Distribuția: Ciprian Chiujdea, Sabina Lazăr, Alexandru Tudor.
Parteneri: Teatrul Masca, Universitatea de Arte Târgu Mureș, Reactor de creație și experiment, Teatrul Dramatic "Fani Tardini" Galați, Librăriile Humanitas / Parteneri media: LiterNet.ro, ISCOADA, Revista Golan, HAPP.ro / Proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN)
Puteți vedea fotografii din spectacol în galeriile realizate de Dinu Lazăr - aici și Dan Moruzan - aici.
Sutra 2025
Performer 1 - Allen
Performer 2 - Dana, Allen
Performer 3 - Matei, Elise, Allen
Capitolul I.
1.
Performer 1 este Allen.
Allen - Nu-mi aduc aminte nimic. Cum am ajuns...
...
Allen - E bârlogul tău?
...
Allen - da' nimic, frate, nimic?
...
Allen - Sunt praf! Ne-am pus-o, cumva?
...
Omule, îmi cer scuze dacă... sper că nu... sau... uneori, știi, întrec măsura... nu sunt întotdeauna un tip prea luminat, știi, mă aprind prea rău și nu bag asta la cap deloc...
...
Allen (în timp ce-și face o țigară) - Locul ăsta e al tău? Nu vrei să spui nimic, preferi să fim... doi îngeri străini
Matei - Nu se fumează în interior!
Allen - Atât poți? (încearcă să aprindă țigara)
Matei - Chiar nu se fumează!
Allen - Ok! Stai chill!... N-o să o fac...
Matei - Înger? (zâmbet sarcastic) Ești spart bine!
Allen - Poate preferi hipster cu aureola, boem cu mintea arsă, alege tu... Uite care-i treaba. eu trebuie să vorbesc tot timpul, înțelegi? Vorbe, vorbe, citit cu voce tare (din Kadish) Nu mă lua în seamă. Ritmul, ritmul (Kadish) (un ritm). Vorbele sunt un fel de ghidaj, altfel nu mă descurc... Eu nu tac niciodată. Ca să știu cine sunt. Să nu-mi las mintea să umble aiurea... asta ți se întâmplă probabil când te naști în casa unui tată poet, prof de literatură, genul ăla de old daddy, știi tu, iar fratele mai mare Eugen, e poet și el... (studiază spațiul) Și-am crescut în casă cu alți tipi/bărbați care mi-au produs vise umede (Howl)... Keats, Tennyson, Robert Frost, cu Blake, Whitman, cu Poe... familia nu ți-o alegi... asta-i biblioteca ta? (Călugărul care și-a vândut Ferrariul - enumeră cărți de dezvoltare personală, psihanaliză, sănătatea minții). Nu-i știu. Par genul de bodhisattva...
Allen - Chiar, poți să-mi povestești ceva despre tine? familia ta? Ai și tu o mămică,.... un tătic... Poate așa avem un început de conversație. Mi se pare că părinții sunt un început bun de conversație... mereu ne provoacă mici suferințe si alienări... Freud (carte - Introducere în psihanaliză), pe el îl știu... prea burghez, cunosc căi mai bune de scăpare...
...
Allen - Uite n-am apucat să-ți zic nimic despre Naomi, săraca mea mamă, Naomi, cu ea e o poveste mai complicată, vrei să ți-o spun... mama n-avea treabă cu poezia, pace și praf de stele!... mama era comunistă, o comunistă adevărată, cu carnet de partid, ștampilă, cotizație plătită la zi, membră a Partidului Comunist American, o luptătoare înfocată pentru drepturile muncitorilor, pentru Adevăr, cu A mare. Mama ura capitaliștii și porcii... forțele de ordine. Nu, nu era o anarhistă, nu fuma iarbă, nu punea bombe. Pe la 10 ani, chiar și mai devreme, mă târa și pe mine la protestele din Union Square... sau la mitingurile din Harlem împotriva legilor Jim Crow. Mie mi se rupea... Eu pe-atunci eram în zeama mea...
...
Allen - Chiar n-ai chef de mine...
Uite, frate, uneori nu vorbesc, ascult muzică, ascult în orb plăci de gramofon (Kadish) / (fredonează ceva). Unde-i colecția ta? Vreau să trag un ochi! (caută, nedumerit)
...
Hey, trebuie să vorbești, nu-i frumos să nu vorbești cu un musafir, maică-ta nu ți-a predat lecția? Unde-ți sunt bunele maniere? Nu cer să-ți deschizi sufletul, să te conectezi cu mine. Conversații ușoare... Aruncă-mi două-trei vorbe și-ai rezolvat treaba. Nu ai câteva minute? Nu-ți cer mult... Doar puțină dragoste... Numele meu e...
...
Matei - Ești un intrus. Cum ai aterizat aici?
...
Allen se gândește, pauză.
Allen - Omule, ești atât de rece cu mine și, știi, eu nu ți-am făcut nimic...
.....
Allen - Pesemne că sunt un ignu (Ignu)
Matei - Ignu?
Allen - Da, omule, Ignu
Ignu trăiește o singură dată și etern și știe asta
Doarme în patul tuturor, toată lumea tânjește după ignu, ignu a cunoscut singurătatea devreme
Așa că ignu e un primitiv al penisului și al minții
Pe lângă asta, dacă mă cunoști, te declar și pe tine un ignu (Ignu)
Matei - Poet?
Allen - Mda, un dealer de rime, mi-aș fi dorit să fiu un sfânt nebun al drumurilor, un iubitor de viteză, în genul lui Neal, dar se pare că sunt doar o iapă de povară, doar mimez dansul cosmic...
Tu ai mașină, îți place să conduci? Îmi place să fiu plimbat cu mașina. Neal Cassay o făcea mereu pentru mine. Era dement, o călca până la podea, îi ardea cauciucurile... Așteptam să mă întindă pe bancheta din spate, dar lui îi plăcea doar viteza...
Mai târziu și-a tras nevastă și copii....
2.
Matei (această scenă se bazează pe mărturisirea unuia dintre performeri realizată în timpul laboratorului din perioada de documentare premergătoare scrierii textului)
Doi, doi-zece, doi, doi-zece, sunetul înainte de a se produce ceva,
Să vezi dacă funcționează, doi, doi-zece, doi, doi-zece. Încordarea prevestitoare, greutatea din stomac, frica de dinainte de...
Frica de dinainte de a intra în lume
Doi, doi-zece, doi, doi-zece, dintotdeauna mi-a fost teamă că o să fiu abandonat... de familie, de prieteni, teamă că n-ating așteptările celorlalți și astfel o să fiu abandonat. Tatăl meu ne-a părăsit dinainte de-a mă naște eu. Unchiul meu, fratele mamei, care preluase rolul unui tată adoptiv a dispărut și el. La vârsta de 4 ani eu am devenit bărbatul. Bunica mă striga uneori Vali, numele lui...
Sound check - 2.2.10.2.2.10
pe la 5-6 ani am început să am niște stări pe care nu le înțelegeam și acum le înțeleg
la 6 ani mă uitam cu bunica la TV și deodată am exclamat
buni, ce frumos e bărbatul ăsta!
buni s-a uitat la mine s-a bătut de trei ori peste gură, bată-te și tu ca nu cumva să devii homosexual
la 11 ani am descoperit pornografia online, consumam ore de pornografie gay, dar ziceam că nu, nu acceptam, mă băteam peste gură în secret, să nu care cumva...
