Un ritual complet. Religios, artistic și literar. Practicat, probabil, din timpuri imemoriale, pentru că Mahabharata este cea mai veche carte a umanității, compilată în secolele 3 IC - 4 AD, pe baza unor texte cu mult mai vechi, poate chiar din mileniul 2 IC. Și pentru că cealaltă importantă și fundamentală scriere a hinduismului, Ramayana, se consideră că a fost scrisă între secolul 7 IC și 3 AD. Și pentru că hinduismul - în fond, un mănunchi de tradiții religioase înrudite, cea mai veche religie care a ajuns până la noi și ale cărei origini duc tot până pe la începutul aceluiași mileniu 2 IC, a generat aceste două scrieri epopeice, în fond, o uriașă carte de istorie mitologico-religioasă. Și pentru că, în vremurile acelea, în locuri considerate sacre sau împregnate cu ceva divin, pe care noi le-am transformat azi în pendopo (un spațiu amplu, de formă pătrată, mai înalt cu o treaptă de circa 30 de centimetri față de pământul pe care sunt așezați privitorii) se vor fi desfășurat, noaptea, la lumina focurilor, aceste prime forme de spectacol (de teatru cu păpuși/marionete, de dans însoțit de muzică), de artă - cu spectatori și cu actor/povestitor/instrumentist/dansator.
La ora 09:00, când am ajuns la Kraton, totul era pregătit. Cam la mijlocul acestei incinte căreia îi spunem, mai departe, pendopo, era instalată scena. Un ecran, nu mai mare decât doi metri lărgime pe un metru înălțime, deci, mai mare decât în theatre guignol sau în teatro dei pupi (pentru spectacolul wayang golek - cel cu păpuși/marionete tridimensionale așa cum se întâlnesc peste tot în lume, dar păstrând specificul hindus și javanez) sau o pânză albă, de circa cinci metri lărgime orizontală pe doi metri înălțime (pentru spectacolul wayang kulit - cel cu păpuși în două dimensiuni, confecționate din piele de bivol, decupată, perforată și pictată, acționate de o tijă confecționată din corn de bivol).
Dincolo de ecran/scenă, nefiind vizibil pentru spectator, se află păpușarul (care este și povestitor). Pe un ax ce continuă stânga și dreapta față de ecran/scenă, pe două trunchiuri verzi, groase, mari de palmier, sunt înfipte (zeci de) păpuși care vor fi folosite în spectacol, în așa fel încât să fie ușor accesibile păpușarului sau unui asistent care îl ajută. Păpușarul fixează în timpul descrierii poveștii, deci a desfășurării spectacolului, păpușile fie pe primul trunchi, fie pe al doilea, în raport cu ecranul sau pânza, astfel încât să redea ideea de planuri diferite, iar în cazul pânzei, folosind dibaci jocul umbrelor produs de sursa puternică de lumină ce vine din spatele lui și de sus, să sugereze dimensiunea diferită a păpușilor, importanța lor, subordonarea în care se află, unele față de altele, personajele poveștii, intensitatea acțiunii. Cu o singură mână acționează o păpușă, pentru că, de cele mai multe ori, acțiunea poveștii aduce pe ecran sau proiectează pe pânză două personaje sau mai multe (caz în care unele pot sta bine înfipte, iar celelalte, nu mai mult de două, sunt în acțiune).
În afara asistentului, în spatele păpușarului sunt alți artiști (echipa de zgomote - Fănuș Neagu), femei și bărbați, între șase și zece, care produc efecte sonore, cântă, odată cu păpușarul sau separat de el. În spatele acestora se află întreaga orchestră gamelan, formată din circa 20 - 25 de instrumentiști percuționiști (poate să apară și un instrument cu coarde, unul singur). Cu toții sunt așezați, adică nu pot fi văzuți de public - acesta poate vedea ecranul în limitele căruia păpușarul acționează păpușile sau poate vedea, proiectate pe pânză, umbrele păpușilor bidimensionale acționate de păpușar. Coordonarea acestei echipe de artiști se face prin intermediul textului rostit de păpușar; fiecare intervine când este nevoie, muzica însoțitoare (ca în vremea filmului mut) dă o mai mare intensitate acțiunii, totul se desfășoară perfect. Pentru că sunt, toți, profesioniști în aceste arte (muzică vocală, instrument de percuție, manevrarea păpușilor), fac asta de zeci de ani (foarte puțini tineri li se alătură); pe unii chiar mi-i amintesc - pentru că i-am văzut și în prima mea călătorie prin Java și în Yogyakarta, în urmă cu opt ani.
Durata spectacolelor wayang golek și wayang kulit este variabilă, în funcție de numărul de povești mitologice care se prezintă. La Muzeul Sonobudoyo (Locul culturii, în traducere), în variantă comercială, durează puțin peste o oră; aici, la Kraton, palatul sau curtea sultanului, fix două ore; în sate, departe de vuietul orașului, comunitățile pot invita (pentru o nuntă de exemplu) artiști locali (mai puțini ca număr, evident, față de marile orchestre gamelan obișnuite) pentru spectacole ce pot dura până la opt ore (adică durata în sine a evenimentului care generează spectacolul).
Fiecare din cei implicați în spectacolele de wayang golek și wayang kulit (sau în cele de dans javanez, pe aceleași teme mitologice) parcurge, înainte de a păși (e mult spus urcă, fiind o singură treaptă acolo) pe sacrul pendopo, cum scriam la început, un ritual. Își aranjează sarongul (peste genunchi) astfel încât să poată îngenunchea ușor, își lipește palmele, cu degetele mari îndepărtate la 90 de grade de celelalte și aduse la nivelul nărilor, se așază (cu fundul, adică), printr-o rotație, își aduce picioarele pe pendopo, se ridică, își lipește din nou palmele, repetă gestul palmelor lipite, cu o aplecare a corpului și merge spre locul pe care îl ocupă în cadrul spectacolului. La finalul spectacolului, simetric, se parcurge același ritual, în sens invers. Aplecarea corpului, gestul palmelor lipite, așezarea (pe fund, adică), rotirea picioarelor spre exterior, îngenuncherea, gestul palmelor lipite, ridicarea și părăsirea locului în care a avut loc întâmplarea. Mai mult, dansatorii repetă întreg acest ritual la fiecare intrare și la fiecare ieșire în/din scenele pe care le interpretează în spectacol. La fel, în spectacolul wayang orang, în care păpușile sunt chiar oameni, iar păpușarul este altcineva decât în celelalte două cazuri.
Am rămas o săptămână în Yogyakarta, pentru a revedea ceea ce iubeam - aceste incredibil de realiste spectacole cu păpuși adevărate sau umane (orang asta înseamnă), pentru a vizita mult extinsul Muzeu Sonobudoyo, pentru a-mi aminti de măreția templelor (fără practicanți) de la Borobudur și Prambanan, pentru a vizita Hamzah Batik - magazin elegant specializat în produse batik, de unde, firesc, mi-am cumpărat câteva (multe) cămăși superbe.
