Să mai cutez

Să mai cutez să-ți rostesc astăzi numele drag, Patrie,
în care m-am ivit într-o zi, desigur din întâmplare,
dar tot aprinzând împreună focuri
pe lângă mlaștini și neguri,
ai devenit vatră. Aici
am văzut soarele pentru prima oară,
aici am simțit mai întâi pământul umed sub tălpi,
aici am exclamat amețit de lumini «E Vară, Vară!»,
aici am plâns ca un copil sau un bătrân slab de înger,
Știu că pe vremuri nu eram eram nicăieri,
și chiar acum, la anii târzii,
nu sunt prea sigur că exist cu adevărat.
Mâncând într-o zi mere din paradisul tău,
am început să gândesc.
În timp ce nu una, ci mii de scroafe
se tot cocoțau în copaci.
Și orbi destui am văzut
târând spre groapă orbi fericiți.
Un vultur înălțându-se în văzduh
Desena, totuși, din când în când,
câte-o fragilă stemă
Și luna, în câte-o seară, ca o cloșcă
pe ouă de aur în Apuseni
Sub aripile tale aș vrea să adorm și eu, lună,
chiar dacă, toropit de somn,
s-ar putea să nu aud glasul Lui,
cu urechile mele plecate departe
să asculte alte mări, ohoho,
alte mări, departe,
foarte departe.

(în perioada 1 ianuarie - 31 martie 2026, curatorul acestei rubrici este poeta Ioana Ieronim)