La liceu, toți iubite, eu nu. Știam că e ceva diferit, dar credeam că e greșit și se poate schimba
Mi-am făcut prietenă în a 11-a, m-am combinat cu cea mai populară fată de liceu, am devenit pentru un timp cel mai popular tip din liceu
La facultate am avut prima relație cu un bărbat, o relație care a avut la bază frica, să nu se afle, să nu afle colegii, profesorii, să nu afle în primul rând părinții mei, poate din teama veche de abandon
Doi, doi-zece, doi, doi-zece...
La un moment dat toată lumea știa, numai părinții mei nu...
Eu sunt un familist convins. Mi-am zis la un moment dat, dacă ai mei ar ști despre homosexualitatea mea sigur ar accepta, așa se întâmplă mereu, problemele se rezolvă în familie. Nu invers, în afara ei!
În sfârșit, am prilejul, sunt într-o relație serioasă de peste un an jumate cu un tip, dar care cam începe să scârțâie, ca orice relație după un an jumate... Mi-am zis atunci.... scârțâie poate pentru că nu le-am destăinuit-o părinților și o păstrez ascunsă de ei. Și pentru că țineam la tipul respectiv, și nu voiam să-l pierd în ruptul capului, și... m-am hotărât să-i arăt dragostea mea mărturisind-o părinților mei...
Sound check - 2.2.10.2.2.10
Dar felul în care am făcut-o a fost destul de hazliu, mama nu știa că fumez... o, mama mea, credea că printr-un sistem de interdicții mă poate proteja de "pericole".
Într-o zi stăteam și vapam și trăncăneam cu soră-mea în camera ei. Mama mea are uneori obiceiul ăsta, să intre în cameră fără să bată la ușă, așa a făcut și de data asta. A intrat fără să bată la ușă. Sor-mea a încercat să mascheze, a aruncat repede niște haine peste iqos, maică-mea a simțit mirosul de iqos și a început să ridice hainele și a văzut iqosul. După care a izbucnit, hai că îl chem și pe taică-tu să vadă.
2.2...
Ok, zic! Da, hai, că vreau oricum să avem o ședință toată familia. A venit și taică-meu în cameră și bunica, maică-mea în picioare, taică-miu s-a trântit în pat și bunica s-a așezat în fotoliu. Am început, vreau să vă spun o chestie importantă despre mine, sunt homosexual și-n prezent am o relație serioasă cu un tip, da, sunt îndrăgostit de un tip, cineva m-a rupt de cap! Mama: cum cineva te-a rupt de cap, nu-nțeleg? Da, mamă, am fluturii ăia în stomac, da, pentru un băiat! Maică-mea a început să plângă instant, bunica a zis, știam, de ce nu mi-ai spus mai repede, puișor! și tatăl meu vitreg de pe marginea patului, s-a întors spre ea, teatral, ți-am zis eu și nu m-ai crezut niciodată.
3.
Allen - Pân' la urmă te-a acceptat mama ta?
Matei - Da, a fost nevoită.
Allen - E bine, omule! În cele din urmă te-a înțeles!
Matei - Nu știu dacă a înțeles, n-am mai discutat despre asta. Eu cu ea nu prea vorbesc.
Allen - Știi... așa-i treaba cu mamele astea, sunt puțin depășite de situație
Matei - Da, maică-mea chiar a rămas blocată în trecut, după ce ne-a părăsit taica-miu ea a încercat să-și refacă viața cu altcineva. Mereu altcineva... Și noi doi am pierdut contactul... Mama și-a cheltuit toată energia ca să-și refacă viața...
Allen - A reușit?
Matei - Se pare că da, sau cel puțin așa dă de-înțeles...
Allen - Omule, eu contactul cu mama l-am pierdut cu mult dinainte de a veni pe lume. În 1919, sărmana, Naomi, a stat în pat, într-o cameră întunecoasă timp de 3 săptămâni. Naomi învață să fie nebună încă de atunci, înțelegi? (Kadish) Când am apărut eu pe lume, ea împărțea deja perioadele de lumină cu perioadele de întuneric.
Matei - Îmi pare rău
Allen - Pentru ce?
Matei - Pentru...
Allen - N-are de ce să-ți pară rău, omule...
Viața e... un tren fără oprire...
Deja la zece ani eu și mama fugeam de agenții federali aflați pe urmele noastre, am luat trenul din Penn Station, New York spre Florida și am coborât în Miami Union Station, și acolo ne-am cazat într-un hotel ieftin. Ține-ți mintea trează și nu o lua razna, Allen, mi-am spus, atunci. Ceva nu-i în regulă cu Naomi! Știi, în zilele ălea mama era ori excesiv de veselă și bine dispusă, ori dintr-odată pica în paranoia și se ascundea în camera ei, de otrăvuri, (de) gaz ilariant și (de) spioni (Kadish).
În unele zile urla de se auzea în tot hotelul Ajutor! Fasciști! Moarte! Hearst! Mussolini! Capitaliștii! (Kadish). Înțelegi, eram doar un puști de zece ani și trebuia să administrez toată situația.
Într-o dimineață, la micul dejun mi-a zis Allen, dragul meu, sper să nu schimbe asta, viziunea ta asupra mea (Kadish).
Omule, eu, în clipa aia, n-am avut puterea să o consolez, deja între noi se căscase hău al dracului de mare.
Matei - cum te cheamă?
Allen - nu ți-am zis?
Matei- nu, nu mi-ai zis...
Allen - Allen...
Matei - Allen și mai cum?
Allen - Ginsberg... Allen Ginsberg... Allen Irwin Ginsberg
Allen - Pe tine...?
Matei - Matei... Matei Dima...
Allen - Matei!
... Matei... ies pe balcon să fumez o țigară...
4
Dana intră în garsonieră, îl surprinde pe Matei adâncit în gânduri, îi pune mâinile la ochi, Matei se sperie.
Matei - Să-mi fut una, Dana! E deja prea mult pentru o singură zi!
Pe bune?!
Dana - Ce dracu' ai? Credeam că te bucuri să mă vezi.
Matei - Bă, da' nu dai buzna așa...
În casa mea e deja ca-n gară...
Dana - Era deschis... Ți-am zis că odată și-odată o să intre unu' de la Glovo peste tine. Ești tâmpit și mă enervezi.
Matei - Hai mă, întoarce-te...
Dana (cedează) - Pe bune, Matei, vezi ce faci cu nervii, nu poți să o ții așa... Trebuie să te adaptezi... Ce-i cotețul ăsta? Vrei să te ajut să facem puțină ordine?
...
Allen (revine din balcon) - Omule, cartierul ăsta aduce puțin cu Green Village, o grămadă de gură cască... (Allen o observă pe Dana)
Dana - Matei, nu ne faci prezentările?
Matei -... Allen Ginsberg... Dana, prietena mea...
Allen (întinde mâna) - Allen Ginsberg
Dana - Allen Ginsberg?
Matei - Da, Allen Ginsberg...
Dana - Pe bune! Ce vrăjeală proastă! Allen Ginsberg, în persoană, zici? Allen, capul generației Beat?!
...
