Oraș cu nume de femeie - prințesă, fiică de rege (Filip al II lea) și soră vitregă a altui viitor rege curios, expansionist, cuceritor, nebun (Alexandru cel Mare), fondat demult, în anul 315 ÎC, de către Cassandru Macedoneanul. Lângă Pella - în vremea aceea, capitala regatului. Lângă Aigai (azi, Vergina), cealaltă capitală a macedonenilor. Lângă Mieza (Altarul nimfelor), locul în care se vor fi întâlnit, la școală, profesorul Aristotel și elevul Alexandru. Lângă Edessa (Orașul apelor și al celor cinci simțuri), altă capitală a regatului macedonenilor. Lângă Crenides (azi, Philippi), Orașul fântânilor.
Inspirați erau regii macedoneni, alegând nume atât de expresive orașelor pe care le întemeiau, și în care își construiau palate, în urmă cu mai bine de 2400 de ani, pentru
a-și legitima originea și domnia, pentru
a-și întemeia și adăposti familia, pentru
a-și gândi și organiza armata, pentru a arăta lumii nu doar știința, dar și arta conducerii militare și a polisului. Uriașa necropolă de la Aigai (mai mult de 200 de hectare, lângă palat și teatru, dar și lângă zona rezidențială a orașului lui Filip al II lea), doar parțial explorată, conține cel puțin 34 de morminte regale (individuale sau familiale, unele sub forma unor tumuli, precum cel impunător al marelui rege - refăcut recent, perfect conservat și îmbogățit cu excepționale obiecte din aur aduse din Muzeul de Arheologie).
Palatul, la rândul lui, al cărui plan reia tema proporției de aur (golden ratio) din arhitectură, cu propilee, portic, zeci de coloane, peristil cu etaj, sală de banchet, firescul sanctuar dedicat lui Herakles, bibliotecă, arhivă, băi, spațiul privat alocat familiei regale, dar și cel aferent exercitării, de către rege, a autorității publice, agora polisului (adică a orașului, a cetății), unde regele era egalul fiecărui cetățean, adică unde, la fel de bine, putea să fie și adulat, dar și asasinat (cum
s-a și întâmplat în anul 336 ÎC). Distrus de romani, în 168 ÎC, după căderea și abolirea regatului.
Romanii au sesizat amplasarea excepțională a orașului,
l-au declarat liber (de plata unor taxe), capitală a provinciei romane a Macedoniei și
i-au atribuit firescul rol și onorabilul loc pe Via Egnatia, drumul construit, ca o continuare a Via Appia, în secolul al II lea ÎC, pentru a ajunge, hăt, departe, în Est (de la Dyrrhachium, prin Apollonia, Heraclea, Edessa, Pella, Philippi, Kypsela, Adrianopole, Perinthus, Caenophrurium, Rhegion și Bizantium) și la intersecția cu alte drumuri ce străbăteau, de la Nord la Sud lumea lor civilă, comercială și militară.
Apariția și dezvoltarea creștinismului au prins orașul nostru foarte bine pregătit pentru următorul rol pe care Thessaloniki urma să îl joace la scara istoriei Imperiului Roman și a Europei, acela de a fi fost recunoscut drept al doilea cel mai important, imediat după Constantinopol, devenind, după căderea Romei, în anul 476, cel mai mare oraș din Imperiul Roman de Apus. Să îi adresăm un gând pios și fireasca mulțumire lui Flavius Valerius Constantinus, grație căruia creștinismul a fost acceptat oficial și a început să se dezvolte ca religie oficială a imperiului, din 330 și până în nefasta, dar previzibila zi de 29 septembrie 1453.
Cât de mult își iubeau ori venerau romanii împărații sau cât de mult le vor fi fost supuși ori îndatorați, încât să realizeze, așa cum se pare că a surprins istoria, fie și pentru temporara rămânere în oraș a lui Caius Galerius Valerius Maximianus, dar după victoria trupelor acestuia asupra sasanizilor persani, un ansamblu de construcții dedicate succesului său militar și pentru buna lui ședere în Thessaloniki? Palatul imperial (în centrul unui spațiu ce includea bazilica, octagonul, galerii, grădini, săli pentru locuit și pentru recepții), Rotunda - singura și, de fapt, cea mai veche construcție intactă și completă, fost templu păgân, fostă biserică creștină și fostă moschee, Arcul de Triumf (Kamara), hipodromul imens (azi, îngropat sub clădirile recente ale orașului).
Bisericile (multe dintre el, foste mânăstiri ortodoxe, distruse parțial, folosite cândva pentru alte forme de cult, refăcute, abandonate, reclădite), construite, unele peste altele, pe fundațiile unor străvechi bazilici romane, din piatră și cărămidă, pictate, cândva, în tehnica frescelor sau decorate cu mozaicuri, încorporând coloane de proveniență incertă, conservând, în cripte, relicvele unor sfinți locali, împânzesc orașul și ne arată care era nivelul solului în urmă cu opt, șapte, șase sute de ani. În partea joasă, urbanizată modern, comercială - zgomotoasă, poluată și foarte aglomerată, spre mare, ori în zona Orașului de Sus, mult mai calm, mai liniștit, mai patriarhal - atât de asemănătoare cu orice alt mare aiuritor oraș oriental, cu străzi aproximative, în pantă, unduitoare, înguste, năpădite de locuințe și de tot soiul de acareturi, dar în care abia te descurci ca pieton și cu atât mai puțin poți înțelege ce caută acolo autoturismele, motocicletele ori mașinile ce aprovizionează micile magazine. Agios Dimitrios, Agia Sophia, Agios Nicolaos Orfanos, Panagia Halkeon, Vlatadon, Sfinții Apostoli, Panagia Acheropoietos, Osios David, Profiti Ilia.
Povestea excepționalului Muzeu al Culturii Bizantine, povestea impresionantului Muzeu Arheologic, povestea Muzeului Policentric din Aigai/Vergina (și a mormântului regal al lui Filip al II lea), povestea fabuloasei așezări de la Philippi sunt, și ele, ca atâtea altele, pregătite.
