Text dezvoltat în cadrul grupurilor de lucru "Întâlniri de scris", care au loc periodic online sub îndrumarea Verei Ion.
Poem despre viile de la Satulung de Sus
"mi-am făcut actele și am să mă mut la Satulung de Sus", îmi zise tata.
era duminică și noi stăteam singuri în biserică.
tata avea ochii limpezi.
"deci n-am să mai pot conta pe tine", am zis.
"au vii acolo, pe o coastă" am continuat.
"vocea doamnei semăna cu vocea bunicii" mi-a spus,
"bunica Domnica și bunicul Ion, îngropați la intrare în cimitir, chiar la cărare
între ei nu a mai rămas decât un rug sălbatic" am zis eu.
slujba fusese frumoasă și solemnă.
biserica plină.
la final, cantorul nu se mai oprea din cântat,
rostogolea în gură un cântec gregorian,
ca un difuzor uitat în priză.
masa din fața altarului era plină cu parastase împopoțonate,
iar episcopului îi făcuseră o coroană din aluat.
cu coroana asta pe cap a ieșit episcopul afară,
după el popii, după ei cantorii și restul mirenilor.
în biserică am rămas eu și cu tata.
totul în jur arăta ca după un meci de fotbal.
am strâns câteva perne de pe jos,
am aranjat băncile lăsate în dezordine.
eu am ieșit. am luat cioturile groase din viță de vie
le-am dus la skoda mea albă.
am ridicat haionul și am rabatat bancheta din spate.
am încărcat toate cioturile în mașină.
apoi le-am dat foc. flăcările erau potrivite.
eram mulțumit. mașina arăta ca un cuptor.
după ce flăcările s-au mai domolit și s-a făcut jăratec,
am urcat amândoi în mașină și am pornit spre casă.
"sunt vii la Satulung de Sus" a zis tata.
"știu" i-am răspuns.
"vocea doamnei era vocea bunicii Domnica"
"știu" i-am răspuns.
"cum știi?" m-a întrebat.
"știu fiindcă așa m-ai învățat"
Poem despre o după-amiază care nu se mai încheie
luați de mâncați!
în după-amiaza asta nimeni nu se îngrașă,
căci am oprit timpul.
luați de beți!
nu scrutați etichetele după calorii,
nu scotociți prin genți și prin dosare după analize,
căci azi metabolismul și bolile
și-au luat o mică și infinită pauză,
deoarece am oprit timpul cu o cămașă.
râdeți și bârfiți și vă hârjoniți!
ca și cum tocmai ați fost admiși la facultate.
în după-amiaza asta umărul jilav al unei cămăși,
amestec, bumbac 70%, in 30%,
a blocat secundarul ceasului și astfel timpul a fost oprit.
vorbiți de parcă nu v-ați fi trădat unii pe alții
și la urmă pe voi înșivă.
vorbiți de parca nu v-ați fi vândut
unii pe alții așa cum altădată
bunicul își vindea la birt ultima potcoavă
pentru că timpul e oprit.
cămașa e încă jilavă
și ne ține pe toți în siguranță de lama secundarului.
azi am primit răgaz de băut,
de mâncat
și de mințit.
căci, ce altceva am putea face
într-o după-amiaza care nu se mai încheie."
Un vis
Aseară am fost în vizită la un frate de-al mamei, unchiul Vasile. Îmi place să-l vizitez când ajung la Baia Mare fiindcă prin mișcările și grimasele lui parcă îl văd pe blândul bunic Augustin, artificier de mină, amator de pepene și fumător. Mort în 1998.
