționează Boris, să-l roage să-i dea detaliile conversației cu Frantz Gubernatorul și atunci dubiul s-ar opri? Nu are motive să nu-l creadă, dar s-au cunoscut online și interacțiunile lor nu au o legătură cu vechimea.

Maximă grijă și subtilitate pentru a nu stârni suspiciuni. Se întoarce la laptop și îi scrie lui Boris.
Agniette: Pare că a fost show!
Boris: Ai citit deja? Da, chiar a fost cu bătaie în cuvinte și idei.
Agniette: Eu i-am spus tot timpul că sunt foarte încântată de cum lucrăm. Și sincer chiar nu am nici un dubiu în privința asta și sper că nici tu nu ai în privința ta sau a mea.
Boris: Nu nu, sunt mereu încântat de cum lucrăm și chiar mi-aș dori să nu fim întrerupți de absurdități, că am scoate lucruri și mai faine. Asta și încercam să-i spun lui Frantz Gubernatorul.

Moment oportun apărut fără să creadă că poate avea o asemenea invitație de a încerca să afle mai multe detalii de la Boris în privința discuției cu Frantz Gubernatorul.
Agniette: Da? Păi ce anume ai discutat cu el?
Boris: I-am spus diverse, că știu ce fac și am totul sub control și că mă descurc foarte bine să-mi rezolv singur lucrurile.
Agniette: În ce sens singur???
Boris: I-am dat de înțeles că nu am nevoie de implicarea lui Rekita în proiectul meu, că lucrurile s-ar încetini.
Agniette: Dar... știi că suntem amândouă implicate în proiect...
Boris: Hmmm... stai că nu înțeleg ce spui.
Agniette: Păi, fac parte din departamentul ei și mă gândesc să nu înțeleagă Frantz Gubernatorul că automat și eu am de-a face cu încetinirea proiectului.
Boris: Cum? De unde să reiasă așa ceva? Nici nu am zis de tine, decât că ne înțelegem și lucrăm foarte bine împreună. Ba, chiar și mai bine fără perturbări externe.
Agniette: Uite, nu vreau să par că încurc, sunt doar îngrijorată că sunt destul de nouă și poate mă iau la ochi că nu-mi fac treaba.
Boris: Stai liniștită că nu aș zice așa ceva like ever. Mă simt norocos că ne înțelegem bine.
Agniette: Da, da, și eu. Poate îmi arăți exact ce ai vorbit cu Frantz Gubernatorul, ca să fiu în priză pentru orice altă discuție cu Rekita.

O nedumerire se prelinge pe fața lui Boris, nu înțelege exact cum anume ar ajuta-o discuțiile, chiar dacă vine vorba de Rekita.
Boris: Hmmm, de ce anume ai nevoie să le vezi?

Ca în filme, un moment de suspans se instalează și răspunsul nu pare să vină.
Agniette: Aaa, păi cum am zis, cred că ar fi bine să știu care e situația clar, ca să văd cum gestionez orice discuție cu Rekita.

În sinea ei, își reproșa că poate putea să fie mai puțin directă sau mai diplomată. Începea să aibă sentimentul că se exclude, cum i s-a mai întâmplat în trecut.
Boris: Uite, îți înțeleg grija, dar sunt private acestea. Adică, nu vreau să par că ascund ceva, dar nici nu vreau să fiu dirijorul mesajelor de pe Slack. Să nu fie cumva dintr-o greșeală onestă, răstălmăcite. Te asigur că e doar între mine, Rekita și Frantz Gubernatorul.
Agniette: Okay, scuze sper că nu a părut că forțez nota.
Boris: Nu, nu, stai liniștită.

Deși își pusese în cap să nu pară suspicioasă, cu dorința de a nu-și periclita relația bună pe care o are cu Boris, Agniette realizează că nu și-a putut ascunde teama de a nu i se întâmpla din nou ce a mai pățit și la ultimul job, care tot dintr-o birocrație bine cosmetizată, s-a trezit singuratică pentru o perioadă bună. În același timp, frica aceasta ar dispărea dacă totul s-ar clarifica și pentru ea. Nu ar mai avea niciun dubiu nici în privința viitorului ei și nici a lui Boris. Gânditoare de pe scaunul ei cu un design mai aparte, făcut pe comandă, de la o companie al cărei nume nu era ștampilat undeva pe el, avea o gogoașă roșie amplasată pe acesta, special pentru a-i absorbi din tensiunea spatelui și a unei poziții incorecte. Începe să se tot afunde în ea, cu speranța că o să-i absoarbă și din nedumeriri. Fără vreun rezultat, își mută privirea la Jackie-Russell, care stătea liniștită și calmă pe păturica ei verde. Agniette se holba efectiv în ochii ei cât se poate de adânc, încerca să scoată niște vorbe de la aceasta. Măcar pentru câteva clipe să poată vorbi cu câinele ei, nu să-i latre cum face zilnic și fără întrerupere. Ar vrea să-i spună "Totul e ok. Nu ai de ce să te temi. Nu ai făcut decât să-ți vezi de treabă ca de fiecare dată și să nu superi pe nimeni. Stai calmă!". Efemer gândul, că dubiul o face să-și întoarcă privirea la laptop și să aștepte în continuare acele screenshot-uri.