Allen - Allen, capul răutăților, Allen, demonul mamelor bisericoase, cu frică de Dumnezeu
Dana - Allen, spaima lui Trump!
Allen - Cine?
Dana - Allen progresistul! Ăsta-i mai rău ca un woke! În perioada asta să ai un woke în casă, gândește Matei! Trebuie să plece, o să-ți facă o grămadă de probleme dacă îl ții pe-aici.
Matei - Îl cunoști?
Dana - Din cărți. Îl cunosc pe Allen Ginsberg din cărți. Dar Allen Ginsberg, ăla de care știu eu, e mort.
Matei - E mort?
Dana - Ce faci?
Matei - Îi spun să se care, n-am chef de probleme!
Dana - E mort, Matei, pe bune n-are ce probleme să-ți facă.
Matei - Unii morți sunt mai periculoși decât cei aflați în viață... Dana, de unde a apărut nebunul ăsta?
....
Dana - Și dacă n-are unde să se ducă?
Matei (precipitat) - Mă doare fix în cur, nu-i treaba mea.
Dana (strigă în timp ce Matei se întoarce spre Allen) - Matei! Matei! Mateeeei!
...
Matei - Uite, Allen, prietene, trebuie să pleci.
Trebuie să te cari!
Nu-i un timp bun să dai buzna în casele oamenilor
Sunt scumpe și mici
Nu-i loc pentru tine!
...
Dana (salvează aparențele) - Vă e foame? Ți-e foame, Allen? Am luat niște covrigi de la Luca. Am luat covriLuca, am luat cu cârnați picanți și cu ciocolată. Și pentru tine Matei, covrigi cu dulceață de vișine, preferații tăi. Ziua de salariu, ieee!
...
Allen - Aproape că era să-l cred...
Dana (despre Matei) - E puțin... doar puțin speriat... ținând cont de toată conjunctura...
Pot să te ating?... Ești cald! Când te tai cu lama, curge sânge?... E ca noi, Matei! Și el e speriat. Nu-i așa, Allen? Așa de împuțită e treaba în America?
Allen - (despre America) Mașinăria ei mă depășește, i-am dat Americii totul și acum nu mai sunt nimic. Am ajuns să nu-mi mai suport propria minte (America). Foarte buni! (despre covrigi). Ar trebui exportați în America! Poate i-ar potoli foamea!
Allen - N-o să mă mai întind mult pe aici... Termin covrigii. Beau un pahar de apă. Îmi trag puțin sufletul... Nu-i vina mea. Nu eu aleg... Sunt forțe care mă pun în mișcare. Legi cosmice și Decrete prezidențiale...
...
Matei - Poți să te grăbești? Faci orice numai să tragi de timp...
Allen - Omule, vreau doar puțină... dragoste... din partea ta. Dă-mi puțină iubire si apoi îți promit că te las în pace... Nu pot să mă despart de tine cu o karmă proastă.
Matei - Iubire?
Allen - Da, sunt dispus să fac orice pentru puțină iubire
Matei îl respinge pe Allen...
Allen - Hai, nu iubire, da' măcar puțină afecțiune acolo?...
Haide băiete trece-ți degetele prin părul meu (Supermarket în California), asta nu poate răni pe niciunul dintre noi, trage-mă de barbă, hai, așază-ți mâna pe picioarele mele...
Matei (caută scăpare) - Dana!
Dana - Hai, Matei, nu lași pe nimeni niciodată să pătrundă în zona ta. Ăsta-i adevărul. Dar măcar acum... în fața faptului... Matei...
Matei îl respinge pe Allen. Allen se dezechilibrează și alunecă. Dana îl sprijină.
...
Dana - Allen, trebuie să ne înțelegi. Suntem... puțin dați peste cap... Speriați! Chestia asta ne-a afectat. Nu ne așteptam! Pare că totul se duce dracului. Mințile noastre nu mai înțeleg și o iau razna!
Allen - Putem vorbi despre asta... despre minți
Matei - Pe lângă poet e și psihiatru?
Allen - Ah, frate! Nu. Clinicile de psihiatrie nu-s pentru mine, m-ai înțeles greșit. Am o întreagă poveste cu spitale și terapeuți, chiar nu m-ai citit?
Matei - Nu, n-apari la story! Se pare că nu ești așa de important.
5.
Allen - Mereu și mereu - refrenul - Spitalelor (Kadish de psihiatrie: Greystone Park Psychiatric Hospital - din New Jersey, Bellevue Hospital - din New York City, Pilgrim State Hospital - situat în Brentwood, Long Island, New York. Niciun remediu pentru boala ei. Allen, ai grijă de ea. Tatăl meu, Louis, și fratele meu, Eugen, nu sunt prin preajmă. Allen, să nu care cumva să o părăsești, n-o scăpa din ochi, Allen. Da, tată, Louis! Allen, cum mai e mama? E mai bine, Eugen, vezi-ți de treaba ta! 47, Bellevue Hospital, medicii hotărăsc că au o soluție: Naomi să fie lobotomizată. O parte din creierul ei va fi extirpată, partea aia aiurea.
Dana - ora 7:45 seara, în stația 381, Piața Romană, direcția spre Unirii, o femeie într-o haină veche mâncată de molii,
Allen - Mama mea goală și plină de rahat în mijlocul bucătăriei strigând la bunica, un agent federal infiltrat în casa noastră, Allen, dă-o afară! Afară cu ea, Allen, o să ne otrăvească pe toți! Afară! Afară! (Kadish)
Dana - urla către ceva invizibil "te-ai îmbrăcat în fratele meu, ai pătruns în casa mea și mi-ai ucis fiica"
Allen - E mama mea!
Dana - Nu, Allen, stai liniștit, nu e mama ta, o femeie, o femeie necunoscută, e plin orașul de astfel de oameni, din ce în ce mai mulți în ultima vreme, în tramvaiul 1, autobuzul 97, pe linia lui 141, nebăgați în seamă, ignorați. Oameni pierduți în lumea lor interioară, luptând cu întunericul!
Allen - Frica mea, să nu-mi pierd mințile, și dacă îmi pierd mințile să nu rămân singur, frica mea să mă îndepărtez de mine, să mă simt singur cu mine.
Dana - Femeia corpolentă și rujată strident se uita la mine, ar putea fi mama mea! Cu șoldurile mari, cu ciorapii matlasați rupți...
Allen - E mama mea!
Dana - Nu, Allen, ar fi putut fi mama mea, cea care și-a pierdut jobul, mama mea care și-a pierdut soțul, mama mea care-n timp și-a pierdut speranța, mama mea a cărei viață n-aș vrea să o repet niciodată, împotriva căreia mă încearcă o revoltă oarbă, fiecare cuvințel al ei stârnește o rebeliune în mine, mama mea cea care a pierdut controlul alimentar...
Îmi fac tatuaj pentru că ea n-are, piercing pentru că n-are, vreau să ies din cercul ei plin de îngrijorări și premoniții venite din experiența ei tristă de viață...
O urăsc pentru că devin ea, așa cum urăsc orașul a cărui expresie devin, isterică, apatică, îmbâcsită și mă gândesc, știi poate și ea a fost ca mine și la un moment dat, sub presiune, îmi pot pierde mințile la fel ca femeia din stație...
