Ceea ce avem

"Când te măriţi?", mă întreabă de fiecare dată când ne vedem. Eu tac. Nu-l întreb la rândul meu, dar el, el când se însoară? Acum rosteşte în şoaptă, stând întins pe spate: "Te văd măritată cu un bărbat plin de bani şi cu amant."

Nu comentez. Înghit în sec.

Nici nu ştiu să descriu ce e: prietenie nu e. Uneori nici sex nu e.

Uneori, vine, tace, şi priveşte în partea opusă celei în care privesc eu. Stăm aşa, ore în şir, iar minutele se dilată la infinit. Iar noi ne expandăm cu ele.

De ce ne atragem? De ce ne mai vedem? De ce nu renunţăm?

Ne întoarcem pe dos unul pe celălalt, apoi ne întoarcem spatele unul celuilalt. Până data viitoare. Nu ştim când va fi data viitoare. Poate fi şi după un an. Iar eu rămân în urmă, întrebându-mă cu ce-am greşit.

Oare nu m-am deschis în faţa lui? Nu i-am arătat că-l iubesc? E vina mea? Sunt eu cea care l-a îndepărtat?

Rămân, implorându-l pentru mai mult, rămân, cu această vină uriaşă, pe un pat murdar, într-o cameră nezugrăvită. Vrei să ne mai vedem o dată?

El îşi răsuceşte faţa inexpresivă spre mine. E gol, şi stă pe marginea patului în fund. Dar nu, eu nu cer să ne mai vedem. Ajungem acolo inevitabil. O distracţie ocazională. Ocazia nu poate fi prevăzută. Vine, pleacă. Face ce vrea. E mereu pe fugă. Mereu în tensiune. Singura oară când ne-am întâlnit într-un restaurant, a bâlbâit fraze incoerente timp de jumătate de oră, apoi a dispărut. L-am aşteptat, neştiind unde este, putea fi la toaletă, dar am aflat că mai era o ieşire secundară. Am alergat pe strada în care dădea acea ieşire, dar oriunde priveam, nu era nici urmă de el. Doar o simplă stradă, cenuşie, cu gunoaie împinse de vânt, şi trafic infernal.

Nu am voie să-l sun. Îmi lasă mesaje. Cu o zi în urmă am primit un mesaj cu următorul text: "Ai chef să ne vedem?". Şi suntem de fiecare dată în pierdere. Amândoi.

Azi însă a vrut să-mi gătească. Am fost surprinsă că e dispus să facă ceva pentru mine. Aproape că mi-au dat lacrimile. M-am aşezat în uşă. "Nu înţeleg, ce faci?", m-a întrebat. "Stau aici."
"Te deranjează?"
"Îmi place să privesc un bărbat când găteşte."

M-a privit stânjenit, şi nu mai ştia ce să facă cu tigaia din mână. Era debusolat. Nici ouăle nu mai ştia la ce folosesc. Apoi, enervat, a aruncat totul în chiuvetă. M-a privit cu ură. A venit spre mine fără să se oprească la timp, şi m-a lipit de perete. Feţele noastre aproape că s-au atins. Respiraţia mea s-a amestecat în mirosul de igrasie şi în respiraţia lui. În parfumul care i se ridica din haine.

Îl văd că se ridică de pe marginea patului. Are o cicatrice pe genunchiul stâng.

Mă răsucesc cu faţa în sus. Privesc în tavan.

Aştept până ajunge în uşă. Nu am voie să ies cu el pe stradă, să nu ne vadă cineva împreună.
"Măcar m-ai iubit?", întreb.

Rămâne o clipă în prag, apoi şopteşte calm:
"Asta nu vei şti niciodată."