Indonezia. Bali. Ubud. Don Antonio Blanco Museum

Pe un fundal galben intens, de vară europeană (de origine, era catalan), firesc, desnuda, Eva este plasată de pictor pe verticala tabloului, iar corpul îi este fie perfect conturat (partea superioară), fie, mai degrabă, abia schițat, sugerat, dar intuibil pentru privitor - care devine tentat să vadă și să înțeleagă și ceea ce nu apare, de fapt, în lucrare. Cu mâna dreaptă plasată sub cap, iar cu cea stângă ținând atentă un măr pe care îl amușină, Eva știe că este privită de o mască (aflată pe aceeași axă cu mărul, dincolo de acesta). Eva asta a lui Antonio Blanco fie își retrăiește un vis și vrea să vadă ce urmează, dacă visul este adevărat, fie - pentru că i-a plăcut, repetă, voluntar, pentru vreun Adam de pripas (că nu se vede niciunul pe-aproape) ceea ce știe că strică ordinea lumii, ceea ce știe că place, dar, mai ales, ceea ce știe că este privit, dorit, devorat. Nu are trăsături balineze - ca femeile reprezentate în majoritatea pânzelor sale, nici chiar pielea feței nu are culoarea piersicii pârguite, nici părul nu-i negru (ci, de fapt, ocru/șaten/maroniu). Sânii, însă, da (fermi, simetrici, două perfecte cupe, pârguiți) ne arată o femeie de-a locului, tânără, dornică. Și sexul (excitat, umbrit) este vizibil, fiind plasat chiar la nivelul ochilor privitorului.


Pânza a fost atent pregătită de pictor: în partea superioară este înscris - colorat, cu majuscule jucăușe, numele Eva; scena care o reprezintă pe Eva este plasată în interiorul unui (fals) passepartout, iar apoi, într-un alt (fals) passepartout - pe care pictura continuă să se reverse. Rama (la fel ca pentru oricare altă lucrare a lui Antonio Blanco), în totală consonanță cu tabloul, este copleșitoare - de culoarea portocalei ușor trecute, baroc spre rococo, ornamentată (deși nu cred că pot exista confuzii privind tema) nu doar cu minunate sculpturi în lemn aurit, dar și cu o reprezentare a șarpelui verde (cu cap de crocodil) și a mărului roșu pe care acesta îl are în grijă. Pudibonzii pot fi liniștiți, pictorul a adăugat o mică perdea (transparentă, delicată, aparentă) care poate păstra spiritul cast; se desprinde ușor, acoperă imunda lucrare și se fixează lângă o pereche de ciucuri la fel de portocalii, la fel de rococo, la fel de ironici, ca întreaga pânză.


Jungla va fi ocupat, în întregime, cele două hectare de teren (cât se poate de accidentat, denivelat, impropriu oricărei utilizări) pe care un rege minuscul din Bali i le-a dăruit lui Blanco, la marginea a ceea ce era atunci, în anul 1952, Ubud - impresionat fiind de faptul că tânărul oaspete spaniol fusese prădat de toți banii, la plecarea din Singapore spre Bali, dar, poate, mai ales, de dorința lui de a se stabili pe insulă. Localnicii evitau zona, temându-se de apele năvalnice ale torentelor, izvoarelor și ravenelor, de presupuși demoni sau spirite, de necunoscut.

De altfel, așa este întreg orașul ăsta - plăcut dar obositor, cu temple liniștite și străzi haotice, cu localnici care știu tâlcul sarongului și cu motocicliști care (pretind că) știu rostul banului (și preferă să nu facă nimic, decât să accepte un tarif normal pentru transportul celor care au nevoie de ei). Fragmentat de văi ce aduc ape vijelioase, presărat - între acestea, cu terenuri transformate în terase pentru cultivarea orezului și pentru grădinărit ori pentru locuit (ori, toate la un loc). Acceptând provocarea regelui, Antonio (avea atunci 40 de ani), a construit, mai întâi o colibă, apoi un atelier, apoi, muzeul care îi adăpostește opera, viața, memoria.


S-a născut în Manila, în anul 1912; a fost educat și a studiat actoria în New York; a lucrat ca instructor de gimnastică, a fost actor; i s-a năzărit că are talent, că vrea să devină pictor, că Bali este locul în care vrea să se stabilească. S-a căsătorit cu o localnică, dansatoare în stilul local. Au avut două fete și un băiat, Mario - cel care este, de asemenea, pictor, dar care își imită tatăl, fără a avea un stil propriu, și care locuiește în straniul spațiu pe care l-a imaginat tatăl său, pe care îl îngrijește și îl prezintă puținilor oaspeți care îl vizitează.


L-am întâlnit pe Mario în anul 2015, când descopeream, în Ubud, povești balineze cu zei hinduși, cu muzici gamelan și dansuri rafinate, sau muzeul ăsta (la fel ca celălalt - dedicat reprezentării moderne în pictură și sculptură, a scenelor mitologice din Mahabharata și Ramayana, Muzeul Puri Lukisan sau ca mai dichisitul Agung Rai Museum of Art). Aș fi vrut să îl văd și azi, dar este plecat, pentru o vreme, de pe insulă.


Don Antonio Blanco a iubit locul acesta, l-a respectat și a căutat să îl reprezinte - prin oamenii săi, pe pânză. Dansatoare balineze de o frumusețe copleșitoare (topless, doar cu sarong, pentru că aceasta era vestimentația tradițională, de inspirație hindusă, atât pentru bărbați cât și pentru femei, dar interzisă de republica musulmană de azi), femei nude - atrăgătoare, dornice ori dezirabile, portrete (al său, al soției sale, al socrului său, al unor oaspeți).


Unele lucrări dau senzația că sunt neterminate - pentru că te incită să privești mai atent, să înțelegi că ceea ce există acolo este suficient și că, poate, doar imaginația ta sau interpretarea ta mai sunt necesare. Și toate sunt fabulos înrămate în scoarță de copac, în tulpini de bambus, în însăși compoziția lucrării pe care o păzesc. Ramele sunt fie parte a tabloului, fie o continuare a lui, în spațiu - pentru că nimic nu este finit sau pentru că, în scopul de a deveni finite, lucrurile au nevoie de explicații - de aceea, poate, ramele reiau teme din tablou, le aprofundează, le detaliază. Și plecăm lămuriți din casa unui pictor excentric, din locul vegetal în care a trăit, din lumea pe care și-a clădit-o.


El Sol, la penumbra, la sombra, la realidad,
Lo que nace, lo que nunca muere pero siempre renace.
Los demonios, el baile de los monos, el clasico legong,
Las encantadoras exoticas ninas de la Isla de los Dioses,
Si, los dioses, miles de dioses,
Esto,
Todo esto,
Y tambien la Luna en espacio pleno,
Bali... Bali...
Playa, rios, montanas, vomitando fuego - volcanico terrible;
Y cutis de nina de cafe con leche,
Perfumado cutis, sin perfume embotellado, la flor Champaka,
Blanca,
Esto es Bali...
La esencia de mi alma de Poeta,
Los ojos de... Antonio Maria Blanco, si fijan, miran, asia
Bali, Bali, Bali.
(NB - legong, formă de dans balinez; Champaka, o floare din familia magnoliilor cu un miros extraordinar de plăcut și de puternic; în rest, este mai mult decât ușor de tradus. Sau, o rugăm pe doamna Mădălina Drăgan - cu mulțumiri, să ne ajute!)