Allen - New York State Psychiatric Institute, Columbia-Presbyterian Medical Center, 1949. Porcii de polițiști descoperiseră niște lucruri furate și dosite în apartamentul meu de idiotul de Herbert Huncke și gașca lui, fără nicio treabă m-am trezit atras în chestia asta.
Dana - ora 7:48, încă în stația 381, Piața Romană, direcția spre Unirii. M-am îndepărtat de femeia asta pierdută împroșcând cu salivă și spaime în jurul ei. Pe fiecare linie de suprafață există cineva, o femeie sau un bărbat, cineva tânăr sau bătrân, cineva care vorbește singur, cu mintea împrăștiată în mii și mii de fragmente.
Allen - Avocatul mă sfătuiește să mă internez pentru o perioadă la spitalul de psihiatrie dacă vreau să scap de rahatul în care Huncke și gașca lui m-au băgat. E mai bine așa. "Deci, domnule Ginsberg, istoricul dumneavoastră, mama bolnavă de schizofrenie, cu dese atacuri de panică, asta nu e bine deloc, chiar nu-i bine, trauma copilăriei plus sexualitate îndoielnică care declanșează diferite mecanisme de apărare, frică și rușine, nu mai zicem de complexul Oedip, cu o prezență atât de puternică a mamei în viața dumneavoastră, cu toate scenele ei dezagreabile desfășurate în fața dumneavoastră...." Ochiul sever al psihiatrului mă îngrozește în timp ce mă monitorizează.
Dana - Am preferat să mă agăț de un bodyguard care păzește intrarea unei case de păcănele situate pe cealaltă laterală a stației de autobuz 381, într-un fel om al legii, îmi zic, un apărător al ordinii în uniformă, îmi trag puțin sufletul.
Allen - O glumă cosmică! O treabă nasoală, Porcii sunt acum cu ochii pe mine.
Dana - Lângă mine observ o femeie frumos îmbrăcată, un palton crem și o fustă scurtă în carouri, ghete cu toc, o femeie grăbită de taskurile zilei, de îndatoriri, de familie poate, o femeie grăbită și hotărâtă să traverseze Magheru direct printre mașini, mama mea tânără!
O privesc admirativ! Oau, eu n-aș face așa ceva niciodată. Să traversez Magheru la o oră de maximă circulație, trei benzi pe fiecare sens, 6 benzi în total pline de lumina farurilor, de șoferi nebuni, de claxoane nervoase, de noapte si ceața motoarelor cu combustie internă, dar ea o face, zbang, o tulește direct printre mașini, mă gândesc, o face pentru că orașul nu-i lasă timp. O întâlnire de dragoste, îmi zic, o poveste de dragoste în cofetăria de peste drum, poate că acolo e tatăl meu și e primul lor date!
Gândul meu e întrerupt. O bombă în cap! Baang!
Allen - "Aveți și dumneavoastră atacuri de panică, nu-i așa?"
Dana - "Ia uite-o și pe pizda asta cum trece, fă, pe unde pula mea treci, drogato!", e bodyguardul din spatele meu, omul în uniformă, cerberul de la păcănele... "Pe toate vă mănâncă..."
Mă uit îngrozită în ochii lui sticloși de prădător detectând prada. Când morții mă-tii s-a trezit viața în tine! Îmi înghit furia
Allen - Simt o durere în piept și simt că mă sufoc, aerul din jurul meu e otrăvit. Ah, frate, urlu în interiorul meu sunt și eu schizofrenic, am moștenit și eu boala mamei?
Dana - "Tu ce te uiți așa la mine?", ar mai zice ceva dar dă din mână a lehamite, toate sunteți la fel, niște...
Allen - Până la urmă, de ce sunt internat aici? Să scap de închisoare sau sunt cu adevărat bolnav? Mă gândesc, știi, avocatul ar putea fi omul sistemului, s-a jucat cu mintea mea, m-a manipulat ca să mă ducă în locul potrivit.
Dana - Stația 381, ora 8.00, Piața Romană, orașul ăsta nu e un loc sigur pentru mine. Mi-e frică! Frică în propriul oraș.
mai bine merg o stație pe jos, deși mi-e un frig de mă cac pe mine
În timp ce mă deplasez mă gândesc o clipă dacă n-am exagerat cu ceva Dacă sunt doar niște nebuni care-și fac hazul prin orașul astă?
Allen - Sunt nebun sau nu?
Dana - Da, numai o clipă, apoi simt cum se adună toți în spatele meu.
6.
Matei - ...
Allen - Pot să te iau în brațe?
Matei - Nu știu ce să zic...
Dana (insistă) - Matei...
Allen și Matei se strâng în brațe. Allen devine intruziv, îi trece mâna prin păr.
Allen - Știam că ești un ignu, genul ăla de ignu futăcios (Ignu), adorat de păpușile de la Hollywood, de singuraticele Mary din Idaho, de soții lor tandri. Încornorat, sodomizat, beat, tremurând și fericit (Ignu) (Matei îl respinge pe Allen)
(spre Dana) Pot să te strâng pe tine...
Dana și Allen se îmbrățișează mult timp.
Allen - Ce bine e! Aveam nevoie de chestia asta...
Dana se desprinde de el.
Dana - Cred că și eu.
Allen - Mai devreme, chiar credeam că o să fiu dat afară pe ușa aia, apropo, ce e afară?
Matei (insinuant) - Ia încearcă!
Dana - Matei!
Allen - Ce e afară?
Matei și Dana - Afară? Orașul nostru!.. (se uită unul la celălalt) Orașul nostru?
Allen (puțin întristat) - În ce an suntem și în ce oraș?
Dana - București 2025, Allen!
(Uși și ferestre deschise, sub forma videoproiecțiilor, Bucureștiul, sunete intense, imagini, ceva foarte real, imagini cu oameni care demonstrează, strigăte, revendicări, reclame luminoase, claxoane, covrigării, spectatorii la intrarea TNB)
Allen - Oh, Moloch!
....
7.
Dana (în spectacol scena este dublată de momentul coregrafic al celor trei performeri realizat de coregrafa Diana Dragu, pe parcursul scenei focusul se mută dinspre cuvinte, spre actul fizic. Filozofia fraților Tate se transformă într-un act fizic / performativ de hărțuire / viol) -
Învățăturile fraților Tate către fiii lor spirituali. Cele 4 categorii obiective ale femeii: rea, proastă, panaramă și nebună
Rea - își exprimă părerea, propriile opinii și vorbește cu ceilalți de la egal la egal
Proastă - te atașezi de o persoană și te complaci. Tu, de obicei. Dacă ești copilăroasă, jucăușă, atitudinea e, mamă, ești proastă! Când vrei să te bazezi pe cineva și vrei să preia controlul, ești proastă, de fapt aici ești proastă și panaramă
Panaramă - când flirtează, când are treabă cu un băiat, când se pupă cu un băiat într-o seară și apoi se pupă din nou, cu alt băiat / bărbat, peste 5 luni, dacă refuză un bărbat e panaramă, dacă nu-l refuză tot panaramă
Nebună - momentul în care începe să-ți pese de ceva, îți dorești și vrei să faci ceva, când ești prea fericită, când vrei să fii om, ai o singură viață și vrei să o trăiești la maxim! Ești nebună! Nebunooo!
...
