Edificii renascentiste, baroc, având trei sau patru etaje - pentru primiri, pentru reprezentare, pentru locuire, pentru domestici. Iar, pentru că bogăția republicii continua să existe, secole la rând, pentru că numărul familiilor bogate continua să crească, pentru că se construiau alte și alte palate - aceste liste speciale erau, constant, refăcute și completate (în anii 1588, 1599, 1614, 1664), devenind din ce în ce mai cuprinzătoare. Listele acestea, aparent extensive, grupau, în trei categorii, după dimensiuni și capacitate, palatele apte să primească și să găzduiască personalitățile (religioase, militare, politice, din sfera comercială) aflate în vizită în Genova. Puține, însă, erau cele cu adevărat adecvate să primească vizita papei, a împăratului, a cardinalilor sau a altor principi, ori, chiar a unor călători de profesie, din marile familii aristocratice europene, care încercau să cunoască întregul continent, realizând Il Gran Tour, cu durată nelimitată și având, neapărat, ca destinație, Italia continentală, ca modalitate perfectă de a cunoaște cultura, artele, politica, ori tainele comerțului, cel care crease premisele îmbogățirii familiilor genoveze.
Toate aceste palate au fost construite, în mod firesc, în centrul vechi al orașului ori în imediata vecinătate a orașului medieval (sau chiar înlocuind o parte din clădirile acestuia, dezafectate, degradate sau distruse). Cu adevărat reprezentative sunt cele 14 palate realizate pe Strada Nuova, perfect sistematizată și lărgită suficient pentru a le găzdui. Înclinarea naturală a terenului (întregul oraș, situat între mare și munte, valorifică deplin acest avantaj) a fost extrem de ingenios folosită, permițând arhitecților să propună soluții de locuire complexe, semi - etaje, integrând grădini suspendate, terase largi, balcoane și logii imense.
Lista patrimoniului mondial al UNESCO include nu doar palatele situate pe le Strade Nuove (Via Garibaldi, Via Cairoli, via Bensa, Via Balbi), ci, un total de 42 de astfel de palate - foste ale regilor, dogilor, principilor (azi, muzee de stat, muzee ale orașului, sedii de bănci, sediul municipalității orașului, magazine de lux, locuințe particulare, birouri, spații ale administrației orașului).
Acestora li se adaugă alte 73 - și ele extrem de valoroase, aflate pe o listă aparte. Iar municipalitatea orașului și proprietarii acestor palate au găsit o modalitate cât se poate de interesantă de a valorifica, în continuare, patrimoniul acesta fabulos, palatele acestea incredibile, ce reprezintă mândria orașului. Au fost create alte rolli (ruoli, elenchi), liste, adică, ce cuprind palate ai căror proprietari acceptă, pentru câteva zile, anual (în aprilie, mai, octombrie) prin tragere la sorți, vizitarea de către turiștii interesați de curiozități, de istorie, de lux, de tradițiile genoveze.
Rivalitatea în care s-a aflat, secole la rând, Repubblica di Genova cu celelalte două puteri maritime mediteraneene, Pisa și Veneția; puterea financiară pe care o asigura comerțul; inteligența dogilor, principilor, guvernanților; dorința acestora de a epata, de a-și expune puterea și bogăția; însuși Cristoforo Colombo, fiu al orașului, dar, deloc profet la el acasă; alianțele comerciale, militare și matrimoniale - fiecare dintre aceste argumente și toate la un loc, au creat premisele pentru ca Genova să se dezvolte, să devină unică, să se impună în societatea religioasă și laică medievală europeană.
Fațada palatului genovez renascentist (sau post - renascentist) este impunătoare, în diverse culori (bianco, rosso), cu ornamente din lemn, stuc sau marmură, cu ferestre înalte, cu un portal imens care conduce fie spre curtea interioară (de unde se ajunge în grădina palatului, în centrul căreia - sau pe peretele opus intrării, se află o fântână arteziană sau una curgătoare), fie spre scara monumentală ce asigură accesul spre primul etaj, primul piano nobile (pentru că existau două astfel de etaje destinate exclusiv primirii oaspeților, reprezentării puterii și poziției în oligarhia orașului). Deasupra acestuia se află apartamentul familiei proprietare (sau a uneia din familiile înrudite ce locuiesc în palat), cu încăperi mai joase, mai calde, mai intime, mai plăcute decât cele oficiale ale piano nobile.
În unele palate, deasupra acestui nivel (sau într-o construcție separată, dar legată de palat prin coridoare, holuri, cotloane, poduri) se află un altul destinat servitorilor; este construit astfel încât să permită servirea mesei, pregătirea băii sau alte corvoade zilnice, dar fără a interfera cu familia nobilă, proprietară a palatului, prin soluții arhitecturale inteligente, care au permis amplasarea bucătăriilor, a spațiilor de depozitare, a celor de tranzit, a celor de locuit pentru familiile servitorilor, departe de auzul și văzul nobililor.
Camerele aristocraților au fost decorate în stuc, în frescă (tavanul și pereții), ori folosind marmură albă, neagă, roz și conțin șeminee generoase, oglinzi comandate în Paris - la vremea aceea, singurul oraș european unde se produceau, uși înalte, mici capele private, uși discrete ce ascund pasaje secrete sau scări folosite de servitori (sau de amanți), ori culoare prin care erau aduse mâncărurile pentru mesele bogate ale proprietarilor.
Atunci când puterea financiară era fără limite, familiile mari nobile ale orașului construiau, deasupra acestui ansamblu de etaje, prin repetare (adesea, identică), un alt ansamblu, la fel de complex, destinat (de cele mai multe ori) fratelui mai mic al proprietarului primei secțiuni a palatului. Ierarhia prima, era întotdeauna respectată, întrucât servea scopurilor ereditare ale familiilor, dar și stabilirii poziției oligarhiei dominante a orașului în ansamblu.
O certă democrație a domnit în Genova în vremurile despre care scriu, dacă amintim și faptul că republica era condusă, concomitent, de membri ai celor două familii reprezentative ale acesteia, Doria și Spinola și dacă mai adăugăm și faptul că celelalte familii importante (finanțatoare, de fapt, ale scopurilor comerciale și militate ale Genovei), Grimaldi, Mallono, De Mari, San Tortore, Fieschi, asigurau constituirea unui consiglio local care se alătura celor doi în deciziile importante ce priveau dezvoltarea și prestigiul orașului.
