Mishima n-a mai vrut să trăiască

Japonezul numit Yukio Mishima, ce într-o dimineaţă a lăsat pe masă o foaie de hârtie pe care a scris: "Viaţa omului e scurtă, dar eu aş vrea să trăiesc veşnic", s-a sinucis. Şi-a făcut seppuku pe 25 noiembrie 1970, după ce-a încercat să dea o lovitură de stat, şi-a eşuat, soldaţii cărora le-a vorbit de sus, de la balconul Ministerului Apărării Naţionale, râzându-i în nas şi arătându-l cu degetul, dar asta se ştie, chiar şi cei care n-au citit Templul de aur şi Confesiunile unei măşti au auzit de japonezul ţicnit ce se credea samurai şi şi-a făcut harakiri, la fel ca-n filme, doar că în cazul lui sângele ce-a ţâşnit a fost adevărat, la fel şi maţele pe care a avut grijă să le păstreze în abdomen, cu bucăţi de vată puse nu-ştiu-cum-şi-nici-nu-vreau-să-aflu. Cu o noapte înainte vârâse în plic ultimul manuscris, ce trebuia predat editorului, iar în drum spre locul unde avea să se omoare, şi-a purtat sabia din secolul al XVII-lea şi pumnalul. Dar nu voi vorbi despre cum şi de ce şi-a luat viaţa, nici despre cărţile lui, ci despre fotografiile în care l-am văzut încruntat, îmbrăcat, dezbrăcat, cu şi fără sabie, copil şi matur, viu şi mort. Într-una dintre ultimele posturi în care a fost fotografiat, pe vremea când încă mai respira, e cu pumnul ridicat în aer şi-o mână-n şold. Uniformă militară strâmtă, cu mulţi nasturi. Teatrală. Era în acel balcon, iar după ce l-a părăsit intrând din nou în clădire, şi-a abandonat şi corpul, ucigându-l. Într-un portret făcut în copilărie (anul 1931) pare fragil şi serios. Privire de pasăre curioasă, plăpândă. E tot în uniformă, bănui că şcolară. Simplă.

Nu-mi amintesc acum întocmai scena din Confesiunile unei măşti, în care descrie pictura în care Sf. Sebastian e străpuns de săgeţi, şi-n în faţa căreia se masturba eroul romanului, dar cred că seamănă mult cu fotografia în care Mishima s-a lăsat legat de copac. Trupul aproape gol, pântecul scobit şi carnea tare înţepată de fier. În carte, episodul cu pricina e mai şocant decât fotografia. În imagine nu vezi un om martirizat, ajuns sfânt, ci un bărbat legat la mâini, ce se preface că suferă şi că e iluminat de un extaz mistic. Cel puţin asta observ eu. O scenă teatrală, destul de prost jucată, nu m-a apucat jalea văzând-o şi nici nu m-a şocat. Marguerite Yourcenar pomeneşte în eseul său dedicat lui Mishima de o fotografie de grup, în care, pe lângă scriitor, apar şi tinerii care aveau să asiste la sinucidere. Toţi în uniforme militare ce aduceau cu cele germane. Pe Internet am găsit o poză care pare întocmai ca cea descrisă de Yourcenar, însă nu pot să bag mâna în foc. Reproducerea e prea mică şi tulbure. Se pomeneşte şi de o fotografie cu familia la ceremonia funerară, la care au participat părinţii, soţia şi mii de persoane, precum şi bătrânul Kawabata, cel care peste puţină vreme avea să-şi urmeze prietenul în moarte, deschizând robinetul de gaz.