Veneția este unul dintre acele orașe emblematice din care ești bombardat cu atâtea imagini, încât probabil știi deja totul fără să fi fost acolo. Milioane de fotografii au fost făcute în acest oraș și l-au transformat într-un clișeu. Mii de cărți și ghiduri au fost deja scrise. Poți fi ușor copleșit de mulțimea turiștilor, dar în mijlocul haosului acestor city-break-uri și tururi ghidate, Veneția își păstrează încă caracterul și frumusețea simplă.
Unul dintre cele mai seducătoare lucruri la Veneția este aerul ei de mister: nu există nicio certitudine cu privire la ce se va afla la următoarea cotitură sau ce se va dezvălui în spatele unei uși care se deschide. Romancieri, cineaști și turiști au fost cu toții fascinați de acest sentiment tulburător că aici lucrurile nu sunt niciodată ceea ce par a fi la prima vedere.
Prima dată am ajuns aici în august 2005, dar din cele trei zile cât am stat, în două dintre ele a plouat îngrozitor. Dar Veneția are frumusețea ei și atunci când plouă. Vara, poate fi urât mirositoare, claustrofobă și sufocată de turiști, dar chiar și așa, păstrează o frumusețe obosită și decadentă, asemenea unui trandafir înflorit excesiv sau a unei curtezane îmbătrânite, dar încă frumoase.
Destul de reticent la ideea de a petrece timp în interior, am preferat să colind orașul în ploaie, de dimineața până seara. Am străbătut canalele principale, am găsit piețe mici liniștite și m-am oprit pe podurile minuscule, ridicând privirea spre statuile misterioase și palatele vechi de sute de ani. Mi-a fost ușor să mă pierd pe străzile înguste și șerpuitoare și să găsesc colțuri pustii, unde cu greu întâlneai vreun suflet rătăcit prin ploaie.
A doua oară a fost iarna, în decembrie, dar toate zilele au fost însorite. Imaginile următoare sunt însă doar cele din prima călătorie.
Mulți oameni spun că Veneția nu arată la fel de bine în realitate ca în fotografii, avertizându-mă că voi fi dezamăgit: prea aglomerată, prea murdară și prea turistică. Alții au remarcat doar degradarea ei continuă. Într-un fel, aveau dreptate. Orașul insular Veneția se prăbușește și se scufundă în laguna în care se află. Dar în toată fragilitatea ei și în ciuda turismului care o devorează, Veneția rămâne pentru mine un oraș frumos și demn, iar propriul său declin natural și trist îl apropie și mai mult de mine.
Turismul este, fără îndoială, ceea ce ucide orașul, dar este și ceea ce îl ajută să supraviețuiască. Iconica mască venețiană, acum ieftină, stridentă și exagerată, face parte din uniforma turistului. Dar Veneția va avea întotdeauna nevoie de vizitatorii săi. La urma urmei, darurile străinilor au fost dintotdeauna parte din esența orașului și vor continua să îi asigure existența. De aceea nu am simțit nici o aversiune față de ceilalți vizitatori. Asta ar fi doar o formă de egoism.
(click pe oricare fotografie pentru slideshow)
