Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Dialoguri  Sageata  ficti.on.all

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Mai mult decît sex


Ana-Maria Onisei

17.11.2007
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
I'm terribly sorry şi-o mărturisesc fără probleme: nu ştiu să scriu simpatic şi nici să fiu populară. Dacă s-ar întîmpla să daţi peste mine la vreun colţ de stradă, fireşte, dintr-o pură şi nefericită întîmplare, o să murmuraţi din vîrf de buze: "ptii, ce mutră acră şi pe copila asta!". Puţinii mei prieteni ştiu că, din cînd în cînd - greu de crezut, ce-i drept - nu duc lipsă de simţ al umorului. Tot ei mai ştiu şi că am capul în nori on a regular basis, iar odată pusă în faţa unei situaţii eminamente practice mă pierd cu firea ca o lebădă pe uscat.

Prin urmare, iată-mă dezorientată-veşnic-încruntată în mijlocul unui bulevard imens, gîtuit de lume, încercînd să nu par stînjenită în disperarea mea şi căutînd din priviri un loc de refugiu pentru a-mi desface harta. De preferat, fără să par pierdută. Aşa e în NY City: te simţi o furnică oricine ai fi. Senzaţia devine insuportabilă cînd ai 1.63 şi porţi balerini.

***
Cînd eram mică, mergeam pe vîrfuri. Cînd am crescut mare, purtam doar tocuri, ca o veritabilă domniţă. Cînd m-am mutat în Bucureşti, mi-a mai venit mintea la cap, iar rafturile mele s-au umplut de încălţări, cochete, însă comode. Cînd am ajuns în Manhattan, parcă nu mai ştiam nici să păşesc.

***
"Am rău de înălţime!"
"Eu nu. Uită-te numai ce pantofi am în picioare!"

***
Localul de drag queen bingo e cel mai colorat spaţiu pe care l-am văzut vreodată. Colorat cu oameni ale căror expresii ar putea fi, fiecare în parte, cîte-o fîşie de curcubeu. Nu prea am înţeles de ce trebuia să ne întîlnim aici, era un loc pe care l-ar fi preferat mai degrabă Samantha. Ca să nu mai spun că, sînt convinsă, a fost nevoie de o mie de telefoane şi de încă o mie de vorbe extra, pline de şarm, ca să obţină o rezervare. Toate cu o lună înainte, de parcă ne-am fi dat întîlnire cu barul ăsta (mă gîndesc uneori că toate locurile cu farmec sînt personaje, aproape umane), nu doar am fi venit să bem un cocktail Cosmo, să pălăvrăgim şi să ne zgîim indiscrete la oameni.

Ce-mi plăcea cel mai mult la Ea erau atitudinea şi acel american style, nu lipsit de efect însă, de a scrie despre ceea ce aparent numim fleacuri, cu o tuşă de spirit care le face să conteze. Faptul că e o americancă deşteaptă. Şi felul în care, discretă fiind, e totuşi, populară. De fapt, dacă mă gîndesc bine, aş mai adăuga pe lista de pro´s (la con´s mă abţin tura asta, cu toate că, după cum vă imaginaţi deja, dată fiind încruntarea caracteristică, from time to time, pot fi nesuferit de critică). Adicţiile: sexul, fumatul şi shopping-ul, care spun despre Ea că e o femeie care are acel joie de vivre ce te face să rîzi pe dinăuntru de fiecare dată cînd, ar spune moraliştii,... întrece măsura. Look-ul ei eclectic şi ironic. Naturaleţea cu care iese din situaţiile penibile.

***
Zdrang! M-am aşezat stîngace la masa cu numărul 9 din acel Drag queen bingo de pe Paul Smith, Inc. 5th & 16th. Dar nu fără "evenimente". Pe jos: o agendă grena cu catifea, 3 pixuri, trusa cu machiaj, două pachete de şerveţele, balsamul de buze, sticla de parfum, cîteva agrafe, biletul de avion, hîrtii mototolite, cu însemnări "de călătorie". Puţin mai sus: chipul meu descumpănit. Mîinile în aer, neştiind ce să ridice mai întîi.

