Și, ar trebui, de asemenea, adăugat: cum mai scriem?
Iar am muncit, cîțiva dintre noi, la Bookfest, și anul acul acesta. Am inițiat și moderat, din partea ARTLIT (Asociația Traducătorilor Literari din România), și am început doar, în goana Salonului de carte, să discutăm împreună cu Iulia Gorzo, Alexandra Rusu, Florin Iaru, Caius Dobrescu, Florin Chirculescu, Alexandru Bălășescu și Vlad Cristache, despre ce? Despre ce discută toată lumea și se discută în toată lumea, sub formă de articole, cărți, studii, expoziții, colocvii și seminarii: despre inteligența artificială, entitatea deja UFO numită IA sau AI. Ca și cum ar fi vorba de invazia unor extratereștri, nu de ceva de multă vreme, abia asta în mod straniu, visat de umanitatea creatoare, în frunte nu doar cu oamenii de știință, ci, tocmai, cu unii scriitori, prozatori, poeți, pictori, filosofi; despre ceva, adică, ieșit, tocmai, din vintrele minților noastre, confirmînd vechea și înțeleapta zicală "ai grijă ce îți dorești, ce visezi". Am visat automatizare și generativitate automată, am visat să putem conversa (cu cine?), am visat, în genere, mașini inteligente, fie și pentru a avea de ce să ne speriem, pentru a începe să ne înțelegem pe noi înșine? Da! Și atunci?
Discuția, desigur, abia începe, și trebuie purtată aproape continuu, în paralel cu dezvoltarea inteligenței artificiale înseși. Ceea ce ne vom strădui să și facem.
Alături de cîțiva colegi dintre cei mai versați și mai treji, am vrut să vedem dacă mai e de citit ceva ce NU se scrie. Pentru că scrisului îi corespunde lectura, dar ne-scrisului, ce? Poate jocul cu simulacrele, experimentarea neantului pluriform, pe linia ca de pagină, față-verso, dintre a fi și a nu fi. Dăm pagina - și cădem. Dar poate că de mult simularea bîntuie literatura, și abia acum o ia razna... În fine, de-aia am zis să ne strîngem, ca să mai vedem ce și cum.
A fost o discuție liberă și deschisă, dar mult prea scurtă, expediată chiar, din păcate (din pricina condițiilor de timp), despre prezentul și viitorul Literelor. Inteligența Artificială, disruptiv-generativă, dușman (cert) sau aliat (posibil)? Din perspectiva noastră specifică de producători și consumatori de text ficțional, trebuie să ne temem de ea? Ne putem pune speranțe în ea? Ce ne poate aduce ea, în bine și în rău? Cum ne poate influența ea practicile de scris și tradus și obiceiurile de lectură? Cum va transforma profesiunile și artele noastre intruziunea și dezvoltarea Inteligenței Artificiale, care transformă inclusiv noțiunea de tehnică din unealtă în mediu total de viață? Este posibil ca ficțiunea să cuprindă nu numai universul scris, ci și noțiunile de scriitor, traducător, cititor? Se pot trasa "linii roșii" în fața Inteligenței Artificiale? Trebuie să ne alarmăm, sau nu avem de ce să ne temem?
Tot ce spune în legătură cu această discuție, despre această problemă, este: pe curînd!
Iar am muncit, cîțiva dintre noi, la Bookfest, și anul acul acesta. Am inițiat și moderat, din partea ARTLIT (Asociația Traducătorilor Literari din România), și am început doar, în goana Salonului de carte, să discutăm împreună cu Iulia Gorzo, Alexandra Rusu, Florin Iaru, Caius Dobrescu, Florin Chirculescu, Alexandru Bălășescu și Vlad Cristache, despre ce? Despre ce discută toată lumea și se discută în toată lumea, sub formă de articole, cărți, studii, expoziții, colocvii și seminarii: despre inteligența artificială, entitatea deja UFO numită IA sau AI. Ca și cum ar fi vorba de invazia unor extratereștri, nu de ceva de multă vreme, abia asta în mod straniu, visat de umanitatea creatoare, în frunte nu doar cu oamenii de știință, ci, tocmai, cu unii scriitori, prozatori, poeți, pictori, filosofi; despre ceva, adică, ieșit, tocmai, din vintrele minților noastre, confirmînd vechea și înțeleapta zicală "ai grijă ce îți dorești, ce visezi". Am visat automatizare și generativitate automată, am visat să putem conversa (cu cine?), am visat, în genere, mașini inteligente, fie și pentru a avea de ce să ne speriem, pentru a începe să ne înțelegem pe noi înșine? Da! Și atunci?
Discuția, desigur, abia începe, și trebuie purtată aproape continuu, în paralel cu dezvoltarea inteligenței artificiale înseși. Ceea ce ne vom strădui să și facem.
Alături de cîțiva colegi dintre cei mai versați și mai treji, am vrut să vedem dacă mai e de citit ceva ce NU se scrie. Pentru că scrisului îi corespunde lectura, dar ne-scrisului, ce? Poate jocul cu simulacrele, experimentarea neantului pluriform, pe linia ca de pagină, față-verso, dintre a fi și a nu fi. Dăm pagina - și cădem. Dar poate că de mult simularea bîntuie literatura, și abia acum o ia razna... În fine, de-aia am zis să ne strîngem, ca să mai vedem ce și cum.
A fost o discuție liberă și deschisă, dar mult prea scurtă, expediată chiar, din păcate (din pricina condițiilor de timp), despre prezentul și viitorul Literelor. Inteligența Artificială, disruptiv-generativă, dușman (cert) sau aliat (posibil)? Din perspectiva noastră specifică de producători și consumatori de text ficțional, trebuie să ne temem de ea? Ne putem pune speranțe în ea? Ce ne poate aduce ea, în bine și în rău? Cum ne poate influența ea practicile de scris și tradus și obiceiurile de lectură? Cum va transforma profesiunile și artele noastre intruziunea și dezvoltarea Inteligenței Artificiale, care transformă inclusiv noțiunea de tehnică din unealtă în mediu total de viață? Este posibil ca ficțiunea să cuprindă nu numai universul scris, ci și noțiunile de scriitor, traducător, cititor? Se pot trasa "linii roșii" în fața Inteligenței Artificiale? Trebuie să ne alarmăm, sau nu avem de ce să ne temem?
Tot ce spune în legătură cu această discuție, despre această problemă, este: pe curînd!