Dana - În momente de frică, în mine se deschide o gaură neagră care mă trage în interior, împreună cu timpul, timpul încetinește, extremitățile, mâinile și picioarele mi se încălzesc (eu în general le am reci), simt că mă încălzesc și dispar.
8.
Allen - Pe culoarele reci ale New York State Psychiatric Institute mă întâlnesc cu Carl Solomon, și el e aici pentru a fi normalizat.
C.S.: "Cine ești?"
A.G.: "Eu sunt Mîșkin." Răspund.
C.S.: "Eu sunt Kirilov." Răspunde. (din folklor, nu există o sursă exactă)
Omule, stai liniștit, ești perfect sănătos, îmi zice Carl, râzând. Schimbăm impresii despre suprarealiști, despre Tzara, Artaud. Carl suferă îngrozitor. I se administrează o doză zilnică de electroșocuri stimulatoare (Howl). Allen, îmi vine să vomit, mă doare capul îngrozitor. O, Carl, ce fac ei minții tale frumoase (Howl)? Azi-noapte am făcut pe mine, Allen, nu pot să mă mai țin. Allen, ei încearcă să distrugă poezia din tine! Ei nu înțeleg mințile noastre iluminate. Carl, trebuie să o iei ca pe o glumă cosmică și să scapi cumva de-aici. N-ai vrea să știi ce i-au făcut lui Naomi. Sunt în stare să facă tot ce-i posibil ca să te normalizeze, ei chiar te distrug, Carl! Există o grămadă de alte căi prin care să ne eliberăm mințile, îmi șoptește Carl, altele decât spitalele.
9.
Matei - Ce tot mâzgălești acolo?
Allen - Lucrez la ceva...
Matei - La ce?
Allen - Omule, nu prea știu ce-o să iasă în final... Dar încerc să-i dau de cap.
Dana - Și el te inspiră?
Allen - Da. Oamenii ca el mă inspiră.
Matei - Oamenii ca mine? Wow, ce onoare, Allen! Sunt și eu un subiect poetic!
Dana - Și eu? Eu nu te inspir, Allen?
Allen - Să zicem că nu ești tocmai domeniul meu de expertiză.
Dana - Ești sigur, Allen? Băieți distruși, băieți pierduți. Doar ei merită să fie poezie, nu, Allen?
Matei - Păi acum să fim sinceri... Poate ar trebui să-ți pierzi puțin mințile, Dana...
Dana - Sau poate că tragedia mea nu-i pe gustul lui... Nu-i așa, Allen?
Allen - Poate... Într-un fel sau altul, eu scriu despre mine. Îmi scot mintea pe hârtie, înțelegi? E o nevoie. Corpul meu, corpurile pe care le doresc și se distrug, mințile pe care le iubesc și se pierd. Dorințele mele. Și sistemul care vrea să le facă invizibile. Mă așază la masa lui și vrea să-mi dea ciorba lui. Sistemul mă aruncă singur într-o cameră minusculă, cu 2 dolari douăzeci și șapte de cenți (America) în buzunar și două legături de marijuana (America). Practic sunt un început de poet falit.
Matei - Asta sună a manifest. Pot să manifestez o bere din frigider...
Allen - Crezi că sună a manifest? Și eu m-am gândit că-i posibil, simt în mine un urlet continuu, înțelegi? Încerc să scap, să scot urletul ăsta din mine și nu reușesc.
Matei - Allen, manifestul... Hai, ia o bere! Urletul ăsta al tău se va uita repede, peste cinci ani nimeni nu-și va mai aminti. Dă-i drumul acum, te chinui degeaba...
Allen - Înțeleg, omule! Atunci trebuie rescris mereu. La fiecare generație. Să nu uităm. Reinventat mereu. Un urlet nou. Actualizat! Să nu uităm! Memoria omului e scurtă. Foarte scurtă. Memoria frăției ignu trebuie să rămână vie... Dacă ești un ignu adevărat, așa cum de fapt simt că ești, va trebui să urli pentru ai tăi... Și tu, Dana, va trebui să urli...
Dana - Ah, desigur, Allen, marele profet al disperării personale! Noi ne luptăm cu prăbușirea lumii, iar tu ești ocupat să-ți contempli tristețea la lumina unui bec chior. Chiar, Matei, pune dracului o lumină mai bună... Ești un narcisist, Allen, ăsta-i adevărul. Sunt atâtea probleme nerezolvate... manipulezi totul în favoarea ta, crezi că nu-mi dau seama ce faci? Poate îți merge cu Matei, el e oricum praf... Te-ai gândit că urletul meu nu e ca al tău? Ce se întâmplă de fapt, Allen? Nu cumva ești doar un alt băiat cu tristețuri existențiale care crede că disperarea lui e mai poetică decât sfârșitul lumii?
Allen - Lumea s-a sfârșit de un milion de ori, dragă. Încă suntem aici. Încă fumăm, bem, scriem, urlăm.
Dana - Generația ta putea să se piardă, să fugă, să viseze la libertate individuală! Noi nu mai avem luxul ăsta! Noi nu ne permitem să ne lăsăm purtați de jazz și tripuri existențiale! Noi trebuie să facem ceva! Noi nu ne permitem să fim boemi! Noi nu avem timp pentru o criză existențială de lux! Totul arde, la propriu. În timp ce voi ați dansat pe jazz, noi alergăm să stingem incendiile pe care le-ați lăsat mocnind!
Allen - Crezi că o să danseze bancherii și politicienii după cum bați tu din picior?
Dana - Măcar eu încerc! Tu ce faci, Allen? În afară de a-ți turna creierul pe hârtie?
Capitolul II.
10.
(Acest text a fost construit având memoria proaspătă a alegerilor din noiembrie 2024, scena următoare redă mărturisirea colectivă a celor trei performeri realizată în timpul laboratorului din perioada de documentare premergătoare scrierii textului)
Performer 1 - Trebuie să vorbesc și eu (în calitatea de Performer 1) Prima dată am ieșit în stradă la o demonstrație, la vârsta de 13 ani. Prima ieșire a fost cu Colectivul.
Performer 2 - Eu am ieșit tot cu Colectivul, n-am verificat nicio informație, era un șoc atât de mare, muriseră oameni tineri distrându-se într-o noapte în club, văzusem niște imagini...
Performer 3 - Eu n-am ieșit nici la Colectiv, nici la 10 august, eram tot în zeama asta... a mea. Nu eram în echilibru eu cu mine, nu aveam putere...
Performer 1 - La 13 ani nervii personali sunt mulți, mulți, mulți și haotici. E vârsta aia nasoală numită pubertate, nu vrei să te ghideze nimeni.
Performer 2 - Nu aveam know-how-ul. Nu aveam informațiile...
Performer 3 - Dar țin minte că bunicii se uitau mereu la politică. Antena 3 e aici! Asta îmi aduc bine aminte. Antena 3 era în casă și în mintea lor, și fără să vreau, rupeam și eu din bucata aia de "realitate".
Performer 1 - A fost o chestie socială, nu prea înțelegeam politica, știam că este pentru binele comun, împreună pentru un scop comun, nu prea știam bine substratul politic, era o alăturare, unii cu alții. Pentru mine s-a descărcat un soi de euforie.
