Timp de 400 de ani, rămășițele zdrențuite ale insulei Santorini nu au mai cunoscut locuitori, iar adânc, sub cenușă, doarme povestea ei.
Având forma unei semiluni, insula însăși este un fragment al vulcanului scufundat. Fiecare piatră a urcat din adâncuri, s-a revărsat, s-a răcit și a format apoi insula așa cum o știm astăzi. Pe culmile uriașelor roci vulcanice, așezate în straturi, răsar mici orașe, ca o continuare organică a reliefului.
Santorini este paradisul alb într-o mare de albastru: nisipuri negre și roșii, faleze naturale înalte de sute de metri, case de un alb orbitor sau vopsite în ocru ce par chilii săpate în lavă pietrificată, piscine "suspendate" pe stânci pe lângă care trec drumuri de măgăruși, bisericuțe cu acoperișuri de azur, cerul de un albastru ireal, o lumină vibrantă, cu reflexii calde lăsând umbre prelungite pe tencuiala albă a teraselor. Santorini este chintesența felului în care Grecia își deschide brațele către lume. Multe popoare care au ajuns aici și-au lăsat moștenire o parte din cultura lor. Mulți vin încă să lenevească în farmecul său egeean și în minunăția trecutului său în timp ce oamenii locului își trăiesc viața între ospitalitatea lor specifică și rosturile și grijile de zi cu zi.
Sub soarele fierbinte, viața are un ritm domol. Străzile sunt împânzite de turiști care fac poze pe aleile înguste și cad victime ale vânzătorilor ambulanți. Strălucirea soarelui pe clădirile văruite în alb ustură ochii neacoperiți și aruncă fiecare culoare în contraste tăioase. Murmurul pașilor care se îndepărtează, zumzetul de bazar, aromele și sclipirile unduitoare - toate se estompează pe măsură ce urci pe străduțele suspendate pe marginea abruptă a stâncii. Sculptat din lava vulcanului, Santorini te înconjoară ca un amfiteatru de lumină, strălucind fantezist în spatele tău. Mult mai jos, ca niște furnici grăbite, pasagerii se revarsă din navele de croazieră spre ambarcațiunile care îi așteaptă să îi ducă la țărm. În spatele lor, craterul imens - acum plin de apă - respiră tăcut și nevăzut, ca un animal adormit ce mai tresare din când în când în somn.
Te retragi să lenevești sub acoperișul unei taverne umbrite. Adăpostit de soarele Mediteranei, sub copertina vesel colorată, îți pironești privirea asupra mării și a orizontului - o atracție atemporală pe spinarea unui temperamental monstru marin.
P.S.: Nu sunt rupt de realitate. Aceasta a fost prima mea călătorie în Santorini, făcută la sfârșitul lui mai 2005. Sunt douăzeci de ani de când am făcut aceste imagini și am scris aceste rânduri. Deși semnele existau, eram încă departe de punctul de saturație atins în ultimii ani, când valurile de turiști anxioși, imensele suprafețe betonate nou construite și protestele necontenite ale localnicilor au ajuns să sufoce insula. Știu cum este Santorini astăzi, și știu că o astfel de descriere pare acum desuetă. Dar așa a fost atunci. Și mi-aș fi dorit să mai fie.
(click pe oricare fotografie pentru slideshow)
