La frizer e greu să faci diferența între ceartă
și o simplă discuție. Bărbații de pe scaune
vorbesc încet - mai ales în vreme ce
se bărbieresc. Cei așteptând stau la perete
vorbesc tare, ba mai și strigă
în gura mare. Stau și eu la rând
Ascult și tac.
Manichiurista mea discută cu un domn
căruia altă manichiuristă
îi taie și lăcuiește unghiile: a ajuns lumea asta
o nenorocire! Tipul se revoltă cât e viața
de nedreaptă! Moarte. Distrugere. Boală.
Viruși. Se duce omenirea de râpă.
Spunea un profesor de-al meu - oamenii
de când sunt ei au crezut că se-apropie
sfârșitul lumii. Metaforic, sigur, lumea
se termină și reîncepe la fiecare 24 de ore.
(în perioada 1 iulie - 30 septembrie 2025, curatorul acestei rubrici este poeta Ioana Ieronim)