Performer 2 - Eram atât de împreună, și revolta față de cine ne conduce și cum ne conduce. Nu știam nume, nu știam de Ponta, Piedone, nu știam de ceilalți. Acum știu. Pentru că n-au dispărut...
Performer 1 - Am simțit în sfârșit că pot să-mi las nervii mei personali deoparte, să uit de ei și pot să susțin o cauză. O cauză pe care, e adevărat că nu prea o înțelegeam. Dar acolo în mijlocul oamenilor m-am dizolvat în furia generală.
Performer 3 - Tocmai făcusem pace cu mine, cu tot trecutul. Și orașul mi se părea deodată mai colorat și începeam să simt gustul mâncării, pentru prima dată, cu doi covrigi. Și vine noiembrie 2024,
Performer 2 - Pentru prima dată mi-a fost frică. Nu mi-a fost frică la Colectiv, nu mi-a fost frică la Dragnea, Rezist, dar în noiembrie 2024 mi-a fost frică. Mi-a fost frică să nu mi se întâmple ceva, mie sau celor de la Universitate
Performer 1 - Și, Doamne, înainte fuseseră acele trenduri pe tik-tok, în casa mea nu vreau curcubeie, mame, tați care-și postau copiii, ceea ce este destul de wrong să pui copilul pe rețele, și ei puneau acest caption și totul devenea agresiv
Performer 3 - E extrem de trist ca oamenii ăștia să nu înțeleagă, copilul pe care îl postează pe tik-tok poate să fie gay...
Ce s-ar întâmpla dacă copilul dumneavoastră...?
Doamne, cum?
Controlul parental, să controlăm și să deținem copilul în toate aspectele.
Performer 1 - Am simțit că totul se poate nărui într-o singură clipă. Că-n toate revoltele de până atunci n-am ținut cont de ceilalți. Lumina oarbă a orașului. Gurile întunecate ale metroului. Întunericul lăptos amestecat cu funinginea toxică a mașinilor. Agresivitatea generală a orașului. Griul din jurul meu, oamenii în cutiuțele lor, oamenii care vorbesc singuri. Haina neagră a orașului.
Performer 2 - Plecarea mea nevrotică spre Universitate în seara aia, cu bateria telefonului gata să se descarce și să pierd legătura cu puținii oameni în care mai aveam încredere. Bateria telefonului 7%, doar cât să comand un Uber la întoarcere, pierderea lumii mele. Deodată am în față the big picture! Bucureștiul!
Performer 3 - Nici eu nu m-am simțit sigur după ieșirea din noaptea aia la Universitate. Dana nu răspundea la telefon. Telefonul îi murise. Mi se părea că ne-am adunat puțini. Și că oricând se poate produce ceva. În mijlocul nostru a venit un legionar, ceva de genul, și-a început să facă apologia extremismului. Noi am zis, hai să-l ascultăm, să vedem ce dracu' spune, până unde merge. La un moment dat știu că l-am întrebat chiar eu, tu l-ai susține pe Hitler dacă ar trăi, nu? Da, eu îl susțin pe Hitler, mi-a răspuns la timpul prezent. A fost o noapte foarte urâtă.
Performer 2 - Țin minte că mi-a fost frică la întoarcere să iau Uberul spre casă chiar de la Universitate, să nu fiu asimilată cu cei ieșiți în Piața Universității, nu mă simțeam deloc în siguranță, m-am dus mai departe în spate la Inter să iau un Uber, am urcat în mașină și m-am rugat să nu mă întrebe șoferul ceva, apoi i-a sunat telefonul și-a început să vorbească cu cineva. A început să-i înjure pe cei de la Universitate. Simțeam cum se adună în mine furia și teama, și toate cele, am ajuns acasă și am avut un atac de panică. Nu am simțit niciodată frică ca atunci.
Performer 1 - Sună telefonul. Sunt în autobuz, a doua zi după primul tur. Alo, alo, mă auzi. Da, bă, te aud. Ai văzut ce s-a întâmplat la alegeri? Bă, ți-am zis, sunt în autobuz! Da, mă, am auzit, dar ai văzut scorul, e belită! Hai, închid, poate batem în deplasare. Mi-a fost frică să spun nume.
Performer 2 - Acum simt nevoia să iau puțină distanță. O perioadă. O pauză de respirație. Să nu mai susțin cauze. Să nu mă mai implic. Am tendința asta spre escapism. Când totul devine mai intens, eu fug, mă retrag. Dispar.
Merg la sală,
La Downtown, pe Mihai Bravu, merg dintr-un natural urge, merg pentru că vreau să simt. Senzația că sunt vie și fac ceva, cu mine. Îmi pun căștile, las exteriorul pe mut, dau drumul la playlist.
Urgența sunt eu, nu planeta, nu starea calotei glaciare... nu situația politică... Metabolismul meu e urgența... Stomacul meu, refluxul gastro-esofagian...
Pe mine trebuie să mă salvez... de mine... Dar nu pot, mi-e greu, mi-e tare greu... sunt nesuferită... îmi sunt nesuferită...
Sunt o minciună... un avatar... un filtru... un post...
Alerg pe bandă. Bag cardio. Setez banda la cea mai mare înclinație și cea mai mare viteză. Hai, fato, să cucerim Everestul!
Transpir. Apele curg pe mine.
O să fie o perioadă în care o să bag multă sală, o să ascult multă muzică, în căști. Muzica mea. O să fac yoga... Nu mai vreau să gândesc, să supra-analizez, să aflu, să știu tot ce se întâmplă.
Pur și simplu nu mai vreau... (cădere). Nu mai pot...
Mi se cere viteză, reziliență și adaptare la schimbare și nu mai vreau. Nu mai vreau să dau nevrotic like-uri și dislike-uri, friend-uri și unfriend-uri. Am dat foarte mult unfriends în ultima perioadă și nu e bine, nu-mi mai doresc nimic.
Ce e cu tine, fato?!
Sunt într-o sala de fitness cu o mie de trupuri frumos lucrate, lângă mine trage un tip superb care aduce cu principalul din Prison Break, sunt într-un oraș cu milioane de oameni, și eu sunt singură de ceva timp, incapabilă să construiesc o relație...
Am făcut cinci ani de facultate și am ajuns să mă joc tot pe mine. Regizorul mi-a promis că o să am și eu un personaj dar la final, iată-mă pe scenă, vorbind tot despre mine, înțeleg n-am luat un Gopo (referire la performer 1 - câștigător Gopo în 2025 pentru tânără speranță) că... înțeleg că personajul e tot un bărbat... ce-i cu tine, fato? Ce e cu tine, încotro te îndrepți...
Performer 1 apare pe scenă, îi întinde ochelarii performerului 2
Performer 1 - Poftim!
Performer 2 - Ce?
Performer 1 - Personajul!
Îi întinde și vape-ul Performerului 2. Poftim!
Performer 2 - Ce?
Performer 1 - Obiectul. Acum ai personajul și obiectul, joacă!
11.
Performer 2 (bulversată de confesiune, preia avatarul lui Allen, teatralizează, vrea să scape de starea anterioară)
Allen - Cafeneaua San Remo, 93 MacDougal Street, colț cu Bleecker Street, South Village, știi, omule, e un loc bun de scăpare! San Remo e plină ochi de evreice frumoase, rafinate... Elise Cowen, Joyce Glassman și altele cu care împărțim pahare de whisky, amfetamine, heroină, bepop și poezie, mai ales Pound, omule, Ezra Pound! (Conversație cu G.B Naropa Institute, Boulder, Colorado, 1976). Dar niciodată, absolut niciodată, eu, Jack și ceilalți, nu împărțim cu ele faima.