Pledoaria

Rekita nici nu termină bine de scris ultimul cuvânt lui Agniette, că instant se deloghează. Icoana de SLACK încă era pe gri. Închide tab-ul pentru moment. Un ușor sentiment de împăcare o cuprinde. Știe că nu își dorește decât să rezolve lucrurile pentru care e responsabilă. Ceea ce o face iar să realizeze, chiar spunându-și în gol "Ea este CAPUL DE PRODUSE. Prin urmare, eu trebuie să rezolv tot."

Cu dreptatea bine conturată în interior, începe să scrolleze prin lista de SLACK, pe care îl redeschide. Dă click pe diferite persoane și citește diferite conversații mai vechi. Încerca să lege ceva. O poveste sau o situație, care clar ar urni toată starea neplăcută din ea și ar produce claritate și liniște. Apoi, cu cursorul ajunge pe iconița lui Jerri. Își aduce aminte că Boris îi menționase lui Jerri de niște date. Începe să-i scrie.
Rekita: Hey Jerri, te deranjez rapid cu o informație. Pentru că suntem în urmă cu produsele, și ale mele și ale lui Boris, acesta mi-a comunicat că are nevoie de niște date de la tine pentru produsul lui. Apoi îl va ajuta să i le paseze mai repede lui Agniette. Am nevoie urgentă de ea, iar el nu termină odată cu ea. Te rog mult, mult de tot, ajută-l să rezolve ce are nevoie, ca să nu stăm pe loc.

Nici nu trece bine un moment, că Jerri răspunde.
Jerri: Bună. Ah, nu știu despre ce e vorba, că nu mi-a zis nimic Boris. Dar, clar îl ajut cu ce e nevoie.
Rekita: Apreciez. Nu mai stau că nu mă simt bine deloc. Pa!
Jerri: Okay, să te faci bine repede. Zi bună.

Nu stă mult și apoi se duce și îi scrie lui Arhun.
Rekita: Bună dragul meu, îți scriu rapid, că nu mă simt bine. Te rog, vezi ce se întâmplă cu departamentul tău, pentru că mi-l afectează și pe al meu.
Arhun: Hey, bună Rekita. Au, ce ți s-a întâmplat? Și ce anume e cu departamentul meu?
Rekita: Nu stau să intru în detalii. Am avut o discuție intensă cu Boris, din care am ieșit cu o durere imensă de cap. Trebuie să ies. Vezi ce trebuie Jerri să-i dea lui Boris, ca să-și termine mai repede treaba. Apoi o să știți și voi când vă faceți planul pentru comanda plasată.
Am ieșit. Pa.
Arhun: Okay, mă interesez și văd. Să te simți mai bine.

Termină rapid conversația cu el, că se duce la Sharon și o notifică.
Rekita: Sweety, pentru restul zilei sunt indisponibilă. Nu mă simt bine deloc.

Dă enter, și începe să scrie alt mesaj, moment în care primește instant răspuns.
Sharon: Aoleu, ce ai pățit sweety. Te rog să te simți mai bine.
Rekita: Mersi, nu stau să detaliez acum. M-a enervat Boris cu atitudinea lui. În fine, vezi că sunt probleme la produsul lui, și s-ar putea să fie modificări. Știu că vorbeai cu fabricile azi. Să le înștiințezi. Ne auzim mai încolo sau pe mâine.
Sharon: Probleme? Ce probleme? Te rog să-mi comunici dacă poți. Da, azi trebuie să dau de veste la fabrici.
Rekita: Nu este încă clar dacă designurile pe care le avea pentru produsul lui rămân în picioare. E nehotărât. Nu mai pot, pe cuvânt. Ne auzim mai încolo sau pe mâine. Ies. Pa.
Sharon: Bine sweety. Ai grijă de tine. Pa.

Cu fiecare persoană contactată, începea să se mai liniștească. Dar vibrațiile interioare tot uscate erau. Se duce cu mouse-ul pe iconița lui Frantz Gubernatorul, care din șansă era pe gri.

Nu își dorea o discuție directă cu el acum, că nu mai avea energia necesară să detalieze elaborat. Decât să-i lase un memo. Începe să tasteze cu hotărâre:
"Dragă Frantz Gubernatorul, am încercat să am meeting cu Boris. Nu s-a putut din motive tehnice. Ne-am scris și am realizat că nu are pic de colegialitate. A întârziat proiectul lui enorm și o folosește pe Agniette, ridicol și inoportun.
Eu nu mai pot să lucrez în aceste condiții. După, mă trezesc în situația că pot fi acuzată că nu mi-am făcut eu treaba la timp.
Prin urmare, îți comunic că voi pleca dacă ceva nu se schimbă. Mă dedic prea mult și în acest moment nu mă simt bine deloc cu ceea ce se întâmplă în companie.
Am ieșit pentru restul zilei, nu îmi este bine deloc. Zi faină."

