Știința stelelor și pietrelor

Astăzi vă recomand o carte: La scienza delle stele e delle pietre - Viaggio nell'Archeoastronomia, de Giulio Magli, Milano, Mondadori, 2023. Mergând la Bienala de arhitectură de la Venezia, este inevitabil să intri într-una dintre cele câteva librării de la Arsenale, sau de la Giardini, unde erau chiar două. Cea mai interesantă dintre ele a fost inaugurată în 1991, în prezența arhitectului absolut extraordinar, care a proiectat-o, James Stirling (archeyes.com/bookshop-pavilion-in-venice-james-stirling-michael-wilford/). Am fost și eu prin preajmă, ba chiar am dat și mâna cu monstrul sacru care era, pe atunci, marele arhitect, eu fiind pentru prima oară în afara granițelor patriei, direct la o bursă la Istituto di Studi di Architettura Andrea Palladio, la Vicenza. Nu știu de ce a intrat într-un con de umbră după moartea sa, pentru că este și rămâne un experimentator și un tăietor de drumuri în late modernism și, cu One Poultry de la Londra, fix vizavi de National Bank of England, în postmodernism (proiectul a fost edificat după moartea arhitectului apollo-magazine.com/the-battle-of-no-1-poultry/).


Dar despre toate acestea merită povestit separat.

Cartea de față pornește de la o ipoteză plauzibilă și, mai mult, demonstrabilă: cerul paleoliticului era subiectul cel mai interesant pentru oamenii primi. Mai apoi, prin mimesis, cerul a devenit sursa de inspirație pentru dispunerea, de către aceștia, a pietrelor găsite, sau tăiate și fasonate deliberat, în compoziții care emulau cerul, dar pe pământ. Ceea ce urmăreau, de fapt, spune autorul și, aici, nu e neapărat original, același lucru scriindu-l și, de pildă, Indra Kagis McEwen în Străbunul lui Socrate: mai înainte de arhitectură, a trebuit să emeargă conceptul de ordine. Deci, întâi ordinea și apoi expresiile ei marcate, scrise pe teren. Și Magli dezvoltă studiul său de-a lungul aceluiași proces multimilenar: ordine sacră - peisaj sacru, agregat împrejurul liniilor de forță inspirate de ceruri - evenimente autonome în peisajul sacru - arhitectură.

Pornind de la Stonehenge, în partea a doua a cărții, până la Pantheonul de la Roma, trecând obligatoriu prin piramidele egiptene, dar și prin pietrele maiașe, ori cele cambogiene, de la Angkor Wat, Magli trece în revistă aproape toate instanțele binecunoscute ale materialului de construcție celui mai rezistent: piatra. Piatra, în conformații emulându-le pe cele cerești, se spiritualizează, sau cel puțin invită la spiritualizarea ființelor umane care le pregătesc din cariere, le transportă, încă nu știm cum și le aranjează în trasee, dispoziții și instanțe pe care le consideră sacre.

Toate diagramele cerești și planurile analoage lor, de pe pământ, sunt minuțios și convingător prezentate în carte. Magli nu e arhitect, ci astrofizician și profesor la Politehnica din Milano. Mărturia sa este prețioasă, pentru că, de regulă, ipotezele astea pleacă doar dinspre arhitecți, sau dinspre cercetători independenți mai degrabă fantaști, precum Graham Hancock, Așa încât o mărturie academică venită dinspre partea cerurilor, ca să zic așa, este cu atât mai valoroasă. Mă bucur nespus că am reușit să găsesc și să citesc, cu folos profesional, dar și spiritual, acest volum, căruia îi recomand și traducerea în română. Cunosc personal destui entuziaști - profesioniști sau amatori - care ar citi-o...