Doar pentru că nu urlă la fel de tare, credem că nu și-o doresc. Oh, Elise Cowen îți cer iertare pentru asta! Dar totuși au fost și clipe frumoase acolo! Peste ruinele zilei construiam seara altare din fum de țigară. Buzele mele se împreunau cu alte tale, Elise, strâns lipite, fără putere să-ți mărturisesc îndoielile mele. Elise, fragilă și puternică, iubind-o și neiubind-o, trupul ei cald, afecțiunea... afecțiunea.... Oh, Elise, ce tare ne mai distrăm, boogie-woogie, bepop și toate ritmurile alea febrile... mai ales improvizațiile lui Charlie Parker...
Allen: Erai fericită, Elise, nu?
Hai, spune-mi că erai fericită, atunci în cafeneaua San Remo
Performer 3 o joacă pe Elise (versurile originale Elise Cowen)
He brings me books from the library
He speaks to me of Blake and visions
His lips touch mine but he is not mine
He dreams of bodies I will never have
Allen - Deasupra patrulează cu câini polițiști. Neon, trafic, agitația din Times Square și noi în subterane!
Nu e tare?
Performer 3 (spre tavan) - E super tare! Chiar nu mai suport să le aud vocile! Mi-e greață!
E o perioadă de rahat! Și oricum n-ai ce face.
Performer 1 - Orașul e al lor. Ei sunt stăpânii. Îi auziți? Pula mea, iarăși se-ncaieră pe planșeul de la Unirii
Performer 3 - Nu, nu, ăștia-s copacii puși la pământ în parcul Titan. Sunt drujbele! Ce se aude?
Performer 1 - Hora unirii!
Performer 3 - Nu-i poate opri nimic.
Performer 1 - Ei sunt sistemul.
Allen - Am ceva să ne pună pe vibrație înaltă!
...
Perfomer 3 - E cea mai tare chestie, Allen! Cea mai tare! față de toate mizeriile ălea de coxuri,
Performer 1 - Ălea numai cox nu sunt, săracule!
Performer 3 - Ce e chestia asta?
Allen - peyote, muguri de cactus, mă ajută mereu să văd partea solidă și misterioasă a lumii, detalii pe care altfel nu le-aș observa, detalii pe care le observi numai într-o zi liniștită de duminică, mă înțelegi? când ești relaxat. Detest ideea lumii săptămânale cu regulile, complexitățile, violențele ei - lipsa de repaus - implicarea. Până la urmă, eu doar privesc lumea printr-o fereastră de sticlă (Jurnal, Allen Ginsberg, Early fifties, early sixties, editat de Gordon Ball, Grove Press, Inc, New York).
Performer 1 - Și eu am senzația asta!
Performer 3 - Sunt spart! M-am spart.
Performer 1 - E ceva ce mă oprește să trec dincolo de fereastră
Performer 3 - (urlă) Tăceți din gură ticăloșilor! Nu vă mai suport! Să mă fut pe coiful vostru vechi de 3.000 de ani! Nu vă mai suport extremiștilor! Nu vă mai suport!
Performer 1 - Oprește-te!
Performer 3 - Oprește-mă, tu! Dacă poți...
... (Performer 1 încearcă să-l imobilizeze pe Performer 3) Băi, ce faci?
Performer 1 (speriat) - Ne aud!
Performer 3 - Și ce dacă... Mă piș pe voi, extremiștilor!
Performer 1 - Oprește-te!
Performer 2 (iese din personajul Allen) - Băi, voi sunteți loviți la cap cu personajul ăsta, mie nu-mi place personajul, nu mă face să mă simt confortabilă. Ia, mă, și joacă (spre Performer 1)
Performer 1 - Vapi?
Performer 2 - Ia-l!
Performer 1 - Mulțu!
12.
Performer 1 preia personajul Allen...
Allen (reia începutul din Howl în mai multe registre) - I saw the best minds of my generation destroyed by madness, starving hysterical naked, dragging themselves through the negro streets at dawn looking for an angry fix..."(Howl)...
13.
Performer 2 - Bună seara, doamnelor și domnilor, începând de la millennials citire, nu se mai iese la dans, se iese la ieșit, ieșim să ieșim, ne întâlnim pe ringul de dans să ne împărtășim problemele, să ne plângem, să ne expunem viziunile, comunicarea prin corpurile noastre s-a dus dracului, doamnelor și domnilor, mergem la club ca să vorbim la țigară, frustrări, job, mamă, ce-am pățit, așa și pe dincolo...
Dar în seara aceasta, să dăm muzica mai tare...
14.
Volum muzică crescut. Scena următoare este dublată pe tot parcursul de momente de dans și mișcare.).
Performer 3 (despre DJ) - Uite, Allen, el poate fi o chestie spirituală în lumea noastră de azi, un Dumnezeu băgat cu nasul în aparatele lui, ne coordonează mișcările, și noi îl urmăm orbește
Allen - un Dumnezeu luminat?
Performer 3 - Așa ar trebui, să ne citească... vibe-ul! Dacă suntem sus, ne ține sus. Dacă scădem, ne ridică! E... ghidul nostru spiritual.
Allen - mai degrabă un bodhisattva
Performer 3 - Ce dracu' înseamnă asta?
Allen - un tip care ar putea ajunge la starea de Nirvana dar renunță. Rămâne aici. Ca să-i salveze pe ceilalți. Să le arate calea.
Performer 2 - Băieți, hai să dansăm!
Muzică, dans.
Performer 2 - e nice să fii văzut!
Pe stradă nu suntem văzuți. La party simți că se descarcă ceva
Ne vedem prin ochi, simți că ești văzut
Chiar dacă dansez singură, simt că fac parte din ceva mai mare
Doar pentru că am contact vizual
Și dacă am o noapte bună atrag oameni doar prin energia pe
Care o dau eu spațiului
O energie constantă!
Muzică. Dans.
Performer 3 - ies să fiu văzut
Postăm pe social, teoretic suntem văzuți, dar nu suntem
Ieșim pe stradă și nu suntem văzuți. Protestăm în numele unor drepturi,
Susțin cauze...
Dar adevărul e că mi se rupe de cel de lângă mine
Eu simt nevoia să mă conectez cu alți oameni, da' nu pot pe stradă,
De-aia în club mă duce Uber, mă sparg!
Sigur, aici e cineva mereu la nivelul meu energetic și intră în jocul meu...
Întotdeauna e cineva...
Muzică. Dans.
Performer 2 - în club e tot despre mine
În spațiile ăstea încercăm să ajungem la noi
De-aia folosim și niște ustensile
Să ajungem la noi
dans / încetinire ritm
Performer 1 (mărturisire) -
n-am avut niciodată un party fericit
mai mult îmi place să ies la ciorbă...
în bucătărie
Mă simt mai confortabil în bucătărie, cred că ăla e locul
La un moment dat, tot vine o boxă și cineva... tot pune muzică
Dacă e... se pune Eurovision, dacă mă îmbăt, Delia și Guță
În bucătărie se trage mult pe emoțional, se emit păreri, e multă empatie
Te ascult și ești ascultat. Dacă ești pe vârf, nu-ți mai tace gura, efectiv
Deschidere, Simți multă iubire.
