Locul nașterii mele s-a strămutat prin chaos,
rotit cu pământul, fugit înspre roșu deodată
cu stelele mari. Nu mai am cum ajunge
înapoi înapoi înapoi.
Nici pântecul mamei nu se mai află acolo
și m-a uitat.
Tulceo, tu, Bahama Mama,
te străvezi în fine întru
ăst peisagiu prea bacant!
Tulceo, Arcadie a țevilor (care trestii îmi par,
să respire ai noștri, asfixiați în cimitirul eroilor sovietici,
cu murecși în placa dentară și coleoptere drept decorație),
tu nu mai exiști.
Morții nu mă mai așteaptă. Ocupate cu imersia-n calcar,
oase de cretă ne scriu egloge
de unele singure pre straturi geologe -
câte ne premerg. Iar deasupra stochează
praf de la vărărie, praf cosmic, praf
și pulbere îmi pregătesc venirea.
Tulceo, nu mă alunga de tot!
Dobrogeo, îngăduie-mă ,
cât să mai calc peste
piatră și loess
înapoi,
acasă.
0 comentarii
Arhiva rubricii
Synthesis, Augustin IoanCâte ceva (și prea puțin altceva) despre relația dintre Speer și Hitler, Augustin IoanSă revenim la cărți!, Augustin IoanHabemus un nou președinte al OAR București, Augustin IoanCâte ceva despre concursuri în București, Augustin IoanToate articolele din această rubricăRubricile categoriei
4SPACEEvul MediaRăzboi sau paceUrbariumPortreteExotic clubMass-miezuriCuvinte şi spaţiiDon Quijote RătăcitorulcarnetzELLEUtopicaPost-itoameni pe care îi admir, oameni pe care îi iubescCronica insolităDoza săptămânală de eroismJurnalul unui obsedat de serialeTexte, Pretexte, Contexte (şi Subtexte)Scurt tratat de moftologieO gură de TeacherHistory LapseComicopolisBucureștiul străzilor uitatePublicitate