A nu construi nu e opusul construirii

Lucrarea dlui arh. Cosmin Anghelache, cu titlul Spații neatinse - Către o abordare non-intervenționistă, este una stranie. În primul rând, pentru că ea vorbește despre teritorii care, deși aflate în relație, fie și doar potențială, cu intervenția arhitecturală, scapă de aceste intervenții prin tot felul de procedee și instanțieri, descrise în text cu multă meticulozitate. Este o teză de doctorat în arhitectură căreia i-am fost îndrumător și care, fără să ignore gesturile de edificare, le completează cu un fundal extrem de sofisticat, din care acestea lipsesc. E un discurs despre non-arhitectură, în definitiv, dacă nu cumva și despre non-locuri. De asemenea, este o teză doctorat despre care, date fiind tema și modul de redactare, ar trebui, la drept vorbind, să se tacă. Textul are tăceri, absențe alături de locuri unde se insistă în detaliu pe câte un anumit aspect sau argument, pe câte un citat sau referință bibliografică sau (non)edificată, lucru vizibil și din fotografiile atașate tezei, care sunt un discurs propriu, mai mult decât o ilustrare a textului. Multe sunt non-locuri, e drept, altele sunt locuri/spații reziduale, left-overs din operațiuni de edificare. În fine, aproape toată gama de exemple posibile și câteva în plus. Textul are un profund substrat poetic, care controlează, din profunzime, toate efectele de suprafață.

Este informat de practici poetice, de felul jocurilor de cuvinte pe seama referințelor, sau jocurile de paginare a citatelor, sau caracterul laconic, de haiku, al multor formulări, care ne lasă să tânjim după explicații suplimentare. La orice altfel de temă, aș fi considerat acest aspect ca o lacună. La această temă, despre care, ca să parafrazez titlul unei cărți celebre, Construit, neconstruit și de neconstruit, deși teză academică, consider ca fiind foarte potrivit tipul de redactare de text adoptat.

Introducerea dă tonul quasi-poetic pe care l-am amintit, urmată de un argument în favoarea temei alese.

Urmează o trecere în revistă a stadiului la zi a conceptualizării teoretice și artistice în tema aleasă, pe acestea două autorul alegând să le sumarizeze și recapituleze la 1.4. Capitolul al doilea, Către o abordare non-intervenționistă, aduce și angajamentul direct cu tema aleasă, pe care o nuanțează, de la non-edificare la intervenție gentilă, dematerializare și retragere. Marele refuz recapitulează și reformulează încă și mai apăsat ce s-a scris până aici.

Dacă până aici am făcut cunoștință cu instanțe ale non-intervenției, în capitolul al treilea ni se vorbește despre articularea acestora într-o tactică mai degrabă decât o strategie, a acestor atitudini retractile, de abținere deliberată în raport cu edificarea și cu starea locurilor vizate de aceasta.

Dar ce înseamnă intangibilul? Înseamnă, aflăm din sub-capitolul 3.1., gol urban, spațiu vag, teritorii flanate, reduse la un angajament vizual în mișcare.

Mai departe, se discută despre purtarea de grijă la adresa locurilor, a instanțelor anterioare ale edificării, despre cotidianitate, făcând din grija în sens heideggerian - de la îngrijorare la purtarea de grijă - un atribut al proiectării arhitecturale propriu zise. Sunt onorat, în paranteză fie spus, că autorul invocă în teză și observații preluate din cartea mea Poverism, din manifestul acestui mod de a proiecta și din referința la Tao de Kin: starea de lemn nelucrat. Dacă eu încercam să fac, dintr-o stare de spirit neangaja(n)tă o metodă de proiectare, dl. coleg Anghelache aduce starea de lemn nelucrat, mai mult decât o făcusem eu, pe teritoriul non-angajării complete în strict raport cu edificarea.

Lucrarea este documentată bogat, așa cum o dovedesc și bibliografia și resursele web menționate în teză. Menționez, de asemenea, documentarea fotografică folosită aici ca metodă de cercetare validă. Bibliografia este sofisticat aleasă și la zi. Dincolo de redactarea ușor poetică, lucrarea este, academic vorbind, încheiată la toți nasturii, cu elemente de noutate în argumentație, pe care un domeniu hibrid, precum filosofia arhitecturii, le-ar putea utiliza și dezvolta cu mult folos propriu.