Accepți să asculți lucruri pe care în mod normal nu le-ai asculta pentru că nu ți s-ar părea interesante. Și ți se par interesante în momentul ăla!
(Performer 2 îi oferă droguri performerului 1). În spectacol sugestia se realizează prin sclipiciul (glitter) auriu suflat spre performer 1. Această sugestie e utilizată în toate scenele în care se consumă / face trimitere la consumul de droguri.
Îți crește răbdarea, creierul lucrează în mod diferit. Pare că ai un focus mult mai puternic, creierul fiind atât de agitat, nu poți să percepi mai mulți stimuli, te concentrezi pe unul singur, ăla e universul, te absoarbe cu totul.
E momentul ăla când vorbești cu cineva și simți că trebuie să mergi la baie, și te abții cât poți să nu piezi partea cea mai bună, totul pare atât de intens... Și cumva ești... nu, nu acum, nu poate să mă ia în punctul culminant, nu pot să pierd asta. Rămâi pe poziție, mă duc să fac pipi și mă întorc (oare ce se mai întâmplă, simți că pierzi ce-i mai interesant) și tu rămâi aici în momentul ăsta
Performer 2 - mă duc să fac pipi!
....
Performer 1 - Și de fiecare dată când te întorci, nu mai găsești ce-ai lăsat
......
15.
Performer 1 (către performer 3) - Auzi, treci aici?
Performer 3 - Ce vrei?
Performer 1 îi oferă performerului 3 personajul lui Allen (ochelarii și vape-ul)
Performer 1 - Poftim, ia personajul, joacă-l...
Performer 3 - Îmi dai și mie să joc?
Performer 1 - Ia! Joacă-l!
Performer 3 preia personajul Allen.
Începe să recite poezia Howl. Intervine Performer 1.
Performer 1 - Nu, asta-i partea mea! Eu o joc. Treci aici...
....
Performer 1 - Allen, am obosit, Trebuie să pleci, e foarte târziu.
Allen - Nu, nu încă, petrecerea e în toi, nu-i așa? Mai avem ceva alcool, țigări (dansează, toarnă în două pahare) Cioc. Cioc!
Performer 1 - Allen. Gata, trebuie să pleci, e foarte târziu
Allen - Hai! Lasă-mă să stau! Numai puțin!...
Performer 1 (dă muzica mai încet) - sunt obosit!
Allen - Mai lasă-mă să stau puțin!
Performer 1 - Sunt obosit, trebuie să dorm, mâine am treabă. Allen, eu am o viață reală
Allen - te rog stăpâne lasă-mă să mai stau, pot să îngenunchez la picioarele tale
pot să-ți desfac pantalonii? Te rog stăpâne, pot să privesc la pântecul tău cu fire de păr aurii
te rog stăpâne pot să-ți sărut gleznele și sufletul. Te rog stăpâne pot să-mi scot hainele sub tronul tău. Te rog stăpâne pot să-ți ating cu buzele coapsa puternică musculoasă și lipsită de păr... (Te rog, stăpâne!)
....
Performer 2 (se întoarce, îi surprinde pe cei doi îmbrățișându-se și sărutându-se) - Am pierdut ceva? Băieți, ce e cu voi?
(Performer 2 dă muzica mai tare.)
Performer 2 - băi, eu vreau să mă distrez, n-am niciun chef să merg la culcare acum, ce-i cu fețele ăstea...
Performer 1 - Sunt rupt!
Allen - Hai, un dans!
Allen inițiază un joc în 3.
Allen - Nu-i nimic rău în asta. Lăsa-ți-vă în voia ritmului. Lăsați libere trupurile izgonite din paradis, goale și fără astâmpăr (Whitman), urmați ritmul, renunțați la orice împotrivire, mirele trebuie să primească mireasa, și eu, un Bodhisattva, între mire și mireasă, vă voi conduce mișcările, așa ușor, mângâieri, sărutări pe gură și gât, nu ne grăbim, lipsiți de împotrivire, voi desface fese pentru a fi explorate (Whitman), nu uitați ritmul, picioarele ridicate îndoite ca să primească (Whitman), avem nevoie de dragoste și trupurile noastre sunt pregătite mereu să o primească și totuși se întâmplă atât de rar, ne scurgem fantome unii pe lângă alții în marele oraș, luptători străvechi pe câmpul dorinței (Kadish), atenți la cale, nu ne vom opri până mireasa nu imploră iertare și mirele nu se lasă acoperit de lacrimi de pasiune...
Final.
Allen - Dimineața zilei de 7 octombrie 1955, San Francisco. Jurnalul nu mi se pare deloc profund. Narez visuri si viziuni, nimic real, căi spre nimic. Nu cred că am o existență profundă. Ce recitesc a doua zi din jurnal nu-i profund. Am fost în Mexic si n-am găsit ce căutam. Nici nu știu ce anume mi-aș fi dorit să găsesc. Întoarcerea în America mi-a făcut mai mult rău. Neal Cassay m-a invitat la fermă doar ca să-mi arate familia lui frumoasă. Nu l-am înțeles deloc pe Neal. Nu știu, ce-a vrut Neal? Să se mândrească cu ai lui? Poate n-a vrut nimic, doar eu îmi doream mai mult.
Toți cei din jur încep să se așeze, să-și facă un loc. Să confirme. Jack, a rupt cu On the road, Borroughs cu Juncky... Dar eu? De doi ani lucrez la poemul ăsta, dar ce e? O lamentație? O liturghie? Sau chiar e un urlet? Nu știu! Nu am încredere că e ceva profund. Jack mă încurajează, spune că trebuie să-l dau afară, spune că are încredere în mine dar trebuie să-i pun punct, e destul doi ani, așa îmi zice Jack. Nu știu ce să-i răspund. Jack, mi-a spus, o să fiu acolo, omule, și o să te încurajez. Allen, curaj, numai asta aud în ultimii doi ani.
7 octombrie 1955, San Francisco, Six Gallery, seară de lectură, sala plină! Doamne, și sunt toți aici! Jack e aici să mă susțină, așa cum mi-a promis, Neal e și el aici, doar pentru mine, știu că nu e în program, îl văd și pe Philip Whalen, el va recita ceva. E un fum să-l tai cu cuțitul, de-abia poți să respiri, toate spiritele luminate adunate aici, prinse în bisericuțe, tocând ora de aur a amurgului în numele Adevărului și al Eternității
...
Allen (emoționat) - Bună seara, mă numesc Allen Ginsberg și aș vrea să vă citesc un poem despre o generație distrusă de nebunie, un poem care reflectă experiențele personale dar și ale prietenilor mei.
Note:
*Pentru varianta în limba română a versurilor din poemele lui Allen Ginsberg am folosit ediția Howl și alte poeme. Antologie 1947-1997, Polirom, Iași, 2010, traducere din limba engleză de Domnica Drumea și Petru Ilieșu
* Ca sursă de referință pentru perioada anilor '50 din biografia și activitatea literară a lui Allen Ginsberg, a fost consultat volumul Journals: Early Fifties, Early Sixties, editat de Gordon Ball, Grove Press, New York.