Dă enter și se uită lung și cu speranța la ecran, că va intra instant un mesaj de la Frantz Gubernatorul, care îi zice "Te rog, nu pleca. Avem mare nevoie de tine!!! Facem cum spui tu că e cel mai bine!!!" Privirea ei rămâne pierdută.

Discuții interminabile

Boris rămâne nedumerit în legătură cu spaima lui Agniette. Încerca să înțeleagă mai bine situația și poate să se prindă de ce Agniette devenise și mai insistentă în a vedea toate discuțiile. Nu ar fi complicat să i le trimită, dar și-ar dori să aibă o confidențialitate în ceea ce privește orice discuție dintre el și Frantz Gubernatorul. Poate mai bine i le-ar împărtăși și atunci s-ar liniști și aceasta.

Se duce cu mouse-ul către folderul cu pricina și nici nu le accesează bine, că tresare rapid de la o notificare de pe Slack. Se uită cu coada ochiului să vadă cine i-a perturbat atenția și vede mesaj de la Jerri, din care citește fugitiv "... Ce s-a întâmplat?". Uită instant ce voia să facă și accesează conversația să vadă ce s-a întâmplat.
Jerri: Hey, hey, ce faci? Ce s-a întâmplat?
Boris: Salut Jerri. Sunt ok, cu treabă. Cum adică ce s-a întâmplat?
Jerri: Am fost anunțat că voiai să vorbești cu mine legat de niște date pentru proiectul tău. Nu am înțeles nimic ce anume trebuie să fac eu pentru tine.
Boris: Huh? Stai că sunt confuz. Cine a zis asta?
Jerri: Rekita, mi-a comunicat de curând. Și că eu nu ți-am dat la timp ce aveai nevoie și de asta sunt probleme la ce lucrezi tu.
Boris: WHAT? Stai puțin că nu mi-e clar. Ce date pentru proiectul meu. Și nu înțeleg de ce te-a contactat Rekita.
Jerri: Nu știu ce e între voi, dar nu vreau să fiu tras la răspundere pentru ceva ce nu am nici cea mai mică treabă.

Îl săgeată un cuțit în cap pe Boris, însuși capul tresărind involuntar la ce citea. Ca apoi alt mesaj să intre de la Arhun.
Arhun: Hey, Boris, ai un moment?

Intră direct pe conversație.
Boris: Ah da, salut. Vorbeam cu Jerri.
Arhun: Înțeleg că ai probleme cu produsul / proiectul tău, iar Jerri nu ți-a livrat. Și din ce înțeleg și eu, n-am rezolvat la timp niște informații ce te-au pus pe tine într-o postură neplăcută.
Boris: Ce se întâmplă? De unde vin aceste mesaje încețoșate? Cine ți-a zis așa ceva?
Arhun: Rekita recent. Înțeleg că nu prea vă aveți voi bine, dar totuși suntem pe aceeași corabie toți și hai să vâslim într-o direcție clară și sigură împreună. Altfel nu știu ce devenim de capul nostru.

Se inflamează și înroșește instant citind mesajul tocmai primit. Bilele antistres de pe birou încep ușor să se dezumfle de la atâta apăsat. Încă o notificare intră de la colega lui din Asia, Sharon.
Sharon: Dragă Boris, înțeleg că avem probleme cu produsele tale. Nu au fost comunicate clar rectificările pentru fabrică și acum modificăm? E problemă că fabrica nu vrea să accepte peste ce s-a bătut palma deja. Și nu știu dacă mai e timp azi să primesc vreun răspuns de la ele.
Boris: Nu am zis ever așa ceva. Ce naibii, că parcă ați sărit toți pe mine. Produsul e okay cum e, nu avem nevoie de modificări și nu vor fi întârzieri.
Sharon: Am primit recent verdict de la Rekita. Nu mai înțeleg, te rog să-mi confirmi urgent cum rămâne.

Complet nedumerit, Boris vede că și Frantz Gubernatorul îi scrie. Dă click rapid pe acesta și vede:
Frantz Gubernatorul: Boris, ce se întâmplă cu proiectul tău??? De ce sunt întârzieri așa mari??? Te rog răspunde de urgență!!!

Moment în care alt mesaj intră de la altă colegă și apoi alt coleg, și încă unul... Slack-ul devine o alarmă vie și fără oprire. Turmentat și iritat, Boris își privește monitorul cum se tot umple cu mesaje. Vrea să-l dizolve și să se dizolve și pe el în același timp. Cel puțin, s-ar face liniște și nici el nu ar mai avea vreo solicitare.

Scanează biroul care e umplut cu diferite instrumente de calmare a stresului, cu o dorință să existe un remediu. Remediul realității îl face să stea cu privirea fixată în monitor și își îngână "Oare pot să plec de aici?".

Sfârșit.