"Bună seara, domnişoara A.?"
Din păcate, da.
"Îhîm."
"Miss. B. m-a rugat să vă spun că întîrzie un sfert de oră. Un ambuteiaj pe 5th Avenue şi "last minute change în alegerea ţinutei", in her exact words. Aveţi nevoie de ajutor?"
"Nu. Am nevoie de un cocktail."

Cînd paharul cu licoarea roz şi-a făcut loc pe masă, ea se afla deja alături de mine. Îmi repetam în cap: Trebuie să fiu simpatică, să mă simt în largul meu şi să fiu simpatică, simpatică, simpatică, simpatică... Ăăăăăăă...
C.B. in real life e exact aşa cum o cunoaşteţi şi cum mi-o imaginasem.

"Ştii care e cea mai mare nenorocire care i se poate întîmpla unei femei?", am întrebat.
"S-o lase pantofii în mijlocul străzii!"
"Să i se împrăştie pudra în geantă", ceea ce tocmai mi se întîmplase.
"Well, cred că o să ne distrăm de minune. C.B."
"A. Timidă, dar încîntată de cunoştinţă".

Desigur, folosea Envy de la Gucci, avea nişte pantofi sclipitori, probabil marca M.B. şi o rochie roşie, de a cărei bretea stîngă atîrna o dalie-fantezie, imensă şi albastră.

"Samantha m-a adus prima dată în Drag queen... şi, ştiind că nu ai mai văzut Manhattan-ul m-am gîndit c-ar fi bine să-l vezi aşa: gay, hetero, travesti, nebuni, cochete, cocote şi high-class în aceeaşi porţie. Ce-ai citit prin cărţile de specialitate e acum şi aici, la faţa locului."

"They say life's what happens when you're busy making other plans. But sometimes in New York, life is what happens when you're waiting for a table, zici tu. Bun, trebuie să recunosc că m-am relaxat de îndată ce am intrat aici. Ştii, eu sînt cam... greu de destins."

"În NY, mai întîi plîngi două săptămîni, îţi blestemi viaţa şi, după-aceea, te pui pur şi simplu pe rîs. În varianta mea, cînd îţi vine din nou să plîngi - well, toate lucrurile au o ciclicitate aparte - te apuci de scris texte. Ţi-am zis că e un afront la adresa feminităţii să nu porţi tocuri?"

"O fi, dar trotuarele din Bucureşti nu sînt ca cele din NY City."

"Honey, that´s the point, acum eşti în NY City!"

"Mi-ai împrumuta o pereche de M.B. din colecţia ta pentru mîine seara? Sau, mai bine zis, ai împrumuta vreodată cuiva o pereche de pantofi?"

Rîde, calmă, mă priveşte ironic. Ne întrerupe chelnerul ce aduce un cocktail. Ştie ce bea ea.

"Pantofii sînt ca bărbaţii: cei pe care îi ai în colecţia personală, nu i-ai împrumuta pentru că deja i-ai încălţat o dată. E o chestiune de orgoliu. Iar cei pe care nu i-ai încălţat încă, nu-i poţi da, pentru că trebuie să se acomodeze cu gîndul că urmează la rînd. Putem face altceva: mergem pe 5th Avenue şi-ţi fac cadou unii."

Normal, mi-am zis, Ea e suficient de girlsh şi de generoasă ca să îmi cumpere pantofi, dacă nu-mi împrumută. Vor fi perechea mea de "bărbat" preferată.

"Dacă ar fi să alegi între o pereche de M.B. şi un orgasm pe cinste, ce n-ai refuza?"

C.B e, cred eu, o romantică incurabilă. Şi asta îmi place la ea. N-ar sta niciodată cu un bărbat care nu-o face să simtă "butterflies in her stomach". Mi se pare cît se poate de just. Altfel, expresia asta nici n-ar exista.

Îşi aranjează cu un gest cochet părul, o privesc şi văd cum, zîmbind, se tot gîndeşte.

