Mașina de scris

Am primit, de la o familie dragă, un cadou la aniversarea a 60 de ani: o tastatură de computer, dar făcută ca mașină de scris. Reiese că sunt vechi, domnule!

Clapele tastaturii țăcăne metalic, unor părți le-au fost atribuite alte funcțiuni decât avea carul mașinii de scris de odinioară. De parcă ar fi trecut milenii, așa scriu inclusiv acest text: în definitiv, de ce nu? Și eu am avut o mașină de scris Continental, înregistrată la miliție prin 1988. La ea mi-am scris multe din poeziile de început și, oricum, primele două cărți - Gestica și Partidul Poeților. Și Simona avea o mașină de scris mare, pe care am păstrat-o până acum. Dar, când am revenit din SUA, aveam deja computer și o imprimantă portabilă, cam cât un notebook de azi, așa că am vândut mașinuța de scris Continental lui Daniel Bănulescu.

Acum scriu la această tastatură zgomotoasă, care îmi amintește un vers scris în tabăra de creație literară de la Moroieni, din altă viață: Pădurea va crește în ritmul mașinii de scris. Ce sens să mai aibă versul acesta astăzi, când nu mai sunt mașini de scris funcționale? Și nici păduri nu prea mai sunt, ca aceea prin care am urcat pieptiș până la sanatoriul TBC, de deasupra taberei numite Cerbul!... Dar taberele, Cerbul și Căprioara, oare vor mai fi fiind? De câte ori nu am trecut prin Moroieni tentat să intru lateral, până la tabere? La cea de-a doua am fost cu părinții, pe când eram elev și tata era directorul taberei. Am adus acasă jumătate de geamantan de pietre de râu, alese cu tata din albie...

Sunt felurite lucruri schimbate față de dactilografierea de mai an: faptul că manipulez în chip diferit calupurile de text, de pildă: se plimbă dezinvolt prin corpul întregului, schimbându-și ordinea inițială și, inevitabil, ponderea / sensul în noile poziții. Adeseori, ele se plimbă de la un text la altul, ba chiar - foarte rar - de la o carte la alta, amorezat fiind de vreo formulare mai reușită. Dar nu e frumos să ne autocităm, mai cu seamă când vine vorba de texte academice.

Pe când locuiam la Școala 7, strada Libertății 76, în Tulcea (1975-1981), duminica întreaga școală era a noastră, a mea și a sorei mele. Eu desenam și scriam, de regulă în cancelarie, la o mașină de scris mai veche, cu car mare, la care se putea scrie și state de plată, de pildă, pe format A3. Așa am făcut câteva desene la mașina de scris, din litere, fără să știu că reinventam gesturi făcute de avangardiști. Și ascultam radio la un aparat vechi, pe care erau scrise diferite nume exotice de orașe din Europa și din lume, la care nu credeam că voi avea acces vreodată.

În ceea ce privește scrisul, mi-l amintesc pe tata, cu a sa caligrafie desăvârșită (o emula pe aceea a străbunicului Mihalache Dumbravă, notar în Dorobanțu, locul nașterii noastre, al tatei și al meu și al bunicii paterne, oricum, probabil și al notarului). Penițe Redis, călimări din sticlă verde, dar și ceara roșie și sigiliul, cu care sigila fiecare scrisoare trimisă către inspectoratul școlar al județului Tulcea. Când să fi dispărut obiceiul sigilării cu ceară roșie, înlocuit de ștampila pusă pe spatele scrisorii, peste care semna? Nu mai țin minte.

Un singur lucru mai vreau să adaug, pe post de încheiere. Erau rare ocaziile când tata mă lua cu el când pleca cu treburi, dar la Tulcea am ajuns de vreo două ori, cum venea să ia papetărie pentru școala din Dorobanțu. Depozitul inspectoratului școlar era undeva în spatele Bisericii cu ceas, bulgărească. Era peștera lui Ali-Baba pentru mine: tot ce trebuie pentru scris și desenat era acolo, iar eu eram vorace în amândouă direcțiile. Păstrez și acum o fascinație de nereprimat pentru magazinele de papetărie, tot mai sărace; am zeci de stilouri și pixuri și totdeauna caiete de notat și de făcut rapid schițe pentru studenți. Recent, le-am înlocuit cu o rolă pe care se desfășoară hârtie de desen, în același scop. Nu mai desenez la fel de bine cum o făceam înainte și după ce am intrat la arhitectură, dar tot mă exprim mai întâi prin crochiuri, înainte de a da formă desenată tehnic unui proiect.

Care e concluzia acestor amintiri? Că am părăsit, ca șarpele piei vechi, moduri de expresie în scris (de mână, la mașina de scris și, acum, la computer) și în desenul de mână. Unele au și dispărut între timp, altele sunt revizitate comercial pentru că sunt vintage, precum tastatura mea cea nouă / veche. Iar altele, precum exprimarea conceptelor arhitecturale - prin diagrame, crochiuri, doodles (gogoloaie) funcționale și alte feluri de redare grafică a ideilor - se pregătesc să ne părăsească...