Am făcut grătar. Unchiul Vasile lucrează la abator. Ne-a adus carne proaspătă de porc și cârnați proaspeți. Am aprins lemnele, am făcut jăratec, am încins grătarul. Am pus carnea pe foc. Carnea sfârâia și se rumenea. Voiam să-i spun că în ultima vreme nu mai mănânc carne. Da' nu i-am spus. Unchiul a venit cu câteva doze de bere. A deschis o doză și mi-a oferit-o. Apoi și-a deschis o doză și pentru el. Voiam să-i spun că în ultima vreme nu mai beau bere. Dar nu i-am spus. Afară se lăsase un cer roșu peste lanul de porumb din fața casei lui, roșu ca tăciunii de sub carne. Carnea sfârâia și se rumenea. Am vorbit despre grădini, despre roșii, despre mașinile noastre vechi și despre cum nu se mai fabrică în ziua de azi unele la fel.
Când s-a întunecat bine, carnea era gata. Am adunat-o pe toată într-un vas de teracotă și am dus-o în casă. Poate eram la a doua bere. Și în casă am deschis a treia bere. Copiii au început să mănânce, soțiile au început să mănânce. Am mâncat și noi. Carnea era bună. Pâinea era bună. Muștarul era bun. Eu și unchiul Vasile am bravat și am spus la masă câteva cuvinte în dialect. Copiii și soțiile s-au distrat. Am râs și noi. Ne-am privit unii pe alții și ne-am bucurat. Apoi a venit desertul. Un tort simplu cu glazură de cremă de brânză și ornat cu bomboanele colorate. O "coptătură" cum am zice noi. Eu și Unchiul nu mâncăm tort. Ieșim afară și ne așezăm pe scările de la intrare. Peste lanul de porumb a ieșit o lună strălucitoare. Unchiul scoate un pachet cu țigări de contrabandă. Îmi oferă și mie. Îmi vine să-i spun.. dar iau o țigară și o aprind. E înecăcioasă. Fumăm și privim luna. Amândoi știm cântecul deocheat cu luna. Amândoi știm că masa se termină și în scurt timp trebuie să plecăm.
Frații unchiului, adică ceilalți unchi ai mei, nu știu să facă vin. Nu-l fac cum îl făcea bunicul Augustin, conchide Unchiul. Țigările ni s-au stins. Luna e tot mai sus pe cer. Din casă se aud plânsete de copii somnoroși. Ne luăm rămas bun cu promisiunea că ne mai vizităm.
Pe drum copiii adorm. Îi ducem pe brațe până în pat și ne bucurăm că nu s-au trezit sau că nu au făcut prea mare scandal.
Eu mă întind pe canapea. Adorm. Am un somn agitat, ca acela după ce mănânci multă carne, bei multă bere și fumezi țigări de contrabandă.
Visez ca particip la o emisiune TV, un fel de tombolă dar cu opțiuni de răspuns în japoneză. Prezentatorii par niște actori inspirați din personajele jocului SuperMario.
Provocarea este să scrii o poveste pornind de la două cuvinte pe care le obții din tombolă.
Povestirea mea trebuia să fie despre o lume în care nu mai există electricitate. O lume din care dispare brusc curentul electric. Încep să scriu și platoul se transformă într-un lan de porumb și în fața lanului sunt înșirate o canapea, unelte agricole. În scenă intră prezentatorii îmbrăcați în cămăși în carouri grosolane și soioase și salopete gri pătate de ulei, cu doze de bere în mână. Râd tâmp și se uită la cameră. Eu scriu replicile și indicațiile scenice, iar ei le reproduc în timp real. Scriu glume. Ei le reproduc și le împănează cu mișcări grosiere. Din fundal se aud râsete de sitcom și aplauze. Personajele beau bere din doze. Pe mustăți le rămâne spumă. Încep să vorbească în dialect. Spun propoziții simple. Din fundal se aud râsete și aplauze.
Spectacolul este întrerupt de pisica noastră care intră în scenă cu un șobolan în gură. Șobolanul încă mișcă. Pisica îl lasă jos. Șobolanul încearcă să scape, însă pisica îl prinde din nou și începe să se joace.
Dau indicații însă pisica nu mă ascultă. Pisica nu face parte din scenariu. Pisicile nu ascultă, îmi zic, degeaba îi dau indicații. Pentru treaba asta ar fi fost bun un câine.
Aici se termină visul meu. Sau cel puțin atât îmi mai amintesc."