La Baia Mare

Am fost invitat, grație lui Ciprian Mihali și colegilor de la Filiala Nord-Vest a OAR, să vorbesc la expoziția dumnealor anuală, în septembrie 2025. Am fost programați în ultima zi a evenimentelor, iar eu am vorbit chiar ultimul, sandwich între Ciprian Mihali și cocktailul de după, care a fost sigur mai interesant decât ce aveam noi de zis și îndeosebi eu. În fine. Am participat și la jurizarea proiectelor, multe foarte interesante, câteva restaurări excelente și proiecte noi rurale, invocând vernacularul maramureșean. Organizarea a fost impecabilă iar orașul, pe care nu îl mai văzusem înainte, decent și agreabil din punct de vedere urban. În sfârșit, am putut vedea, deși este în restaurare, județeana PCR, acum probabil prefectură, aflată într-o restaurare masivă cu bani europeni. O lucrare de maturitate târzie pentru Mircea Alifanti, tot cu referințe istorice (turnul) și vernaculare, dar de o eleganță mult peste chertările în beton ale lui N. Porumbescu. De altfel, nici nu îmi este greu să spun că, în tot acest program ceaușist de inspirație mussoliniană, cel al centrelor civice din municipii reședință de județ de după 1967, aceasta este lucrarea de referință, iar nu delirul național-comunist de alături, de la Satu Mare. Sfatul bătrânilor, statuia lui Vida Geza, mare sculptor de-al locului, bate de departe ca valoare necăjita, ca scară și mesaj, poartă maramureșeană care ia fața clădirii administrative și ne arată regresul estetic al decidenților politico-administrativi în șaizeci de ani...

Ce am mai văzut acolo: un număr amplu de biserici ale feluritelor confesiuni, asemănătoare în arhitectura lor (cele de dinainte de 1918), dar și șantierul catedralei ortodoxe, pe care l-am vizitat și pe dinăuntru (sala de subsol, și ea enormă, căci biserica propriu zisă, de sus, nu e gata încă) și pe dinafară. Poziția este bună, în orașul nou, în vârful unei coline, arhitectura este eclectică și scara - excesivă. În fine, ăsta a fost programul și e drept că lumea era multă și afară și înăuntru, deci ar fi umplut, într-o duminică oarecare, noua biserică.

În anii studenției mele, erau faimoase blocurile postmoderne din Baia Mare, nu departe de noua catedrală ortodoxă, de asemenea numite - colectiv , că sunt tot patru - sfatul bătrânilor, cu referință la același Vida Geza. Eram, în anii optzeci ai secolului trecut, un semne de înnoire și se petrecea și la Brașov și la Alba Iulia, dar și la Tulcea și la Baia Mare, printre alte locuri marginale, când se mai relaxaseră legile privitoare la suprafața locuințelor și decorarea blocurilor, ici și colo, mai mult cu "castraveți" ceramici, de fațadă, care dădeau aparența de cărămidă.

Cinematograful Minerul, unde s-au desfășurat parte din evenimentele Anualei, e fost desenat pe geamuri de dl. Dan Perjovschi, în maniera dumisale: amar-amuzant pe alocuri, doar amar prin alte părți. Expoziția de proiecte era într-o piațetă apropiată, adiacentă pe latura scurtă cu cinematograful. În centru, o toaletă publică pe demisol va fi convertită radical de colegii arhitecți în spațiu expozițional.

Pe scurt, a fost o vizită binevenită, le mulțumesc colegilor din Baia Mare care au făcut-o posibilă și promit că, dacă mă mai invită, mai vin, dar un lucru e sigur: nu mai vorbesc ultimul în ultima seară a festivităților...