"Răspunsul meu e răspicat: aleg orgasmul. Ironia e că dacă ai fi întrebat-o pe Samantha, ea ţi-ar fi răspuns acelaşi lucru, dar din prima. Eu a trebuit să meditez puţin." Rîde din nou.

"Îţi pare rău după Mr. Big? L-ai fi luat de soţ? Chiar aşa, ce e ăla un soţ pentru o femeie ca tine? Întreb asta pentru că ştiu, nu eşti o feministă, cum nici eu nu sînt. Ador bărbaţii, dar nu suport dependenţele meschine. Mr. Big era cool."

"Cool şi imposibil. Oare putem face o greşeală şi destinul să se schimbe? Nu, Big trebuie să rămînă Big, adică unicul bărbat cu care m-aş fi căsătorit, dacă nu ne-am fi despărţit. Încă mă ia cu ameţeli cînd îl văd, încă m-aş culca cu el, fie şi pentru o singură noapte. Însă, vorba lui Janis: Won't you move over?"

Ia în mînă paharul de cocktail şi se joacă, rotindu-l, apoi aducîndu-l în poziţia anterioară şi tot aşa. Se opreşte şi spune: "Bun, există două variante: un soţ poate fi un accesoriu, cum e, de pildă, floarea pe care o am la piept. Dă un plus de glam ţinutei, dar, dacă nu eşti atentă, cînd îţi scoţi rochia, poţi să te înţepi. Cînd eşti in the mood, porţi floarea, cînd nu, o laşi acasă, în cutia cu accesorii. Din fericire, uneori şi mai ales în cazul în care ai fler, un soţ poate fi o întreagă ţinută. O îmbraci, te simţi diafană şi, mai ales, foarte tu."

"Ştii ce e curios? Că eşti liberă şi deschisă (a se auzi inclusiv flexibilă) şi, cu toate astea, n-ai renunţa la tabieturile şi încăpăţînările proprii nici picurată cu ceară. Vreau să ştiu cum ar arăta un text scris de C.B. despre C.B."

"Ca fotografia mea, lipită pe deja-celebrul autobuz."

S-a ridicat, spunîndu-mi că pleacă să-şi pudreze nasul. Am înţeles că devenisem indiscretă şi că, în ciuda atmosferei familiare (cel puţin pentru moment şi pentru mine, inexplicabilă), sînt chestiuni pe care n-o să le dezvăluim niciodată, nici măcar la un pahar de Cosmo.


În următorul episod:

La Versailles toate pisicile sunt gri.

Jocul acestei rubrici e aşa:
dacă ghiciţi (pînă joi, ora 12.00) cine e personajul episodului viitor, scrieţi numele acestuia şi o întrebare pentru el într-un comentariu (dacă aţi ghicit, nu voi da drumul comentariului decît în momentul postării următorului episod)
cea mai interesantă întrebare va fi inclusă în dialogul cu personajul respectiv
dacă vreţi să continuaţi dialogul cu personajul oricărui episod, comentariile vă stau la dispoziţie.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




1 comentariu

  • Tuşa şi pantofii...
    adrian.c [membru], 17.11.2007, 11:20

    Citind textul mi-am amintit de două "prima dată" - prima dată în Bucureşti, singur şi pe jos (m-am simţit ca un bursuc mic, tocmai ieşit dintr-o vizuină şi aruncat pe o străduţă undeva între Romană şi Victoriei - cred că tocmai acest sentiment m-a făcut să bat oraşul cât mai mult pe jos ca să-l învăţ, deşi dacă îmi veţi întreba maşina va spune altceva) şi prima oară în Paris (atunci când, bursuc mai mare fiind, stăteam mai mult ca un popândău singurel în aşteptarea persoanei care trebuia sa vină să mă ridice de la aeroport şi care pare-se o luase pe un drum greşit; franceza mi-era să zicem "blocată" însă funcţiona încă de pe atunci tactica de "do not panic"...).

    Se simte că textele aparţin unor doamne...observ încă o "tuşă" cu pantofi :) ...

    Dar simpatic...

    Adrian (care poate semna şi A. :)...)

Spacer Spacer