*****
Pasărea tăiată M-au ascuns bătrînii, după obicei, Să nu uit de frica păsării tăiate, Şi ascult prin uşa încuiată Cum se tăvăleşte şi se zbate. Strîmb zăvorul şubrezit de vreme, Ca să uit ce-am auzit, să scap, De această zbatere în care Trupul mai aleargă după cap. Şi tresar cînd ochii, împietrind de groază, I se-ntorc pe dos ca să albească Şi părînd că-s boabe de porumb Alte păsări vin să-i ciugulească. Iau c-o mînă capul, cu cealaltă restul, Şi le schimb cînd mi se pare greu, Pînă nu sînt moarte, să mai stea legate Cel puţin aşa, prin trupul meu. Însă capul moare mai devreme, Ca şi cum n-a fost tăiată bine, Şi să nu se zbată trupul singur Stau să treacă moartea-n el prin mine. Crini pentru domnişoara mireasă Crini pentru domnişoara mireasă, Crini albi şi cărnoşi, cum n-am mai văzut, Ca şi cum nunta veşnică acum a fost descoperită De un mire tînăr şi neprefăcut. Ce purtaţi, domnule mire, în buchetul cu trei fire, În buchetul cu trei feţe dumnezeieşti Ca trei flori de crin aduse de foarte departe Pentru nunta din poveşti. Domnul mire nu poate să răspundă, Domnul mire zboară peste nori, În tăcere, domnişoara mireasă Sărută cele trei flori Ca şi cum n-ar fi flori de crin, Ci feţe sfinte cu adevărat. Ce purtaţi, domnule mire, în buchetul cu trei fire Care trupul miresei l-au înviat. Rugă Să mi se ia pentru o vreme trupul, să rămîn suflet şi atît, să plîng cum plîng sufletele singure cînd li se face urît. Să mi se lase amintirea că am fost trup şi suflet odată, să mi se lase chinul vinei mele şi dreptul de-a fi judecată. Să-not în marea lui cea mare şi să mă-nfricoşeze înotul, din cînd în cînd să fii şi tu alături şi-apoi să cred că ai pierit cu totul. Să nu îmi fie clar cuvîntul Lui, să-ncerc să-l aflu şi să mă-nspăimînt, să mi se lase toată îndoiala pe care am avut-o pe pămînt. Va veni o vreme Va veni o vreme cînd mă voi gîndi unde eram eu cînd scriam aceste rînduri, din care parte băteau vîntul şi soarele şi cum îmi ţineam în scaunul acesta electric mîinile şi picioarele. Cîntec de primăvară A venit primăvara, speranţele din iarnă s-au dus, Acum se duc speranţele de primăvară, Dar o să fie bine la toamnă, Dar o să fie bine la sfîrşit. Dar o să fie bine după aceea, Cînd nu vom mai şti nimic, Dacă nu vom mai şti nimic, Dar cine ştie. Oricum o să fie bine, Vine o vreme cînd totul e bine, Dar eu mă încăpăţînez să cred Că încă nu e vremea. A venit primăvara, speranţele din iarnă s-au dus, Acum se duc speranţele de primăvară, Am plecat la munte să mai uit o vreme Nu mai vedeam Nu mai vedeam, totul intrase încet în ceaţă, Dar peste ochii mei îndelung obosiţi Începeau să apese cu şi mai multă putere Acele lucruri triste pe care le ştiţi. Voi orbi şi eu, mă gîndeam, voi orbi, Aşa cum a orbit de tot atîta lume Care se uită cum se duce totul Şi doarme liniştită şi face glume Şi rîde-ncît ai crede că este fericită, Sau poate chiar şi este, sau în sfîrşit va fi Atunci cînd se va stinge şi durerea De-a mai privi în jur şi cea de a orbi. N-am să mai văd nici eu, gîndeam înfricoşată, Şi mă uitam prin ceaţă către Tine Şi către moartea mea şi mă rugam Să pot s-o văd cum vine. Îngropaţi în picioare Îngropaţi în picioare Ca să ocupăm cît mai puţin loc Şi el în faţa noastră, îngropat ca şi noi, Neştiind că mîna cu care ne-ameninţă E putredă pînă la os. Şi măcar de-ar fi osul domnesc, De-ar rămîne sigur şi după aceea Pe locul pe care a fost aşezat La vremea cumplitei restrişti. Dar cine ştie dacă mai tîrziu Nu va trece peste el ca peste nimic Tot acest şir nesfîrşit De oameni îngropaţi în picioare Ca să ocupe cît mai puţin loc. Tribuna, martie 1982Linişte |