Au rămas, însă, vii, nu pentru că le conservă memoria muzeele, nu pentru că mă extaziez eu atunci când le vizitez, citesc, văd și aflu mai mult și mai mult despre ele, ci pentru că descoperim, dacă suntem atenți, că nu există sincope în istorie, că totul curge (panta rhei), că legăturile, influențele și continuările sunt firești.
Zalele astea, fine ca aurul din coroanele regilor macedoneni despre care scriu acum aici, sau grele ca fierul lanțurilor sclavilor tuturor imperiilor, mai ales ale celui spaniol din America Latină, despre care am scris de atâtea ori, sunt continue, nu se întrerup, vin de demult și de peste tot. Muzeele ne ajută să deslușim nu doar ce a fost, ci, mai ales, de ce și cum s-au produs evenimentele, în ce scop, ce s-a pierdut, dar, iată, mai abitir, ceea ce a rămas cu plus, câștigul nostru cultural și civilizațional etern. Moștenirea noastră culturală comună.
În Ottawa, în Ankara, în Singapore, în Marseille, în Kuala Lumpur, în Canberra, în Copan, la Chan Chan, în Wellington, în Xi an, în Ciudad de Mexico, am vizitat, în timp, adesea chiar de două ori, excepționale muzee alcătuite în jurul acestor două atrăgătoare, cuprinzătoare și misterioase concepte, care, iarăși o spun, mă obsedează: cultură și civilizație. În două dintre acestea voi ajunge, din nou, curând, în călătoria obișnuită de iarnă - la Muzeul Civilizațiilor Asiatice (în Singapore) și la Muzeul Artelor Islamice (în Kuala Lumpur).
Dar, acum, sunt încântat să scriu despre excepționala experiență pe care mi-a prilejuit-o vizitarea și cunoașterea, în Thessaloniki, a Muzeului Culturii Bizantine, să mă bucur de recunoașterea acestui statut, să fac fireștile comparații și legături, să alătur, să pun împreună și să încerc să înțeleg mai bine ceea ce am descoperit în acest muzeu cu ceea ce știam deja, de multă vreme, de acasă, de prin Munții Troodos, de prin Peje ori Prizren, de prin Alaverdi sau Sighnaghi, din Istanbul, din Sankt Petersburg, din Ravenna.
Cultura bizantină, așa cum este prezentată în muzeul care îi este dedicat în Thessaloniki, sau, mai bine, istoria culturii bizantine, pentru că asta este perspectiva, una cronologică, amplu evenimențială, grefată, însă, pe marile și fireștile motive care produc premisele genezei, apariției și dezvoltării unei mari culturi, pentru a fi complet și fără erori înțeleasă, merită să fie atent observată ca o absolut firească, naturală continuare, la scara amplă a istoriei (cu majusculă) a acumulărilor mileniului care i-a precedat apariția.
Drumurile ne duc, fie că vrem sau că nu dorim, obligatoriu, mai întâi, la Vergina, la Aigai, acolo unde urmare a unei perfecte viziuni holistice, ai posibilitatea să înțelegi deplin epoca mărețului bazileu Filip al II lea. Nevoie ai să zăbovești întreaga zi, pentru că te întâmpină acolo nu doar impresionantul tumul - mormânt în care se odihnește marele rege, nu doar ruinele palatului și teatrului său, nu doar imensa necropolă a întregii sale mari familii, dar și clădirea principală a acestui muzeu căruia i se spune policentric, în care au fost așezate excepționale obiecte ale epocii lui Filip al II lea, găzduite anterior de Muzeul de Arheologie din Salonic. Descentralizarea asta muzeală te obligă să parcurgi mari distanțe, să aloci timp suficient, să te miști prin toată Macedonia, să te organizezi bine, pentru că transportul în comun din regiune este imprevizibil, în continuă schimbare, deloc de ajutor.
Aurul minelor din Nordul Macedoniei și din Tracia va fi fost la mare căutare și va fi condus la acumularea de dorință de putere, de nevoie de bogăție, de iluzie a eternității. Locuitorii din insula Thassos își vor fi întins teritoriul până la Crenides, pe continent, din tot felul de motive și, poate, au crezut în infailibilitatea cetății lor. Eroul nostru, macedoneanul Filip al II lea, a cucerit-o, i-a spus, evident, Philippi, gândind la rolul strategic al orașului, pe drumul dintre Amphipolis și Neapolis, pentru ca, la vremea lor, așa cum au făcut peste tot în jurul Mării Noastre, după trei războaie macedonene, romanii să pună capăt acestui regat, să îl fărâmițeze, și să îi transforme așezările după bine cunoscutele lor planuri urbane.
Vizitând Philippi ai, deopotrivă, senzația că ai mai văzut undeva, peste tot, fix ceea ce întâlnești acolo, dar și bucuria de a-ți confirma ceea ce știai, de acasă, din lume, despre funcționalitatea administrativă, urbană, comercială, culturală și strategică a locului, așa cum s-a dovedit a fi, și acesta al nostru, pentru sute de ani.
Cum grecii nu se grăbesc, așa cum nu s-au grăbit în întreaga lor istorie - la fel macedonenii noștri, au avut nevoie de 17 ani să gândească, clădească și organizeze Muzeul Culturii Bizantine. Adică, să se prezinte lumii ca adepți fervenți ai creștinismului pentru mai bine de 1.100 de ani, să ne explice rolul lor fundamental în construirea acestei extrem de complexe societăți - religioase, militare, sociale, urbane. Cu toate anexele ei - culturale, administrative, comerciale, educaționale. Iar proiectul propus (și câștigător al concursului) de Kyriakos Krokos servește perfect tuturor mobilurilor funcționării unei astfel de instituții esențiale pentru Salonic, pentru Macedonia, pentru Grecia, pentru lumea ortodoxă post-bizantină.
Manuscrise și cărți, icoane pictate pe lemn, miniaturi, țesături, monede, sigilii, mozaicuri, fresce, fragmente masive de construcții de tip și cu funcționalitate religioasă, sculpturi, obiecte de cult sau de viață cotidiană, relicve sfinte - din secolele al II-lea până la al XX-lea, provenite din descoperiri, donații, colecții private, moșteniri, achiziții, împrumutate pe termen lung din alte muzee.
Așezate, dispuse, prezentate, cu cap, într-o firească logică istorică și artistică: biserica creștină timpurie din perioada proto-bizantină (secolele al IV-lea - al VII-lea); orașul creștin timpuriu și locuințele sale; de la Câmpiile Elizee la Paradisul creștin; de la iconostas la splendorile dinastiilor Macedon și Komnenoi și toate poveștile întunecate ale Cruciadelor din Țara Sfântă; dinastiile împăraților bizantini; crepusculul Bizanțului; Bizanț după Bizanț, moștenirea bizantină după Căderea Constantinopolului; redescoperind trecutul.
Un muzeu bun, necesar, puternic, esențial. Un periplu obligatoriu pentru istoria noastră creștină comună, aici, în Balcani și în toată lumea europeană.
